DELICII

Viata e atat de usoara si de frumoasa pe cat vrei tu s-o faci. Cred ca am mai zis chestia asta de nenumarate ori, dar n-am sa obosesc spunand-o atat timp cat simt ca asa stau lucrurile. De multe ori uit. Atunci parca toate devin greu de facut, obositoare, presante, plictisitoare. Nimic nu se schimba pana cand nu decid sa le iau mai usor.

Primul lucru pe care il fac e sa scot timpul din ecuatie. Gata cu ideea ca trebuie sa-mi finalizez actiunea , ca are un scop, un capat, o durata. Fac ceea ce fac, si sunt acolo, punct. Stiti de ce? Pentru ca altfel mintea merge la urmatoarea treaba, si la urmatoarea, si la inca una, ceea ce ma distrage total de la activitatea respectiva, pune presiune pe mine, imi da senzatia ca ziua e scurta, iar to do-urile mele mult prea multe. Numai gandindu-ma la cate sunt obosesc, ma ia nelinistea, nerabdarea.

Mi-am dat seama ca n-am avut niciodata un sef mai aspru si mai pretentios decat imi sunt mie insami. Cer anularea tuturor bucuriilor, ma invinovatesc pentru orice clipa de ragaz, ma biciuiesc mental pentru orice indulgenta. Sunt mai catolica decat Papa.

Lasandu-mi in urma toate bodoganelile interioare am zis “ia sa vedem cum e daca slabesc controlul asta putin”. Cine se asteapta sa citeasca in contiuare cum stau toata ziua cu burta in sus o sa fie dezamagit.

Imi incep zilele foarte devreme, lucrez cu spor si bucurie, vorbesc cu oamenii lasandu-ma sa patrund in povestea fiecaruia, in inima fiecaruia. Sunt recunoscatoare pentru ziua care se deschide, pentru razele soarelui proiectate pe peretele de peste drum, pentru cana de ceai, pentru clopotul bisericii care bate de 7 ori, pentru bilele lucitoare pe care desenez.

Cand incep sa amortesc dansez, ma las moale in sunete, sau ma avant, nu stiu, de fiecare data e altfel. La pranz simt sa ies. Vreau la rau, vreau printre oameni, ma fac una cu tot ce ma inconjoara. Am drumurile mele. Le strabat cu dorinta sa aduc lumina si pace. Uneori ma acopera o patrura groasa, aspra, de ganduri. Atunci nu luminez, dar ma fac blanda cu mine. Hai, lasa-le…Mi-e de-ajuns sa stau putin langa apa. Prezenta ei ma curata.

Merg fara sa ma gandesc unde trebuie sa ajung, lucrez fara sa numar cate siraguri am de terminat, dorm cand mi-e somn, mananc cand mi-e foame, spal, calc, matur, cu aceeasi bucurie cu care fac lucruri catalogate ca fiind mai inaltatoare, iubesc si multumesc cu adanca recunostinta.

In contiunare o sa enumar cate delicii pot incapea intr-o sapatamana de la care nu asteptam nimic: o zi de palavrageala petrecuta cu Laura, la ea in pat, pentru ca avea febra, sapun de portocale si alte minunatii primite in dar, tot de la ea, proaspat intoarsa din RO, plus un borcan de zacusca si un mar din gradina parinteasca, descoperirea unei franturi de oras, o urmatoare zi petrecuta tot cu Laura, in parc, pe patura, la soare, hranind rate, facand baloane de sapun, citind “Decat o revista” si devenind ad-hoc protagonistele unui pictorial pentru o revista germana de life style, Marea carte a fricilor unui soarece mic, volum filozofic esential, doar enumerat aici,  despre care voi reveni cu amanunte intr-un post special dedicat, reprezentand cadoul pe care mi l-am facut de Craciun, pentru ca am declarat ziua de 22 oct. ca fiind Craciunul, o escapada de-o noapte la Baleal cu Meu Amor, intr-o pensiune pe care am vazut-o prima oara pe 1 ianuarie, anul asta. Statea cocotata pe stanci, invaluita in misterioasa lumina a lunii, avand, ca fara de capat vecinatate, oceanul. “Vreau sa facem dragoste aici, in casa asta de la marginea  lumii”, i-am zis atunci, iar acum a venit vremea implinirii. Am vazut, de pe stancile nascute poate dintr-o dramatica explozie de lava, soarele apunand maret, am cinat intr-o carciumioara pescareasca, ne-am iubit, iar noaptea mi-am petrecut-o intre vise bizare si momente de veghe cand priveam pe fereastra marea zbuciumandu-se. Micul dejun l-am luat pe terasa cu vedere spre golful unde pescarii vin cu barcile pline de peste, iar pescarusii se lupta galagiosi, pentru vreo sardina scapata din cos. Calatoria noastra continua spre un loc pe care vrem sa-l renastem, dar n-am sa spun mai multe de el acum pentru ca n-a venit timpul. Seara am fost la film cu toti copiii si-am ras de Johnny English. Am scris ce mi-am amintit, dar nu pot cuprinde aici toate micile clipe de fericire, venite fara motiv, nascute din prezenta, alungate din nebagare de seama.

Ce vreau sa spun de fapt,e ca totul se poate transforma instantaneu. Greul devine usor, imposibilul face loc tuturor posibilitatilor. Cand nu mai astepti nimic se petrece ce-ai asteptat o viata, cand nu te mai grabesti, ai timp, cand nu faci eforturi se fii fericit, chiar esti fericit.

Duminica luminata, oameni buni!

9 thoughts on “DELICII

  1. si voua draga Lola….si voua……saru’mana de postare…….mi-ai amintit ca trbuie sa fim fericiti acolo unde suntem….Aveam eu o vorba de cate ori incheiam o discutie cu cineva spuneam la final:….Si sa fii fericit (a) acolo unde esti!…..
    ….Stii ……eu ..tare mult imi doresc sa incep ,sa o iau pe un alt drum….Simt ca e momentul……da ce ma fac cu cei care nu rezoneaza cu mine?Vreau sa schimb tara…profesia..clima…..Nu sunt nefericita…doar ca imi doresc si altceva…Si citind ce-ai scris,mi-a si trecut prin minte:fug eu de ceva,de cineva,de mine? ….Ca daca-s nefericita..oriunde m-as duce..o car dupa mine……Ma duc sa ma uit la cer…….ploua…e toamna…..e frig si trist ar zice romanu…..da nu e chiar asa……doar ploua…In sufletul meu se naste ..un strop de Pace……Cu mare drag va imbratisez……..

  2. Duminica luminata si voua! Chiar despre delicii am scris si eu de dimineata, mai exact despre bucuria unui joc ‘prostesc’ cu fetita mea ‘ciudata’:)

  3. “Viata e atat de usoara si de frumoasa pe cat vrei tu s-o faci.” Se aplica celui care are un context favorabil, nu cred ca cei care mor de foame in Africa sau India, nu ar face ceva ca sa aiba viata mai frumoasa…sau amaratii din satele necajite din Romania? Pur si simplu, pentru unele persoana viata este un chin, un calvar ce nu poate sa fie schimbat prin ganduri pozitive. Noi suntem norocoase ca putem, ca in mainile noastre sta cheia fericirii, insa sunt convinsa ca de ma nasteam intr-un sat uitat de Dumneazeu, sigur puneam problema altfel.

      • Unii da, altii nu. Este alb si negru, rau si bun, simplu si greu…cred ca unii ne nastem in niste bucle , energii mai pozitive decat altii, altfel eu una nu pot sa-mi explic unele tragedii de pe lumea asta, copilasi paralizati, bolnavi de cancer, morti de foame, atatea animale chinuite! Din 7 miliarde de oameni, mai mult de jumatate sufera de boli si foame, lumea este miraculoasa, da, frumoasa pe alocuri, dar are si reversul medaliei. Eu una sunt recunoscatoare ca m-am nascut aici si nu in alta parte, ca nu sunt in razboi de zeci de ani (ce fericire pe mamele din Afganistan, cred ca doar gandurile nu le pot insenina ziua), si sper sa nu simt ce traiesc altii.
        Cu prietenie,
        Sanda

  4. Pingback: Essential Piece » Link-uri de duminica 2

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s