CASA

In sfarsit m-am cuplat la net. Incurcate mai sunt cablurile pe aici. Au venit oamenii sa faca legaturile acum doua zile. Desfac ei niste cutii in perete si ma anunta ca nu e cablul acolo. Sa fac eu bine sa sun la firma care a renovat casa, sa le spun ca tre’ sa taie rigipsul ca sa dea la iveala firul ramas in perete. Abia se mai luminase pe aici. Ma vedeam iar cu muncitori, praf si balamuc. Am respirat adanc, am sunat iubitu ‘, i-am pasat lui pisica lesinata, retragandu-ma in montatul unor rafturi ca si cum numai ele existau pe lume. Jur ca indeletnicirile astea te pot face foarte zen. Un telefon a lamurit treaba. Cutia cu fire valabile se afla in alta parte, la loc mai ferit, unde neavizatilor de noi nu ne-a dat prin cap sa ne uitam. Deci scenariul meu pesimist s-a dizolvat ca si cum n-ar fi fost. Doar net n-am avut pentru inca o zi jumate, cat a durat pana s-au intors cei de la cablu. Oricum n-as fi avut timp de el.

Suntem de trei zile in noua casa. Prima a fost ciudata rau, pentru ca tot imi venea sa iau trenul spre Cascais, simtindu-ma foarte musafir aici. Noaptea… o tragedie. Fiecare masina, dar mai ales tramvaiul mi se parea ca-mi traverseaza capul. Aproape n-am inchis ochii. Ne-am carat saltelele pana in ultima camera care e mai departe de strada. Asteptam incordata un nou zgomot care sa sparga tacerea si sa-mi dea motiv sa ma mai enervez putin. La un moment dat m-am prins ca fac o tampenie si m-am concentrat pe tacerea care cuprindea toate zgomotele. Imi inchipuiam un glob urias plin cu liniste unde sunetele erau mici, efemere, ca niste bule de apa gazoasa. Asa m-a luat somnul. In urmatoarele nopti am dormit foarte bine.

Mi-am cumparat un pui de rosie, cu tomate mici, parguite. Venind spre casa am inveselit strada. Oamenii zambeau vazandu-l. Azi dimineata l-am pus intr-un ghiveci mare si l-am lasat sa se bucure de soarele din living. Iedera si-a gasit locul perfect in vasul cu margarete, luat de curand din targ.

Lisabona ma amuza. Imi place ca e vie, decadenta, surprinzatoare. Cei de pe strada sunt interesanti. E fascinanta diversitatea de fete, de expresii, de atitudini.  Imi vine sa ma asez pe trotuar si sa privesc. Am dat o raita prin vecinatati. Am descoperit tot felul de locuri dragute despre care o sa va povestesc pe rand. Azi dimineata la 7 m-am dus in piata. Ca sa ajung acolo am coborat, de-o mana cu meu amor si cu cealalta tragand caruciorul portocaliu, o strada larga in capatul careia se vede raul. Tarabele cu marfa proaspata m-au innebunit. E viata mea sa targuiesc verdeturi.

Am umplut caruciorul, apoi frigiderul, care pana ieri mi-a dat emotii. L-am adus cu doua zile in urma, l-am lasat sa-si revina dupa transport, il bagam in priza si trecand pe langa el realizez ca pe laterale puteai praji oua, atat era de fiebinte. Il scot din priza gandindu-ma ca n-a stat destul sa i se aseze toate cele prin el. Iar fac rapid un scenariu cum ca frigiderul s-a stricat, iar mi se lungeste fata. A doua zi imi cad ochii pe o hartiuta lipita pe el.

Atentie! Nu va panicati daca frigiderul e firbinte, asta se intampla pentru ca previne nu stiu ce sa nu transpire si dureaza putin la instalare. Ufff!!! Bine ca am vazut. Il bag in priza, linistita de data asta si rad de el ca e hot. Prea ma pierd la orice fleac.

Maine vine transportul mare cu mobile si carti. Chiar fara el sunt deja o gramada de lucruri de asezat. Gasesc detalii superbe. Vizorul, de exemplu, mi se pare pur si simplu o bijuterie. Usa de la intrarea in cladire are o fereastra cu broderie de fier forjat, lemul vechi al scarilor trosneste cuminte sub pasi.

Ieri s-a implinit un an de la prima cina cu Claudio. Imi daduse sa aleg intre un restaurant italienesc la malul marii si unul japonez care acum e in vecinatatea casei noastre. Anul trecut l-am ales pe cel cu vedere la mare, pentru ca…ma descurcam greu sa mananc cu bete si ma gandeam ca cina va fi o tragi-comedie. Nici acum nu sunt foarte abila, dar nici timiditati fata de el nu mai am. A fost absolut minunat!

Sunt fericita. Vad aceeasi fericire blanda oglindita si in ochii lui. E bine!

Acum va imbratisez ma intorc la treburi.

10 thoughts on “CASA

  1. va urasem sa fiti bucurosi in noua casa, dar mi s a sters mesajul. nu conteaza, daca tu iesi atat de frumos din ceata in seninatate, eu de ce n as invata de la tine sa o fac si sa nu ma enervez:)? esti minunata, locurile in care traiesri sunt vii si cuceritoare, te imbratisez!

    • S-a publicat la una dintre poze primul mesaj.
      Multumim!
      Ei, poti sa te enervezi, dar numai putin🙂
      Dadea cineva ca exemplu ratele dintr-un parc. Se zburataceau un pic daca nu le convenea ceva, dar era numai de moment, ardeau energia aia si pe urma redeveneau linistite, nu tineau supararea toata ziua. Noi invartim o problema prin minte ore in sir, dupa ce ni s-a intamplat ceva neplacut. Sa fim ca ratele🙂
      te imbratisez

  2. Draga Lola,
    Imi fac rar simtita prezenta (n-am mai scris de mult timp aici) insa te citesc cu regularitate… Iubesc povestile tale din Portugalia care ma fac sa visez la un loc drag unde am trait timp de aproape 4 ani de zile si de care m-am desprins acum aproape 8 ani pentru ca destinul m-a purtat in alta parte. Insa Portugalia mi-a ramas la fel de draga iar Lisabona a fost pentru mine o dragoste la prima vedere si este o dragoste vesnica… Probabil era mai multa liniste in Cascais dar sunt sigura ca vei iubi si Lisabona la fel de mult… Iar cand ti se face dor de Cascais, te urci in tren si in 40 de minute esti acolo… e numai la o aruncatura de bat.😉 Iti doresc din tot sufletul sa fii fericita in noua casa alaturi de cel drag! Voi citi in continuare cu acelasi entuziasm relatarile tale despre Lisabona, despre Portugalia, despre margelele fermecate care raspandesc fericirea in lume… Povestesti foarte frumos si traiesti la fel de frumos! Cu mult drag, Adriana

  3. Iubita mea, sa fie intr-un ceas binecuvantat! Iti amintesti cum anul trecut, in ziua in care am primit cheile de la casa cea noua si ma tot tanguiam ca abia astept sa ma mut, mi-ai zis : “Ce mai astepti? Du-te!” Asa ca mi-am luat copilul, perna, lenjeria de pat, prosopul, si un rand de haine pentru a doua zi, am chemat un taxi si am plecat in camasa de noapte sa dorm in casa noua. Eram atat de fericita incat taximetristul nu stia ce sa creada, ca altfel paream izgonita sau fugita de acasa cu copilul in miezul noptii. iti multumesc din nou pentru noaptea aceea minunata, si va urez sa faceti din noua casa un camin plin de dragoste, prosperitate si lumina! Deci Fabirica de Vise a Lolei s-a mutat la Lisabonaaaa!!! Pai sa facem o vizita la noul sediu:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s