DECONECTARE/RECONECTARE

 

Am reusit sa-mi intergez 100% munca in viata, ceea ce e minunat. Dintotdeauna am visat asta si s-a implinit. Dar e departe de a fi o situatie care s-a intepenit intr-o vesnica fericire pentru ca asa ceva nu exista. Binele contine samburele raului cum raul contine samburele binelui. Sunt zile si zile, sunt atatea reactii chimice in corp, atatea situatii exterioare, atatea ganduri, un imens amalgam care face totul miscator. Nu pot zice, gata, m-am scos, am gasit cheia si ma culc pe-o ureche. Vorbesc de munca mea, dar asta e valabil in orice situatie. Cand obtii ceva e abia inceputul unei noi etape. Vine cu responsabilitati, cerand efort, atentie, prezenta, altfel se duce si n-ai inteles nimic. N-am sa incep acum sa spun ce serioasa e treaba asta cu margelele, desi jur ca sunt mai serioasa in ea cum n-am fost in nici unul din joburile mele anterioare. E altfel de seriozitate, nu cea a unui adult, mai degraba o regasesc pe cea avuta in copilarie cand ma puneam cu totul in joaca mea. Pai cand eram Teodora Ungureanu (ca Nadia Comaneci era vara-mea, mai talentata la gimnastica), prestam exercitii pe banca lu’ bunica de parca eram la mondiale, ca vanzatoare, cantaream faina cu mare precizie si dadeam restul la fix, pregatindu-ma dinainte cu ceva cunostinte elementare de artimetica, ca sa nu spun cu cat foc cantam cand aveam spectacole chiar daca singurii spectatori erau Petrica si Iliuta, doi pusti mucosi, singurii care aveau rabdarea si disponibilitatea sa stea ca public (in rest, voiam sa ne producem artistic) si tot asa.

Cand pictez, ma duc acolo, in locul eliberat de griji ramas acelasi ca acum treizeci si ceva de ani, dar asta nu inseamna ca n-am panici atunci cand ma fac iar om mare.

Zic, aoleu, daca nu se mai deschide usa, daca nu mai pot, daca, daca, daca…

Momentele de schimbare accentueaza starea asta. Bineinteles ca m-a apucat de curand, imediat ce toate se asezasera in casa si eram gata sa pornesc iar treaba.

Ma pune naiba sa incep un sirag cu mintea plina de frici. Lucram la el avand inima stransa, deconectata de la ritmul calm al firii. Mai bine m-as fi oprit…

 

„E un om deosebit, e mama de 2 fete, ca si mine, e blanda, uneori atat de calma si buna ca oamenii o judeca gresit. Dar ei nu ii pasa. Iubeste neconditionat.”

Pentru femeia asta, a carei descriere in doua randuri sugera sublimul eu pictam sub teroarea gandului ca nu mai pot.

Dimineata am aruncat siragul ala. M-am dus sus, pe terasa de unde se vede oceanul si soarele rasarind, pe deasupra careia trec pescarusi. Am stat acolo abandonandu-ma, incetand sa ma mai zbat ca o musca in plasa paianjenului.

If it be your will…vorba inteleptului poet, am zis cu lacrimi in ochi.

Vointa vietii este, pentru ca s-a aratat indata, prin bucuria pe care am regasit-o, prin tadretea gandurilor care dadeau forma ideilor, prin usurinta cu care am reinceput sa transcriu frumusetea lumii.

Asta nu inseamna ca nu vor mai veni momente cu griji care sa ma copleseasca, nu inseamna ca m-am inteleptit, nu inseamna decat descrierea unei clipe in care am ales sa ma deconectez de la viata.

Reconectarea s-a materializat asa…

7 thoughts on “DECONECTARE/RECONECTARE

  1. Acu 4-5 ani m-am lasat de job ca sa traiesc din ce imi place sa fac mai mult: croitorie, craft. Daca nu fac ceva cu placere ma deprim total, ma simt ca un salahor. Mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca uneori e bine sa nu te apuci de treaba si sa stai sa visezi, sa te plimbi, sa cauti surse de inspiratie pana se aprinde beculetul..si atunci lucrez cu un avant de recuperez tot timpul pe care il credeam pierdut. Inca mi-e greu sa imi respect timpii sa lucrez in ritmul sufletului meu.

  2. Culoarea de fond, gri-ul pe care l-ai folosit exista ca si cuvant numai in lb. engleza, “roses ashes”, cenusa de trandafiri. O alegere mai potrivita si mai inspirata nu puteai face. tare m-au impresionat…or fi petalele din povestea lui Khalil Gibran ?

  3. Stiu ca am mai povestit despre asta noi doua…aseara am cautat cu disperare citatul si nu l-am gasit. Vroiam sa-l transcriu exact. Din pacate…o sa trebuiasca sa povestesc cum imi aduc aminte.
    “Ti-am daruit iubirea inimii mele ca pe un trandafir pretios…ti-am spus, uite, asta este iubirea mea, e frumoasa, nu-i asa? Tu ai spus: frumos? ce e frumusetea? am sa o caut cercetand acest trandafir al inimii tale. Si ai luat floarea iubirii mele, ai asezat-o pe un taietor de lemn, l-ai desfacut petala cu petala, l-ai taiat in fasii rosii cu cutitul, l-ai stors de seva vietii sale, l-ai mirosit, fara sa te opresti cu intrebarile si indoiala, iar cand minunatul, frumosul trandafir al iubirii mele zacea in zdrente ai spus: pai, ce e frumos in zdrentele astea? ”
    Uite asa fac oamenii unii cu altii…cerceteaza si se indoiesc, pun intrebari peste intrebari, desfac in bucati si piese orice sentiment ca pe un agregat…numai ca noi suntem fiinte vii si inimile noastre nu au instructiuni de folosire atasate…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s