REVOLUTIA DIN DEPARTARE

Am scris intr-o carte. Treizeci de oameni plecati din tara, ne-am povestit drumurile care l-au dus pe fiecare in coltul lui de lume, iar toate experientele astea sunt adunate si poarta numele Revolutia din departare, volum coordonat de Cristina Hermeziu.

Azi ma uit pe net si gasesc un articol in Evenimentul zilei al carui titlu e un citat din textul meu.

Româncă emigrată: “Nu sunt arogantă, nu dispreţuiesc, dar nici nu iubesc poporul ăsta « brav şi ospitalier »”

Articolul cuprinde paragrafe din  textele  cartii, dupa care urmeaza un potop de aproape o mie de comentarii.  M-am intristat din mai multe motive.

N-am primit inca cele doua exemplare ale mele, sa citesc intreaga carte asa ca nu stiu ce a scris fiecare si ce au ales cei de la ziar sa publice, dar din textul meu au luat exact furia si durerea. Le-au decupat, le-au aruncat in lume rascolind ura. Ce-am simtit sa scriu atunci a fost real, eram furiosa si ranita, dar fragmentul scos din textul al carui mesaj nu e deloc cel care se intelege, face mult rau.

Apoi, ma intristeaza durerea care transpare din comentarii. Nu-i consider pe oameni mizerabili desi e foarte simplu sa le lipesc eticheta asta, doar inecati in propria neputinta si lipsiti de speranta. Sunt extrem de agresivi. In loc sa-i mangaie cineva li se dau mai multe motive sa spumege, sa se otraveasca si omoare totul in jur.

Imi pare sincer rau. Intamplarea de astazi ma face sa am si mai mare grija cu cuvintele pentru ca pot naste atata suferinta.

44 thoughts on “REVOLUTIA DIN DEPARTARE

  1. Imi pare rau ca ai fost scoasa din context…
    Da, asa e. E un complex national, o drama, doar suntem neamul Mioritei, n-o sa ne dezmintim niciodata. Exista si e continuu alimentat de ura celor care vor sa plece, care urasc din tot miezul sufletului lor orice e legat de tara asta, care se considera ghinionistii mondiali ca au nimerit aici.
    Nu exista nuante, nu exista vieti personale. Trebuie sa iei o pozitie – vrei sa ramai, iti place. Vrei neaparat sa pleci si nu ai ,,bilet”. Ai plecat si regreti. Ai plecat si te bucuri de nu mai stii de tine si nu mai stii cum sa injuri in urma. Toate celelalte se estompeaza – vieti, motive, dorinte, scopuri…personale.
    De aia am si scris articolul ala acum vreun an jumate. El a fost pe jumatate prost inteles (deh, vina mea, nu m-a scos nimeni din context).
    Realitatea e ca e o buba mare mare de tot care doare pe toata lumea. Pe cei care tin sincer la locul asta ii doare sa auda atatea cuvinte de ura si jigniri, majoritatea din partea conationalilor. Pe cei care vor si nu reusesc sa plece ii doare invidia. Pe cei care au plecat ii doare dorul…

      • http://www.verzi-si-uscate.ro/2009/09/20/nu-vreau-sa-plec-din-romania/ e exact pe dos. Si eu aveam un context, unul pe care n-am vrut insa atunci sa-l scriu. Era vorba de baiatul din germania si de faptul ca toata lumea se inflamase la ideea ca exista o posibilitate sa plec dupa el🙂. Ca si cum asta asteptam de nu stiu cand, un strain care sa ma scoata de aici.
        In fine, eu incercam sa scriu despre motive. Despre personalizarea unei eventuale plecari. Insa m-am inflamat si mi-au iesit si altele pe gura…
        In fine. Sunt de urmarit si comentariile. In multe din ele se intelege mai mult decat ce se intelege din articol.

  2. Si eu constat cu aceeasi durere ca tot ce spunem noi, romanii plecati departe de Romania, pare vesnic scos din context in ochii celor de acasa. De fapt, noi insine parem scosi din context cu totul, suntem “tradatorii de neam si de patrie”, suntem plini de furie si dispret la adresa tarii noastre. Sunt prea multi cei care nu inteleg de ce am plecat si de ce nu ne intoarcem, le e imposibil sa priceapa un lucru cat se poate de simplu: ca ne’am gasit locul, pacea sau macar multumirea undeva departe, asta in ciuda faptului ca vom iubi mereu ceea ce am lasat in urma…

    • Separea, impartitul in categorii, judecatul si generalizatul estompeaza esenta noastra ca fiinte insufletite de acelasi miracol, manate de aceleasi cautari, bantuite de aceleasi frici.
      Poate singurul lucru care ne diferentiaza e calea pe care o alegem, dar nici o cale nu e mai buna ca alta.

  3. Draga mea Lola,
    Rupe-te de lumea asta rea, ingrozitoare si urata din Romania!!! Uit-o!!! Pastreaza-ti amintirile frumoase si visele tale minunate si lasa veninul celor de aici… Ti-o spun din toata inima!
    Traiesc aici, in mizeria asta umana, si supravietuiesc doar gandindu-ma ca am intalnit oameni incredibili, cu suflet curat si cu vointa de fier, care si-au luat 2 geamantane cu ei si au plecat sa traiasca fericiti la Capatul Pamantului… chiar daca nici acolo nu merg cainii cu covrigi in coada!!!
    Esti un om minunat! Ramai asa! Oamenii care te citesc, care te cunosc, care te vad si care te simt, ei toti stiu ca esti extraordinara!!! Pentru ei existi si pentru ei insemni enorm. Lasa-i in plata lor pe “ceilalti”… nu merita efortul!
    Te imbratisez din tot sufletul cu mare drag si incredibil dor…

    • Draga Oana
      Tu vrei sa te eliberezi.O sa vina ziua, ai incredere. Stiu ce simti. Iti cunosc si oboseala si lehamitea. Mi-a luat ceva timp sa le curat.
      Realizez ca plecand, in loc sa ma rup m-am legat si mai tare de Romania, ca-mi pasa. Fericirea personala nu face doi bani cand o tinem pentru noi comparandu-ne cu altii carora le merge mai rau. Azi m-a durut suferinta oamenilor rascolita inutil, nu ideea ca cineva nu m-ar crede minunata. Mai bine decat mine nu ma stie nimeni, iar eu am invatat sa ma pretuiesc si traiesc bucuroasa cu toate ale mele fara sa ma afecteze prea tare judecatile. Dar pe ei nu-i mangaie nimeni, nu le da nimeni o farama de incredere ci noi si noi motive sa se inraiasca, sa creada lumea impartita, ostila. Asta e nebunia, asta vreau sa arat.
      Nu suntem fundamental rai.
      Intamplarea de asta vara, pe care cred ca am mai povestit-o mi s-a parut asa graitoare. Un “domn” lat in umeri care pazea locuri de parcare facandu-se si stapanul strazii de langa Cismigiu, astepta cu mainile incrucisate peste piept, ranjind, sa ma apropii. Eram doar noi pe strada ca in western-uri, unul la un capat unul la celalat. Ma asteptam sa-mi spuna magarii, sa ma agreseze intr-un fel. Chiar am avut un moment cand m-am crezut victima dupa care am zis ca eu si el suntem una. M-am apropiat privindu-l in ochi, zambindu-i. Nu-l infruntam. Ii zambeam baietelului care cine stie prin cate trecuse pana se facuse asa mare si pus pe rele. Jur ca in asta s-a transformat, ca i s-au imblanzit ochii. In loc sa-mi strige porcarii m-a rugat timid sa nu-mi pierd zambetul niciodata.
      Am plecat de-acolo convinsa de puterea compasiunii care dizolvase in interior ideea de separare luand odata cu ea si frica, si reactia agresiva. A fost o intamplare mica, dar de-atunci stiu cum trebuie priviti oamenii.
      te imbratisez din toata inima

      • Draga mea,
        Tu stii cel mai bine dintre toti oamenii de pe Pamanatul asta cat de mult tin la tine si cat de mult te apreciez pentru ca esti TU!!!
        Eu am vrut doar sa-ti spun ca aici, in Romania, nu se mai poate salva mare lucru… Spun asta cu aceeasi tristete a omului care a trait pentru a-i face pe cei din jur fericiti… Aici mai putem salva doar cateva suflete, care isi doresc sa fie salvate, dar majoritatea… Majoritatea prefera minciuna, hotia, mizeria, invidia, ranchiuna, senzationalul ieftin si contrafacut… Si asta doare cel mai mult…

      • Majoritatea e o notiune abstracta. Oamenii sunt la fel peste tot in lume. Prostii, hotii, mizerabilii ca si cei buni sunt raspanditi pretutindeni. Trebuie tratati individual. Bagati intr-o majoritate inceteaza sa mai fie oameni, sunt concepte, iar conceptelor le lipseste viata. Apoi ne e foarte usor sa le punem etichete, si sa ne doara undeva. Normal ca intai tre sa ne vindecam pe noi insine si poate in unele cazuri plecarea e calea, dar nu se stie niciodata unde ne duce drumul si prin ce experiente e necesar sa trecem ca sa intelegem …” que no vale la pena andar por andar”, adica sa nu ne mai batem capul ca mergem doar sa mergem. Cand pricepem asta toate iluziile cad si toate scopurile isi pierd sensul, si toate locurile din lume sunt posibile destinatii, iar fiecare om e una cu noi.
        Cat am stat in Romania credeam ca mai departe de prietenii mei nu exista oameni frumosi, oameni buni, oameni valorosi, dar problema era la mine, eu nu vedeam.
        Stiu ca de acolo nu e simplu. De cate ori vin simt norul care apasa locul ala si imi vine sa ma port mai cu grija, mai cu dragoste, sa nu adaug rau. Gandurile, asa volatile sunt foarte reale, sunt energie. In loc de durere, dezamagire si frica daca pui dragoste experienta devine alta.
        Te imbratisez si ma doare durerea ta. Fa ceva, n-o lasa sa te copleseasca.

      • Draga Lola,
        Suntem colege de volum, prin voia Cristinei. Eu, spre deosebire de voi am tinut volumul nu in maini, ci in brate. E normal, vei spune, din moment ce e prima carte in care imi apare un text rupt din suflet, semnat cu un nume pe care mi l-am luat prin viol social (numele bunicilor mei, Ursache). Ii spuneam si Cristinei ca sper din tot sufletul sa ma imprietenesc prin cartea asta cu cel putin jumatate dintre semnatari. Voia destinului face ca pe vreo 5 dintre acestia sa ii fi cunoscut deja in diferite contexte.
        eu din textul tau am inteles lucruri pe care abia astept sa le astern cu noima, pe indelete, si atunic iti voi trimite si tie productia finala.
        E adevarat ca unii plecand nu fac decat sa se lege si mai tare. Perfect adevarat.
        Sa nu te doara comentariile si nici decupajele. Doar stim ca, odata produs, textul nu iti mai apartine si fiecare poate face ce doreste cu el. Evenimentul zilei a facut ceva, eu as face altceva. Textul tau imi apartine mie. Dar le apartine si lor. Comentariile, insa, ah, Lola draga, sunt comentariile celor pe care tu i-ai luat cu tine la plecare, cu sau fara voia ta, ii tii dositi prin unghere si ii scoti intr-o dimineata frumoasa si le arati oceanul plecand, sau venind, ii lasi sa guste din farfuria ta cu fructe de mare. Comentariile acestea sunt ale vecinilor tai, ale celor care rad de femeile blonde, ale celor care se lauda ca au iubite casatorite cu altii, ale soferilor de taxi, cei care de la aeroport pana in centru iti spun toata istoria pe care ai ratat-o plecand. Poate ca sunt comentariile colegilor tai de facultate, de liceu, de banca, de birou. Poate ale sefului personal care iti elibera adeverinta de salariu cand voiai sa faci un imprumut, sau a sefului salarizare care iti vira banii pe card. Sunt – atat de tare ma doare sa spun asta – dar sunt comentariile noastre, comentariile pe care nu vrem sa le gandim, sau sa le auzim, pana si parintii nostrii poate ca le gandesc in serile de singuratate cand noi nu am apucat sa intram pe Mess sau sa dam telefonul saptamanal. Tu sa nu te superi pe nimeni. Sa le zambesti in continuare, ca poate asa, cu blandete, vor ajunge si ei sa ierte, sa uite, sa iubeasca. Stiu ca e trist ca nu am depasit faza salamului cu soia. Dar nu fi trista. Zambeste ascultand-o pe Mariza.

      • Buna draga Oana
        Abia astept sa te citesc. Volumul meu e pe drum.
        Comentariile nu m-au durut, in sensul ca nu le-am luat personal. Stiu foarte bine cum pot fi judecatile. Ceea ce m-a intristat a fost ca printr-un decupaj aiurea li s-a servit unor oameni, si asa apasati de ale lor, inca un motiv sa se invenineze.

  4. nu te intrista. societatea noastra cauta spectaculosul, iar acest spectaculos e mereu incarcat cu energii negative. rareori e cuminte si senin. poate si din cauza ca alternativa unei vieti normale nu prea exista in romania, cum prea bine stii. atunci se scot cuvinte, fraze, intamplari, oameni din context de dragul “spectacolului” care sa se vanda. o sa caut si eu cartea. fii senina! te pup. love

  5. LITERELE(din titlu), ,ca niste fluturi , petale albe de corcodus au ales sa zboare ,inseninand cu frumusetea lor ziua . Ai o misiune frumoasa , sa ne aduci zambetul in suflet si stralucirea in ochi. (*)(*)🙂

  6. Lola, te “citesc” de multa vreme, ma bucur si ma intristez cu tine. Si-uite ca, in sfarsit, ti-o si spun. Eu sunt in Statele Unite de 6 ani, am lucrat in radio si televiziune 12 ani in Romania, iar aici sunt…Deputy Sheriff, intr-un orasel din Vestul Salbatic (chiar e “salbatic”). In urma cu 2 ani cred, am citit comentariile la un articol despre tine publicat in presa romaneasca si m-am inspaimantat. Cat de tare s-a suparat copilul tau! Asa incat, atunci cand unul dintre fostii mei colegi mi-a propus sa ma puna in legatura cu o “doamna de la ziar”, care a gasit povestea mea interesanta, am declinat. De vreo cateva saptamani, eu si sotul meu american discutam detalii despre mutarea in Romania. Inainte de asta, am comunicat intentia mea, pe atunci, prietenelor mele. Raspunsul a fost ceva asemanator celor spuse de Oana. “CUM SA TE INTORCI?!!!! Toata lumea vrea sa plece din *a*atul asta de tara si tu vrei sa te intorci?!!! Nu ti-e bine in America? Muta-te altundeva in Europa, dar nu in Romania”. Cam asa ceva… Nu vreau sa plec de aici doar de dragul de a pleca. Precum se intelege, am un job bun, stau intr-un loc de vis, cu toate ca imi place marea mai mult decat muntele, caprioarele imi mananca lalelele in fiecare primavara, in luna mai orasul e ca un vapor plutind pe valuri de liliac inflorit, suntem sanatosi cu totii, m-am vindecat de multe rele care-mi macinau sufletul, m-am iertat pe mine insami. Pana si sarpele cu clopotei, pe care am calcat intr-o vara, m-a iertat si mi-a lasat in pace picioarele incaltate cu slapi. Vreau sa ma intorc ACASA, la AI MEI. Si nu e neaparat dor…E ceva ca un sunet care creste in interior, nu-l aud decat eu, e un sentiment ca acum e timpul sa ma duc in Romania, ca acum acolo este locul meu. Poate peste cativa ani va fi in alta parte. Nu stiu. Eu doar calatoresc cu propria-mi viata. Sper sa fie lunga si sa dau inzecit din cat mi s-ar da, sa FIU cu mine si cu altii. Sanatate, Lola!

    • Ce-mi place de tineee!!!!
      Sa stii ca am avut un moment asemanator cand iubitul mi-a zis ca s-ar putea, in curand, sa fie trimis sa lucreze in Romania. Am simtit ca ma pot intorace oricand, ca fericirea nu tine neaparat de ocean, desi il iubesc enorm, ca e in interior si o pot lua oriunde cu mine. Romania nu ma sperie iar daca va fi sa ma intorc acolo n-am s-o iau ca pe o pedeapsa ci o sa incerc sa deslusec taina acestei reveniri.
      Calatoreste in lumina, draga mea!

  7. iar acum, dat fiind ca m-au uns la inima comentariile citite aici, o sa-mi citez dintr-un fost sef, ardelean si el, care, de cate ori ma vedea amarata (caci eu de abia mai tarziu am invatat sa ma enervez si exteriorizez) imi spunea, si o sa adaptez la context: “D-apai f**a-i cainii pe aia plini de rautati!, nu te mai supara!” Ai grija de tine!

  8. Ca cineva care a fost plecat si s-a intors nu pot sa zic ca e rau inapoi … dar nici bine, sunt intr-o stare de amorteala, asteptand sa se intample ceva si traind cu impresia ca viata e in alta parte.
    In ultimii ani nu pot sa zic sa s-au schimbat multe lucruri sau aproape deloc … suntem in continuare o societate cu o mentalitate inchisa si limitata.
    Ref la comentariile din articol e cam infricosator ca oamenii aia sunt poate vecinii mei sau ca merg cu ei prin metrou.

  9. Anyways, e adevarat ca vietile trebuie privite in particular. Probabil ca e mai corect sa abordezi problema ca cetatean al lumii. In definitiv esti un individ, nu neaparat parte dintr-un alt organism imens.
    In acelasi timp imaginea de ansamblu este asa cum este, iar statistica emigrarii e ceva la care mai bine nu te mai gandesti. Complexanta. Si uite ca orice-am face nu reusim sa ne detasam de discutia asta. Ramane de ridicat problema daca asta e de fapt o problema, sau nu. Poate ca asta e soarta tarii, poate ca-i mai bine sa se dizolve sau sa ramana a altora, nu stiu…
    Cred ca-s intre cei 3% romani (suntem, oare, 3%?) care inca au senzatia ca (deocamdata) locul lor este aici, in peisajul social dezolant in care au crescut. Poate ca e din cauza ca am avut norocul unei familii care mi-a tinut spatele fara sa ma cocoloseasca excesiv, si al unor prieteni care ma fac sa ma simt in continuare acasa in Bucuresti. Si desi am cu totul alte griji (fata, mi-am luat rochia de mireasa, btw) si discutii mult mai frumoase de purtat, iata ca din cand in cand ma roade chestia asta.
    Apropo – divagand groaznic – patriotismul asta reactiv neaos carpatin provenit din toate complexele posibile inventate vreodata de psihoterapeuti e fix motivul pentru care s-a facut mizeria aia de campanie la ciocolata vietii. Grija pe care o ducem altora ne omoara incet dar sigur😛.
    Legat de asta, citeam recent un articol scris de Goga acum 100 de ani, despre aproximativ acelasi lucru – capacitatea de autodistrugere si nefericire remarcabila a specimenului romanesc. Deci cine are impresia ca doar comunismul e vinovat pentru comlexe si dezastru, ar fi mai bine sa se uite in ADN😀. Cred ca problema e genetica sau geografica:P (un alt simptom e cel al vindecarii odata cu parasirea zonei).

    Eu zic sa nu-ti mai faci griji. Oamenii aia care s-au simtit raniti de cuvintele tale scoase din contextul povestii se simt oricum raniti. Cred ca asta-i gandul cu care se trezesc de dimineata, din pacate.

  10. şi uite ce de iubire şi cald s-a adunat iar aici.🙂 copii ai soarelui ce suntem şi ştim că suntem.

  11. Citat din corespondenta cu LOLA si cu altii…

    Cum se formează caracterul la români?

    1. Prima poezioară pe care o învăţăm este “Cateluş cu părul creţ“ care ne învaţă: “Fură raţa din coteţ / Şi se jură că nu fură”

    2. A doua poezie semnificativă pe care o invăţăm este “Mioriţa“ care ne învaţă că doi români invidioşi se asociază şi-l omoară pe al treilea care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate

    3. A treia poezie semnificativă pe care o învăţăm este “Luceafărul“ care ne învaţă că tânăra româncă de măritat, îl aduce pe geniul român în pragul sacrificiului suprem, dar, îl preferă pe un viclean băiat din flori şi de pripas

    Eu aş continua cu o colindă pe care nu am uitat-o nici în acest an, dar de care nu vreau să mai aud la anul. Pur românească, această colindă ne arată cum trei păstori culeg floricele din care fac o cunună şi pe care îşi propun să o ducă lui Hristos. Nimic mai de treabă şi mai frumos. Dar problema e apoi că aceşti români, deoarece se crede că aceşti trei crai de la răsărit erau de origine română, nu au facut acest gest numai aşa la modul altruist. Versurile colindei ne arată cum gestul a fost făcut cu un scop precis, adică “să ne fie de folos”. Şi nu oricum, ci “nouă şi la neamu’ nostru”.

    Conform educaţiei primite, aceste tradiţionale sarbăutori sunt şi prilej de violenţă şi ameninţare. Una dintre zicătorile învăţate de mic copil şi care se rostesc la final de colindă sună cam aşa: “Dă colacul şi cârnaţul, că de nu, iţi p…. târnaţul”.

    ceau!
    tot una care a plecat si nu se mai intoarce….deocamdata.

  12. e adevarat ca, plecand, te legi, intr-un fel, si mai tare de Romania. Te legi definitv de partea buna, de amintirile tale frumoase. Eu nu m-as fi legat asa de Romania daca ramaneam acolo.

    dar, pe de alta parte, asa cum ai spus tu la inceputul emisiunii “Luma si noi”, plecand departe de fapt, iti gasesti drumul spre tine. Iei ce a fost bun de unde ai plecat, iei ce e bun unde esti si, cred eu, din toate astea rezulta ceva care justifica mutarile, cautarile.

  13. Minunate texte. Iar comentariile…ce sa mai zic? Fabuloase? Ca toate mizeriile din Romania, coplesitor de fabuloase. Mi-a mers la inima articolul.

    Si m-am lamurit, ca eu n-am plecat neaparat din Romania, eu am plecat in lume, aveam chef sa calatoresc. Si da, eram cam satula de patria-muma, dar n-am dat o patrie pe alta, ca majoritatea celor care au scris si s-au stabilit in alte tari, unii deja de 20 de ani. Fiecare cu plecarea lui.

  14. Un lucru bun insa s-a intamplat in toata aceasta poveste. S-au adunat laolalta oameni cu ganduri bune si asta inseamna ceva!

  15. Draga Lola,

    comentariile efervescente stirnite de cuvintele muscate din carte dovedesc ca aceasta carte trebuia scrisa.
    Ramine un gust de lesie si o spuma murdara la mal?
    E o neintelegere neputincioasa la mijloc. Asa cum atit de frumos a scris cineva aici , raminem niste scosi din context. Nu stiu daca cei plecati vad neaparat mai bine, datorita distantei, dar ei vad, da, si prin prisma altei experiente. Numai ca atitudinea celor din tara e ceva de genul: ati plecat, inchideti gura. Li se contesta, celor plecati, legitimitatea de a spune lucrurilor pe nume, de a-si afirma public relatia pe care o au in continuare cu Romania. In acelasi timp ceva din peisajul deprimant al Romaniei, despre care ar trebui sa credem ca doar cei care au ramas acasa sunt legitimi sa vorbeasca, se va schimba mai repede fie (si) numai prin gesturile marunte, cotidiene ale celor plecati , atunci cind ascultindu-si “suntetul” interior ei se intorc in vacanta sau doar..in viata lor.
    Cartea e o colectie de povesti de iubire. Rasucite sau, dimpotriva, limpezi ca lumina zilei.
    Vor fi cititori care le vor citi de la un cap la altul si nu vor retine decit ceea ce vor ei sa retina, suntem digerabili doar scosi din context, suntem legitimi doar plecati si muti.
    Si ce daca? Pe deasupra tuturor injuraturilor, ceea ce-mi apare din ce in ce mai limpede este ca povestile din aceasta carte creeaza o unda de comunicare. Fragila cum e si e deja enorm.
    Eu iti multumesc ca esti in carte.
    Cu tot dragul,
    Cristina Hermeziu

    • Draga Cristina
      Iti multumesc pentru efortul pe care l-ai facut ca aceste povesti sa ajunga in lume.
      Cred in libertatea cuvantului, in libertatea spiritului, care n-are nationalitate. Mai cred ca fiecare dintre noi are dreptul la propriile alegeri, iar judecatul lor de catre ceilalti e doar o risipa de energie.
      In tara noastra de origine sportul preferat e datul cu piatra. Din pacate, cei care au forta sa influenteze masele, il intretin. Mai raman, asa cum ziceai, gesturile mici. Am incredere in ele, si chiar daca nu genereaza transformari bruste, la scara mare, au totusi efectul bulgarelui de zapada.

  16. Buna Lola, ai vre-un fir de idee de unde se poate cumpara cartea? Am cautat pe net si ori o trimit inafara Romaniei dar trebuie platit cu transfer bancar sau alte ghidusii, ori poate fi facuta plata prin Visa, Paypal dar nu se trimite “afara”:( Nu am pe nimeni pe care sa pot deranja in Ro, si vreau si eu cartea…. te rog, poate stii tu ceva? Pupaturi:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s