SF.VALENTIN

E sf. Valentin. Va anunt ca o sa fie un post roz, cu inimioare, cu plus si dulcegarii. O sa fiu romantica pana peste poate. Cupidon face tumbe in jurul meu, la micul dejun am de dat gata un castron plin cu visine in ciocolata(in forma de inima bineinteles), mi-am asortat la confortabilul trening gri un sal de pene ciclam, iar din pat am fost pur si simplu data jos de multimea de ursuleti, iepurasi si alte animalute catifelate…

Inventez. Iar sunt ironica in legatura cu sarbatoarea asta. De fapt scriu despre ea tocmai pentru ca ieri ascultand la radioul din masina  cat de mult tre’ sa ne iubim azi, faceam comentarii afurisite. Intr-un fel aveam dreptate si pot insira aici argumentele, dar de ce sa consum timp pretios din viata fiind acida, cand stiu bine cat de mult imi plac si rozul, inima ca simbol, trandafirii, dulciurile si biletele pe care mi le scrie Claudio dimineata.

In dragoste nu exista fleacuri vs. gesturi capitale, adica exista in aparenta, dar nu e nimic de judecat aici pentru ca totul se misca in halucinantul relativ al lucrurilor. Putem face gesturi marunte cu iubire. Atunci ele se indumnezeiesc. Putem face gesturi mari lipsite de continut. Valoarea lor e zero. Sau invers. Noi si doar noi dam valoare sau aruncam in derizoriu.

Pentru ca azi e cu iubire si romantism in loc sa mai fiu acra o sa scriu despre inceputurile povestii mele cu Claudio.

Nu a fost dragoste la prima vedere deloc, s-a ascuns dupa zidurile aparentelor, s-a copt sau a ramas in aer mai bine de un an.

Claudio avea un magazin cu lucruri de autor. Monica, prietena si cu mine si cu el ne-a mijlocit cunoasterea in scopuri strict comerciale. Ziua cand ne-am vazut  fusese una complicata oricum. Peste toate l-am gasit a fi un barbat extrem de rezervat, aproape neprietenos in amabilitatea lui. I-am aratat cam fara chef margelele. Desi ne-am despartit cu promisiunea unei colaborari stiam ca nu se va intampla. Ne-am mai intalnit o data, tot la magazin cand mijloceam la randul meu o alta posibila afacere. Dupa ce am facut prezentarile am stat retrasa. Mai mult de buna ziua/ la revedere nu cred ca ne-am adresat atunci.

Pe urma am schimbat cateva vorbe pe net, cand si cand. Prin primavara, anul trecut ma invita la un ceai. Ajung in Lisabona. Imi zice ca o sedinta prelungita mai mult decat credea il impiedica sa ajunga la intalnire, dar  magia incepuse sa functioneze. In plina si foarte importanta sedinta cand el prezenta capilor multinationalei unde lucreaza, planul pe nu stiu cati ani, avand in spate, cat tot peretele proiectia imaginilor din calculator, lumea din public a devenit foarte amuzata. A fost un pic descumpanit, mai ales cand cineva i-a spus “vezi ca te asteapta Lola”. Nu intelegea de ce toti zambesc larg, si mai ales de unde stia tipul ca avem intalnire. Cand se intoarce, vede mare, proiectat pe perete anuntul “Meeting with Lola”, pe care il programase in calculator sa nu uite, si care intrase buclucas  peste power pointul cu planuri de viitor. Se vede treaba ca eram in planuri, nu?

Peste un timp, ma invita iar la masa cu gandul sa nu-l iau de neserios din cauza ratarii precedente. Ne intalnim,  lasam zidurile si descoperim unul in altul caldura, naturaletea, umanul. Mi se parea ca gasisem un prieten de demult. Desi nu fusese nimic de genul, “mama ce m-am indragostit”, a doua zi am plutit intr-o stare calda pe care nu o puteam defini exact. Eu eram cu gandurile destul de confuze, urma sa plec in Bahamas crezand ca fericirea e pe-acolo. In noaptea dinaintea plecarii chat-uiam cu Claudio  si nu mai stiu cum a venit vorba de vin. Am zis ca tare as bea un pahar, mai ales ca perspectiva calatoriei asa lungi cu avionul ma facea sa ma gandesc la moarte. Cert e ca la 3 noaptea a venit si m-a luat cu masina. Ciudat a fost ca asculta tocmai discul la care, fara stie, ma gandeam de cateva zile si il tot rugam pe Vladimir sa mi-l puna pe ipod. Ne-am oprit la Cabo da Roca unde stapaneau intunericul, vantul si oceanul. Ne-am dus pana la parapetul de la capatul stancilor. Era foarte frig. Ne-am intors in masina, am desfacut sticla de vin si cutia cu ciuperci crude, laminate. Stiu ca am vorbit in nestire, eu, el m-a ascultat zambind. Am terminat vinul si noaptea pentru ca in loc de negru cerul se facuse gri, din ce in ce mai deschis. Nu ne-am atins, nu ne-am sarutat. Era ceva cast, o bucurie completa in felul ala. Intorsi in lume am primit Cascaisul ca de jucarie, cu oameni adormiti, strazi pustii, golf cu barci frematand pe apa si un reagal rasarit. Ne-am plimbat, apoi ne-am luat ramas bun.

In Bahamas m-am simtit singura, iar in avion, la intoarcere, umpleam pagina carnetului cu “vreau o dragoste adevarata”, fara sa am idee cine mi-e dat pentru asta. Claudio era la vremea respectiva, in mintea mea, un  admirabil, atat. Nu-mi doream sa ne apropiem mai mult decat o facusem.

Totusi viata are rosturile ei.

Am inceput sa ne petrecem vremea impreuna si era din ce in ce mai placut. La fel de cast, la fel de savuros. Descopeream sub masca lui serioasa un om caruia ii place sa se joace, un om alaturi de  care ma simt confortabil sa inventez, sa fiu copil si femeie in acelasi timp.

Asta a fost contextul in care am declarat existenta zilei roz, plecata de la ideea de a parodia o intalnire romantica.

Ziua roz a fost pe 1.07.2010

Trebuia sa aiba cateva elemente precise: ceva dulce, ceva roz, poezie si peisaj ca-n filme.

Inainte de intalnire ma abat pe la Santini si iau o cutie generoasa de inghetata in trei culori, printre care roz, desigur. Ii las sa-mi ambaleze dichisit pachetul, desi in mod normal salvez planeta refuzand ambalajele neesentiale. Dar era momentul pentru ceva festiv. In geanta aveam volumul cu poezii portugheze…Ne-am intalnit si ne-am gandit sa reproducem clasica imagine cu cei doi privind un superb apus pe plaja pustie, el declamand versuri, ea privindu-l pierduta infulecand inghetata. Mergem la Guincho, dar era asa un vant ca n-am reusit sa ne punem planul in aplicare. Atunci a intrat in vigoare planul B, nascut spontan, ca toate lucrurile misto de pe lumea asta. Mergem la Portinho da Arrabida. Ok, am zis, ca oricum n-aveam idee ce-i acolo. Singura mea grija era sa nu se topeasca inghetata de tot pana ajungem.

Am mers spre sud pana intr-un golf adapostit de munte al carui nume era Portinho da Arrabida . Soarele apunea dincolo de el, n-aveam cum sa-l vedem, dar nu conta. Era ceva magic in inserare, in momentul ala cand toate fiintele se pregatesc de noapte. Doar vantul nelinistea lumea. Am ramas in masina mancand tacuti inghetata. Ceea ce pornise ca o simpatica prosteala se transforma in ceva…

Cartea de poezii era in geanta, dar dintr-o data gestul s-o iau de-acolo ma intimida. M-a intrebat el la un moment dat unde e si abia atunci am cautat-o. Hai afara, mi-a zis. Era in costum, pentru ca venea de la serviciu. Sa taie din solemnitatea tinutei, ramasese  in picioarele goale. Ne-am asezat pe micul zid de piatra dincolo de care incepea apa. Stateam umar langa umar, dar intorsi, eu catre apa, el catre munte. A deschis cartea la intamplare si a inceput sa-mi citeasca rar ADEVARUL

O que eu adoro em ti
Não é a tua beleza
A beleza é em nós que existe
A beleza é um conceito
E a beleza é triste
Não é triste em si
Mas pelo que há nela
De fragilidade e incerteza

O que eu adoro em ti
Não é a tua inteligência
Não é o teu espírito sutil
Tão ágil e tão luminoso
Ave solta no céu matinal da montanha

Nem é a tua ciência
Do coração dos homens e das coisas.
O que eu adoro em ti
Não é a tua graça musical
Sucessiva e renovada a cada momento
Graça aérea como teu próprio momento
Graça que perturba e que satisfaz

O que eu adoro em ti
Não é a mãe que já perdi
E nem meu pai

O que eu adoro em tua natureza
Não é o profundo instinto matinal
Em teu flanco aberto como uma ferida
Nem a tua pureza. Nem a tua impureza.

O que adoro em ti lastima-me e consola-me:
O que eu adoro em ti é A VIDA!

Am simtit pentru prima data nevoia sa-l sarut si mi-am atins buzele de obrazul lui ramnand acolo lipita, respirandu-l

De-atunci nu ne-am mai despartit. Ceva profund a ales sa se pecetluiasca asa, printr-o intamplare usurica, roz, aproape neserioasa.

13 thoughts on “SF.VALENTIN

  1. asa poveste mai da!

    din pacate… am incercat si eu cu “vreau o dragoste adevarata”… insa nimic.

    dragostea nu e penru oricine.
    fie ca dragostea voastra sa dainuie.

    imbratisari magice!

    • Taci, taci, taci ca uite cu gandurile astea iti modelezi tu viitorul.
      Dragoste e pentru toata lumea din abundenta. Nu tine de o persoana anume, dar se poate materializa printr-o persoana daca asta vrei si asta crezi ca-ti trebuie. Gandeste-te bine ce vrei exact.
      Eu dupa ce m-am despartit de Dan am spus ca nu mai vreau sa traiesc cu nimeni, ca pana la urma toate relatiile ajung in acelasi punct. In timp am realizat alte lucruri, cum ar fi ca unul dintre principiile vieti e polaritatea, ca suntem plus si minus, masculin si feminin, in interior ca si in exterior. Mi-am dat seama ca am nevoie de barbatul cu care sa intregesc principiul. Atat am cerut. Mi-am dorit omul alaturi de care sa-mi implinesc destinul. L-am recunoscut destul de greu, sa stii, pentru ca aveam capul plin de iluzii si multumesc zilnic vietii ca nu m-a lasat balta.
      Ai incredere in tine, cere si ti se va da. Daca lucrurile nu se intampla e pentru ca le intarzii cu ceata indoielilor tale. Sa stii ca suntem creatori impreuna cu Dumnezeu, nu niste milogi. Trebuie sa fim foarte clari in intentii, si sa fim gata sa primim fara sa punem la indoiala forma in care ni se da.
      Te imbratisez

    • As vrea ca ele sa arate ca totul se poate si ca dragostea nu e un privilegiu, e starea noastra naturala, ca exista asa ca aerul, asteaptand doar sa fie constientizata.

  2. Adevar ai grait, Lola. Sustin absolut totul, pentru ca sunt una careia i s-a dat din plin.
    Din nou,
    cea mai iubita dintre pamantence.

  3. dragostea e ca aerul…trebuie doar sa dorim sa o respiram! O , da! asa e, Lola! si eu spun multumesc, pentru gratitudinea cu care traiesti si respiri, constientizand asta!

  4. Adevarat zici. trebuie sa ceri, trebuie sa crezi. Am cerut am primit doar ca acum am ramas putin suspendata, cu inima plina de dor… Insa cred in continuare in magia lucrurilor , in intamplarile deloc intamplatoare, in acel “va veni atunci cand va trebui sa vina.” Mi-am dat seama ca lucruri simple fac uneori mai mult decat mari declaratii, ca,gandul bun aduce cald si bine.
    Asa incat sa iti fie mereu putin roz, putin dulce asortat cu poezie buna.

  5. atata liniste, caldura si binecuvantare gasesc de fiecare data in randurile tale, draga mea Lola. te pup.

    pentru tine si toti cei care cheama si ofera si traiesc iubire:

  6. Daca iubim pe cineva cu adevarat, facem si aratam in primul rand asta, zi de zi, nu doar de sf valentin sau dragobete. Cand iubesti, o faci in orice minut si secunda a zilei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s