BISCUITI SI UN PRINCIPIU UTIL

Tocmai am scos din cuptor o tava de biscuiti. E dimineata si aerul miroase a… fericire. Casa e luna. Zile astea am ingrijit cu dragoste locul in care stam, i-am curatat fiecare ungher, fiecare obiect, mi-am trecut mainile si privirea peste toate, iar in inima imi crestea recunostinta. Multumesc pentru tot ce e acum in viata mea, vazut si nevazut, tangibil si de neatins!

Primenirile nu curata doar obiectele din jur ci si proprii ochi. Sunt meditatii active.

Uneori momentele de prezenta profunda ma sperie. Ma lasa total fara sensuri, iar mintea le vrea si se apuca sa-mi urle. N-ai sa mai stii nimic, n-ai sa mai nimeresti nici macar drumul spre casa intr-o zi, n-ai sa mai ai habar cine esti.  De fapt cine sunt, unde ma duc? Am eu raspuns la intrebarile astea? N-am. E bine cand merg de dragul mersului, fara tinta, cand ma uit adanc in ochii celorlalti pierzandu-ma in ei, cand nu ma mai intreb nimic si nu mai vreau nimic, cand las totul sa fie.

Citeam despre Viata, Dumnezeu, sau numiti cum vreti nenumitul, ca nu face nimic si totusi nu lasa nimic nefacut.

In formularea asta paradoxala am gasit un principiu foarte bun de aplicat in viata de zi cu zi. A nu face nimic e departe de letargie, inseamna de fapt, a nu face cu scop, a nu-ti propune una si alta.

Am observat ca atunci cand TREBUIE sa fac ceva, activitatea ma consuma, ma stoarce, iar rezultatul nu ma bucura prea tare, dar daca nu-mi propun nimic, desi ajung sa muncesc poate acelasi lucru, alta energie curge in modelarea lui si alta stare imi da. Timpul devine suficient, nerabdarea de a trece la altceva nu mai exista, si se iveste bucuria gestului in sine. Dupa o zi in care reusesc sa lucrez asa, constat cu uimire ca intr-adevar nimic nu a ramas nefacut, ba mai ramne timp si de un concert pe inserat.

6 thoughts on “BISCUITI SI UN PRINCIPIU UTIL

  1. ai mare dreptate! eu credeam ca e o ciudatenie ca fix atunci cand nu-mi propun sau cand nu fac nimic sa-mi vina cel mai des inspiratia… azi m-ai ajutat sa inteleg si de ce🙂 multumesc

  2. Intr-adevar, sa muncesti de dragul de a munci, fara asteptari. fara pretentia de a termina totul la ora fixata, se reveleaza o placere pura.
    Intr-o seara, cu citeva saptamini in urma, abia intoarsa de la munca (pe bicicleta), m-am dus in curtea din spate si, in inserarea care curgea grabita peste lume, mi-am luat tot timpul si am strins frunzele cazute. Am greblat fara graba, le-am adunat bucurindu-ma de mirosul de rece , de seara si de frunze moarte. Inserarea terminase de curs peste lume, dar timpul se oprise sa ma lase sa traiesc bucuria.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s