DE SANZAIENE

Joi aici a fost sarbatoare, zi  libera. Claudio mi-a zis sa-mi iau haine de schimb, ca fugim undeva. Meritam putin rasfat dupa atata oboseala.

Ne-am trezit pe la sase. Trebuia sa ducem masina dintr-o parcare in alta (pana obtinem un pass de parcat in zona noastra facem tot felul de permutari). Placerea unei plimbari prin orasul somnoros m-a facut sa ma dau repede jos din pat. Pe strazi nu erau decat ultimii petrecareti ai noptii, urcand cu greu dealul pe care noi il coboram, ferindu-si ochii de lumina soarelui, sau stand adunati in jurul cafenelelor abia deschise. Aerul racoros mirosea a patiserie calda si a cafea.

Dupa ce am rezolvat treaba cu parcatul ne-am tot dus pe malul raului, pana sub podul „25 Aprilie”. Adica o distanta care si cu trenul mi se pare mare. Asa am descoperit cat de frumos e traseul pentru bicicleta pe langa apa.

La intoarcere am luat-o prin oras urcand multimea de scari ce dau in gradina de langa muzeul de arta veche. De-acolo privelistea e superba. Acasa ne-au dus stradute romantice, cu case batrane si gradini suspendate din care se revarsa buganvilia.

Ceasul arata ca mersesem trei ore neintrerupt. In fata casei cautam cheia. Ne dam seama ca e in masina, iar masina…parcata departe. Coboram iar dealul luam masina, reusim s-o lasam putin langa casa pana termin geanta pentru escapada si dusi am fost.

Destinatia – Peniche, oras de pescari, paradis pentru surferi. Ne cazam intr-o casa alba, intr-o camera alba, cu asternuturi albe, apretate. Ni s-au parut irezistibile dupa ziua inceputa atat de devreme. Cele douazeci de minute cat ne promisesem sa ne odihnim s-au transformat in doua ore de somn adanc, asa adanc incat la trezire imi erau imprimate pe fata toate pliurile pernei, plus modelul inelului de la mana pe care dormisem.

Iesim pe-afara. Vantul sufla cu forta. Oraselul e la ora cafelei de dupa amiaza. Ne ducem pe stanci. Gasim adapost intr-o scobitura de piatra de unde privim oceanul. Uriasul respira agitat, se zvarcoleste verzui cenusiu, avertizand pana si prin culori ca e bine sa nu-l zgandari cu nimic. Ceva mai incolo o familie a venit la pescuit. Tata aranjeaza uneltele pentru peste, mama vrea sa doarma, dar copiilor le trebuie sandwich-uri. In timp ce le pregateste cam cu naduf suna si telefonul. Ne uitam amuzati la toata vanzoleala.

Trecem pe langa fortul, folosit pe vremuri ca puscarie pentru inamicii politici ai lui lui Salazar. Vantul domolit de inaltimea zidurilor ne ia in primire imediat ce acestea se termina.

Frigul ne face sa  luam masina. Dam o fuga pana in Baleal. E locul unde mi-ar placea sa ne petrecem verile. Aici timpul are ritmul mersului in slapi.

Ne intoarcem la pensiune cu gandul ca intr-o ora sa iesim sa cinam. Aceleasi ademenitoare cearceafuri, aceleasi promisiuni ca nu stam decat putin… dar sigur magia noptii de sanzaiene ne-a doborat pentru ca ne-am trezit pe la 10, adica dupa vreo patru ore, cand mi-a sunat telefonul. A fost un apel straniu, prea personal ca sa intru in detalii, dar m-a speriat. Credeam ca o sa-mi petrec noaptea numarand oi. Surprinzator, tulburarea s-a stins repede lasandu-mi o stare limpede cu care am trecut iar pe tarmul viselor.

La miezul noptii alt telefon. Mai neobisnuit decat primul. M-a sunat cineva care nu stiu cum de are numarul meu sa-l nimereasca din greseala, asa cum s-a scuzat ca a facut-o.

Cerurile deschise ale noptii or fi permis anomaliile astea de comunicare, dar zane bune au fost de veghe adormindu-ma la loc pana dimineata.

O noua zi a inceput cu dragoste, soare si un linistit capat de lume unde sa ne bem ceaiul

One thought on “DE SANZAIENE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s