JOI

Joi am strabatut vreo 600 de kilometri. Claudio a vrut sa-mi arate cat mai mult din nordul Portugaliei, facand un ocol larg, atat de larg ca am urcat in curmezis pana la granita cu Spania ca sa ne intoarcem, apoi, pe coasta, la Porto. Am lasat in urma un Cascais insorit si caldut. Spre nord vremea se transforma din vara tarzie de la noi, in iarna de-a binelea.


Prima oprire a fost Tomar, numit orasul templierilor, dar in memoria mea va dainui ca orasul pisicilor. Pret de o ora am avut timp sa-i bantui centrul, singura ca sotul era cu treburi.


Am mers incet, invaluita de uimirea care vine mereu cand ajung intr-un loc necunoscut… Imi aud doar pasii. Ca la un semn toate usile magazinelor se inchid, iar lumea dispare. Asa imi dau seama ca s-a facut pranzul.

O iau pe langa zidurile batrane spre habar-n-am-unde. Peste tot e plin de pisici. Sunt stapanele orasului. Pentru ca n-am nimic de facut ma opresc sa le observ. Doua, mici, cocotate pe gard, motaie sub un portocal plin de fructe.

Alte sapte stau in fata unei usi si ma trateaza cu indiferenta. Putin mai incolo una se apropie timid de o hartie pe care sunt puse niste bucatele de carne. Ii inteleg timiditatea cand vad prin usa veche si gaurita a casei parasite, in fata careia se afla hartia cu bunatati, un motan mare si fioros, pandind-o. Universul pisicesc penduleaza intre actiune si leneveala. Incepe sa ploua maruntel. Caut un oficiu postal sa expediez plicurile. N-am pe cine sa intreb unde e, dar presimt ca-l voi gasi pana plec. Continui sa cercetez stradutele inguste, cu case mici. Sus pe deal, dominand locul, e un castel.

Ar fi frumos sa ajung pana acolo, dar incercarile mele au esuat deja de doua ori in fata cate unui gard care bloca drumul de acces.
Gasesc oficiul postal. Claudio suna ca vine sa ma recupereze si apare exact cand ies din cladirea postei. Plecam mai departe. Tara asta incredibila in tandra ei asprime.


Ajungem la munti. Sunt acoperiti de vegetatie marunta, cu piatra lasata la vedere. Par spinari de animale fantastice dormind sub cerul liber.
Expresia asta pe care n-am inteles-o niciodata „cum adica cer liber?” o folosesc voit. Cerul mi-a dat senzatia ca s-a eliberat din stransoarea cine stie caror legi, desfasurandu-se pana foarte departe, fara nici o graba sa traseze linia orizontului.

Urmatoarea oprire a fost tocmai in nord, la Guarda. Un frig de crapau pietrele. Zidurile cenusii amplificau senzatia de raceala. Am facut un tur scurt prin aerul mirosind a iarna si lemn ars, dupa care mi-am dorit fierbinte sa ne intoarcem la masina.


Porto, pe la 7 seara. N-avem rezervare. Pornim prin oras sa cautam hotel. Il gasim urmand un indicator vazut intr-o intersectie. In spatele fatadei obisnuite, hotelul e absolut minunat.
Pe la 11 noaptea foamea ne face sa parasim caldura camerei. Dam peste un restaurant de cartier aflat la cateva case mai sus pe strada. Alegem caracatita pane si orez cu fasole. Am luat jumatati de portii, dar nu le-am dovedit. Patronul a venit ingrijorat sa ne intrebe ce are mancarea. Il linistim ca ne-a placut insa cantitatile sunt cu mult peste capacitatea burtilor noastre. Ma intreb cat e o portie intreaga.
Parasim carciuma veche de peste 30 de ani si ne pierdem in noapte prin oras…


Va urma.

10 thoughts on “JOI

  1. haha, ce de matze, ca-n Istanbul😀

    “Par spinari de animale fantastice dormind sub cerul liber.” asa mi s-au parut si mie, ma gandeam ca we are riding the magic dragon si eram incantata ca la radio canta Jim Morrison, stiind el parca.

  2. Draga mea,

    te citesc constant dar nu ti-am scris niciodata. Te admir si iti admir munca pe care o faci cu atata daruire.Acum doi ani am vizitat si eu Portugalia de care m-am indragostit pe viata.Am venit cu masina din Toledo si dupa ce am strabatut tot desertul rosu al Spaniei am intrat intr-o tara minunata total diferita de ce ma asteptam sa gasesc. Am vizita Lisabona, Sintra, Cascais dupa care am urcat inspre Fatima, Coimbra, Porto si am trecut iar in Spania in Galicia, Santiago de Compostela.Citind despre calatoria ta m-a apucat un dor nebun de aceasta tara minunata. Am vizita multe tari dar nici una nu mi-a mers la suflet ca Portugalia.Stiu ca-ti bucura sufletul fiecare lucru minunat pe care-l descoperi si gasesti frumusetea in lucruri marunte pe care altii le ignora. Ai un suflet minunat!

    • Buna Liliana
      Toate au un inceput. Ma bucur ca mi-ai scris.
      Da, are tara asta ceva care ti se lipeste de suflet. Cand am ajuns prima oara aici, tot cu masina, am oprit in prima benzinarie pe la 7 dimineata, am facut cativa pasi si mi-a venit sa plang asa din senin.
      Frumusetea e in toate lucrurile si in toti oamenii daca vrei s-o vezi.
      Te imbratisez

  3. Ah, ce pofta mi-ai facut! Stiu de acum trei ani, de cand am fost prima data, ca acolo doresc sa traiesc, iar acum, ca iti vad pozele si-ti citesc randurile, mi se intareste convingerea aceasta. Ma gandeam la o pensiune aproape de ocean, un loc unde sa stau impreuna cu copiii si cu sotul meu, unde sa impart si sa daruiesc ce am mai bun. Te sarut si astept pozele noi. xoxo

  4. Chiar stau cu pisi a mea in brate acum cand citesc si iti scriu🙂
    Cat de frumos este acolo, tare mult imi doresc sa ajung si eu sa vad locurile astea minunate. Multumesc Lola ca le impartasesti cu noi🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s