SURSELE NEFERICIRII

Lucrurile vin spre noi cand avem nevoie. Poate naturalul felului in care apar  face deciziile simple si drumul relativ usor.
Am ales sa am grija cum traiesc, dar dincolo de genericul hotarariii asteia sunt multe detalii. Nu ma mai incurc in introduceri. O sa vorbesc de relatia cu hrana.
Mi-am luat un timp sa observ cum mananc, ce mananc, si de ce. Cat e foame reala si cat pofta, ce prefer, dupa ce tanjesc, cu ce umplu frigiderul. Mi-am ascultat corpul. Cand vrea, ce vrea, cu ce stare?
Nu va inchipuiti ca am facut vreo schema, sau ca am scris observatiile pe foaie. Elanurile astea in forma prea organizata, la mine, tin fix doua zile, dar am vegheat o buna bucata de vreme, si inca o fac.
S-a conturat destul de repede o imagine, insa au trebuit sa se mai intample unele lucruri…
Sufar tare mult, mi-am zis dupa o intamplare mica, mica, ce putea trece bine merci neobservata. Odata Claudio tinandu-si mana pe burta mea  spune “portiunea asta din corpul tau o iubesc cel mai mult” . Am izbucnit cu naduf “oh, eu o detest”. Nu stiu cum mi-a sunat vocea, dar ce-am simtit m-a facut sa vad cata neacceptare si furie am pentru propriul abdomen. Emotia care a insotit ce-am zis a fost una atat de puternica si de neagra. Aproape ca as fi scos toate argumentele pe care le aveam sa-mi conving sotul ca nu e nimic de iubit acolo, dar absolut nimic.
Aici se intampla ceva serios, trebuie sa fiu mai atenta, mi-am zis.
Cateva zile dai si sufera, ca aoleu ce drama interioara am, dar unde sa fug de burta mea. Unde?
Dupa ce m-am saturat de perpelit pe toate partile, dupa ce am lasat fiara sa se dezlantuie, epuizata, am zis gata, tre’ sa ies de-aici cumva.
N-aveam un plan, dar o liniste buna se lasase in mine si am renuntat simplu la lucrurile cu care imi chinuiam corpul.
Dimineata mi-a fost mereu usor sa-mi stapanesc pornirile compulsive, dar dupa masa de pranz parca deschideam portile iadului. Nu ma mai puteam opri. Desi stomacul ma anunta disperat ca e plin bagam in el nonstop o amestecatura de alimente care mai de care mai neopotrivite unele cu altele. Alune peste fructe, biscuiti, iar fructe, iar biscuiti, niste ciocolata, nuci, etc, etc.
Serile eram vesnic umflata si chinuita de dureri. Nefericirea mi-o stingeam inghesuind inca ceva in stomac. Un cerc vicios in care m-am invartit atata timp. Cat despre vina ce sa va mai spun. Deschideam dulapul ca un hot si pe urma ma simteam mizerabil invinovatindu-ma.
Dependenta de mancare e greu de rezolvat pentru ca trebuie sa mancam. Tutunul il opresti si gata, bautura, drogurile la fel, nu le mai vezi, nu mai ai acces la ele, dar mancarea ne trebuie, vrem nu vrem, o folosim, e acolo, o uriasa tentatie.
Sa revin la ziua cand am zis GATA. Fara sa renunt la nimic, am inceput sa nu mai amestec in disperare, sa nu mai mananc haotic intre mese. Sistemul meu digestiv mi-a multumit imediat linistindu-se. Serile nu mi le-am mai petrecut in chinuri. I-am multumit corpului pentru intelepciunea lui, i-am cerut iertare. Poate suna amuzant ca-mi cer iertare burtii, dar cuvintele astea pe care uneori le spunem doar asa, capata o imensa putere atunci cand exprima cu adevarat bucuria inimii, si fie ca ni le spunem noua sau celorlalti ele pot ajuta la vindecare. Vreau sa ma vindec, vreau sa ma curat de tot ce impiedica lumina sa treaca prin mine!
Pentru ca, exceptand adolescenta, n-am aratat niciodata ca un om care are probleme cu mancatul n-am avut suport moral din partea nimanui. Stiu ca numai noi putem sa ne rezolvam problemele, dar intre timp am aflat cat de importante sunt sprijinul, compasiunea, dragostea si acceptarea celor din jur.
Intr-o alta zi cand Claudio si-a asezat iar mana pe burta mea am simtit  nevoia sa-i spun doar atat “sa stii ca am inceput sa am grija”. Nu m-a intrebat ce si cum, dar l-am simtit fericit. Dupa cateva zile poate, sau nici nu stiu mi-a zis “ce bine ca ai hotarat sa ai grija”. Era parte din calatoria mea, am simtit ca ma ajuta cu atitudinea, ca ma sprijina si nu ma considera nebuna sau inchipuita.
Desi starile de discomfort acut au disparut la scurt timp dupa ce am pus capat anarhiei au ramas cele cronice, pe care abia acum parca le-am vazut mai bine. Devenisera asa de ale mele ca mi se pareau naturale. Oboseala vesnica, digestia ingrozitoare, mintea confuza, schimbarile dese de mood, insomnia, agitatia, angoasa, atacurile de panica, si daca ma gandesc mai gasesc…
O sa ziceti ca cine nu le are. Dar daca nu ne sunt in fire ci doar rezultatul deciziilor aiurea in ale traitului? Multe lucruri le luam ca atare doar pentru i se intampla majoritatii…
N-am iluzia unei vremi in care nu va exista durere sau discomfort. Corpul fizic le presupune, dar incerc sa tai radacinile suferintei.
Propunandu-mi sa definesc printr-un cuvant ceea ce vreau sa fiu mi-a trecut prin cap ESENTIALA. Da, vreau sa raman esentiala, sa inlatur balastul. Ce inseamna neesential identific zi de zi. Poate o sa-mi ia o viata, dar ce e am mai bun de facut?
Ziceam ca lucrurile vin spre noi cand suntem pregatiti sa le acceptam.
Pe fondul a ceea ce am povestit pana acum gasesc intr-o seara un articol despre terapia cu apa.
Sa bei 4 pahare de apa la trezire poate avea efecte incredibile pentru corp. Un gand bun pe care i-l adresezi o poate transforma miraculos.
Am facut mai demult un “experiment” si nu cer nimanui sa ia de bun ce zic, dar pentru mine a fost o confirmare personala. O vreme am baut apa constient, multumindu-i de fiecare data ca a facut drumul greu pana la mine, spunandu-i ca o primesc bucuroasa, iar intrepatruderea noastra e un prilej sa ne vindecam impreuna. Pe unul dintre oasele mainii stangi aveam o aglomerare de calciu care a disparut neasteptat dupa perioada asta.
Deci m-am apucat sa beau patru pahare de apa dimineata si simt ca-mi ajuta.
Pe site-ul respectiv mergand din articol in articol dau de o veche cunostinta de-a mea Candida, care mai nou e asociata foarte strans cu cancerul. Pe mine m-a chinuit multi ani in forme agresive. Acum au disparut simptomele deranjante, dar cand citesc o lista cu manifestari, sa le zic subtile, erau insirate acolo toate starile mele cronice. Tanjitul dupa dulciuri si fainoase, pe care le observasem supraveghindu-mi obiceiurile culinare mi-au dat iarasi un indiciu ca vechiul meu inamic e bine merci si ca eu il hranesc cu ce-I place lui mai mult. Are o viata imbelsugata aruncandu-mi in sistem o gramada de toxine care ma dau peste cap.
A fost asa de puternica imaginea asta, ca hranesc un parazit, incat desi in ziua respectiva umplusem dulapul cu dulciuri si paste am zis ACUM ma opresc.
Dieta care taie hrana fungusului e ca trecerea la calugarie. Esti nevoit sa renunti la tot ce inseamna placere. In afara de carne, peste, oua anumite legume, orez brun, iaurt, nuci si seminte, nimic. Nici fructe pentru un timp.
N-aveam in plan o schimbare radicala, dar daca pas cu pas am ajuns aici si decizia a venit simplu, iar in ciuda privatiunilor nu ma simt deloc pedepsita merg asa, avand grija.
Primele zile au fost oribile pentru ca fizic m-am simtit foarte rau. Mi-am zis ca o sa treaca, m-am dus sa ma odihnesc de cate ori simteam ca nu mai pot, n-am tras de mine, nu mi-am plans de mila.
Acum e mult mai bine, desi momentele cand tanjesc sunt grele. Am simtit de o mie de ori ca cedez. Uneori sunt furioasa si imi spun ca ma duc sa mananc o ciocolata intreaga, sau un kil de struguri, sau macar o inghetata de la Santini. Dupa cateva minute imi trece.
N-am un termen pentru povestea asta, n-am un scop final si nici nu vreau sa traiesc 150 de ani, dar vreau sa ma eliberez de sursele nefericirii mele.
Va multumesc ca ati citit postul asta lung pe care l-am scris in primul rand sa ma incurajez.

20 thoughts on “SURSELE NEFERICIRII

  1. Curaj! Si multumesc – cand deschizi niste camari atat de intime faci lumina nu doar la tine, ci si la cine te citeste.

  2. am citit prin intelepciunea indiana ca orice dezbarare de un obicei trebuie sa vina ca toamna, si sa cada ca o frunza ruginita. nu trebuie smuls din copac vara. prin urmare nu e bine ca te abtii cu greu. eu m-am lasat de fumat exact ca o frunza care cade singura. nu am facut nici un efort. si cu mincarea e la fel. trebuie sa maninci ce simti ca vrei, dar sa constientizezi ce faci. sa maninci toate dulciurile din lume, dar sa fii atenta la starea pe care ti-o provoaca. cu timpul singura o sa te ingretosezi si fara efort o sa stai cu ciocolata si cornuletele in dulap pina se strica, asa cum fac eu. CAUZA, mereu trebuie cauza eliminata. cind sint fericita nu maninc mai nimic. ia vezi, pe undeva nu ai eliminat o problema, nu esti pe deplin fericita.
    Candidoza mi se pare boala secolului. Nu cunosc femeie care sa nu fi avut sau sa aiba in mod cronic. eu am de la 13 ani. am observat insa ca am perioade in care ma vindec, tocmai cind sint linistita, indragostita, multumita.

    • N-am spus ca ma abtin cu greu ci ca sunt momente cand dracia de ciuperca se zvarcolese si ma preseaza s-o hranesc cu zahar. Ele trec, dupa care poti sa-mi pui orice in fata ca nu ma tenteaza deloc si nici nu ma simt pedepsita. Am citit ca e normal sa ma apuce o vreme, pana se mai detoxifica organismul si se regleaza treaba cu neurotransmitatorii. Ma gandesc ca daca nu era acum momentul amanam dieta pentru luni, asteptam sa-mi rontai intai proviziile, sau mai gaseam ceva scuze, dar a venit asa din mine un gata ferm si linistit, chiar in clipa aia.
      Nu stiu daca deplina fericire exista, dar daca e pe undeva sigur nu e la mine🙂 Ma intereseaza mai degraba sa-mi caut sursele nefericirii ca de existenta lor sunt sigura.
      Candidoza mi se pare ca e foarte legata de felul in care traim, si aici intra tot: stres, alimentatie aiurea, sedentarism, chimicalele din cosmetice, fibrele sintetice, etc. In perioadele mele acute cand mergeam pe la doctori care imi prescriau antifungice din ce in ce mai complicate daca intrebam “credeti ca trebuie sa tin si dieta?” se uitau la mine ca la o nebuna. Una mi-a si ras in nas “Cum sa tii draga dieta?” ia ovulele astea si data viitoare le iei pe astea ca ciuperca se obisnuieste cu substantele.
      Mi s-a parut aiurea ca tratam la infinit niste simptome si nu mergeam la cauze, da’ n-am comentat ca doar ea avea diploma. Dieta am tinut, ca era la bunu’ simt…

  3. of, ca si io ma alatur suferintelor…ai mai mult curaj ca mine, uite acuma scriu dupa o farfurie de supa, rontait apoi doua wafe de orez expandat…am mai bagat malai fiert mai devreme…cu vecina o cafea si biscuite cu ciocolata…si naiba mai stie ce. Stau cu burta umflata pe sofa si gandul imi fuge la cicolata si la struguri. Am sa ma uit si io la noutatile cu candida, mai stii?
    in orice caz, jos palaria in fata ta, duci unul din cele mai subtile si perverse razboaie umane: lupta cu monstrii proprii si personali din burta.
    te pup !

  4. ups, am citit…pare plauzibil si foarte simplu. Insa am facut un pic de research, este extrem, dar extrem de combatuta teoria.
    cu atat de multe exemple negative incat te ia cu fiori…brrrr

    • Nu tin cu nimeni. Habar n-am cine are dreptate. Mi-a folosit articolul doar sa-mi amintesc de cunostinta mea de demult si sa-i mai tai portia de bunatati. Nu mi-e frica de cancer, fac ce fac sa-mi duc zilele ceva mai impacata cu mine.

  5. Candidoza la mine a trecut cand am fost insarcinata, dupa un episod urat a trecut de la sine si de 4 ani nu a revenit

  6. Iti sunt alaturi! Am inghitit in dimineata aceasta 3 pahare cu apa! Si apropo postul tau ma duce cu gindul ls cartea mea de suflet “Love, eat and pray”, care am constatat ca este mai buna decit mersul la psiholog.

  7. “Emotia care a insotit ce-am zis a fost una atat de puternica si de neagra. Aproape ca as fi scos toate argumentele pe care le aveam sa-mi conving sotul ca nu e nimic de iubit acolo, dar absolut nimic.”
    Mi s-a parut aiurea ca tratam la infinit niste simptome si nu mergeam la cauze”
    “N-am un termen pentru povestea asta, n-am un scop final si nici nu vreau sa traiesc 150 de ani, dar vreau sa ma eliberez de sursele nefericirii mele.”
    “Nu stiu daca deplina fericire exista, dar daca e pe undeva sigur nu e la mine.”
    “Vreau sa ma vindec, vreau sa ma curat de tot ce impiedica lumina sa treaca prin mine!”
    si
    “Lucrurile vin spre noi cand avem nevoie.”

    Am citit iar si iar asta. Intr-adevar, intru un maaaare adevar, lucrurile vin spre noi cand avem nevoie. Mereu la timpul potrivit.
    Nu stiam ca rascoleai si tu tot in aceste zile miezul asta. Imi place grozav cum lucreaza sincronicitatea. Mare venit de lucruri la timpul potrivit si si in acelasi timp la mai multi. Tare frumos, jocul!

    Frumoasa mea draga, ma uit si ma bucur iar. Omul tau stie. El stie bine ce e de iubit acolo, in burta ta. Locul miracolului vetii. Locul vartejului viului. El simte, asa cum simte cel ce iubeste.
    Vezi, tu faci drumul asta in strafunduri, catre sursele suferintei. Drumul nu-i usor si cere mult curaj sa infrunti propriile umbre cu infruntarea aia a intelegerii si a dragostei, nu aia cu sabia scoasa. E mai degraba o intalnire si o regasire, o recunoastere si o renastere. Trecere spre mers curat si apoi spre zbor. Si de obicei se face cu cineva… cu cineva care te tine de mana… Fiindca e mult mai buna asta, atingerea care te tine legat de un fir, ca sa poti umbla, vedea, intelege si apoi scoate afara emotiile alea puternice si negre. Tu faci un drum care se cere facut cand vrei sa cureti din trup, din oase si muschi si tesuturi, toata durerea. Trupul tau stie. El tine acolo, adunate de la nastere, toate trairile tale. Uneori astea apasa. Cand si cand el cere bun, poate sa ceara si dulce. E nevoie de curatat si scos, ca nu mai aiba de ce sa ceara cu atata sete. Ca sa fie curat si luminat. Si curatarea asta ai zis-o, ai strigat-o asa de tare, ca vine… “Vreau sa ma vindec, vreau sa ma curat de tot ce impiedica lumina sa treaca prin mine!” Si e grozav ca omul tau te tine de mana…
    Poate ca daca vreme va aseza astfel incat sa vina si clipa aia, vom povesti mai mult…
    Tocmai asta fac acum. Ma bag pana la coate, pana la umeri, pana peste cap in adancuri, curatand si luminand… Si mie si altora, tinand de mana. Daca vei vrea sa umbli mai adanc, putem face drumul impreuna. Apoi vei sti si vei face si tie si altora, poate. Nu stim pentru ce ne pregatim. Sau da, una o aflam, pe cursul vietii: ne pregatim pentru iubire…

  8. Heeeiii, daa… uite asa se fac minunile. Margica langa margica, asa cum le pui tu, culori desprinse din Frumusete si aduse ochilor nostri, sa le vedem.

    Calatoria, drumul… pare figura de stil, da’ nu e🙂 . Invat sa calatoresc si “calatoresc” si pe altii, prin umbra spre lumina. De fapt, doar insotesc, magia nu-mi apartine. Eu doar ma minunez…
    Cand ti-e mai potrivit, draga mea Frumoasa, scrie-mi pe mail, sa povestim… (gheorghe.mihaela@gmail.com)
    Indata o sa-ti zic si de colibri… Aici ai pasit drept in inima mea🙂
    Oooof, ce minuni!!!!

  9. … Cine ar fi zis ca o femeie atat de subtire “rontaie” dulciuri?🙂

    Eu am adoptat acelasi stil de alimentie (nu-mi place “dieta” sau “regim”, suna frustrant) ca sa scap de cele 4 kg in plus care pur si simplu nu vor sa se dea duse (nu pentru mult timp, cel putin) – proteine fara grasime, (certe) legume, nu (inca) fructe, seminte, nuci, nici macar cereale brune.
    I-adevarat, se pare, ca e de preferat pentru sistemul nostru digestiv sa mancam disociat – se pare ca acizii gastrici care dizolva carbohidratii nu-s aceiasi cu cei care dizolva proteinele (dar presupun ca ceea ce spun eu aici e deja cunoscut). Am zis “inca”, pentru ca vine un moment cand toate acestea se re-introduc in alimentatie.
    Pentru ca, pe de alta parte, exista alt studiu (presupun ca e un studiu in spatele articolului pe care l-am citit) care spune ca organismul uman are nevoie de foarte multe tipuri de nutrienti si mancand acelasi lucru mereu nu ajuta deloc.

    De unde am tras eu concluzia: Hai sa scapam de infamele 4 kg, sa incepem sa mancam si fructe, si cereale integrale si o data-de doua ori pe saptamana o ciocolata mititica… dar disociat.

    Si acum am sa adaug si cele 4 pahare de apa dimineata. Pana acum beam 2 pentru ca simteam nevoia, nu-i stiam calitatile benefice🙂 Multumesc de idee.

    • O femeie atat de subtire ar fi capabila sa dea gata un galantar de prajituri🙂
      Da, e foarte buna treaba cu disociatul.
      Am inceput sa mananc cate un mar verde pe zi. Doamne, ce bucurie poate fi intr-un mar dupa ce iti lipseste. Nu pot trai fara fructe, pur si simplu nu pot trai.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s