AGITATIA

I had a dream last night…

Nu-l citez pe Martin Luther King, chiar am avut un vis asta noapte in care se facea ca inteleg, ca inteleg tot, ca mi-e limpede cum stau lucrurile cu viata. M-am trezit din somn si am scris postul asta de nu stiu cate ori in gand.  Cu cat deveneam mai constienta cu atat descriam mai vag. Acum, tot ce-mi amintesc e ca stateam undeva foarte sus, suspendata in cer si de-acolo vedeam oceanul brazdat de nenumarate dare paralele, lasate de tot atatea barci.

Aha, imi ziceam, asa suntem noi, ca niste barci, croim cu alegerile din fiecare clipa, culoar in infinitul ocean de posibilitati. Privind imaginea de sus simteam totusi ca viata e altceva . Ca e mai degraba in nemiscarea si intelegerea aia absoluta. De fapt starea mi-e imposibil s-o mai descriu,  s-a estompat in detalii, dar amintirea ei extrem de vaga imi da astazi o nemaipomenita bucurie de a fi.

Poate visul nu e decat felul in care transpare din subconstient oboseala, vesnica neliniste a mintii mele de care nu stiu cum sa ma eliberez.

Mi-am dat seama cat de usor alunec in tot felul de ganduri, cat de putin sunt dispusa sa stau in prezent. Tot timpul parca e ceva de facut in alta parte, ceva mai urgent, mai important. Ma bazaie o vesnica nemultumire de sine, o agitatie interioara sleitoare de puteri. Zilele se termina repede, iar la sfarsitul fiecareia am sentimentul ca n-am facut mare lucru.

Stiu ca eu pun presiunea asta si ca tot eu sunt in masura s-o eliberez. Agitata am fost mereu pe sub aparentele mele linistite. Inainte trebuia sa ma loveasca vreo boala sa ma potolesc. Imi aduc aminte cu cata fericire am trait acum cativa ani o raceala. Noroc ca venise cu febra, pentru ca altfel as fi dus-o pe picioare, dar asa m-a rapus si zacand pe canapea in sufragerie, cu constiinta impacata ca mi-e imposibil sa ma ridic, m-am bucurat pur si simplu pentru ca incetasem sa mai trag de mine.

 

Alta data am facut zona zoster de la stres, era cu putin inainte sa plec din Romania. Cand mi s-a pus diagnosticul parca mi s-a dat o medalie. Era incununarea suprema a faptului ca sunt o agitata. Nu stiu de ce ideea asta despre mine a fost un fel de stupida confirmare a faptului ca sunt un om responsabil.

Desi acum nu mai trebuie sa ajung la boala ca s-o opresc, agitatia  e acolo, cu momente acute poate tocmai ca s-o vad la timp. Am vazut-o si de cateva zile exersez mai cu atentie traitul. Fac exact lucrurile pe care simt sa le fac ignorand vocea interioara care ma critica aspru.

Mi-e dor sa citesc si de cate ori as lua o carte in mana mintea imi alcatuieste rapid o lista de “must do-uri”, ma panicheaza, in fine, imediat momentul cu cartea se spulbera.

E o lipsa de iubire fata de mine sa nu-mi acord un pic de timp. N-am nevoie de scuze serioase, n-am nevoie de motive temeinice sa las totul balta si sa citesc putin daca asta simt.

Cand suntem atenti cred ca reusim sa modelam realitatea exterioara. E un proces cu sens dublu. Devenind constient de ce ti se intampla, vazand ce-ar trebui schimbat, contextul devine si el favorabil schimbarii de care ai nevoie. Nu e ceva radical, definitiv. E o ajustare din mers a lucrurilor.

Ma agitam de zor, ma vedeam si voiam sa ies. Nu ma dau in stamba cu toate astea si nu incarc pe nimeni, deci Claudio nu era la curent cu ce-mi vajaia mie prin cap, dar cred ca ma simte foarte bine. Joi dimineata mi-a zis ca pana la pranz noi doi n-o sa facem nimic din lucrurile impuse, nimic din ceea ce trebuie neaparat sa facem. Am ramas in pat pana tarziu, am plecat agale spre Sacolinha sa luam micul dejun si abia dupa aceea fiecare si-a vazut de treburi. Sa va spun cu cat spor si cu cata bucurie am lucrat dupa? Va spun. Cu mult spor si imensa bucurie. Timpul se latise asa de incapeau toate in el.

Ieri am citit, pe terasa, la soare, cu copiii imprejur, cu iubitul langa mine, cu cana de ceai. Am luat pur si simplu cartea la care tanjeam. Iar a fost timp pentru toate…

8 thoughts on “AGITATIA

  1. Azi m-am gandit ca timpul trece oribil de repede, ca viata e asa de scurta si am un maldar de lucruri de facut pe minut. Apoi m-am razgandit si mi-am zis ca noi ne propunem prea multe cu timpul, sintem prea incarcati. oamenii sint facuti sa stea molcom la umbra palmierului, sa rontaie un fruct, sa se giugiuleasca. Sint convinsa ca asta e natura omului, aceasta maimuta desprinsa, cred, fara voia ei, din jungla primordiala.

  2. Chestia asta cu agitatia imi este foarte familiara. S-a intamplat de ceva vreme sa gasesc un alt job, unde nu regasesc stresul si nebunia in care lucram inainte. M-am simtit total debusolata. Parca statea timpul in loc. Inca incerc sa ma obisnuiesc si tanjesc uneori dupa o zi agitatat, in care sa ma simt bagata in priza, sa imi zbarniei neuronii.

  3. Te citesc. Pentru tine imi fac oricand timp. In visul meu, de acum cateva zile, Sanziana mea iti facea margelele de lut si tu le picati. Si nu vorbea nimeni. Pentru ca, vorbea ei, “tacerea e plina de cuvinte”. Eu imi fac timp pentru tine, pentru tot ce scrii tu, si im idau seama ca e un eufemism, de fapt imi fac timp pentru mine, ma rup se aici si ma leg de acolo, de oceanul tau, de soarele tau, numai ca sa ma pot intoarce zambind la zapezile de aici, la martisoarele de aici.
    Iti doresc timp! Si o primavara continua… Stii, mie la Alicante cel mai tare ma durea confruntarea dramatica dintre zapada si fluturi, dintre ghicel si dintele de gheata. Anotimpurile se vrajeau unele pe altele, nu le simteai dintii, erau prietene unele cu altele, iernile imprumutau trandafirii de la vara, si mandarinele, verile imprumutau de la focul din soba jaratec si fierbinteala. De aceea, primavara nu ma smulgea din letargii, nu ma infiora cu setea ei de viata, pentru ca setea de viata nu obosea niciodata. Mi-e bine acum, cand peste martisoarele ninse cade inca gerul, acum cand babele se impleticesc in cojoace, stau la panda sa o simt venind si stiu ca o sa imi dea o exaltare pe care nimic nu mi-o oferea la Mediterana. Dar si de Mediterana mi-e un foarte mare dor… Si de margelele tale…

    • Tare mi-ar trebui o Sanzaiana sa faca margele cu mine in tacere. Asa simt de la o vreme, ca as tacea si m-as pierde in mici lumi inventate pe rotund. Tacerile curata, linistesc.
      Ce frumos scrii despre primavara in toate variantele ei. Aici verdele nu dispare niciodata, dar efervescenta unui nou ciclu de viata se simte. E ceva in aer, o emotie fara obiect, o taina care invaluie.
      Dorurile sunt o binecuvantare🙂
      Te imbratisez si iti doresc… primavara

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s