IN CERCURI

Lucrurile revin ciclic pana cand ne arata ce e de aratat, pana se desprinde, din multele forme, esenta. Cu principiul insusit poate ca trecem intr-un alt cerc, unde iar ne invartim  descoperind, la un moment dat un nou principiu. Sau poate ca treaba sta cu totul si cu totul altfel…

De fapt am inceput postul asa pentru cei enervati de reintoarceri si dornici de rezolvari definitive. Nu prea stim cum functioneaza nici ce ne cuprinde si nici ceea ce cuprindem. In loc de pareri fabricate sau asteptari mai bune sunt: practica, atentia, observatia. Eu in sensul asta lucrez cu mine si iata ca ma intorc la hrana.

Ce-ar mai fi de spus cand am scris deja o gramada despre relatia  pe care o avem?

As putea zice de exemplu ca intre capitala importanta si totala lipsa de semnificatie a subiectului se intampla totul. Depinde unde ne plasam.

Prin urmare, daca ma intreba cineva in urma cu cativa ani, care e situatia pe care mi-o doresc cel mai putin, raspundeam imediat “as vrea sa nu fiu pusa niciodata in postura de a avea restrictii la mancare”. Imi era frica sa nu-mi pierd posibilitatea de a ma alina si in acelasi timp sa nu dispara inamicul nr.1, motivul suferintei cu care ma identificam atat de bine. Asta descifrez acum. Atunci doar ma temeam si n-as fi vrut sa-mi infrunt spaima. Sa nu inteleaga cineva ca azi ca nu ma mai tem, ca nu mai vreau alinare si nu mai am inamic. Toate sunt la locul lor asteptandu-si momentul. E suficienta un pic de nesiguranta, deprimare sau cine stie ce alta stare si dau tarcoale frigiderului ca pisica la smantana. Diferit e ca ma vad. Accept ca am o zi tampita si gata. Gestionez criza altfel. Despre asta e vorba nu de dobandirea unei calitati care ma face castigatoare in poveste.

Cand ma apuca programatul, conditionatul, il spulber cu o singura intrebare “Dar daca asta e ultima mea zi aici?” si ea ma ajuta sa ies din timp, din planuri, sa vad inutilul oricarui scop.

Iata-ma acum in situatia sa n-am voie sa mananc o gramada de lucruri. De fapt o gramada din ceea ce prefer. Nu e o chestiune de viata si de moarte. As putea manca absolut orice, dar stiu ca as produce dezechilibre cu buna stiinta in microcosmosul meu interior. Diversele conditii fizice, dincolo de numele date de doctori sunt in fond semnale ca interiorul sufera.

Daca zic “sunt bolnava” deja revin in vechiul tipar al victimei si drama incepe. Prefer sa spun “n-am stiut sa pastrez armonia”. Deja e vorba de asumarea unei responsabilitati, simt ca am forta sa reechilibrez, ca e in puterea mea sa indrept. E doar o schimbare de perspectiva. Imi depasesc identitatea de persoana inscrisa la starea civila, ma vad in miraculosul meu de univers care nu se va mai repeta niciodata, de dans al particulelor pe care de ce l-as distruge cu buna stiinta.

Vazandu-ma, mi-e atat de simplu sa fac ce stiu ca e de facut, sa gasesc bucurii noi si rasplati nesperate acolo unde credeam ca e doar o vale a plangerii.

In loc sa-mi interzic cred mi-e permis orice. Stiti ce fac? Stau cu ceea ce nu pot manca drept in fata. Ma uit minute in sir si vad ce simt, ma uit in zile diferite si observ, gust inregistrandu-mi senzatiile. Uneori iau o inghititura, alteori mananc toata portia. Am emotii atat de schimbatoare. Azi unele, maine altele. Diferite pot fi si de la o ora la alta. Niste inchipuiri. Abur. Totusi puternice, reale. De ce m-as agata de ceva atat de inselator? Nu le neg, ba chiar le consider utile pentru ca imi arata niste lucruri, dar nu e necesar sa fiu una cu ele.

Dupa un timp pleaca si pana sa vina altele stau intr-o odihnitoare neutralitate in care nimic nu conteaza prea mult desi totul e extrem de important.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s