SOCIETATEA TE VREA DEPRIMAT

NU DA NICI O IMPORTANTA CRITICILOR SI JUDECATILOR CELORLALTI PENTRU CA ELE DOAR TRADUC SUFERINTA TA, INECHITATEA, EZITARILE AFLATE IN SPATELE ATITUDINILOR VIOLENTE SI A FALSEI AFIRMARI DE SINE. VORBESTE-LE IN LIMBAJUL VISELOR, A EMOTIILOR SIMPLE PE CARE LE-AU PIERDUT, DACA VREI SA TE APROPII DE EI. (sabedoria amerindiana)

Tara te vrea prost…era un cantec al celor de la Sarmalele reci. O sa-l parafrazez si o sa zic Societatea te vrea deprimat.

Nu cred in teoriile conspiratiei cum nici nu ma indoiesc de existenta uneltirilor. La nivel individual sau colectiv, potentialul sa fim diabolici e egal cu cel ingeresc. Luptele intre cele doua parti sunt fara folos, pentru ca intaresti forta careia i te opui. Incasii gasisera inteleapta formula a casatoriei intre demoni si ingeri. Asta inseamna armonizare. Bine si rau in echilibru, ceea ce presupune cunoasterea ambelor, nu fuga de rau si exagerata exaltare in fata binelui.

Sunt pentru neutralitate. A nu se intelege ca m-am facut cu totul neutra si ca mi-a disparut entuziasmul cand e frumos sau ca nu-mi bate inima ca la iepuri cand dau de urat, dar caut starea in care toate sunt egale. Cand o capat lumea se vede foarte clar.

Ceea ce voi scrie in continuare se bazeaza doar pe observatiile mele personale din momentele de trezire.

FRICA. Este un instinct care ne ajuta sa supravietuim, dar a fost transformat intr-un instrument de oprimare. Cand ti-e frica nu poti vedea clar, nu poti fi liber. Esti ca o pasare izbindu-se de gratiile coliviei. Oamenii infricostati sunt o profitabila masa de manevra –  CONSUMATORII, VOTANTII, traind cu iluzia ca ceea ce fac e dictat de propriul liber arbitru.

Pe toate canalele de informatii ni se alimenteaza spaima cu vesti teribile. Cum sa nu te deprimi? Filmele sunt si ele oglinda angoaselor, carora le dau amploare.

Competitia creste presiunea. Nu ne mai bucuram de copiii nostri pentru ca suntem prea ingrijorati sa nu dea chix, sa nu iasa din rand, sa nu se rateze in lumea asta unde trebuie sa fii cel mai bun. La randul nostru suntem evaluati si prinsi in ierarhii.

La scoala suntem invatati despre o gramada de lucruri, dar nu despre cele esentiale, cum ar fi fericirea si  libertatea.

Lipsiti de iubirea neconditionata, obositi de competitie, speriati, ne adancim in depresie si vrem sa consumam, sa umplem cu ceva golul din noi. Devenim compulsivi, prinsi in propriile mecanisme emotionale si intr-o infernala masinarie globala.

Adulti storsi de viata umplu mall-urile si pleaca acasa cu obiecte de care nu se vor bucra niciodata, napadesc supermarket-urile burdusindu-si carucioarele cu hrana moarta, care ii imbolnaveste, deprimandu-i si mai tare, tinandu-i intr-un fara de iesire cerc vicios.

Copii cu angoase fac crize de nervi daca nu le sunt luate ultimele modele de ipod, ipad, psp, xbox, etc, etc, se tavalesc in fata rafturilor cu dulciuri si vor sa-si aline nefericirea cu junk food.

Ne-am rupt de Mama  Natura. Suntem tinuti cat mai departe de sursa noastra vitala.

FRICA-DEPRESIE-CONSUM, cerc in care ne invartim hipnotizati. Cine vede schema asta si e rau intentionat profita cu usurinta. E simplu, extrem de simplu. Nu trebuie decat sa puna paie pe foc.

Asta am vazut si nu vreau sa creez mai multa suferinta prin scrisul meu. In fata tabloului te cuprinde in primul rand neputinta. Ce poti face tu ca nebunia asta sa se opreasca? Intai plangi si zici ca nu e nimic de facut. Pe urma iti dai seama ca mai ai o posibilitate. SA IESI! Sa faci ce e in puterea ta, adica sa schimbi la tine ce ti-ar placea sa schimbi in lume, cum zicea Ghandi.

Sa nu te mai lasi inspaimanatat. Faptul ca opresti ororile sa-ti mai ajunga la urechi, prin simplul gest de a nu deschide televizorul(poate fi foarte amuzant sa-l deschizi totusi, dar sa-l pui pe mute si sa-ti imaginezi crainicii citind stiri inventate de tine), nu e ignoranta, cum se vor grabi foarte multi s-o catalogheze, e un pas spre limpezire. Fara tone de gunoi verbal ajungi mai simplu la nucleul tau luminos.

Cand ti se pare ca in jur cancerul, gripa, sau cine stie ce bacterie fac prapad stai linistit. Nu uita ca bolile sunt o optiune personala. Decidem cu fiecare gand sa fim sanatosi sau bolnavi, sa fim puternici sau slabi. TU ALEGI boala, nu ea pe tine.

Sa te doara in fund de locul pe care il ocupi in structuri, dar sa fii mereu constient ca esti unic, ca traiesti o experienta irepetabila pe care e mult mai misto s-o gusti din plin decat sa te risipesti intrebandu-te mereu unde te afli in raport cu ceilalti. Nu te afli nicaieri, pentru ca in fiecare clipa totul se misca. Universul nu e static.

Iubeste-te asa cum esti. In felul asta o sa-ti poti iubi si copiii, fara sa mai vrei nimic special de la ei. In urma unei discutii cu o prietena in care ne tot intrebam ce s-o alege de progeniturile noastre, ajungand  intr-un punct mort, am incheiat obosite cu urmatorul dialog.

-Fata, al meu sa se faca gunoier daca vrea, am zis

-Aoleu, si?

-Pai nu stiu, o sa fie un gunoier pe care-l iubeste ma-sa.

Chiar daca le-am mijlocit venirea pe lume, n-avem nici un drept sa le impunem propriile vise, reguli, si idei. Mai bine sa credem in ei, in intelepciunea lor si sa le lasam libertatea sa-si invete singuri lectiile.

Reconecteaza-te la Natura. Mergi descult prin iarba, imbratiseaza un copac, observa animalele, intinde-te pe pamant, tine-ti minile in apa, simte cum se incalzeste o piatra cand o iei in palma, lasa ploaia sa te ude, nu te ascunde de vant, urca un munte, plimbate prin padure, culege un mar direct din copac, asculta pasarile la 5 dimineata, stai cu ochii la stele intr-o noapte, pune-ti mana pe piept si simte-ti inima, respira, multumeste ca esti viu.

Mananca bine, simplu, hrana cat mai aproape de starea ei naturala. Nu tine diete, nu te priva, nu fi aspru, doar atent la tine. Vezi dupa ce tanjesti, dupa ce esti innebunit, fii constient de lucrurile la care zici ca nu poti renunta. Dependentele sunt ale mintii. Observa-le fara sa te invinovatesti. Toti traim cu monstri in dulap. Poate nu vor pleca niciodata de-acolo, dar macar nu ne va mai fi frica de ei.

Stai cu tine, fara sa cauti alt divertisment. Stai in tacere, nefacand nimic. E multa durere, agitatie si plictiseala la inceput. O sa constati ca esti ultimul om cu care ai vrea sa traiesti. Ramai totusi cu tine pentru ca, iti place sau nu, chiar esti singura persoana cu care trebuie sa traiesti zi de zi, pana la capat.

25 thoughts on “SOCIETATEA TE VREA DEPRIMAT

  1. te iubesc. în plus faţă de tot ce ai scris aşa de bine (şi mai cu vână ca niciodată, cred) cred că ar fi INTRĂ ÎN MOD ACTIV ÎN CONTACT CU TINE. e aşa de important să ştii cât mai bine ce te bucură şi să practici cât mai des acel lucru. în zilele în care mă simt deprimată asta e una dintre cele mai calde salvări.
    şi recomand cu drag http://youtu.be/OPR3GlpQQJA. nu-mi place ideea de manifest, dar sunt râuri de adevăruri în cuvintele astea.
    te iubesc pentru tot, mulţumesc pentru tot.

    • TREABA NOASTRA E SA AJUNGEM SI SA NE ANCORAM IN NOI INSINE, IN SINELE NOSTRU ETERN SI FERICIT. Asta cred ca e intoarcerea acasa. Sunt miliarde de cai.
      Si eu te iubesc

      • si Sonia Choquette,pe care eu o ador…subliniaza aceeasi idee….sa fim blanzi in primul rand cu noi..si cu certitudine vom fi si cu ceilalti….sa ne respectam,sa ne iubim,sa ne amintim ca in noi,in fiecare se gaseste o scanteie divina…..Cred inainte de toate,cum ai ai zis nu o data,sa nu criticam,sa nu opunem rezistenta prin negare,sa incercam doar a observa…..si da: sa ne rugam,cerand ajutorul Fiintelor de Lumina Divina…..Toate se afla in noi: frica de saracie,boala si moarte….Dar si sanatatea,armonia,bunastarea,iubirea…Asa e,trebuie doar sa alegi….In fond,felul in care vezi lumea determina ce va fi lumea pt tine….

  2. iubesc coincidentele! pe drum inapoi spre Mexic, dupa o saptamana in Romania (in Italia n-am avut timp sa fac asemenea constatari) concluzia mea a fost aceeasi: cat de usor ne-ar fi daca nu ne-am lasa prada depresiei si daca societatea ar fi mai putin “depression friendly”.

  3. Tu esti un om atat de diferit. Te citesc de multa vreme, sub diferite fete, si de admir foarte mult. Puterea ta, increderea, naturaletea… esti un om frumos, Lola si postul de mai sus e chiar incredibil. E dureros si apasator, intr-adevar, dar e asa real. Siroi de lacrimi s-a scurs pe obraji citind si n-am facut decat sa-mi repet – trebuie sa se poata, uite, ea intelege asa de bine, trebuie sa se poata. Insa, chiar e o lupta grea, cu propria persoana si, poate, oricat ne-am dori, n-avem forta sa o ducem.
    Multumesc mult.

    • Sa stii ca par mai curajoasa si mai linistita in scris decat reusesc sa fiu in realitate, dar asta imi spun mereu TREBUIE SA SE POATA! Si nu ma las🙂
      te imbratisez

  4. Foarte interesant. O sa meditez la ce ai scris (si o sa recitesc) in timp ce ma macina gandurile legate de cariera, de job, de alte traznai. Multumesc.

  5. Si eu te citesc de multa vreme draga Lola si nu am indraznit pana acum sa iti spun cat imi esti de draga, atat adevar am gasit in postarea ta, te admir pentru felul in care vezi viata si pentru faptul ca traiesti frumos iar margelele tale sunt pur si simplu mirifice

    • Multumesc c-ai indraznit!
      Intalnesc des formula asta din care reiese lipsa indraznelii. O am si eu. Hai sa indraznim mai des!
      Ma bucur ca mi-ai scris

  6. Ai scris frumos şi chiar cred că-ţi dau dreptate. Fiecare îşi face viaţa simplă sau complicată, după cum vrea…

  7. Lola, am multe de povestit:) Ma rezum la a-ti spune ca-mi esti draga, ca esti mununata, ca iti multumesc.
    Iti trimit o melodie pe care am descoperit-o ieri, plimbandu-ma pe strada. Am intalnit un om liber, un saltimbanc, un artist caruia ii simteai bucuria de a canta.O iradia pur si simplu in jur umplandu-ne de lumina si bucurie. Avea o chitara desprinsa din povesti, era pictata superb. Inainte sa o cante a spus doar atat “nu astept nimic in schimb, doresc doar sa va daruiesc dragoste” Canta pe strada in Munchen:) O aparitie incantatoare…Ieri am vazut cum arata un om liber. Astazi mi s-a confirmat inca o data ca e un mare artist.Sper sa iti placa si sa ne buicuram impreuna ca pe lumea asta sunt multi oameni frumosi…chiar langa noi:)

    si uite si superba chitara:)

    Te imbratisez muuult!

  8. Pingback: Natură. Şi bine. « Ecoul tăcerilor

  9. Ma gandeam acum ca e posibil sa nu fie muzica pe genul tau dar important este ca omul asta canta cu bucurie, cu drag si daruieste si celorlati🙂

    • Va vreau din toata inima. Nefericirea lumii mi-a devenit insuportabila. Jur🙂
      Bucuria e din belsug, posibilitatile infinite. Trebuie numai sa indraznim. Va rog indrazniti!

  10. Buna dimineata Lola! Chiar asa este,-trebuie sa fim buni cu noi insine,sa ne cautam scrutand in interior,chiar daca este dureros si de cele mai multe ori, nu ne place ceea ce vedem.Un foarte bun om,mi-a spus odata ca ar fi bine daca nu as mai fi prea exigenta cu mine insami,ca ar trebui sa ma multumesc cu mine si sa caut sa-mi gasesc bucuria , in mine in primul rand.Avea dreptate.Incerc,nu prea reusesc,dar voi reusi.Tot ceea ce scrii,felul frumos in care esti indragostita de oameni ,ma face sa cred ca se poate.Iti multumesc pentru ca existi!

    • Nu ne place ce vedem pentru ca avem pareri deja formate despre bine si rau. Cum sa nu fim exigenti cand ni s-a dat mereu impresia ca mai avem mereu ceva de adaugat, de dobandit, de invins pana vom fi iubiti?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s