Ce binecuvantare a fost munca la el! Ce zile si ce nopti de bucuroasa ardere, curatand multe straturi de eu.
Nu mi-a fost foame, nici somn, n-am avut chef de vorba sau de iesit din casa.
In ultima zi de lucru, am aflat din intamplare ca accesasem, intuitiv, foarte vechi credinte populare. Oamenii de demult credeau ca Pamantul e purtat de un peste, si tinut in echilibru cu bete mereu amenintate de rosaturile dracilor.
Joi, dupa ce l-am terminat, am luat bicicleta si m-am dus in lume. Era o vreme ciudata. Peste noi se intinsese ceva ca o pielita laptoasa care filtra lumina, facea efect de sera, iar soarele sa arate ca un ban de argint. Peisajul la apus, desi familiar in detalii, avea un aer straniu, nepamantesc. Oamenii de pe drum imi zambeau. Ne iubeam cateva secunde, cat treceam unii pe langa altii, lasandu-ne apoi inghititi de aburul luminos.
M-a apucat o imensa tandrete
ce frumos arata! sa aduca bucurie, ingeri si echilibru pamantului pe care il poarta…
ma bucur tare, tare, la vederea lui. e ceva in el, curat de tot.
si mi-ai dat o pofta teribila de culori!
Cu bucurie a venit, povestind despre liniste si fragiul echilibru al lumii. Daca le simti e minunat:)
De-a dreptul minunat! M-a lasat fara cuvinte…. M-am pierdut in albastrul nesfarsit si am zburat cu ingerul la o casa mica intr-un colt de lume. Acolo am stat la taclale cu marea si mi-a spus o poveste straveche despre pamant si peste …. Si uite asa paravanul tau imi poarta imaginatia in toate acele locuri unde imi doresc sa pot ajunge candvaa.
Draga Stanca, sunt fericita ca paravanul meu in loc sa ascunda(ca doar asta e menirea paravanelor), dezvaluie, si poate fi folosit cu succes pe post de obiect zburator.
Poti ajunge in toate locurile in care crezi ca meriti sa ajungi 🙂
Ti-a iesit mai mult decat superb..
Multumesc!