DESPRE RISIPA SI ALTE LUCRURI

Azi cuiva i s-a parut penibil ca-mi reinventez obiectele si ma intreba daca nu am bani de mobila. Demult voiam sa scriu despre risipa, si uite ca am prilejul s-o fac acum. N-am sa tin nici o teorie legata de salvarea planetei. Cred ca un om cu cat devine mai constient de el insusi are grija in mod natural, fara sa-l bata nimeni la cap, de ce-l inconjoara. Cand nu te mai simti separat, cand renunti la mentalitatea lipsei si nu mai ai iluzia ca cine stie ce obiect te-ar defini sau ti-ar umple golul interior atunci lumea devine un frumos loc de joaca pe care nu-ti vine deloc sa-l distrugi consumandu-i prosteste resursele.

Ne inconjuram de mormane de lucruri, cheltuim o gramada si  cand ce ne-am dorit devine proprietatea noastra deja suntem in cautarea unui… altceva.

Inainte sa plec din Romania ajunsesem sa cumpar lucruri pe care nici macar nu ma mai oboseam sa le despachetez. Dupa ce am vandut casa am organizat un garage sale ca nu aveam ce face cu tot ce era in ea.

Multe lucruri pe care le luasem imaginandu-mi o viata pentru care n-am avut niciodata timp, erau inca nedesfacute, in cutiile lor. Mi s-a parut trist, foarte trist. Visam o camera goala dupa ce am vrut cu indarjire lucruri, lucruri si iar lucruri.

Nu spun ca mult e rau si putin e bun. Masura e a fiecaruia dintre noi.

Eliberarea pe care am simtit-o renuntand la obiecte a fost semnul, strict personal, ca am luat decizia potrivita.

De cand am plecat traiesc diferit. Nu mai am masina, nu cumpar nimic din ce m-a putea impovara la drum, gasesc mai multa bucurie ingrijind, reinventand lucrurile pe care le am deja in loc sa iau altele noi, am grija sa nu risipesc, sa reciclez. Astea s-au intamplat de la sine.

Am avut norocul sa fiu cu un om care ma ajuta. Claudio traieste foarte atent si prezenta lui ma tine mai treaza.

Ne plac lucrurile patinate, un pic harsaite de vreme. El a strans in timp cateva si acum mi le-a incredintat sa le reinventez. Ce rost are sa cumparam altele?

Azi m-am trezit la 6 ca sa lucrez ca n-am liniste la cate imi trec prin cap. Dintr-un mic raft maroniu am facut unul crem patinat si l-am pictat frumos. Nu si-a pierdut aerul vechi, dar a dat-o incolo de tristete. Am si uitat sa-l pozez inainte, insa credeti-ma pe cuvant ca era un pic trist.

Manuiesc masina de slefuit de parca asta fac de cel putin 10 ani incoace si sper ca bunicu’ zambeste fericit din cer cand vede ce ma mai pricep la tamplarie.

24 thoughts on “DESPRE RISIPA SI ALTE LUCRURI

  1. Lola. mă conving din ce în ce mai mult că ești un om “pe sufletul meu”. Bunicul meu fusese subofițer de jandarmi, dar avea un atelier de tâmplărie în curte și de câte ori bricolez, meșteresc sau repar ceva prin casă mă gândesc cât de fericit e el acolo în ceruri că nepoata lui i-a moștenit îndemânarea.
    Te îmbrățișează o altă nepoată de tâmplar.🙂

      • tare faine lucruri si cand te gandesti ca nu-ti trebuie decat dorinta si putin efort.sunt fiica de padurar si am lucrat si eu mult cu lemnul si acuma cand va povestesc imi revine in minte si in nari mirosul de lemn de iarna sau muschiul de pe copaci.Esti un suflet minunat lola.

      • Doamne ce lucruri simple ne pot lega! Im place cum ne-am gasit nepoate de tamplari, fete de padurari pastrand in nari mirosul lemnului.
        Te imbratisez🙂

  2. Nici nu -ti inchipui cat de mult imi doresc sa ajungeti la noi ca sa vezi cat de minunata poate fi o casa PLINA de lucrurile facute de mainile noastre sau restaurate!
    Cat e de minunat sa iti sufulci manecile si sa te apuci de bormasina, de flex sau de smirghel ! sa simti mirosul de lemn rinduit sau de vopsea proaspata! Cat ti-e de drag apoi de ce ai creat sau reparat sau restaurat…
    Cat despre penibil..cine zice ala ii.
    numai un exemplu: o prietena restauratoare o vazut din masina la un colt de strada mobila aruncata. S-o apropiat si o vazut o comoda Bidermeyer. O sunat la usa celor de o aruncau si i-o intrebat daca stiu ce arunca. Aia o zis ca nu-i intereseaza (tocmai cumparasera nou nout de la Ikea). Asa ca Dagmar o luat comoda, o restaurat-o si o vandut-o cu – atentie: 1200 euro. Da’ chiar asa. Gunoiul unora …ioi ce m-am agitat! te pup, Lola! Spor si aripi !

    • Am vazut casa ta de poveste. O s-o facem si noi pe-a noastra. Ne-am suflecat deja manecile🙂
      Sub praf si uitare lucrurile tot frumoase sunt, ba chiar valoroase
      Te pup cu drag

  3. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Diverse

  4. “Spor si aripi!” Foarte frumos spus, timi🙂

    Lola, important e sa ne gasim fiecare modul de viata care ni se potriveste.
    Din punctul meu de vedere, micile tale actiuni sunt laudabile. Te felicit pt indemanare🙂

    D.

  5. Lola, am invatat si eu de cativa ani sa nu mai cumpar lucruri ce nu-mi trebuiesc. Atunci cand am impulsul de a cumpara ceva, imi pun intrebarea “pot trai fara acel ceva?” De foarte multe ori raspunsul e “da”.
    Ador sa reciclez!!! Imbrac in fetru cutiile de conserve de la sucul rosii sau cele de la scutece si ies niste minunatii..

    In alta ordine de idei, eu chiar nu am bani de mobila:-) Si ce? E o rusine sa fii sarac? :-))

    Te imbratisez!

    • M-am gandit si eu la dispretul pe care l-am simtit in intrebarea cu banii de mobila. Nu e o rusine sa n-ai bani. Sunt momente in viata cand pot sa-ti lipseasca. Si ce? Toate sunt facute sa treaca. Daca nu ai acum ii poti dobandi, nu e o problema lipsa lor ci felul in care te raportezi la situatie.
      Uite ce frumos stii tu sa traiesti. Cei care n-au puterea sa gaseasca bucurie in lucruri simple, sau in momente cand viata nu e tocmai roz, nu o vor gasi nici daca dobandesc tot aurul de pe lumea asta.
      Te imbratisez !

  6. Am auzit multi prieteni care au emigrat si, si-au schimbat conceptiile despre “a cheltui”. Acum sunt mai chibzuiti cu banii lor si chiar mai fericiti. Si asta pt ca-si achizitioneaza lucruri de care au realmente nevoie si de calitate. Eu as numi-o maturitate; mai ales ca noi, femeile, avem obiceiul asta de a cumpara ceva doar ca ne-a placut pe moment. Si apoi, te intrebi cu ce il vei potrivi, iar astfel, vei ajunge la o alta cheltuiala. Le admir pe acele femei care nu mai cumpara doar de dragul de-a cumpara. Eu cred ca nu mai faci astfel de gesturi atunci cand esti implinit sufleteste, matur; cand apreciezi cat de greu faci banii si stii ca vei avea mai putine lucruri de intretinut/mutat.
    Astept ziua in care voi fi “un exemplu”….oare tre sa emigrez?! :o)

    • E adevarat ca te ajuta mult sa traiesti intr-o societate unde lucrurile astea au intrat in obisnuinta, dar nu cred ca trebuie sa pleci neaparat ca sa ai grija cum traiesti. Propune-ti o saptamana de test si vezi ce iese🙂

  7. Ce-mi place teoria ta despre salvarea planetei. Sunt atat de acord cu ea. Doar cei care simt ca au risipit striga acum in gura mare: hai sa salvam planeta.

    Apropo de obiectele vechi. Cand m-am mutat cu iubitul meu, in alta tara, eram fascinata de cat de frumos transformase lucruri gasite pe strada. In acelasi timp ma enervam pe el, cand ne plimbam pe strazi si era atent la toate mobilele pe care care altii le scosesara in strada. De abia dupa ceva timp am inceput sa-i apreciez darul de a transforma vechiul in frumos sau de a vedea frumosul in ceva vechi.

  8. “Cand nu te mai simti separat, cand renunti la mentalitatea lipsei si nu mai ai iluzia ca cine stie ce obiect te-ar defini sau ti-ar umple golul interior atunci lumea devine un frumos loc de joaca pe care nu-ti vine deloc sa-l distrugi consumandu-i prosteste resursele.”

    Cat de multa dreptate ai!

  9. ceea ce voi nu realizati este ca, in momentul in care cumperi ceva, sustii o anumita economie, un salariu al cuiva, un loc de munca…Cum ar fi daca nimeni nu ar mai cumpara mobila? cati oameni ar ramane fara job? la asta va ganditi? Lola, cum ar fi, daca in loc sa cumpar de la tine un sirag de margele, mi-as face eu singura unul? As face economie, corect? Pentru ca nu-i asa, se poate supravietui si fara un sirag de margele…

  10. La fel de bine sustii si decimarea junglei amazoniene si a padurilor din Maramures, de exemplu… La fel de bine cumparand in fiecare an mobila noua de la Ikea sustii salariile de mizere a muncitorilor din Plimob Sighetu Marmatiei, incalcarea crasa a conditiilor de lucru si taierea fara mila a padurilor. Copacii sunt taiati pentru mobila, pentru ulei de palmier, pentru zeci de produse secundare, pentru un salar de mizerie…multe organizatii incearca cu sustainable economy, iti zice ceva? se practica deja, iar noi suntem un inel in acest lant. tot ce pot adauga este :
    UN FLUTURE ISI ZBATE ARIPILE IN AUSTRALIA SI IN EUROPA SE PRODUCE UN TAIFUN.
    Iar in momentul in care ar trebui sa fac economie la suflet m-as baga singura doi metri in lut. Da chiar asa, sa ajung sa fac economie de fluturi in stomac, hei, numa doi cate doi, azi mananc numa doi capsuni, si inchid ochii cand rasare soarele sa nu cumva sa-mi intre frumusetea in cap…of, of, ca iar m-am agitat ca sifonu. pup.

  11. De ce exagerezi, Anca? De ce mergi la o asemenea extrema? Lola nu sugereaza faptul ca lumea nu ar trebui sa mai cumpere mobila in general; de fapt, niciodata Lola nu imi da senzatia ca intentioneaza sa constranga lumea in a gandi si a-si trai viata ca ea. Dimpotriva, intotdeauna spune ca fiecare persoana trebuie sa-si asculte inima si convingerile personale cand este vorba de a lua o decizie in privinta felului in care isi croieste drumul prin viata. Bineinteles ca ar fi de dorit ca lumea, in general, sa fie mai cumpatata si mai respectoasa la adresa mediului inconjurator – deasemenea, la adresa persoanele din jur – si bineinteles este evident faptul ca nu fiecare persoana are capacitatea de a vedea frumusete intr-o piesa de mobilier vechi (asa cum nu fiecare persoana vede frumusete intr-o piesa de mobila de la Ikea), dar pentru cei care o vad, placerea si multumirea pe care o traiesc in momentul in care o readuc la viata este nemarginita. Un lucru simplu… Dar un lucru pe care se pare ca tu nu esti capabila sa-l intelegi (cel putin, nu in momentul de fata). Dar am impresia, de fapt, ca multe dintre comentariile tale negative vin dintr-un impuls de a o contrazice si a o reprima pe Lola, si nu neaparat de la faptul ca nu intelegi idéa pe care o discuta. Nu-i asa? Pentru ca de fapt stiai ca Lola nu indeamna la a aduce lumea la faliment. Stiai foarte bine ca ideea pe care o discuta nu are nimic de-a face cu pierderea locurilor de munca. Recunosti, nu?….

  12. plimandu-ma prin lisabona, m-am gandit la tine. arta, magazinele de decoratiuni si mobila, ma purtau cu gandul la talentul tau de a reinventa, de a fi originala.
    mi-a placut lisabona la nebunie!

    imi doresc sa lucrez la centrul cultural din belem sau cascais, candva :))

    imi doresc sa am copii mulatri, vazand cati negri si mulatri sunt acolo. imi doresc sa zambesc mereu cum am zambit in cele trei zile de trait intens la Lisabona.

    ganduri alese!

  13. hmmm, spuse Monica invidioasa, ai masina de slefuit, in timp ce ea isi pune manusi si da cu smirghel si lucrurile ii ies in consecinta!
    acuma daca industria s-a dezvoltat haotic si trebuie sa cumpar mobila o data la cinci ani ca sa poata trai omenirea chiar ca ma supar!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s