LEVANTATE MUJER!

Ieri, in trei discutii separate cu trei prietene dragi am ajuns la aceeasi concluzie. Trebuie sa fim practice, daca nu vrem sa ne inecam in mlastina mintii. Asta inseamna sa ne mutam atentia din cap in simturi, indiferent care sunt gesturile clipei respective

In ultima vreme la mine a fost furtuna, una interioara, devastatoare, dar binecuvantata  pentru ca m-a facut sa vad.

Sunt lucruri care ne stau sub ochi, altele pe care le citim si inca repetat, trecandu-le la capitolul intelese cu orgoliul ca ne-am inteleptit, dar le simtim cu adevarat numai in anumite momente cand tot zgomotul din noi inceteaza.

In cateva situatii am experimentat o stare teribila, de teroare.  Ca sa fiu cat de cat explicita e ca atunci cand in vis vrea cineva sa te omoare, nu vezi fata ucigasului, dar simti arma sau oricum stii ca vei pati ceva ingrozitor. Ei bine asa am trait in realitate, cu fiori reci pe sira spinarii.

Cu toata durerea si spaima m-am vazut,  am simtit ca monstrul e interior, sta in pivnita mea, incuiat cine de stie cand si crescut la intuneric ca o ciuperca otravitoare. Prezenta asta nu e metaforica deloc, atat de reala ca ma poate distruge si totusi  o umbra care dispare odata ce-am aprins lumina.

Ma  intrebam ce e si cum pot sa ajung acolo, la sursa durerii…

Se pare ca acum s-a creat momentul prielnic pentru mine sa-mi dau seama. Raspunsul a venit dupa cateva zile de cosmar, apogeul unei stari mocnite.

In decembrie am lucrat foarte mult, n-am prea iesit, m-am deconectat de la toate lucrurile care ma ajutau sa stau in echilibru, mi-a fost frig, nu m-am miscat suficient, m-am invinovatit ca nu pot face mai mult , in fine, toate starile astea se amplificau una pe alta si multe zilele mi-au fost nesfarsite Golgote. Nu faptele exterioare ma nemultumeau ci nefericirea mea facea ca totul sa fie cenusiu si trist. Imi era foarte clar ca in mine trebuie sa cobor. In acelasi timp parca cineva se baricadase inauntru si nu ma lasa cu nici un chip sa intru.

Zidul trebuie sa se crape ca sa poata intra lumina. Metodele nu conteaza. A mea a fost lipsita de orice glorie, ba chiar acoperita bine de ridicol insa stiu ca sub aparente s-a intamplat ceva esential.

Am decis sa-mi schimb culoarea parului, dar de fapt imi cautam o stare asociata cu culoarea respectiva, ceva ce simteam ca am pierdut. Dorinta a fost doar traducerea gandului ca nu sunt fericita cu mine. Asta zic acum, atunci m-am repezit sa-mi cumpar vopsea, cea pe care o foloseam obisnuit. N-am luat in calcul ca o pun pe parul meu natural care nu e foarte deschis si a iesit ceva nedefinit batand in rosu. M-au trecut caldurile. A doua zi imi vine alta idee. Sa  iau decolorant…Faceam toate astea  ca o nebuna, cu un teribil tremur interior. Ma decolorez si iese groaznic. Cate nu mi-am zis, totusi seara pun o basca si ies in oras. Am fost la film unde am bocit la orice moment mai emotionat, iar intoarsa acasa m-am prabusit in bratele lui Claudio si i-am zis cat de greu imi e cu mine, cat de putin stiu sa ma iubesc si sa ma accept. M-a tinut la piept, iar eu am simtit ca nu e drept sa pedepsesc pe nimeni, nici pe mine nici pe el si ca trebuie sa fac ceva. Levantate mujer!!! asa mi-am zis in gand si un flux bun, revigorant m-a strabatut.

A doua zi ma duc sa repar catastrofa apeland la oameni care se pricep. Coafeza a scos un tipat cand mi-am dat basca jos pe urma eram ca un caz din ER se facuse cerc in jurul meu, fiecare isi spunea parearea si cauta sa dea o solutie, etc. Pana la urma imi mai pun o tona de decolorant in par, imi  ard bine pielea capului, adauga  niste culoare care ar fi trebuit sa stinga stridenta, pierd cateva ore si ies de-acolo cu nervii la pamant. O mai tineti minte pe Brigitte Nilson, ex-nevasta lui Stalone? Mareeee si blooonda. Asa arat. Pun basca la loc si plec spre casa pe-o ploaie torentiala. M-as fi trantit cu curul in prima balta, asa cum faceam in copilarie la propriu. Cum sa traiesc asa, cum? In timp ce ma tavaleam de nervi in sinea mea, imi amintesc o imagine povestita de Oana Pellea in jurnal. Mama ei, bolnava se intoarce de la spital cu bratul amputat, se uita in oglinda si nu zice decat “cam uratel…” A fost ca un dus rece. Mi s-a facut brusc rusine de toata circaraia mea. Da’ ma tund iar, si gata. Cu asta m-am potolit, am acceptat situatia in care trebuie sa mai stau cel putin doua saptamani pana imi cresc radacinile suficient sa ma pot tunde. Seara, pentru ca eram coplesita de vina si cu teama sa nu fiu abandonata, mi se parea ca privirile lui Claudio sunt reprobatoare, ca e rece, distant si ca sigur nu ma mai iubeste cu capul asta. Ho, ho, ho…pai tu vrei sa stai cu un om care te iubeste numai cand iti sta bine parul? Daca ar fi genul asta de om si acum ti-ar zice gata cu iubirea ai avea vreun motiv sa te agati de el? NU. Atunci de ce drama?

Buna intrebare pentru ca ea m-a dus la sursa. CORPUL DURERE. Eckhart Tolle defineste asa  suma reziduurilor energetice, lasate de  toate durerile emotionale, personale si colective, un camp energetic negativ care ne locuieste, se hraneste cu suferinta noastra si cu cea pe care o semanam in jur. Asta e! mi-am zis cand am citit randurile pe care le mai parcursesem de nenumarate ori fara sa le experimentez adevarul. Era descris acolo ce simteam si nu puteam defini, prezenta terifianta, ucigasul din umbra, real si inchipuit in aceeasi masura.

“Corpul durere este creat de inconstienta, constiinta il face sa devina el insusi. Sfantul Pavel a exprimat foarte frumos acest principiu universal “Iar tot ce este pe fata, se descopera prin lumina, caci tot ceea ce este descoperit lumina este”

Asa cum nu puteti lupta cu intunericul, tot asa nu puteti lupta cu corpul durere. Observarea e suficienta. Observarea lui implica acceptarea lui ca parte a ceea ce este in momentul dat”  Eckhart Tolle


Am inteles, nu e nimic in neregula cu mine, nu sunt defecta si nici vinovata pentru toata durerea care s-a strans. Corpul durere are perioade de latenta si perioade active. Cand vine vine, totul e sa ma opresc in a genera durere, sa nu-l mai hranesc, sa il aduc in lumina constiintei.

De aici concluzia ca trebuie sa fiu practica in a-mi intari starea de prezenta. Asta fac de doua zile, mi-am incetinit ritmul, fac cu atentie fiecare gest, mi-am reluat drumurile pe malul oceanului, am scos bicicleta, am fost pe plaja, m-am lasat imbratisata de vant si sarutata de apa,  am privit oamenii in ochi. Lumea pietrelor mi-a facut un semn prietenos. Azi, venind acasa cu bicicleta am vazut pe drum un mic ou mineral, mi-a atras atentia si desi trecusem repede m-am intors sa-l iau. Magia exista, iar eu chiar daca am bube in cap sunt fericita pentru ca sunt.

22 thoughts on “LEVANTATE MUJER!

  1. la inceput chiar am crezut ca e un ou real, abia apoi am vazut ca e o pietricica in forma de ou, esenta conteaza, miezul de ou

  2. Fericita sa fii, tu, Lola, ca treci prin toate astea. Zilele trecute, intr-o duminica, plangeam in fata laptopului, invadata miseleste din interior de tot felul de amintiri dureroase din copilarie. Durere, frustrare, manie…de toate simteam si nu mai stiam pe unde sa ma ascund sa nu ma vada sotul meu…Scuze ca imi vine menstruatia, ce vrei, sau..cred ca e luna plina si de aia….nu cred ca mai erau de ajutor. Si atunci providenta …in persoana monicai visan de la for you….a facut sa am un licar de lumina si speranta. Deja ma gandeam sa reiau urgent terapia, ca nu sunt deloc in regula. Monica mi-a explicat cu entuziasm ca ce se intampla cu mine este absolut minunat, arata ca sunt aliniata la noile energii, ca acum, chiar acum se lucreaza intens pentru vindecarea copilului interior si ca de aceea m-am trezit cu atatea emotii, talmes balmes…Sa le las, sa le observ si sa spun te iert, te binecuvantez si te las sa pleci. Mi-a spus mai multe, mi-a facut bine si in cateva zile totul a trecut ca un val de mazga urata.Acum ma simt senina si pregatita pentru next level. Desi am aflat pe propria piele ca …nu e usor deloc.
    Tu lucrezi activ, lucrezi cu tine, cum credeai ca o scapi neatinsa de focul transformator? La final, dupa ce aurul care esti va fi bine topit, vei straluci ca o bijuterie noua…caci asta face cu noi dumnezeu…ne topeste ca sa ne remodeleze, sa iesim din mainile lui mai rafinati si mai luminosi….Rabda si bucura-te de proces🙂

    • Doamne ajuta!
      Sa rabdam si sa ne bucuram atunci.
      Va sunt asa recunoscatoare ca mi-ati scris. In tot tavalugul asta atat m-am mai indoit de mine. Dimineata, citindu-va mesajele am simtit cerc protector in jur si pace. Multumesc!

  3. Exact astazi am atins apogeul acestor trairi si stari pe care le descrii tu..si cautam intariri..se pare ca nimic nu e intamplator..mersi Lola!:*

  4. Esti minunata, mujer! Si chiar ma gandeam azi-dimineata: oare cum ii sta Lolei cu parul scurt si blond? Iaca, a venit raspunsul.

  5. … y amate, mujer… ama tu sangre, tu piel, tus ojos, tu sonrisa, tu cabello… amate, amate, AMATEEE!
    Minunat felul in care te-ai dus sa te iubesti langa mare… Acolo simti iar aia, Suflarea…

    Obsrevarea e si nu e suficienta. Mi-e tare drag Eckhart, tare drag… dar stiu acum ca exista inca ceva, ca mai mult, se poate face curatarea, scoaterea otravii… Timpurile astea cer si pot mai mult.
    Vad ca ai deja piatra cu care poti calatori, cand vrei sa cobori inauntru, sa te scufunzi spre miez. Si ca deja te trage “cineva dinauntru” sa intri, dand la o parte baricada, ca sa ii dai drumul, spre in sus, in lumina. Trecerea prin umbre e grea, dar plina de daruri. Ai piatra. Ai chemarea. Stii sa simti pe tine si pe cei de langa tine. Inca o data iti spun, cand vei vrea sa calatoresti, voi fi cu tine. Asta pana iti vei reaminti cum e. Va veni, cred eu, vremea sa ii insotesti tu pe altii. Si in felul asta adica, fiindca in multe alte feluri deja le esti tovaras bun de drum si calauza.

    Nu uita sa te mangai…

  6. Un gand bun, de departe, iti trimit- cu speranta de senin la tine! Sunt incercari mari si mici, ce sincer poti tu sa redai…Ce bine ca ai omul acesta special langa tine…E mizerabil ca luptele acesta, slabiciunile acestea ale noastre femeiesti nu trec de fapt niciodata complet, ca vin amintiri sau stimuli sau surprize care atata si readuc pe tapet aceleasi teme, in registre diferite…Dar ai dreptate, sunt atatea exemple, in carti, in oamenii de langa noi care sa aline si sa inspire. Si rugaciuni,desigur…
    Mai e si o vorba…De par si de unghii sa nu-ti para rau niciodata, ele cresc totdeauna.
    Weekend insorit!

    • Primesc cu drag gandul tau bun.
      Cred ca sunt slabiciuni omenesti nu femeiesti. Pe toti ne doare la fel, tuturor ne e la fel de frica, dar poate lucrurile astea le traim tocmai ca sa ne trezim.
      Te imbratisez

      • yap, si faptul ca esti om e perfect minunat, te imbratisez doar ca o spui🙂🙂

        dar la intensitatea asta ?
        “In cateva situatii am experimentat o stare teribila, de teroare. Ca sa fiu cat de cat explicita e ca atunci cand in vis vrea cineva sa te omoare, nu vezi fata ucigasului, dar simti arma sau oricum stii ca vei pati ceva ingrozitor. Ei bine asa am trait in realitate, cu fiori reci pe sira spinarii.

        Cu toata durerea si spaima m-am vazut, am simtit ca monstrul e interior, sta in pivnita mea, incuiat cine de stie cand si crescut la intuneric ca o ciuperca otravitoare. Prezenta asta nu e metaforica deloc, atat de reala ca ma poate distruge si totusi o umbra care dispare odata ce-am aprins lumina.

        Ma intrebam ce e si cum pot sa ajung acolo, la sursa durerii…

        Se pare ca acum s-a creat momentul prielnic pentru mine sa-mi dau seama. Raspunsul a venit dupa cateva zile de cosmar, apogeul unei stari mocnite.”

      • Nu stiu de ce la intensitatea asta. Poate asa trebuie, sa ma zgaltai rau de tot ca sa scot la suprafata ce e de scos. Prin multe decizii pe care le-am luat in timp am ales suferinta, acum stiu ca nu-mi mai trebuie, incerc sa nu ma mai identific cu ea, dar tiparul pe care l-am format e unul puternic. Ma desfac din plasa pe care mi-am tesut-o singura si intr-un fel ea e atat de a mea incat cand o rup, rup practic din ce sunt, sau din ce credeam ca sunt. Asta doare foarte tare.

  7. Da, si eu eram curioasa cum iti sta cu parul blond, mai ales ca vazusem prima faza de vopsit ”do it yourself”. Dar azi dupa ce-am citit toata nebunia, imi vine sa te intreb: de ce nu te-ai dus la coafor din prima, femeie ????

  8. Buna Lola,
    imi face placere sa citesc ceea ce scrii pentru ca si eu ca tot omul duc lupta zilnica cu gandurile. Vreau sa-ti sugerez o carte ”Mintea sub asediu” de Joyce Meyer. Este o carte scrisa dintr-o perspectiva religioasa, si nici macar ortodoxa, dar gasesti in ea multe adevaruri. Eu am inceput sa o citesc pentru a doua oara si o consider foarte utila. Nu sunt de acord cu tot ce este scris acolo, dar fiecare poate sa retina si sa puna in practica ceea ce i se potriveste mai bine.
    o zi frumoasa!
    Mia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s