INTAMPLARE CU FINAL NEASTEPTAT

Fiinta asta superba, inca neiesita din crisalida, nici-copil, nici-barbat, nedefinit, suspendat in vascoasa nedumerire a adolescentei e fiul meu.

Il privesc, multumind vietii ca imi da prin el purificatoare dureri si luminate clipe de fericire.

Fiecare copil are in el un Dumnezeu. Incercarile noastre de a modela copilul vor transforma Dumnezeul in Diavol, zicea un om intelept. Am citit fraza asta acum cateva zile, dar adevarul ei il simt demult. Inima mea stie, mi-a soptit in nenumarate randuri “iubeste-l asa cum e”. Ce m-am mai indoit, ca doar il invatasem pe TREBUIE, aveam tendinta sa fiu dresor. Din afara si din minte voci imi strigau ca nu fac destul, ca nu sunt o mama buna, ca nu ma implic suficient.

Acum imi ascult inima, desi in practica a ramas la fel de dificil, ca indoielile  vin.

Vladimir e adolescent si cine are specimene pe-acasa stie cat de greu se lasa iubite, cat te scot din minti, si cat de neputincios te pot face sa te simti.

Ultimul an a fost complicat. De fapt cu el n-a fost simplu niciodata. Nici cu mine n-a fost. Cate transformari, cate arderi, cate momente de confuzie.

Dupa primul an de scoala aici, cand s-a straduit sa se integreze si l-a terminat cu rezultate peste toate asteptarile, dupa al doilea, cand simtindu-se acceptat a lasat-o mai moale cu straduinta, cel de-al treilea, care se incheie in cateva zile, a fost pur si simplu lasat balta. Indiferent cat ne-am agitat in jurul lui, parinti si profesori, n-a vrut sa mai faca nimic. Teoriile, amenintarile, vorba buna, lacrimile, l-a  inchis si mai tare, i-au transformat dumnezeul in diavol. Nu e doar o metafora. Am trait momentul asta pe viu. Insitam cu nu mai stiu ce, eram persuasiva si autoritara, pierduta in vorbele mele spuse cu ton artagos. Drept raspuns am primit un NU. N-am cum sa-l redau, n-a fost nimic mai mult decat cuvantul asta, dar m-a inmarmurit felul cum a sunat. Cuprindea in el, gata sa se dezmorteasca, ceva  intunecat si puternic. Suna  melodramatic, insa cu doua litere mi-a relevat iadul. Am tacut, simteam ce pot trezi si mi-am zis ca e cel mai nenorocit lucru pe care il pot face. Am incetat sa fiu reactiva. Mi-am declarat intentile si atat.

TE SIMT, TE ACCEPT, TE IUBESC, i-am zis.

Am decis sa-l las sa-si traiasca esecul  de care se temea ingrozitor. Trebuie sa spun ca in toti astia trei ani, gestionati atat de diferit el a avut marea spaima ca nu va trece clasa. Ca s-a straduit, sau nu, sa faca ceva la scoala, mereu a fost sub umbra acestui esec. Spaimele se dizolva cand nu mai fugi de ele.

Depasindu-mi preconceptiile, ca pe vremea mea era capatul lumii sa ramai repetent, am zis “da’ ramai mai nene” . “Si n-o sa te superi?”, m-a intrebat. Ba da, o sa ma supar, o sa ma framat, dar sa stii ca suferinta  mea e secundara. La urma urmei greul il vei duce singur. Eu te voi iubi la fel de mult, fie ca treci clasa sau nu, fie ca vei ajunge doctor sau gunoier, dar alegerile le faci singur si tot singur traiesti consecintele. Mie o sa-mi treaca supararea, sau poate o sa am nopti cand n-am sa pot dormi de grija ta, dar asta nu te va influienta, pentru ca nici acum ceea ce simt nu te impiedica sa alegi in felul tau.

“Tata mi-a zis ca atunci cand era el la scoala numai idiotii nu treceau clasa. Sunt idiot?” “Esti doar confuz, nimeni nu te crede idiot si daca mai aruncam vorbe e disperarea noastra care urla, neputinta noastra de a te ajuta.”

Cam asta era starea de spirit la care ajunsesem pana ieri cand am fost chemata la scoala. Ma dusesem impacata ca nu voi auzi nimic imbucurator, stiam cum stau lucrurile.

Diriginta mi-a zis sa-l aduc si pe Vladimir. Asteptam amandoi sa intram ascunzandu-ne emotiile intr-un dialog aparent relaxat.

Ne cheama. In jurul unei mese rotunde trei doamne. Imi arata niste hartii pe care erau scrise cu cerneala albastra rezultatele lui catastrofale. Ma asteptam sa ne puna la colt, sa ni se spuna ca nu mai are nici o sansa, ca pacat de el ca nu e un prost, etc.  Aproape ca nu intelegeam nimic, nici din hartii nici din vorbe. Le semnam, iar cifrele si literele de pe ele erau doar cifre si litere pe care nu le puteam interpreta nicicum.

Cea mai tanara dintre femei isi incepe discursul cu fraza “cu totii stim ca rezultatele tale fac situatia foarte complicata…”. “Mama ma-sii”, mi-am zis realizand ca totusi sperasem intr-un miracol.

In loc sa urmeze scenariul inchipuit de mine, vorbele femeii o luara intr-o directie neasteptata.

“Vrem sa-ti propunem o alternativa, decat sa repeti clasa poti incepe un curs de doi ani in care vei invata sa lucrezi cu copiii mici, un fel de educator. La finalul lui se considera ca ai abslovit cele 9 clase obligatorii si ai mai departe optiunea sa dai examen si sa te intorci la un liceu teoretic, sau poti urma o alta specializare.” Ma rog, nu intru in detalii despre posibilitatile viitoare, dar solutia asta mi s-a parut pur si simplu geniala. In loc sa-l faca sa se simta un looser si sa-l oblige sa treaca printr-o experienta frustranta i-au deschis un nou drum. In loc sa-l certe si sa-l faca sa creada ca a gresit, i-au acceptat alegerea aratandu-i o cale cu nimic mai prejos celei “clasice”.

S-a inscris, iar mie imi venea sa le pup pe doamnele alea, sa-i scriu o scrisoare de multumire guvernului, si sa fac tumbe.

Pe drum am avut o discutie frumoasa. Pietroiul ala care ne statea deasupra capului disparuse. Era BINE.

37 thoughts on “INTAMPLARE CU FINAL NEASTEPTAT

  1. Buna Lola, te citesc de cateva luni, dar pana acum nu m am hotarat sa comentez. Vroiam sa ti spun ca imi place foarte mult cum scrii, imi place la fel de mult modul tau de gandire, si felul cum faci fata problemelor, felul cum ai reactionat la aceasta ultima problema a fost de-a dreptul admirabil. Felicitari pentru Vladimir, ai un copil extraordinar, si sunt convinsa ca si tu stii asta, si tu esti o fiinta minunata! Felicitari!

    • Da. E atat de simplu daca cei care concep o programa pun sufllet. Eu sunt inca naucita de omenescul care razbate din sistemul asta. Pe urma ma gandesc ce multa durere e la noi, cat sufera bietii oameni si aia care le spun copiilor ca nu mai au nici o sansa si copiii care pleaca in viata cu sperantele daramate.
      La toate scolile pe unde a fost Vladimir in Romania, de la toti psihologii pe unde l-am dus, am auzit acelasi lucru, “cu copilul asta nu se mai poate face nimic”. Intr-adevar, prin metoda “care pe care” nu se poate face nimic. Aveau dreptate, dar nimeni nu s-a gandit sa incerce si altceva. Tin mai mult la propriile pareri decat la ei insisi.

  2. Si Enstein a avut probleme cu scoala si dinspre asta s-a descurcat binisor in viata;)
    Ai un copil minunat si inteligent, iar dovada de inteligenta e ca a spus NU si s-a oprit atunci cand a simtit nevoia desi putea sa scoata o nota de trece. Nu e nici o catastrofa, pamantul inca se invarte.:)
    Olè! pt profesorii portughezi

  3. Va imbratisez cu toata dragostea, Lola! Cand eram la “Neculce”, in clasa a X-a, ai mei erau in divort. Mama a scapat fraiele, iar eu am simtit gustul libertatii dupa 15-16 ani de teroare. In copilarie, la tara, la bunici, imi strangeam mainile cu prietenii prin gard. Nu aveam voie sa ma joc cu copiii de tarani. Eu eram fiica de profesori…
    Astazi, imi invat fiul ca discriminarea inseamna lipsa de judecata. Asadar, libertatea… Eliberarea. Ce-am facut cu ea? Chiuleam si imi ofeream cea mai grozava bucurie, aceea a lecturii. Ma cataram pe terasa unui bloc de pe Iancu de hunedoara si citeam. Sau mergeam pe la prieteni si ascultam muzici. Sau mergeam la cinema. Dar nu faceam nimic rau. Eram doar un copil care incepea sa respire. Am ramas repetenta. De rusine, m-am mutat la “Spiru Haret”. Am terminat cu bine.
    Acum, tu ma cunosti. Ma simt minunat asa cum sunt, am o mare implinire – ADAM, iar viata este plina de surprize si de oameni frumosi, de daruri, de lumina, de de toate. Nu exista nimic in jurul nostru care sa ne altereze sufletul, bucuria, viata… Doar noi suntem responsabili daca se intampla asa. Altfel, VIATA ESTE MINUNATA! Si o doresc asa pentru toata lumea.
    Vladimir este foarte bine. Si va fi. Bucurati-va ca il aveti! Va doresc iubire si lumina!

  4. Sunt impresionata. Sunt proaspata mamica a unui baietel de 7 luni, care si el imi arata, in felul lui de bebelus, ca stie ce vrea si poate obtine ce vrea – de exemplu, sa doarma langa mami a lui, chiar daca in jurul meu aproape toata lumea ma previne ca ar trebui deja sa doarma singur in patutul lui.
    Ma intreb cum as fi facut in situatia ta, si mi se pare si mie minunata solutia pe care ati ales-o. Nu intamplator mi se pare ca ea a aparut chiar in momentul in care ati acceptat amandoi situatia.
    Mult succes in continuare fiului tau. Alegerea lui ma face sa ma gandesc la un curent numit “un-schooling”, nu stiu daca ai auzit de el? Ceva de genul, nu mai mergem la scoala, invatam singuri acasa ce si cat ne place.

    • Da, solutiile vin de obicei dupa ce te-ai epuizat, dupa ce ai ars tot stratul ala de nelinisti. Am inceput sa vizuallizez nelinistile ca pe un nor cu care ne inconjuram, nor care imiedica lucrurile sa se intample.
      Misto un-schooling-ul in opinia mea.

  5. Parcursurile atipice sunt o sursa de imbogatire sufleteasca, care uneori duc la experiente inaltatoare.

    Nu-i usor sa fi altfel, de aceea ii admir pe cei care isi poarta altfel-ul cu intelepciune.

    Postul tau mi-a adus aminte de cartea „Enciclopedia loazelor, a rebelilor si a altor genii” , editura House Of Guides
    „Cine ar fi crezut că e ceva de capul lor pe vremea când erau tineri? . . . Elevi fiind, au fost consideraţi mediocri, lipsiţi de calităţi, sortiţi eşecului: nişte puşlamale! Familia, colegii de muncă erau disperaţi, exasperaţi de caracterul lor rebel. Cu timpul, istoria i-a acoperit de glorie, considerându-i adevărate genii. Aceste figuri impresionante domină cultura noastră şcolară… asemenea unor statui. Dicţionarele şi muzeele le prezintă feţele sobre, cu tolba plină de calităţi. Dar tolba are şi găuri…”

  6. hei, succes in continuare🙂 a avut niste ani super grei.
    pana la urma nu e o tragedie, e inca la inceput de drum si de viata si-i mult mai important sa invete despre independenta, iubire, curaj, respect si altele din seria🙂

  7. Pingback: Bialog Cafe (coffee on the beach) | Bialog.ro

  8. Draga Lola,
    Imi vine sa te strang in brate, sa topai intr-un picior, sa strig de bucurie! Nici nu-ti imaginezi cat m-ai eliberat cu randurile astea. Si eu simt le fel, dar nu am avut curajul sau puterea sa accept ca asa simt si ca asa cred ca e bine. Intr-un fel povestea noastra e foarte apropiata de a ta.Am crezut ca fetitele noastre “au luat-o razna” .In realitate eu am luat-o razna:)Mi-am otravit sufletul si mintea cu “asa trebuie, asa e bine “etc….Mare prostie!
    Abia astept sa vina de la scoala sa fugim la lac sa ne balacim si sa ne spunem cat de mult ne iubim:)Nu trebuie sa facem nimic decat ceea e ne face fericiti si impliniti:)
    Mi-e tare dor de tine, m-as bucura sa iti aud vocea! Te imbratisez cu mult drag si il imbratisez si pe Vladimir! Este un invingator si are propriul lui drum. Nu va fie teama, va fi bine! Cu mult drag, Daiana

    • Asa, asa, sa ne eliberam de prostiile care ne-au fost bagate in cap, care ne-au indepartat de la natura noastra simpla si fericita.
      Hai sa ne auzim vocile. Pe skipe?

    • Copiii ne sunt invatatori. Situatiile in care ne pun pot desface multe noduri din noi.
      Ce exemplu superb de compasiune, entuziasm, de “imi pasa” a fost in gestul lor pentru Vlad.
      N-o sa gasiti calea. Ea nu exista predefinit. O creati voi cu fiecare clipa, cu fiecare alegere.
      Multumesc!

  9. Luca este un copil foarte frumos si un om minunat. Imi permit sa spun toate astea pentru ca il cunosc, pentru ca in septembrie trecut mi-a aratat ca intelepciunea nu exista doar la varsta senectutii. Pentru lectia de atunci si seninatatea momentelor petrecute impreuna, ii multumesc.
    Iar tie, minunata mama a lui, iti trimit o mare, mare imbratisare.:)

  10. “Dupa primul an de scoala aici, cand s-a straduit sa se integreze si l-a terminat cu rezultate peste toate asteptarile, dupa al doilea, cand simtindu-se acceptat a lasat-o mai moale cu straduinta, cel de-al treilea, care se incheie in cateva zile, a fost pur si simplu lasat balta. Indiferent cat ne-am agitat in jurul lui, parinti si profesori, n-a vrut sa mai faca nimic. ” – parca m-ai descris pe mine! Si eu am trecut-trec printr-o experienta asemanatoare,dar in spania. Partea buna e ca sistemul educativ de aici-si banuiesc ca si cel din portugalia- e destul de flexibil, si ofera posbilitati (“a 2a sansa”) tuturor, fie ca e invatatmant teoretic (gen liceu) sau mai practic…si cine stie, poate intamplarea asta o sa-l faca sa descopere ca chiar ii place sa lucreze cu copiii🙂

  11. am trecut si noi prin asta, dupa ce trece se transforma intr-o fiinta atat de umana;) de dulce, cel mai bun si intelegator prieten incat nu stiu care faza e mai greu de trait!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s