MAGICUL LUMII

Viata mi-a adus in dar oameni magici, pastratori ai dragostei, pazitori ai focului, surori ale apei, calatori, prieteni ai pietrelor. Nu va inchipuiti ca isi petrec vremea mestecand in ceaune cu potiuni sau fac miracole  la comanda, dar oamenii astia m-au ajutat sa vad magia vietii, forta, intelepciunea, firescul a ceea ce ne cuprinde, atunci cand nu le mai vedeam. Avem nevoie unii de altii pentru ca sunt clipe cand ne indoim, cand ne izolam, cand ne punem carapacea, iar sub ea nimic nu mai razbate.

De cate ori mi s-a intamplat asa, cineva a venit sa ma sprijine, sa-mi fie alaturi o bucata de drum, pana trec norii.

Zilele astea m-am relegat la viata, am ales clipa de clipa bucuria, gandul bun sau  linistea in locul indoielilor si fricii, am respirat adanc, am mers mult, am dansat bucurandu-ma de mine insami. Ceata s-a risipit lasandu-ma sa vad frumusetea.

Sunt practica, asa cum spuneam. ACTIONEZ. Schimb imediat ce pot schimba, daca ma deranjeaza, in cele mai marunte lucruri ca sa inlatur ceea ce ma face sa ma vait sau sa ma ingrijorez. De exemplu nu mai stau cu picioarele sub mine pana simt ca imi crapa articulatiile. La cel mai mic semn de discomfort ma ridic, fac cateva intinderi, cu spatele la fel. Mananc daca mi-e foame si exact ce  am chef, nu ce “trebuie”, dorm cand mi-e somn, ies cu bicicleta exact cand imi vine cheful, lucrez fara sa ma mai gandesc la presiunea listei de asteptare, fac lucrurile lent, cu grija, cu toata atentia, iar cand uit, cand ma grabesc ma vad, ma vad repede si revin.

Am zis ca-mi trebuie un an de curatare, ca vreau sa fie anul asta. Mi-am dat seama ca stiu foarte bine ce am de facut sa ma conectez la viata, in acelasi timp simt ca exista in mine sacul greu cu dureri pe care inca il port. As vrea sa scap de el sau sa-l fac mai usor. Energia pe care o consum din cauza echilibrului meu fragil cu caderi si reveniri, s-o folosesc pentru altceva.

A aparut acum, cand am nevoie, ghidul meu pentru o calatorie in adancuri. Mi-a zis, “am vazut ca ai piatra”, cred ca esti gata. Asta simt si eu. Diseara vom calatori, dar pana atunci sa va zic o poveste.

Eram duminica seara la supermarket. Pe geamuri stateau scrise citate, singurul pe care mi-l amintesc acum e “all you need is love”,printre ele presarat cate un EU CRED! Aveam starea aia cand simt  lumea miscandu-se fluid, totul avea sens, totul ma facea sa ma mir si sa zambesc. Pe un raft dvd-uri cu filme de un euro. Printre ele cateva din cele de care ti se poate face dor si e frumos sa le ai la indemana. Vad “The Secret”. L-am avut, l-am dat cuiva si nu mi l-a mai adus inapoi. M-a tras de maneca. L-am pus in cos simtind ca vreau sa-l vad iar. Ii zic lui Claudio ca-mi doresc sa-l vedem impreuna. Ma asteptam sa fie sceptic, sa comenteze  ceva de americani si de felul in care fac ei comert cu spiritualul, dar n-a spus nimic.

Luni dimineata pun dvd-ul, eram singura acasa. Nu merge la televizor, disc error iar si iar. Pana la urma n-a vrut sa se deschida decat pe calculatorul meu ceea ce m-a bucurat ca-l aveam langa mine si puteam lucra in acelasi timp.

Secretul l-am vazut in vremea cand eram in Romania. Inca nu se intamplase nimic, nu plecare, nu margele… Ii ascultam pe oamenii aia vorbind si ziceam “ce misto!”, dar sincer nu credeam ca funcioneaza. Oricum mi-am facut panoul cu vise, despre care am scris deja.

Intre timp s-au petrecut multe lucruri, fara sa am un plan ci doar dorinta de a ma elibera. Viata s-a transformat la modul asta, care uneori mi se pare halucinant, fara sa aplic vreo reteta ci doar punandu-ma la dispozitia ei. Imi dau seama ca de fapt am aplicat ceea ce ziceau in film. Mi-am schimbat felul de a privi lucrurile, n-am mai vrut sa sufar, nu m-am mai concentrat nici pe lipsa, nici pe cat de mica si neajutorata sunt, nici pe cat de lipsita de noroc. Am vrut mult si bun, am vrut sa traiesc cu bucurie, la malul marii, sa am o bicicleta rosie si o dragoste adevarata. Atat de puternice au fost gandurile astea, atat de curatate de indoieli incat s-au materializat. Da, magia vietii functioneaza atunci cand ne limpezim, stim ce vrem si cerem cu tot sufletul.

Insufletita de toate astea mi-am reasezat “cimitirul”, care pana acum, in noua casa parca nu-si gasea locul potrivit, pe urma am luat  bicicleta sa ma duc la plaja. Soare si nori. Nu stiam ce sa fac, mi-era sa nu ma prinda ploaia, dar impulsul sa plec a fost puternic. N-o sa ploua deloc, o sa ma pupe soarele, mi-am zis uitandu-ma la norii grosi care acopereau deja Sintra si parca se pornisera incoace. Deasupra oceanului cerul s-a limpezit, iar tata soare imi incalzea dragastos oasele. Vantul se juca si el bland cu mine. Aveam in mana piatra pe care o gasisem si care urma sa ma insoteasca in calatoria de diseara. Ajung pe plaja pustie, ma intind pe nisip. Imi era dor sa-l simt printre degete.

Pentru ca piatra ma incurca un pic o pun pe burta, sub bluza. Cu spatele lipit de pamant ma uit la cer, in nesfarsitul albastru si brusc am o revelatie. Totul se formuleaza clar, puternic. Ma ridic brusc si vreau acasa sa pun pe hartie, sa impartasesc sa spun adevarul simplu care mi-a trecut prin cap. Incalec bicicleta merg cativa kilometri si realizez ca nu mai am piatra. Gandul imi trage un pumn in stomac. Cum mai calatoresc eu? Fac cale intoarsa. Cu liniste si determinare pendalez inapoi. Fara ideea ca ce neatenta sunt, ca ce nasol e sa ma intorc. Si entuziasmul ravasitor care ma facuse sa plec de pe plaja s-a stins. Am zis, daca piatra trebuie sa fie cu mine o voi gasi in marea de nisip, daca nu, inseamna ca nu e piatra care trebuie. in acelasi timp, pe dedesubt se mai strecurau fricoase ganduri. “imi voi intreba ghidul daca mai pot merge undeva fara piatra aia” ” o fi un semn ca inca nu e tipul de calatorit” etc. Ajung inapoi. Mi-e imposibil sa identific locul unde am stat. Ma misc in zona si pe urma renunt. O iau pe langa apa. Simt forta, sublimul simplu al lui a fi. Ma simt linistita si vie chiar daca am pierdut piatra. La plecare ma mai uit putin. Degeaba.

Sunt iar pe bicicleta, iar vorbesc cu ghidul meu in gand. Tot ma tem putin si brusc imi amintesc un fragment din conversatia noastra reala de acum doua seri. Imi zicea o poveste cu un intelept care facuse o mica greseala, incurcase punctele cardinale. Discipolii, sesizand eroarea incepusera sa se foiasca. Dupa un timp inteleptul zice. Am decis ca soarele sa rasara din directia asta.

Morala – realitatea este doar asa cum o vedem noi.

Wow! Frica s-a spulberat. Calatoria va avea loc. Simt profund ca-mi trebuie. EU decid ce piatra ma va insoti. Poate am asezat cimitirul tocmai pentru ca a venit timpul sa-mi aleg de-acolo insotitoarea minerala. EU fac magia sa functioneze, nu piatra, sau piatra va fi magica numai daca eu cred in magia ei. A fost atat de puternic sentimentul pe care l-am avut, m-a incarcat cu atata forta. Eram transparenta, univers de celule cuprinzand eternul. Pe urma s-a intamplat ceva care mi-a confirmat ca eram atat de limpede incat toti ceilalti privindu-ma vedeau viata in fascinanta ei frumusete. Va jur ca fiecare om cu care m-am intersectat mi-a aratat cat se bucura ca ma vede, ma salutau de parca ne-am fi cunoscut de cand lumea, cei din masini imi faceau cu mana, se perteceau instantanee momente de dragoste a caror intensitate imi pusese un nod in gat si imi tinea pielea zbarlita. Vibram pe aceeasi unda cu dumnezeu. A fost magic! Mi s-a mai intamplat o singura data, la Montreal in ziua in care am stiut ce decizie sa iau in legatura cu viata mea. Dupa momentul de claritate lumea pe strada a reactionat exact ca ieri.

Stiu ca s-a pertecut ceva capital, stiu ca ce-am vazut ieri in adancul cerului e adevarul si va voi spune  despre ce e vorba pentru ca nu e nimic de tinut pentru mine.

Pana sa ajung acasa, fara sa inventariez pietrele din cimitir, una s-a ales singura, in gand. Nu stiu din ce colt de lume  o am si nici nu conteaza. Seamana izbitor cu un sex de femeie, e ca o poarta spre pantecele lumii. Cu sau prin ea voi calatori spre tainele din mine insami.

12 thoughts on “MAGICUL LUMII

  1. Draga mea,
    Cu riscul de a deveni redundanta, iti multumesc pentru ca esti in continuare intocmai ca o o oglinda in care ma pot vedea asa cum sunt si cum aleg sa fiu.
    Calatorie minunata sa ai!
    Te imbratisez.:)

  2. oh, Lola, totul e asa cum trebuie sa fie. in universul tau tu iti stabilesti punctele cardinale, pietrele, fiintele, iubirile.
    piatra-ou deja te-a insotit in calatoria pe plaja, si-a indeplinit menirea.
    totul e asa cum trebuie sa fie, si tu esti cea care stii mai bine cum.
    si fie ca piatra aleasa pentru deseara sa iti deschida cea mai potrivita poarta pentru a intra si a gasi ceea ce e de gasit…

  3. Lola draga, fara indoiala niste porti minunate ti s-au deschis. Ma bucur mult pentru tine si ma bucur pentru noi ca ne impartasesti trairile tale. Fie ca drumul pe care pasesti in seara asta sa fie calea ta catre lumina:) Te imbratisez si ma gandesc la tine:)

  4. Amuzant….Am vazut fotografia cu piatra aleasa inainte sa citesc textul. Mie mi s-a parut ca seamana cu o ureche. Si deci..”realitatea este doar asa cum o vedem noi”.

  5. Cu totii suntem pietre… unii pentru altii.
    Eu una ma intristez de fiecare data cand pierd ceva de care m-am atasat. Chiar si anii ce trec ma dor, caci nu-i mai pot ajunge inapoi unde s-au scurs. Ma atasez (si) de “lucruri” si poate ca nu e tocmai cel mai bun lucru pe care l-as putea face.

  6. intamplator sau nu, ieri am schimbat pt prima data background-ul de pe telefonul meu – cu o imagine cu pietrele din Stonehaven.. n-o fi intamplator😉 xx

  7. Lola, am gasit unul dintre cele mai frumoase filme de animatie rusesti. Despre calatoria unui arici, care este de fapt a fiecarui om. Drumul lui este o metafora. E atat de frumos incat il tot revad. Poate ne ajuta sa mai deslusim din rostul lucrurilor. :o) Sper sa va placa tot atat cat si mie🙂

    Cu drag🙂

  8. Citindu-te m-a curpins emotia.Mi-ai relevat din nou, ca miracolul zace in noi.Eu cred mai am un drum de parcurs pana sa vad clar care este directia buna. Intamplator sau nu totul a pornit acum un an cand am simtit ca eu trebuie sa schimb ceva in mine. Atunci au avut loc mai multe coincidente, una dintre ele a fost sa dau de blogul tau unde am gasit rezonanta la multe din framantarile mele. Incet am pornit sa caut, sa vad acolo unde imi era teama si asa am deztepenit femeia din mine, care mult timp s-a aflat in stare de latenta. Invat sa ma cunosc, sa ma accept si sa inteleg cata putere are gandul …. Uneori imi este teama de necunoscut, de urmarile actiunilor mele dar in acelasi timp imi este clar ca trebuie macar sa incerc , sa imi asum rezultatul lor Asta imi da senzatia ca traiesc cu adevarat, nu doar ca ma misc in virtutea inertiei intr-o societate sufocata de limitari si norme.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s