POVESTI LONDONEZE 1

Buna dimineata!

Stiu ca va fi deja pranzul cand voi publica postul asta, dar acum e inca devreme, din ceai se ridica aburi, iar mie imi vine sa scriu cu pofta, sa traiesc cu pofta, sa povestesc despre viata in amanuntele ei pline de gust, de culoare, de emotii. Ma apropii si ma departez, vad detalii sau rotundul ansamblului. Ma ratacesc pe o retea de strazi necunoscute, desfasurate liniar, tinand in acelasi timp globul albastru, planetar, in buzunarul hainei. Cum e posibil? Nu stiu exact, dar cateodata gasesc o mica poarta, dincolo de care toate astea sunt firesti.

Calatoria la Londra a fost dar de Craciun. Carolina se gandeste sa mearga la studii acolo, a mai fost o data si s-a indragostit de oras, noi nu mai fusesem. Am vrut o experienta londoneza cat mai autentica. In loc de hotel am inchiriat camere in casa unor oameni, ceea ce s-a dovedit o alegere foarte, foarte inspirata.

Orasul e rece, clima la fel, am adus noi soarele pentru doua zile, dar aveam nevoie de caldura umana si asa am gasit-o. De fapt nu numai in felul asta…

Starea mea interioara, dinaintea plecarii a fost una foarte fragila, nu ca n-ar fi de obicei asa, dar faptul ca nu m-am simtit bine, plus teribilele vise cu avioane prabusindu-se aproape noapte de noapte, m-au facut sa nu prea am chef de duca.

Asta cu angoasa zborului e ceva puternic. Cred ca nimic din ce ne compune nu dispare pentru totdeauna, deci nici fricile. Unii oameni evita lucrurile de care se tem, eu stiu ca doar trecand prin ele devin inofensive, dar nu teoretic si nu definitiv ci doar atunci, cand esti in situatia respectiva. Mereu ma sui in avion cu inima stransa, iar momentul decolarii e infricosator. Nu suport zgomotul motorului, in al carui huruit presimt iminenta unei explozii, nu suport ideea ca sunt inchisa, ca n-am control. Nu suport sa ma las in voia vietii. Cand insuportabilul si-a atins maximul, din iadul ala se ridica o intrebare “Asa, si, daca nu mai suporti ce?”. Ea vine din zona aflata dincolo de agitatia mintii. Ridic neputincioasa din umeri “Si, nimic”, raspund capatand o neasteptata seninatate. Dupa ce m-au perpelit toate gandurile negre se lasa linistea in care ma aud respirand, iar avionul e purtat pe brate de insusi Dumnezeu, si stiu ca va fi pus bland, inapoi pe pamant. E o certitudine, doar in momentul respectiv, e adevarul acelei clipe. Frica se va intoarce, ma va bantui din nou inaintea urmatoarei plecari, dar nu ma va impiedica sa zbor.

Am coborat din avion fericita, fiecare pas mi se parea un mic miracol. Traiesc!!!!! Chiuiam interior. La aeroport ne-au asteptat, verisoara-mea Gabi cu sotul. Nu ne mai vazusem de 8 ani. A fost emotionant s-o revad, s-o regasesc asa cum o stiam, frumoasa si guraliva. Ne-am oprit sa mancam si sa povestim ce nu apucase sa fie spus in atata timp.  Tarziu in noapte, am nimerit, dupa o scurta ratacire pe strazi cu cladiri identice adresa unde urma sa stam.

Ne-au intampinat Nic si Fran, gazdele noastre, intr-o fermecatoare si foarte calduroasa casa.

Au urmat dimineti cu povesti, ceai si suc de portocale proaspat stors, momente de bucurie cu alti visatori care au indraznit si ale caror vise prind contur. Nic a lasat cu un an in urma glamourul lumii modei si renumele unui celebru brand pentru reflexoterapie, acum isi incheie studiile in noul domeniu. Vrea sa traiasca adevarat, bucurandu-se de viata, fiind de folos. Partenerul sau, Fran invata despre plante cu gandul sa-si cultive propria gradina de legume  si ierburi aromatice in curtea casei lor de pe o mica insula greceasca unde vor locui cateva luni pe an.

Ascultandu-i simteam cum propria mea inima isi desface aripile si propriile-mi vise capata forta. Da, e minunat sa ne inspiram unii pe altii, sa impartasim simplu dorinta de a fi fericiti, sa ne privim in ochi si sa ne incurajam. Bucuria ajuta combustia  schimbarii. Nu conteaza a cui e schimbarea. Micile noastre mutatii existentiale misca lucrurile in planuri mai largi pentru toata lumea. Inconjurandu-le cu ganduri bune le facem vii, posibile, adevarate. Judecatile ucid, indoielile intarzie, dar bucuria e ca o briza buna. Sufland-o peste orice vis al oricarui om iesit in cale, facem un nepretuit dar.

Asa inaripata am plecat pe strazi, tinandu-mi iubitul de mana, in prezenta buna a Carolinei. Ea are o gratie si o discretie, o tacere luminoasa pe care le iubesc nespus.

Veronica si Kashif au venit din Manchester doar sa ma vada pret de cateva ore, apoi au luat drumul lung, inapoi catre casa. Sunt oameni stiuti doar din scris, pe care blogul  i-a adus  in viata mea. Ne-am recunoscut simplu,  frati, sau nu stiu, fiinte familiare, fara granite. A fost o regasire nu o intalnire.

Despre delicii si hoinareli maine…

2 thoughts on “POVESTI LONDONEZE 1

  1. Off, azi sunt fericita. Am gasit inca un om ca mine🙂. Ai descris in fiecare cuvintel toate starile mele de cand vad avionul si pana cobor. Dupa atatea zboruri am inteles trei lucruri:

    1. Nu voi scapa de aceasta frica dar am acceptat-o.
    2. Nu am absolut nimic ce sa fac si nimic nu depinde de mine.
    3. Momentul atingerii pamantului nu se compara nu nimic🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s