BINELE?

Numim cu aceleasi cuvinte, stari foarte diferite, de fapt foarte personale.

Sa luam binele, de exemplu. Zicem “bine” si credem ca vorbim despre acelasi lucru. Exista o intreaga lista cu lucruri bune, cu fapte bune, cu situatii bune, etc. Pana la urma nu e nimic gresit in a defini, numai ca prin acelasi cuvant descriem o raportare individuala la lume, si suntem cateva miliarde pe-aici. Nici asta nu e vreo nenorocire. Ea incepe doar atunci cand vrem ca ceilalti sa se potriveasca in tiparul nostru, iar asemeni lui Procust, avem suficienta cruzime cat sa facem ajustari. Taiem ce ne depaseste limitele, sau intindem cat putem de ceea ce nu le atinge. Fara sa tinem cont de suferinta pe care o provocam la final zicem cu orgoliu “gata, a mai incaput unu in ideea mea!”. Asa, si?

Vorbeam de mine dictatorul. Nu e prea grozav sa ma descopar in felul asta, dar las din spate sacul cu jena. In fiecare exista partea intunecata. Nu trebuie nici neglijata nici combatuta ci doar vegheata.

Atipesc de nenumarate ori. De tot atatea ori, la trezire, vad unde am alunecat, cat de usor ajung in smarcuri.

Ultima oara, cand m-a furat somnul, eram pe cale sa instaurez dictatura binelui. Stiam eu ce le trebuie celor dragi si in numele conceptului propriu de bine ma pregateam sa-i ciopartesc.

M-am trezit in mijlocul unei discutii aprinse. Aveam o gura mare si otravita, ganduri ca niste tentacule… Ce fac eu? Viata e acum, e in clipa asta, iar in clipa asta sunt doar o scorpie afurisita care bate campii.

Monstrul a disparut in vagauna lui.

Asa am plecat spre  Germania, treaza, cu simturile ascutite de grija sa nu adorm iar.

Timeea si Christoph ne-au asteptat la gara sa ne duca in linistea casei si livezii lor.

Ne-am bucurat de primire minunata, de sarbatori in pace, de dimineti cu soare, de seri la povesti, de copii si joaca, de prietenie, de grija, de sarmale, de bogatia pamantului, de mirosul ierbii taiate, de sunetul viorii lui bunicu, de nenumarate daruri. Pentru plinatatea acestor zile sunt recunoscatoare vietii. Pana si pe “trebuie” cel nemtesc tot un dar il consider, ca m-a facut sa vad cum nimic nu trebuie, la urma urmei. Nici macar o definitie a binelui.

One thought on “BINELE?

  1. ducă-se-n vânt jena şi frica şi negarea şi lacrimile tăcute! să-ţi arunci adevărurile în faţă, să plângi până tremuri frica din toate cotloanele, să vezi chiar dacă te pişcă ochii, să te usture şi să te doară până te frângi. că numai din crăpături ne ies luminile. şi dacă nu poţi acum asta nu-i mai mult decât ce e. neputinţa cere răbdare. stăm între bine şi rău mereu.
    te iubesc tare şi mi-e un dor mare dar mă uit pe geam şi-mi dau seama că nu am de ce să fiu răzgâiată, că stăm sub aceeaşi pătură, cerul, şi suntem aproape, aşa de aproape.

    “You ride on the swing in and out of the bars
    Capturing moments of life in a jar
    Playing with children, acting as stars
    Guiding your vision to heaven and heaven is in your mind
    Take extra care not to lose what you feel
    The apple you’re eating is simple and real
    Water the flowers that grow at your heel
    guiding your vision to heaven and heaven is in your mind”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s