VISEU-GUIMARAES-PORTO-HOSPITAL DA LUZ

Ieri ma apucasem sa scriu postul asta. Titlul avea doar trei cuvinte. Intre timp am mai adaugat ceva, atat titlului cat si experientei mele peronale.

Luni si marti am fost cu Claudio in Nord. O calatorie frumoasa, ca toate cele alaturi de el pentru ca stim sa ne bucuram impreuna de micile lucruri, furand vreme, descoperind spatii, amanunte, umplandu-ne inima.

A avut treaba asa ca am hoinarit si de una singura prin Viseu(se citeste Vizeu), pe stadute cu multe magazine pentru nunti, drogherii, artizanat, carciumi cu mancare pe nimic. M-am amuzat privind in vitrina unui fotograf, mirese durdulii, miri nu prea in largul lor. La 12.30 punct, toate magazinele s-au inchis. Parca o pala fermecata de vant a maturat orasul trantind usile, ferecand lacatele, coborand obloanele. Forfota de cu 10 minute inainte a lasat loc unei taceri insorite, caldut-molesitoare. Claudio si-a terminat intalnirea.Ne-am plimbat impreuna. M-a dus sa vad piatra uriasa, pe care se inalta un  zid viguros, in spatele caruia se lasa abia zarita o casa foarte frumoasa. Ne-am jucat cu oglinzi, fotografiindu-ne impreuna, apoi am plecat mai departe spre Guimaraes. In masina nu prea mi-a fost bine. O sfarseala teribila imi patrudea oasele iar capul parca mi-era plin cu vata. As fi vrut doar sa dorm leganata de drum, sa nu ne mai oprim nicaieri, sa mergem asa inainte…

Ne-am oprit, iar gandul ca va trebui sa merg ma sfarsea mai tare. Mi-am zis sa nu ma las doborata, sa nu ma mai gandesc, mai ales sa nu-mi plang de mila. A functionat. Dupa primii pasi, cand credeam ca mi se vor desprinde picioarele din solduri am urcat fara efort pana la castel. Langa, am descoperit o capela cu pridvor. Acolo m-a luat asa un val de bine din senin. Locurile au energia lor la care vibram, poate.

Ne-am pierdut pe alte stradute, la fel de inguste, cu case foarte vechi, bine ingrijite, pastrandu-si demne imperfectiunile. Era pe seara, la fereste femei in varsta se asezasera sa priveasca lumea. Unele prin geamul larg deschis, altele de dupa cate un colt de predea dat intr-o parte. Le simteam singuratatea. Celei a carei privire am intalnit-o, i-am zambit si i-am facut  semn cu mana. A fost o clipa de infinita dragoste.

In piatete, sau intersectii de drumuri erau un fel de casute, asa cum sunt troitele la noi. Astea aveau statui in marime naturala refacand episoade din patimile lui Iisus.

Langa o fantana veche, ascunsa, am gasit un lan de levantica a carui prezenta se simtea inca de depare, inainte sa se lase vazut, facandu-ma sa ma intreb daca nu cumva am halucinatii olfactive.

Noaptea ajungem la Porto. Ne cazam. Pornim in cautarea unui loc de luat cina. Intr-o mica suburbie cu iesire la ocean, pe o strada intreaga, unul langa altul, restaurante cu peste si alte aratari marine. Alegem unul fara sa cautam prea mult, ca toate au renumele de a fi bune. Dupa minunata supa de peste si sepia perpelita pe gratar visam patul cu asternuturi proaspete.

Odata ajunsa in el ma ia o durere ascutita, puternica, in stanga abdomenului. Adorm de bine de rau. Dimineata primul lucru, ma apas precauta in zona sa vad daca mai doare. Sub degete durerea a inflorit la fel de vie. Am simtit o galma suspecta care m-a panicat. Am stat acolo cu panica, usturandu-ma capul de frica. Il trezesc pe Claudio. Imi zice ca la intoarcere ne oprim direct la spital. Nu era ceva sa nu ma tin pe picioare, deci mi-am propus sa ma bucur de zi oricum ar fi.

Imi place micul dejun la hotel, atmosfera, insiruirea de  lapte, gemuri, cereale si toate celelalte bunatati puse la un loc, sa inveseleasca, sa sature, chiar daca de multe nu ma pot atinge.

Intorsi in camera dam drumul la televizor. Pe unul din canale interviu cu un artist batran, senin, eliberat. Reportera punea intrebari de om tanar, el nu mai voia nimic, nu mai facea nimic, se extrasese din iluzia tuturor lucrurilor de facut, faimei, recunoasterii, functiei lui de artist.

Desprins de lumesc, la final spune: poate asta e ultimul meu interviu. In timp ce rostea cuvintele,expresia lui de cateva secunde a lasat sa transpara frica, fragilul, coplesitoarea dezorientare pe care toti o avem in fata portii catre taramul de dincolo. La final, imaginea s-a facut alb negru, iar pe ecran a aparut intervalul de timp pe care l-a petrecut aici. Tocmai se stinsese. Am inceput sa plang in hohote. Un intreg univers a disparut. Nu conteaza ca  il priveam la televizor de 10 minute. Era un om in care m-am recunoscut. Eram unul si acelasi. Intr-un fel tocmai murisem si eu.

Tanjeam dupa starea pe care o simtitsem la el, aia in care renunti sa mai faci ceva. De multe ori vad iluzia lui A FACE, dar sunt inca tanara, inca nelinistita, inca incapabila sa ma opresc, sa ma odihnesc macar. N-am obisnuinta iubirii de sine, nu-mi dau ragaz suficient, alergand mereu, rascolind mereu, infundandu-ma in explicatii si justificari dupa ce uit de mine.

Pana dupa-amiaza mi-am petrecut timpul in interminabile confruntari interioare, reflectate intr-un dialog cand artagos cand miorlait cu Claudio. Pe la 3 a trebuit sa plece. Am ramas singura. Macar m-am oprit sa mai dau din gura. Ma simteam franta in mii de bucati pe care nu le puteam pune impreuna deloc. Un bun copac m-a tinut in brate. Isi facuse una dintre ramuri culcus confortabil, ca o plama, in care m-am asezat  privind cerul si marea. Prietenii mei vegetali sau minerali sunt mereu aproape, cu forta lor, cu bandetea lor tacuta si linistitoare.

I-am multumit. M-am dus pe-o piatra, la soare. Era calda si lina. Am adormit pe ea pentru nu stiu cat timp. Prima imagine la trezire a fost cea a unei barci prinse in beton. Oh, ce barbarie sa nu mai lasi o barca sa pluteasca! Parca imi legase cineva mie pietroiul ala de picior. Ridicandu-ma, am vazut ca pe partea opusa, de strania barca era sprijinita o bicicleta. Mi s-a parut metafora alternativei. Cand ti se impotmoleste barca nu plange, cauta altceva sa mergi mai departe. Mai departe am mers pana in imparatia pietricelelor. O plaja, care in loc de nisip era presarata cu pietre mici, rotunde, ovale, lise. Am mers desculta prin ele pana la o insula, tot de piatra.Acolo m-am jucat construind o spirala a carei logica se nastea cu fiecare piesa asezata in continuarea celeilalte.

Intre timp norii, care acoperisera cerul toata ziua s-au dat intr-o parte lasand soarele sa incalzeasca. M-am intins pe nisip si-am uitat iar cine sunt. Claudio ma suna ca mai intarzie. Ma plimb pe faleza, mananc doua nectarine pe parapet leganandu-mi picioarele in gol, beau “ceaiul paradisului” pe o terasa cu vedere superba. Orele trec. Soarele apune regeste. Se face noapte, frig. Claudio nu da nici un semn desi e aproape 9. Ma gandesc ca s-ar fi putut intampla ceva. N-am bani pe cartela sa-l sun. Mi-a fost lene sa ma duc s-o incarc, acum nu mai e nimic deschis. Ma simt singura pe lume, parasita, uitata in noapte, intr-un oras strain, mi-e frig si imi vine sa plang. Opresc doi tipi, primii care imi ies in cale, le explic situati. Ii rog sa ma lase sa sun de pe telefonul lor. Sunt foarte draguti. Sun. Claudio e in drum spre mine, bine sanatos si uituc. Realizand, abia cand a terminat sedinta, ca e foarte tarziu, s-a gandit doar sa ajunga cat mai repede, nu sa ma si linisteasca. E intreg, undeva aproape. In rest fleacuri. Le multumesc celor doi salvatori si ma mai misc putin sa ma incalzesc. Masina mi s-a parut cel mai bun, cel mai cald loc din lume, iar  Claudio cel mai iubit. Doamne, cata frica de abandon e in mine!

In Lisabona am sosit in miez de noapte, si n-am mai fost la spital, dar ieri seara ne-am dus. Prima veste proasta a fost ca nu am asigurarea activa. Nu intru in amanunte de ce, dar am spumegat de nervi, neputinta si grija. Mi s-a facut stomacul ghem ca de obicei cand ma stresez.

Intru la doctor. Ma consulta. La ecograf incepe sa se uite pe ecran cu atentie, cu nedumerire bolborosind ceva despre sange, sarcina extrauterina sau chist explodat.  Mi se pare ca sunt, brusc, in spatele unui perete transparent de unde vad totul cu incetinitorul si nu aud mare lucru.

Imi zice ca trebuie sa fac analize de sange. Urmeaza sa ne revedem intr-o ora pentru o noua ecografie. Stiti expresia “ti-e frica de-ti ingheata sangele in vine”? Cred ca are o baza reala. Stateam pe scaun. Asistenta facea ea ce facea acolo sa-mi ia sange. Ma uitam in partea opusa, dar simteam ca n-are cum sa-mi ia nimic pentru ca totul e oprit in interior. La cateva secunde imi zice ca nu reuseste. Am vazut recipientul cu cateva picaturi rosii, restul aer.

In ora de asteptare am trait cu perceptia modificata, intre frica insuportabila si  pasivitate. Sunt momente cand ti se ia iluzia propriei puteri, cand te simti jucat la zaruri, cand nu-ti mai ramane decat sa speri, desi te-ai indoit atat, ca nu esti singur, lasat balta de soarta si mai ales ca la o adica  nu te vei duce intr-un etern pustiu.

Ehee, suntem tare prostuti! Ne petrecem viata pacalindu-ne prin toate mijloacele ca moartea nu exista. Dar e acolo, singura noastra certitudine. Aseara mi-am dat seama ca ce ma sperie e proiectia mentala pe care o am despre ea, felul in care imi imaginez lumea de dincolo. Asa ziceam si despre viata, asa mi-era inainte frica sa traiesc dincolo de iluzoria mea zona de siguranta, crezand lumea doar un imens pustiu. Trecandu-mi gardurile mentale am descoperit ca viata e cu totul altceva. Asa o fi si cu lumea ailalta…inca n-o pot cuprinde acum cu intelegerea, iar necunoscutul  sperie. Angoasa asta fundamentala n-o sa-mi treaca, dar ea e a mintii. Intamplarea parca mai tare m-a facut sa cred ca singura cale de urmat e cea a inimii, ca acolo sunt puterea si curajul de a face pas dupa pas in necunoscut. Da, am o inima brava, de calator. Toate inimile sunt asa. Am un abdomen post-cataclismic, dar cred ca a fost necesara explozia asta interioara, rabufnirea, revolta unei bucati de carne.  Durerea pe care o simt e strigatul partii din mine pe care am urat-o vehement, pe care am considerat-o sursa mortii nu a vietii, de care mi-a fost frica si cand ti-e frica te aperi urand.  IUBESTE-MA SI IARTA-MA! mi-a zis bietul meu ovar. IUBESTE-TE SI IARTA-TE! Fii blanda cu toate , ca toate conteaza!

Azi deschizand ochii am fost bucuroasa ca sunt. Stiindu-ma vraiste in interior, umblu de parca as purta o traista cu oua, pe care mi-e teama sa nu le sparg, dar nu ma tarasc, nu ma vait, nu am o problema. Pretios dar e asta, si-l duc cu grija, cu pas usor, masurat, cu bucurie pana la urma. Am mai aflat ceva incurajator. NU SUNT SINGURA.

This slideshow requires JavaScript.

34 thoughts on “VISEU-GUIMARAES-PORTO-HOSPITAL DA LUZ

  1. sanatate Lola! sper sa nu fie nimic grav si sa te faci bine cat mai repede! multumesc pentru acest blog! lupta ta imi da curaj si ma ajuta in lupta mea!:)

  2. ți-aș scrie atît de multe dar cuvintele vor acum să vină pe rînd, ca la un control. dacă te-aș putea privi acum ai ști ce spune pieptul meu, nici nu mi-ar mai da prin gînd să vorbesc emoțiile astea. te iubesc mult de tot și te simt… atît de adînc și plin… ador umbra de porumbel din piatră, care ți-a cîntat la picioare… așa suntem… așa ne rămîn umbrele… chipurile… și eroziunea le șterge… dar asta nu înseamnă că ele nu mai sunt… te iubesc, iubita mea iubită și iubitoare.🙂

    http://www.byronkatie.com/2007/01/death_is_a_part_of_living.htm

  3. Numai ganduri de bine pentru tine sa fi bine, sa-ti treaca interior fizic dar si in suflet,

    cu venele… si cu sangele care nu vroia sa iasa nicicum. am patit si eu; nici nu mai avea unde sa ma intepe; conteaza sa fie si cineva priceput, la mine a venit pana la urma o tanti asistenta care m-a intins pe spate, mi-a vorbit, mi-a masat usor mana sa ma relaxez si apoi a reusit sa scoata aerul din eprubeta..

    citind ce ai scris, am vrut sa-ti trimit un mail, dar m-am gandit ca mai sunt si altii care poate au nevoie sa citeasca, si sa mai puna putin frana in agitatia asta mai mult interioara (un citat pe care l-am gasit si l-am agatat de mine, ca sa-mi aduc mereu aminte ca marea tortura vine din interior “Nu exista tortura mai marginita pentru om ca propriile ganduri” )

    am citit de curand.. “Creativitateam descatusarea fortelor interioare” si “Bucuria, fericirea care vine din interior” (OSHO),
    si le recomand, sunt cateva idei interesante acolo, care pe mine m-au ajutat sa mai pun frana si sa ma mai linistesc interior, sa vad altfel lucrurile

  4. “N-am obisnuinta iubirii de sine, nu-mi dau ragaz suficient, alergand mereu, rascolind mereu, infundandu-ma in explicatii si justificari dupa ce uit de mine.”….
    …asa e,Lola…..n-avem…..o astfel de obisnuinta…..si pana o capatam,ne luptam cu teama si grijile,cu resentimentele si spiritul critic,dar mai ales cu neiertarea……Suntem atat de nemilosi cu noi insine,atat de neinduratori,avem metode atat de subtile de a ne chinui,ca par incredibile….Dar pornesc din acea neiubire de sine…..
    ..Si eu ma chinui de vreo saptamana….cu tot felul de ganduri …Dar,ar trebui sa imi amintesc .. ca nu sunt singura si sa zic:Binecuvanteaza,Doamne,rogu-Te,bunatatea si intelepciunea inimii mele….inrateste-mi ,Doamne,credinta..iertarea si recunostinta……
    ..Asa e,Lola….. trebuie sa ne iertam si sa ne iubim…..
    Ingerii sa te binecuvanteze,Lola…….si pe toti cei dragi tie…si pe toate fapturile minunate care-ti scriu……

  5. Nu. Nu esti singura. Si vezi, toti care au citit aici, te-au tinut asa, asa cum te-a tinut si copacul tau bun. Si eu, care am citit mai tarziu…
    Trupul tau viu si tanar si frumos… atat de bun, atat de stiutor… sa-ti fie sanatos anii aia multi pe care o sa ii treci pe aici.
    Despre Dincolo… povestim. N-are rost sa iti spun cum e, cat de frumos, cata iubire umbla si se simte pe-acolo. Cand o fi, o sa facem un drum impreuna, unul scurt, asa, de “vizitare”. Poate sperie inca ideea, dar… Doamne, chiar, cum pot sa scriu asta acum si aici… Imi dau seama cum s-a facut de imi este sa scriu acum, asa, despre Trecere. E… nu se poate spune. Iubita mea, e atata Iubire…
    Da, trupul tau ti-a strigat asta in felul lui si ti-a mai dat inca o largire, una si mai mare, marimii pe care deja o aveai, atata de mare si de frumoasa… Ca sa spui astea si altora. Vezi, si povestea asta ar fi bine sa fie in carte. Sa umble, vie, asa cum o spui tu.

  6. Toate intamplarile vietii au un scop. Chiar daca nu reusim imediat sa descifram sensul cu siguranta il vom intelege cand vine vremea. Sti, cred ca ai un inger pe umar . Are sa iti fie bine, minunato.

    • Asa e. Incerc sa iau tot ce vine cu credinta ca nu e intamplator, dar frica e acolo. Ingerul mai flutura din aripi s-o imprastie.
      Multumesc draga mea pentru gandurile bune

  7. Cineva acolo sus te iubeste clar, la sarcina extrauterina mare noroc ai avut, ma bucur ca Esti! pupici de aici🙂

      • Stii ca asa am facut si eu?!….m-am tratat cu iubire….care aduce eliberarea….Teama si ura…si neincrederea….si neiertarea…ne tin in relatie,face ca ceea ce e nu ne convine sa reziste…Dar..iubind….ne gasim echilibrul si armonia…si libertatea…….La mine..se pare ca e totul ok…..dar am inteles ca daca nu aduc armonie si liniste in viata mea intima…totul se ruineaza…..Nu-ti zic..de cate ori,in ultimii 7 ani,m-am temut de o sarcina neplanificata..si asta mi-a afectat atat de grav relatia de cuplu….Dar…am inteles in sfarsit ceva…..
        ……..Iti doresc…rabdare cu tine…si intelegere si…iubire……de sine……

      • Gandurile infricosatoare au atata forta, si par atat de credibile. Ma observam cu cata sfiala, cu cata neincredere zic ca va fi bine. Ma surprind in mijlocul unei involburari din cap si zic “uite, lucrurille astea n-ar fi deloc o problema, asa cum nu erau nici acum 5 minute cand inca nu ma gandeam la ele”
        E de treaba la capitolul iubire de sine🙂

  8. Lola, uneori frica este cea mai buna calauza a noastra, ea ne face sa gasit drumul drept pentru a fi mai buni🙂
    Insa ea trebuieste diminua cu iubirea noastra pentru ce avem in jur, in momentul in care reusesti sa faci asta ai sa observi cat de mica s-a facut frica iar drumul ti se arata mai clar….
    Si ceea ce ti s-a intamplat are un scop, poate putina odihna ?
    Asculta corpul intreaba-l ce vrea…..

    • Nu te supara ca te contrazic……frica nu este un sfetnic bun….sub nici o forma…..e un indicator:cand apare trebuie sa ceri ajutor…de la scanteia ta divina ,plantata de Doamne-Doamne cand te-a trimis in lume……de la Sinele tau Suprem….de la Ingeri…..Frica ei nu s-a diminuat pt ca a..cum ai zis?..diminuata-o…cu iubire….Frica ei a disparut,pt ca intelepciunea inimii sale,a fost binecuvantata de Ingeri….si asa a fost alungata….Lola are o puternica intuitie….ca noi toti,dar la ea e bine activata…..si in momentele ei de criza nu i-a auzit glasul…Apoi,ea a simtit Iubirea….si s-a mai linistit….
      Cand am citit ce i se intampla,aveam si eu ceva probleme,cam de aceeasi natura,doar ca eu ma gandeam ca sunt insarcinata….Si am deja 2 copii..si teama a pus stapanire pe mine….Cadn nu imi era frica .aveam un sentiment,ca totul o sa fie bine….dar iar din teama ziceam:”daca e doar un fals-sentiment de bine?”.Si m-am rugat si pt Lola si pt mine…”Te rog Doamne,scoate … frica din mine…..si din Lola….si lasa-ne Inima curata sa putem primi Binecuvantarea Ta….sa putem face voia Ta”….
      Te imbratisez Crisy…cu mare caldura……pe curand!…..

      • Si eu ma gandeam la o eventuala sarcina cu atata groaza ca ajunsesem sa intorc capul in celalata parte cand vedeam o femeie insarcinata pe strada, de parca ar fi fost ceva care se putea lua ca gripa🙂
        Eram constienta ca nu construiesc nimic bun cu spaima aia, totusi nu ma puteam linisti. Faptul ca am ajuns la spital mi se pare doar consecinta fireasca a ceea ce am simtit atat de intens.
        Multumesc ca te-ai rugat pentru mine si te imbratisez din toata inima

  9. te admir ca poti sa scrii toate astea. ca ai curajul sa le spui in public, da, e curaj. si eu am zile proaste si uneori intru in panica pt lucruri care s-ar rezolva daca le-as privi altfel, mai relaxat. dar nu am curaj decat sa le recunosc fata de mine. bravo! imi dai curaj!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s