DESPRE FILME, ROMANIA SI DRAGOSTE

Cred ca va fi un post lung si amestecat, pentru ca mult si amestecat simt fata de subiectul numit tara mea. De obicei nu-mi petrec prea mult timp gandindu-ma, dar saptamana asta mergand sa vad “Aurora” lui Cristi Puiu si “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, la festivalul de film de la Estoril mi s-a dat ocazia sa reflectez.

Din imaginile de arhiva puse cap la cap Ceausescu mi s-a parut un taran istet pe care istoria l-a prins in increngatura ei. Ma intreb cat a fost rau intentionat, cat nepriceput, cat curajos, si cat tinut intr-o iluzie tesuta de cei din jur. N-o sa stiu niciodata, dar n-am deloc resentimente fata de contextul in care am trait pana la 18 ani si cu atat mai putin fata de el, un om ca toti oamenii. In acelasi timp stiu cat au insemnat anii de regim comunist din punct de vedere al mentalitatii, al pierderii reperelor, al rasturnarii valorilor. Lucrurile astea ne-au afectat si probabil se vor rasfrange peste inca niste generatii. In bagajul meu cultural sunt toate, nefericirea mea are poate radacini in nefericirea colectiva. Am privit viata prin fereastra pe care mi-au aratat-o ai mei. Sunt romanca. O spun simplu, fara mandrie si fara rusine. E un fapt. Imi asum identitatea, dar nu o folosesc niciodata ca scuza. 

Tin minte, si cred ca nu  voi uita niciodata ,o intalnire. Era o fata blonda, cu niste ochi albastri, mari. Actrita. Fusese plecata cu sotul ei la o bursa in Canada. Am cunoscut-o cand se intorsesera in tara ca sa-si faca formele pentru emigrarea definitiva. Mi-a zis, poate ai sa razi cand iti voi spune motivele pentru care vreau sa  plec. Primul e ca imi place sa pot bea suc de portocale in fiecare dimineata. Acolo, din bursa imi permiteam, aici, din salariul de la teatru e ceva inaccesibil. Al doilea motiv e revelatia ca viata nu e deloc asa cum mi-a zis mama mereu, nu e grea, cum mi-a repetat zilnic, iar eu nu trebuie s-o suport. In Canada am descoperit ca oamenii gandesc altfel si parca din simplul fapt ca nu se uita stramb la viata, ea e de o mie de ori mai frumoasa. M-au molipsit si pe mine de starea asta pe care nu-mi mai perimt s-o pierd. Viata se traieste nu se suporta.

Pe-atunci nu avusesem experienta altei culturi, dar acum pot spune la fel. Viata e asa cum alegi s-o vezi. Nu conteaza cum si ce ai trait, unde te-ai nascut, ce-ai mancat ieri. Pur si simplu poti incepe oricand sa te uiti din alt unghi. Unii n-au nevoie sa plece nicaieri ca sa realizeze asta, altii au. Sunt probabil  dintre cei care au trebuit sa ia distanta. Schimbarea perspectivei, spatiul si linistea mi-au fost necesare sa ma vindec pentru ca nimic nu se poate face cu sufletul bolnav. Eram un om extrem de obosit si n-as fi avut energie  daca nu ma odihneam pentru un timp. Portugalia e locul care ma leagana, ma hraneste spiritual, aici mi-am gasit dragostea, increderea, bucuria de a fi, ca la randul meu sa le indrept spre locul unde sunt necesare si locul asta se pare ca e Romania.

Nu ma gandesc ca am o misiune, sau ca e neaparat asa, dar uitandu-ma putin la ultimii trei ani tot ce se cladeste zi de zi in viata mea e foarte legat si se reflecta acolo. Bucuria isi gaseste ecou, se amplifica, e auzita de altii care capata speranta si incredere la randul lor. Nu exista natiuni fericite, exista fiinte fericite. Poate cei care ajung sa conduca tari gresesc cand in loc de oameni vad multimi, in loc de indivizi vad mase, in loc de persoane vad procente in statistici. Nimeni nu e impresionat de 15,5% (cifra e la plesneala)pensionari traind sub limita saraciei, dar oricui i s-ar rupe inima vazandu-si bunica nemancata. Dramele sunt individuale la fel si fericirea. Oamenii se simt unul cate unul.

 Revin la cinema…Ieri am rezistat eroic sa vad filmul lui Cristi Puiu. In prima jumatate ajunsesem furioasa aproape. Nici macar nu-mi era somn ca as fi dormit ca majoritatea vecinilor mei de scaun, acasa nu m-as fi dus ca aveam bilete pentru filmul de dupa si drumul de cativa kilometri mi se parea fara rost. In partea a doua am intrat chitita sa-mi exersez rabdarea.

Filmul e obositor pentru ca te baga intr-o lume unde mori de plictiseala 3 ore. Se vrea cea a unui om satul de tot, care in final isi rezolva frustrarile cu  pusca, dar pana o face te scoate din minti cu fataiala lui aiurea printr-un Bucuresti mohorat, o Chitila cu campuri noroiase si mizerabile, sau prin apartamente imbacsite. Te prinzi ca e pe cale s-o faca lata, dar nu e tensiune in asteptarea momentului. Ajungi sa te rogi sa foloseasca  odata pusca aia si sa scapi.

Vazusem pe net o declaratie a regizorului care zicea ca timp de trei ore se lupta cu mintea spectatorului. Se lupta cu somnul lui, cu plictiseala, cu lacrimile de la cascat.

Nu fac critica de film aici, si nici nu conteaza cat de tare m-am plictisit, lucrul care m-a frapat a fost cantitatea de durere pe care filmul asta o arunca in lume. Oameni deja raniti, izolati de ceilalti, simtindu-se rupti si neintelesi isi vor hrani propria suferinta cu imaginile respective. Acum si asta e o chestiune de alegere personala, fiecare decide ce face cu informatiile pe care mediul i le ofera, dar la un nivel mai larg am avut profunda senzatie ca e total lipsit de iubire gestul de a alimenta drama lumii. Ea nu foloseste la nimic.

O supravietuitoare a holocaustului jurase ca daca scapa va povesti lumii cu lux de amanunte ce a trait in lagar. Odata iesita s-a intrebat de ce sa tina vie rana, de ce sa perpetueze durerea descriind ororile prin care trecuse si a ales sa vorbeasca despre dragoste. Il ura pe Hitler, dar a ajuns sa-l ierte cand viata a pus-o in situatia de a fi gata sa ucida, la randul ei, un copil ca sa-i poata manca bucata de paine pe care acesta  o avea in mana. Hitler e in inima tuturor. Ne trebuie doar contextul ca sa se manifeste. Raul exista, ca potential, in egala masura cu binele. Noi suntem cei care alegem. A tacea despre rau nu inseamna a-l ignora, inseamna doar a nu-l creste.

Eu aleg dragostea!

Multumiri lui Dan pentru fotografie

26 thoughts on “DESPRE FILME, ROMANIA SI DRAGOSTE

  1. Sa vezi Medalia de onoare🙂. Am fost aseara la o vizionare speciala (pentru bloggeri), cu participarea domnului Rebengiuc – care ne-a si povestit lucruri dupa filmare.
    E o comedie neagra, personajul are un anumit tragism, cu toate astea filmul este frumos, frumos. Trailerul e mult sub film (stii cum e, fie creeaza asteptari false, fie nu reuseste sa prinda genialitatea- asta e din a doua categorie).

  2. Lola, mi-a mers la inima, este cea mai frumoasa postare ( in ochii mei , evident). Uneori am remuscari, pentru ca m-am pus pe mine prima, dar viata este acolo unde te duce si uitandu-ma inapoi imi spun ca la fel as face si acum. Oceanul ce ma desparte de Ro este de fapt o eliberare.

  3. Acum este mai rau ca niciodata. In jurul meu oamenii cei mai optimisti si placuti se prabusesc. Chiar azi am revazut un coleg de obicei vesel si tonic; era slab, apatic, am crezut ca e bolnav. Folosind o expresie pleonastica, este fizic imposibil sa mai perpetuezi un zimbet, un calm, o admiratie fata de ceea ce te inconjoara. Ies cu zimbetul pe buze din bloc si in citeva minute acesta se transforma in grimasa. Nu poti face nimic, nu poti merge cu bicicleta nici pe trotuar, sint transee peste tot, nu te poti odihni, nu ai nici un drept, nici o speranta, nu se produce nimic. Bursele postdoctorale de la facultatea mea au fost acordate unor persoane de 50 de ani, salariate, iar toti colegii mei sint someri cu doctorat. O colega mai optimista a spus ca ar accepta si un post de secretara bne facuta, numai sa nu mai zaca acasa; ei bine, nu a reusit, concurenta celor de 20 de ani era imensa.

    De fapt, este practic imposibil sa mai traiesti in Romania. Dintr-un motiv simplu si deloc psihologic: oamenii trebuie sa consume proteine pentru a trai si cind nu ai nici o sursa de venit nu poti sa faci rost de proteine. Este dezgustator. Este o tara distrusa pina la os.

  4. …ma simt asa, inca o data, ca si cum EU as trai in doua fiinte: una in mine, cea aflata in Brazilia (pentru motivele povestite de actrita ta si pentru inca niste alte motive din aceeasi gama) si jumatate in tine, cea care traieste in Portugalia.

    Si de fiecare data cand te citesc simt ca se pun impreuna cele doua jumatati… si mi se umplu ochii de lacrimi de fericire si inima de iubire.

    Iti multumesc, inca o data, cu iubire.

    • Ce mi-ar mai placea sa citesc ceva scris de jumatatea mea din Brazilia. In fiecare zi ma uit la dumneaei pe blog si nimic nimic nou sa ma transport un pic in paradis🙂
      Multumesc ca esti sora draga

  5. Eu incerc sa gasesc echilibrul aici momentan, desi tara mea de suflet este Portugalia. Mi-am propus sa fac cate o escapada acolo in fiecare an… pana ma mut cu catel si cu purcel. E adevarat, is a real world out there… iar noi nu suntem in ea. Pur si simplu am fost altfel crescuti, iar copiilor nostri le insuflam atavic si inconstient aceeasi teama colectiva. Motivul pentru care vreau sa plec de aici sunt ei si aspiratia spre o fericire obtinuta mult mai usor, din motive mult mai simple.
    Cat despre filme, eu am renuntat sa ma mai duc la filme romanesti dupa Marfa si banii. Nu le vad utilitatea in contextul vietii mele. Ori imi trezesc amintiri prea dureroase pentru a putea suporta. Atata durere pur si simplu adauga mai multa durere in mod inutil. Stii. Si nu vad de ce as contribui cu ceva rau la fortele suficient de negative ce ne inconjoara.

    • Nu e intamplator, in destinul fiecaruia dintre noi, ca ne-am nascut in Romania. Poate sunt lucruri prin care trebuie sa trecem si sa crestem. Nu exista tari perfecte, dar sunt intr-adevar locuri unde e mai simplu sa fii senin. Fericirea nu ti-o da o tara, ea e interiorul tau insa intr-un mediu prietenos, tolerant, ti-e mai usor sa fii tu. Nu suntem fundamental rai. reactionam din frica.
      Esti o femeie tare inteleapta acceptand prezentul cu tot ce e el acum. O sa vezi cum viata se modeleaza simplu si te duce acolo unde crezi ca meriti sa fii

  6. Lolaaaaa, femeie frumoasa, te iubesc de-tot-de-tot!
    Pentru multe.
    Pentru asta: “Nu exista natiuni fericite, exista fiinte fericite. ”
    Si pentru asta:”e total lipsit de iubire gestul de a alimenta drama lumii. Ea nu foloseste la nimic.”
    Si mai ales pentru asta:”Viata e asa cum alegi s-o vezi. Nu conteaza cum si ce ai trait, unde te-ai nascut, ce-ai mancat ieri. Pur si simplu poti incepe oricand sa te uiti din alt unghi. ”
    Sunt fericita sa-ti ascult cantecul asta de dragoste. Se intinde departe, departeeee….
    “A tacea despre rau nu inseamna a-l ignora, inseamna doar a nu-l creste.”
    Da. Asta e. Simplu si magic. Alegerea e totul.
    S spune ca “ceea ce privesti, aceea hranesti”… Si alegand asa, hranesti dragostea.

    Oricum ai face miunile tale, draga mea draga, fa cumva sa scrii si cartea depre frumusetea vietii. Cantecele tale sunt facute sa umble si sa umple…

  7. Lola, e o poza foarte frumoasa, in ciuda ridurilor (care au farmecul lor), se vede acolo un licar de inefabil…Chiar frumos

  8. ba chiar si mie imi plac (ridurile tale)🙂 pentru ca ele apar oricum mai devreme sau mai tarziu la toate dintre noi si “cine traieste nu se conserva”🙂 vorba unei prietene. mai important este ca fata ta este luminoasa iar tu radiezi🙂
    revenind la post am simtit sa-ti scriu… mi-am dat seama ca de fapt incerc sa traduc in cuvinte sentimene pe care le-am simtit citind postul tau🙂 stii, m-am regasit in el cumva
    nu am televizor, nu ma uit la stiri si nu ma duc sa vad 99% din filmele romanesti tocmai din motivele pe care tu le-ai spus mai sus.
    in ultimul timp simt ca am cam obosit🙂 exact felul acela de oboseala care are nevoie de liniste sa se faca bine. ma gandesc ca asta e si din cauza a ce spunea raluca mai sus, ca pleci din casa zambind cu entuziasm si ajungi la metrou serios si zambind incapatanat doar pentru ca ai empatizat pe drum cu cei pe langa care ai trecut.
    adevarul este insa ca viata merita traita si nu suportata, asa ca imi spun mereu in zile grele ca viata mea are nevoie de mine in ea🙂 si pur si simplu aleg sa iau problemele drept provocari
    te imbratisez cu drag si iti multumesc pentru post🙂

  9. Pentru mine e suficienta propozitia asta: ¨Viata se traieste nu se suporta.¨ Inainte de a pleca din tara (unde nu o duceam rau din punct de vedere material), m-au intrebat multi de ce plec, de ce nu ii cer lui sa se mute in Bucuresti… Ce se va alege de cariera mea, la care muncisem atat…. Lasand la o parte faptul ca nu i-as face una ca asta omului pe care-l iubesc, nu mai vroiam sa-mi fac nici mie asta…Si am spus ca in Romania nu mai traiesc ci supravietuiesc…
    Cat despre riduri…🙂 Un cadou melodios din partea mea:

    • Ce mesaj minunat are cantecul asta!!!
      Multumesc mult de cadou. Cat despre riduri, ele au adus langa mine barbatul pe care il asteptam. Le iubesc de-a dreptu’

  10. Cred ca reactia noastra de a lupta impotriva raului este determinata si de cat de aproape suntem de el: daca bunica sufera, o sa o ajutam. dar daca bunica noastra nu sufera, parca nu vedem si nu stim ca sunt alte bunici care sufera. nu zic ca e obligatoriu sa vedem lucrul asta sau sa actionam, zic doar ca de cativa ani traiesc in lumi diferite, contextuale: una in care ne ocupam de tinerii care n-au pe nimeni si alta in care tinerii astia, “pai ce sa faci cu ei, oricum sunt infractori”. intelegi oare la ce ma refer? ca si cand stand departe de probleme, ele nu exista… dar ele exista de fapt! poate nu e intamplator faptul ca in drumul nostru nu se intersecteaza probleme, nu stiu….

    sunt de acord cu ce ziceai despre a nu mai produce violenta si tristete prin ceea ce facem (era vorba de film) si mi-a placut mult de tot povestea fetei din canada, rezuma mult ceea ce am simtit eu cand am fost in franta, dar n-am stiut sa exprim. asta e, frate ! SA TRAIESTI VIATA, NU SA O SUPORTI !
    mersi, Lola, inca o data🙂
    in legatura cu ceausescu, cred ca e uimitor ca a reusit, de la inaltimea celor 4 clase, sa intalneasca mari sefi de stat. cum saracia a avut atata tupeu?? insa cred ca nu are scuze pentru ce s-a intamplat apoi in tara…si pentru milioane de oameni… dzeu sa-l ierte, oricum!

    • Inteleg la ce te referi.Ideea e nu sa ignori raul la modul ca nu trebuie sa-ti pese de ce vezi in jur. De fapt oameni care n-au ce manca, sau tineri ai nimanui nici macar nu sunt un rau. Poti spune ca un om cu un destin nefericit e rau? Ignorandu-i iti arati lipsa de iubire in primul rand fata de tine insuti. Nociva mi se pare exact judecata cealalta, pusul unei stampile cu “irecuperabil” pe fruntea cuiva incadrat arbitrar intr-o categorie. Imi povestea Alexandra din Canada, care si-a dat doctoratul in antropologie si pentru asta a studiat o tiganie din vestul Romaniei ce experienta extraordinara a avut printre tigani, cata prietenie i-au aratat, cum si-au impartit putinul cu ea. Era revoltata exact de faptul ca societatea ii respinge apriori, fara sa vrea sa-i cunoasca. Daca ii cautau cei de la autoritati nici macar nu inaintau pe strada respectiva. Strigau din capatul ei.
      Se formuleaza asa niste generalitati care acopera fiintele transformandu-le in categorii. E usor sa nu-ti pese de categorii, sunt ceva abstract, esti insensibil la idee pentru ca incetezi sa mai simti ceea ce o persoana e de fapt, o fiinta asemeni tie, cu esenta identica.

  11. Ha!😮 Nu’sh cum veni vorba de riduri, eu a naibii sa fiu daca le-am remarcat😀
    Ce am remarcat au fost ochii albastru-gri si fatza de baietel mai rasarit… asa, de vreo doishpe ani. Si pulovarul (asta din motive pur subiective🙂 )) ) In timp ce scriam, m-am mai intors la poza o data… na-ahm… Cu siguranta nu ma pot mandri cu ochi de linx🙂

    Multumesc pentru “heads up”, cu siguranta filmul n-ar fi pe placul meu si nici curioasa nu-s sa-i vad trailer-ul acum. Tristetea de balci, cu tusa grosiera si multa spoiala, m-a plictisit intodeauna. Asa cum ma plictisesc si cei care – suparati fiind – mai au timp sa-si arate tristetea cu deshtu’ si mult zgomot: “Lume, lume, ia uite ce nefericit sunt eu!” Desi cred ca sunt o persoana compatimitoare, astfel de manifestari ma insensibilizeaza si devin ermetica😦

    Ceausescu… da, un oltean istetz, pana la urma. Nu i-a iesit tocmai rau, in ciuda celor 4 clase (sa nu uitam gafele prea-scolitului – si-n plus, din neam de presedinti -George W Bush🙂 Si de-ar fi fost doar gafe. Sa starnesti un razboi in care mor mii de oameni doar ca ti-a casunat, doar pentru ca poti, nu intra chiar la categoria “gafe”, oricat de toleranti am fi in termeni). Pe Ceausescu e usor sa-l judecam desprins de context; ceea ce uitam e ca venea dupa 15 de ani in care regulile jocului se faceau la Moscova, cand doar de cativa ani nu se mai scanda “Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus” (vorba sa fie! “Stalin si poporul rus” au reusit sa extermine mai multa populatie romaneasca decat tot al doilea razboi mondial cu legionari cu tot).
    Eu cred ca atitudinea lui atunci cand a refuzat sa trimita trupe romanesti sa faca “ordine” intr-o tara vecina si prietena a fost foarte romaneasca. Adica Romaneasca, cu majuscula! “Romanii nu au fost niciodata asupritori ” – superb mesaj! si ar trebui sa conteze undeva. Mai ales ca mesajul era spus in nasul presedintelui Rusiei. Nici un alt presedinte comunist nu a avut curajul lui iar in Occident la vremea respectiva era o adevarata vanatoare de vrajitoare, cuvantul “comunist” era unul dintre cele mai urate deci era clar ca presedintele cu 4 clase nu astepta cine stie ce ajutor din partea lor – la o adica. Nu-i usor sa te impotrivesti celui mai tare, stiind ca absolut nimeni n-o sa-ti sara-n ajutor.
    Multe greseli – fara indoiala! Multe nedreptati? Cu siguranta! Dar cunosc altii care au facut cel putin tot atatea, in contexte mai putin vitrege.
    Pe de alta parte, usor i-o fi fost si lui avand ca “tovarasa de viata ” pe distinsa Elena?🙂 ))

    • Draga mea
      Nu e vorba goala ca viata e asa cum alegem s-o vedem. Pentru tine arat ca un copil, pentru Anca sunt o femeie care se ofileste amintindu-i probabil de propria ofilire. Eu sunt si una si alta, dar privita din doua unghiuri. Totul e atat de relativ…

      Compatimind oamenii care aleg sa-si planga de mila nu faci decat sa le hranesti suferinta si asta nu ii ajuta deloc. Nu te inchide, doreste-le tot binele si lasa-i sa plece mai departe in drumul lor.

      Apropo de Ceausescu, m-au impresionat doua secvente din documentar. Cand juca sah cu nevasta si el statea cu mainile asezate cuminti pe genunchi. Era in clipa aia un omulet odihnindu-se, nu un dictator, nu un sef de stat.
      A doua a fost cu ei jucand volei, coana Leana in papuci si capot de casa ceva mai stilizat, se straduia sa dea in minge. Avea o bucurie copilareasca, el la fel.
      Mi se pare greu de judecat si inutil. Treaba noastra e sa vedem ce e de facut in clipa asta, singura unde putem interveni.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s