INTAMPLARE

Buna Lola,

Te rog sa ma ierti pentru ceea ce am facut fara sa iti cer acordul. Mi s-a parut atat de uimitor incat am avut nevoie de o dovada ca nu m-am inselat.

Nu cred ca-ti mai aduci aminte de mine dar sa-ti spun cum ne_am “cunoscut”.

Intr-o dimineata inainte de a pleca la serviciu am intrat pe net. Am dat din intamplare peste site-ul tau si am fost atat de impresionata de unul din articolele tale incat m-au coplesit emotiile si am plans in hohote cum nu am mai facut decat atunci cand mi-am pierdut bunicul. Toata durerea de atunci am resimtit-o in piept

Am decis atunci sa-ti scriu si sa-ti spun lucrul acesta. Nu mi s-a mai intamplat niciodata ca un strain sa ma emotioneze atat de mult. Ideea este ca, la scurt timp te-am vazut pe strada in Bucuresti si m-am socat. Nu-mi venea sa cred ca esti la cativa metri in fata mea. Am scos atunci telefonul si ti-am facut poze pentru ca nu-mi venea sa cred.
Am vrut sa te opresc pe strada si sa te rog sa bem un ceai, ceva,….. doar sa pot petrece un timp cu tine. Mi s-a parut prea indraznet si m-am limitat la poze. Eram uluita. Am retrait emotiile din acea dimineata si orice bariera ce tinea de distanta disparuse.

Te rog sa nu te superi pentru indiscretia mea. Iti trimit in atasament pozele de care ti-am scris si te rog sa ma ierti, inca o data pentru impulsul avut.

Cand m-am intors din vacanta am gasit textul si pozele, pe mail. M-au miscat foarte tare.

Cineva, desi a avut un impuls de bucurie vazandu-ma pe strada, nu l-a urmat, nu m-a oprit, apoi a trait tot timpul asta cu senzatia ca poate a gresit fotografiindu-ma. Pana la urma frica si vina am declansat, dar nu stiu adevaratul sens al intamplarilor.

Cuvintele pe care le scriu aici ne apropie si ne indeparteaza in egala masura. Ne fac sa rezonam, dar totusi creaza o bariera. Asa e lumea, o camera a oglinzilor. Am auzit de la multi din cei care m-au intalnit in realitate dupa ce inainte doar ma citisera, spus cu un fel de usurare “dar esti normala”. N-am idee cata iluzie genereaza cuvintele mele, sau ce inseamna normalul. Ce stiu e ca onorez fiecare om exact asa cum e. Nu spun iubesc omenirea, dar am inima deschisa  pentru cel care se afla in fata mea.

Acum cateva zile am avut o imagine foarte frumoasa a vietii si a fiintelor vii.

Suntem niste tuburi subtirele prin care trece viata. Daca nu ne punem dopuri, ea ne strabate umplandu-ne de bucurie. Vine o zi pentru fiecare tubulet, cand se usuca si se spulbera, dar viata ramane eterna, magnifica, inventand alte si alte forme prin care sa treaca. Ce orgoliu mai incape aici?

Daca scoatem toate prostiile care ne-au fost indesate pe teava si privim lucrurile la nivelul asta simplu, poate ne e mai usor sa ne oprim pe strada, macar sa ne privim o clipa in ochi.

9 thoughts on “INTAMPLARE

  1. draga tubulet luminos si plin de viata,
    am stat sa ma gandesc la intamplare si la cum as fi reactionat eu la intalnire si neintalnire, din ambele perspective. am simtit un pic de tristete, dar si mult farmec.
    poate ca nu era inca momentul.
    si m-am gandit la oamenii iubiti fara ca ei sa stie si la cei care poate ma iubesc fara ca eu sa stiu. si mi-a sporit speranta…🙂

    • Pe mine intamplarea m-a dus cu gandul la o poveste, al carei inceput nu-l mai stiu exact, dar ce mi-a venit in minte e cam asa:

      ...la curtea unui imparat oriental ajunge sa creasca un mango. Lumea zicea ca e un copac magic. Cand se coace primul fruct, acesta ii e dus imparatului. Slujitorul il poarta spre palat pe o tava, deasupra, pe cer trece un vultur tinand in gheare un sarpe, pe care tocmai il inhatase. Sarpele scapa o picatura de venin si ea cade pe fruct. Mango-ul ii e dat spre degustare marelui preot, care il incearca si moare otravit. Imparatul furios pune sa se taie copacul zicand ca e otravitor. Pana sa fie taiat, pe sub pom trec niste leprosi care vad fructe cazute, mananca si se vindeca. Vestea vindecarii lor a ajuns la urechile imparatului abia dupa ce copacul nu mai era si el a trait intreaga viata trist.

      Nu stim noi cum stau lucrurile cu adevarat, dar e frumos ca suntem, e frumos ca ni se intampla lucruri, iar daca nu ne grabim cu judecatile avem posibilitatea sa alegem din nou, sa reparam tristetea, sa invingem frica, etc🙂

  2. toţi suntem frumoşi şi iubiţi şi iubitori. şi fiecare din noi are un ritm anume în care înţelegem cât de magici suntem. tot ce vedem neplăcut la noi e rezultatul prea multor coji.
    sufletul acesta care ţi-a scris e un suflet curajos şi tare frumos.🙂 şi sunt sigură că acum se simte uşurat.🙂 nimic nu e întâmplător, fiecare butonaş îşi are rostul lui.

  3. Buna Lola…nici o veste de la Posta…tu ai aflat ceva? s-a intors pachetu la voi?? Multumim furmos si speram ca margelele ” alearga” spre noi si vor ajunge la timp!
    Multumim!

  4. Iubita mea magica,
    Tu crezi ca mai aveam nevoie de inca o dovada ca sa ma conving ca esti o “sursa umblatoare” de magie pura?!?
    Sunt sigura ca iti amintesti ca, pe vremea cand eram scolari, ne amuzam frecand o rigla de plastic de sarafan, si apoi o treceam pe deasupra capului si pe deasupra antebratelor. Firele de par se ridicau in forma de halou in jurul capului, puful de pe brate se zburlea, si simteam o gadilatura placuta pe piele.
    Cu aceasta senzatie de infiorare a epidermei am ramas de aseara, de cand am vazut pe blog fotografiile si am citit povestea lor.
    De ce? Simpu si incredibil: alaturi de tine in fotografii mai apare o persoana, o fata bruneta, care te fixeaza la trecerea de pietoni. EA ESTE ROXANA, COLEGA MEA!!! Una din cele 2 sensibile roxane, care te admira pe tine si creatiile tale rotunde, pe care le poarta cu drag si incantare.
    La vremea aceeea, Roxana m-a intrebat daca esti in Bucuresti, pentru ca era sigura ca te-a vazut pe strada, dar, ca si autoarea fotografiilor, s-a jenat sa te abordeze.
    Acum, cand ai primit aceste fotografii si le-ai aratat lumii, parca s-a inchis un cerc vrajit, dar s-a deschis o lume magica, in care orice minune este posibila atunci cand lasi viata sa curga prin tine.
    Te imbratisez cu mult drag,
    Lola Raluca Valencia Barcelona🙂

  5. Nu pot sa nu recunoscut faptul ca am sperat sa nu reprezinta o problema mica mea “indiscretie” dar ma bucur din suflet ca totul s-a transformat intr-o intamplare=amintire frumoasa pentru Lola, pentru mine si … vad ca si pentru alte prietene “nevazute”.
    Ma incanta ideea spusa de Raluca a unui “cerc vrajit si a unei lumi magice” din care imi place sa cred ca acum fac si eu parte.
    Iti multumesc Lola si iti doresc sa ai grija de sufletul tau.
    Roxana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s