PORTO 2

Iubesc un om caruia la varsta de 12 ani i s-a spus ca va mai trai inca 10 si atat. A trecut cu mult de implacabilul 22 avand tot timpul, ca intim insotitor, durerea. Una fizica, reala, zilnica, uneori atroce. Nimeni n-a dat de capat ciudatei lui boli cu care s-a invatat si pe care o duce fara sa se planga.

Poate conditia asta a facut din el un bon viveur. Stie sa se bucure de clipa, de lucruri mici, de mine, de tot ce aduce viata. Iubeste limpede, profund si dedicat. Ii ajunge doar faptul ca e viu ca sa se simta fericit. Nu asteapta fericirea de la mine,  si nu vrea ca fericirea mea sa depinda de el. Imi zice mereu “tu decizi cat ti-e de bine, e o chestie strict personala, doar doi oameni care se iubesc suficient pe ei insisi pot trai armonios impreuna”. Dragostea noastra e un drum frumos, dificil, pe care ni-l asumam pentru ca e cel adevarat. De cate ori aud “adoro-te” cand deschid ochii dimineata sau ii simt mana tinand-o pe-a mea, capat curaj sa ma duc in pivnita unde tin frici si dureri reprimate. Sunt atatea de scos la lumina, atatea de vindecat.

Langa el m-am trezit sambata dimineata la Porto, langa el sper sa ma trezesc si peste 30 de ani.

Imi stie bucuria mersului la piata.  Exuberanta din culorile fructelor si legumelor,  prospetimea lor, hala de peste, maslinele si fructele uscate, painea de casa, veselia vanzatorilor. Toate astea  ma incarca de vitalitate. “Trebuie sa vezi piata din Porto”, mi-a zis. Ne-am grabit sa iesim. Aparuse putin soarele, am fotografiat graffitti-urile de prin oras,

am luat micul dejun la o cafenea draguta pana a trecut ploaia torentiala, venita din senin .

In cele din urma am ajuns la hale. Bogatia pamantului in plinatatea ei de forme si culori.

Am cumparat doua feluri de paine traditionala, grea, indesata, facuta sa indestuleze si niste pere mari, din alea care la bunica se numesc rapanoase.

De jur imprejurul pietei plin de bacanii aratand ca pe vremuri: cu  zaharicale, afumaturi, cu bacalhau, sardine si biscuiti. Iti venea sa-ti lipesti  nasul de geamul fiecareia dintre ele tanjind dupa bunatatile randuite mestesugit acolo.

Umbletul cerea popas. Claudio m-a dus la Majestic, local vechi, cu staif , ultima oprire inainte sa ne intoarcem acasa.

Asta a fost  mica vacanta la Porto devenita acum amintire calda si luminoasa.

5 thoughts on “PORTO 2

  1. Siiiii, de-abia asteptam sa postezi a doua serie de poze🙂. Bravo, felicitari pentru frumosul drum pe care mergi! Pentru omul tau drag care, in sfarsit, te-a gasit! Pentru bucuria pe care o semeni in jurul tau, aproape si departe!

  2. numai cel care traieste cu adevarat , frumos si atat de delicat(poate nu-i cuvantul potrivit) poate sa se exprime asa de natural.totul pare din o alta lume si cred ca asa trebuie sa fie natural,firesc,armonios,echilibrat.
    mii de binecuvantari!

    • Draga Ella
      Apropo de delicat, cuvantul de care te indoiesti, ieri am revazut Profesionistii cu Oana Pellea si cum crezi ca incheie intreviul…cu o replica dintr-o piesa care zice asa
      “Viata trebuie traita foooarte delicat, ca altfel n-are nici un haz”
      Ce parere ai?🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s