VARTEJUL

Tuturor ne e frica si pe toti ne doare cand stam cu inimile incuiate. Daca nu simtim dragoste este pentru ca ne-am zavorat, nu pentru ca ea nu exista.
Zilele astea n-am scos prea multe vorbe. Am lucrat si-am tacut, am alergat prin ploaie, am mers cu bicicleta, si-am tacut. Uneori vorbitul asta…M-as fi intins pe jos. Cand mi-e greu, cred ca am vazut imaginea intr-un clip, imi vine sa ma intind in mijlocul trotuarului si sa las totul sa treaca pe langa mine. Nu fac asa, dar incerc sa gasesc o cale.
Pe langa gestionatul lupului, caprei si verzei, despre care pomeneam acum cateva posturi, trebuie avut in vedere ca toti din poveste(poate mai putin varza) au sentimente si se raporteaza in felul propriu la situatie. Deci chestiunilor practice li sa adauga cele emotionale…
Vineri s-au intalnit prima oara copiii nostri. Asteptau demult, erau emotionati. Ne-am vazut pe seara, la mine. Vladimir tensionat, Tam Tam fericit de musafiri, dar musafirii speriati de el. Cainele e dus pe balcon unde latra de mama focului zgreptanand geamul. Copiii sunt in living. Nu vorbesc unii cu altii ca nu stiu cum sa faca primul pas. Noi ne retragem putin ca poate asa le e mai simplu, dar nimic. Vladimir vrea sa bage cainele in casa. Nu intelege cum cuiva ii poate fi frica de o fiinta asa inofensiva. Insist pe infundate sa n-o faca. Iau cainele, ies sa-l plimb. Cand ma intorc tot tacere. Il duc pe Tam Tam inapoi pe balcon, copilul se crizeaza suficient cat sa se prinda Claudio si sa se simta aiurea . Eu ma iau de propria odrasla cu un ton destul de artagos moment in care ceilalti decid sa plece.
Acum povestind nu mai vad tragicul deloc, dar atunci  pana sa adorm am bocit destul.
Sambata dimineata convoc sedinta de familie. Incep cu din alea…mai baiete ce rezolvi daca te proptesti intr-o idée, ca nu murea cainele daca mai statea putin pe balcon pana se acomodau copiii, poate era un prilej sa intrati in vorba daca le ziceai ca e doar gura de el si ca n-a muscat in viata lui pe nimeni, in loc sa stai bosumflat.  Din vorba in vorba ajungem la durerile noastre vechi, la sursa.
Ii spun ca vreau sa-l cunosc, sa-l descopar, ca nu stiu cine e chiar daca viata ne-a pus in relatia asta asa intima de mama-fiu. Atunci izbucneste  si-mi striga. Acum vrei sa ma cunosti cand o gramada de ani m-am simtit singur, cand mi-a fost doar frica de tine? Ai fost rece si inspaimantatoare. Tu nu m-ai iubit niciodata. Asa e? Cuvintele au fost ca niste pumni in stomac, luati cand nu te astepti.  I-am zis, da, daca tu ai simtit asta eu n-am cum sa iti neg realitatea. Ce-as putea spune, sau face acum ca sa sterg? Nimic. De fapt iti pot cere iertare. Da, iarta-ma ca n-am fost mai priceputa de-atat. N-am vrut niciodata sa-ti provoc vreun rau, asta e adevarul inimii mele. Ma ajuta sa nu iau iar sacul de vina in spinare cand recunosc ca n-am stiut cum sa fac lucrurile mai bine. Am suferit amandoi din cauza asta. Acum am inteles. Vreau sa indrept, pentru ca orice moment e bun sa indrepti ce-ai stricat. Ajuta-ma. Lasa-ma sa te cunosc si deschide-ti inima sa poti simti ca te iubesc.
In urma cu 6 ani, la o evaluare psihologica a fost rugat sa-si deseneze familia. A facut un desen care m-a bantuit mult timp. Eram o aratare uriasa, cu fata goala, fara trasaturi, departe de el, in coltul opus al paginii. Cat m-am mai invinovatit atunci, cat m-a mai macinat esecul meu ca mama. Poate inca nu sunt impacata cu asta, de fapt nu sunt sigur.
Dupa discutie am plecat singura cu bicicleta. Pe dinauntru eram praf. Imi era greata, eram insasi greata aia enervanta, atat ramasesem. M-am intors acasa. Eram inca ostili. L-am sunat pe Claudio sa vina sa ma ia. In legatura cu el ma apucasera fricile, ca poate i se pare prea complicat, ca o sa se sature de mine cu problemele mele cu tot. In fine…a venit, linistit si calm. Inainte sa ies din casa, desi imi pusesem scutul de mama rece sa-mi acopere ranile, l-am dat jos si am inceput sa plang pentru toata durerea noastra, i-am cerut din nou iertare lui Vladimir si i-am zis ca ies putin sa ma echilibrez, ca ma simt ranita si nu vreau sa reactionez ca un animal incoltit. Asta nu inseamna ca-l abandonez ci doar ca am nevoie de putin timp sa ma pot urca iar pe sarma. M-a luat in brate si m-a strans tare, tare fara sa-mi zica nimic.

Cand m-am intors  ne trecuse la amandoi. Schimbarile astea rapide il dau peste cap, cum ne dau pe toti. Viata s-a facut vartej, stie ea de ce. Nu e simplu pentru nimeni, dar ce putem face?

35 thoughts on “VARTEJUL

  1. de cate ori nu ne inchidem intr-un glob de sticla.. cu totii..
    de multe ori zic ca este o forma de protectie a psihicului nostru, asa cum nu bagi in priza de frica sa nu te curentezi
    cand suntem pregatiti, vom iesi singuri de acolo sau ii vom accepta pe altii sa intre acolo, dar numai cand vom fi pregatiti

    o zi frumoasa

  2. Hmmm, si cum iti inteleg incercarile, durerile, zbuciumul, vinovatiile …. ne trebuie curaj sa dam jos mastile si sa recunoastem ca suntem slabi dar, invatam in permanenta sa fim mai puternici … offf, cate dureri si nesigurante se ascund in sufletele noastre si ale copiilor nostri … e important sa comunicam din ce in ce mai profund … si va fi bine … vom deveni mai puternici, mai adevarati … si noi, si ei!
    Va imbratisez cu drag!

    • Suntem fragili si avem senzatia ca un invelis tare ne protejeaza. Nu face decat sa ne intepeneasca intre frici. Ajungem sa traim cu ele intr-un spatiu mic, prizonieri. Pentru mine ala e iadul si nu mai vreau inapoi indiferent cat de tare doare curatarea asta.
      Si Vladimir o sa inteleaga cand va fi pregatit. Am incredere.
      Te imbratisam Mo!

  3. data viitoare, poate pe plaja, intr-un spatiu mai larg, unde sa nu apara tensiuni legate de teritorialitate, va fi mult mai simplu…
    si cat mai curand, pentru ca regretele sa nu aiba timp sa se adune…
    cu mult, mult drag…

  4. e frumos foc copilul tau, sunteti frumosi amandoi! la el e poate adolescenta, impresiile din copilarie, dar sigur si toate aceste schimbari, ”vartejul” metaforic. am observat ca de obicei copii in fata acestor schimbari au nevoie sa simta ca ei sunt cei mai importanti in viata parintilor lor, un fel de gelozie pe care fiecare si-o manifesta sau ascunde in felul sau, dar e mereu acolo… cred ca odata ce va fi sigur ca a ramas cel mai important in inima ta, se va deschide si va face echipa cu tine la transformarea vartejului intr-o poiana linistita.. esti o femeie inteligenta si sensibila, sigur vei reusi ”mersul pe sarma”! trebuie sa-i asculti pe fiecare in parte, sa le oferi si sa-i faci sa gaseasca ce-si doresc si in acelasi timp sa fie armonie intre toti… nu-i usor deloc!! eu cred ca vei reusi. esti deosebita!!!

    daca ai timp, uita-te printre zodiile de aici http://mizian.com.ne.kr/englishwiz/library/names/zodiac/contents.htm
    sunt foarte bine scrise, eu de exemplu sunt balanta si am gasit lucruri pe care le stiam despre mine, dar si altele reale pe care insa nu le constientizam…
    nu e nici pe departe o metoda empirica de a cunoaste pe cineva, de baza nu e asta desigur, dar cateodata poate da un indiciu….

    • Cocktail…Molotov suntem. Ne aprindem, explodam, ardem, dar poate doar trecand prin foc reusim sa scapam de tot ce ne doare.
      Excelent horoscopul. Multumesc mult!

  5. Cred ca nu-i usor prin ce treci. Modelul de familie gen puzzle, atat de actual acum in societatile vestice si nu numai, e o incercare cu atatea fatete, cate fiinte sunt implicate…Iti doresc mult succes si ajutor sa ai. De la ai tai, de la Cer…Puterea dragostei si a omului bun si sincer….Te simt atat de tare si complexa in randurile ce le scrii. Si ce frumusete din interior spre afara si detalii emani! Esti foarte deosebita. Nu te cunsoc decat din iunie, citindu-te doar, dar ai atins o transormare, o alchimie a dragostei si frumusetii….Zambetul tau imi transmite ca o sa fie bine, chiar daca nu intotdeauna usor…Te imbratisez cu ochii surazand, din inima.

  6. Of Lola, cand o sa incepi sa te gandesti si la altcinava decat la tine? Tot blogul, tot postul e despre tine, tu, tu, tu…Si in plus, mai cred ca sunt si fabulatii, pentru ca tu in viata reala esti departe de a fi ceea vrei sa pari pe acest blog…Dar da, e blogul tau si poti sa scrii orice fantezie vrei…

    • stimata Anca,daca esti incapabila sa descoperi ca Lola chiar nu scrie strict legat de ea,e problema ta.
      Consider ca splendoarea blog-ului ei,nu ar trebui umbrita si mai ales nu cred ca ar putea fi umbrita de mentalitatea ta de om frustrat.
      Dupa cum a zis si Lola,o cunosti personal?stii ce fel de om este in real life ca sa iti poti permite sa comentezi…in fine,Lola a fost,este si va fi mereu un om deosebit,cu o personalitate remarcabil de optimista.
      Ceea ce vreau sa surprind este ca ar fi bine sa ne mai abtinem atunci cand nu avem ceva util de spus,ceva frumos de impartasit sau ceva ce ne macina si de la care poate invata si altcineva.
      Sa ne uitam mai intai la propriile frustari,la propriile fantezii si mai intai de toate sa ne analizam pe noi insine:)
      Lola scrie despre sine,transmite emotiile personale,dar in cuvintele ei,in viata si etnitatea ei banuiesti cate persoane din intreg mapamondul se regasesc?Asta conteaza cel mai mult,ca datorita ei fiecare om gaseste o idee,un context,orice,de care sa se lege si sa-i fie util.
      Toate cele bune Lola!

  7. E o varsta critica, cea la care este acum Vladimir. Iti va trebui mult tact ca sa le rezolvi pe toate. Va trece, important sa treaca cu bine. E greu ca si mama sa te gandesti de ce e asa si nu altfel, de ce copilul tau nu te intelege sau de ce…de ce…Al meu e inca fff mic, dar ma gandesc uneori, cu teama la zilele cand ne vom “uri”, certa…la varsta adolescentei. Sper, ca mereu va stii ca-l iubesc, atat.
    Sa aveti zile frumoase!

  8. Am avut si eu discutii din astea cu mama mea. Aveam mare nevoie sa recunoasca greselile, raul pe care mi l-a facut insa ea o tinea cu “daca asa simti tu, daca asa interpretezi tu”…imi dau seama ca nu recunostea fiindca ori nu-si dadea seama ori se simtea prea vinovata insa eu de asta aveam nevoie, de o mama care sa-si asume ce a facut.

    • Pe toti ne doare la fel. Mamele gresesc, le e frica si se simt vinovate in aceeasi masura in care o fac si copiii. Astea sunt doar roluri in viata, nu ne dau nimic in plus, nici intelepciune, nici curaj. Cine stie cum sa-si creasca copilul? Ce e bine de facut si ce nu? Ce putem defini ca bun sau rau, la urma urmei?
      In clipa in care ea ar fi recunoscut ce zici ca aveai nevoie sa auzi ai fi iubit-o mai mult?
      Egoului ii trebuia un pic de recunoastere. Voia un vinovat. Mama ta in care nu vedeai o wonderwoman nu merita iubita si asa?
      Nu exista parinti perfecti, nici copii perfecti, nu exista relatii perfecte, in acelasi timp nu exista nimic care sa nu se schimbe, sa nu poate fi tinut intr-un echilibru aducator de pace. Putem lucra mereu pentru o versiune mai buna a noastra si asta e munca individuala, putem folosi experientele ca sa crestem. In acelasi timp nu e nevoie sa ne izolam de ceilalti, sa ne repezim si sa aruncam cu pietre in ei ca asta nu foloseste la nimic.

  9. Ca persoana care lucreaza cu astfel de copii nu pot spune decat ca imi pare rau pentru Vladimir. Mi-ar placea sa vad cum arata desenul familiei lui acum, sa o reprezinat simbolic in ‘scena’. Ar fi interesant de vazut dinamica familie. L-as intreba cum se simte cand vede discutiile voastre scrise pe blog, cum s-a simtit cand v-ati casatorit departe de el, fara a fi si el langa voi, ca si cand nu ar fi fost parte din familie.

    E frumos ca te-a luat in brate dupa discutie, dar rolul lui de copil nu este de a te consola pe tine. E normal sa faca asta pt ca are nevoie de tine si undeva, in sufletul lui, ii e frica sa nu te piarda.

    Eu i-am reprosat mamei mele ani in sir ca nu a stiut sa fie langa mine. Singurele momente cand ii simteam prezenta era cand ma imbolnaveam. Si o faceam destul de des. Acum, la maturitate, imi dau seama ca in mod inconstient boala era arma mea secreta de a o avea pe mama langa mine, de a simti caldura si dragostea ei. Dureros, nu?

    Tu, cu margelele tale, ai putea face minuni, v-ati putea juca impreuna, i-ai putea da fiecarei ‘bile’ un nume (al copiilor vostri, al tau, al sotului, al tatalui lui Vlad) si l-ai putea pune pe Vladimir sa aranjeze margelele in spatiu asa cum i-ar placea lui. Si ai putea face si cu ceilalti la fel. In loc de o convocare de familie serioasa ti-ai putea folosi imaginatia pentru a-i face pe copii sa interactioneze. Nu uita, ca Vladimir este un copil singur la parinti si copiii singuri la parinti interactioneaza mai greu cu ceilati. Este si o carte despre copiii singuri la parinti, daca vrei iti pot da titlul.

    Bafta

    • Ce inseamna “astfel de copii”?
      Iti pot povesti despre desen. Vladimir era mic, intr-un colt, cu pantalonii scurti, pana la glezne, detaliu ceea ce ni s-a spus ca e reprezentarea unui complex de vinovatie. Eu si tatal lui eram mari, in partea opusa a paginii, cu fete fara trasaturi.
      E furios ca am plecat din Romania, ca m-am despartit de Dan, ca viata s-a schimbat atat de mult. Da vina pe mine, pe faptul ca m-am deschis catre lume prin scris si margele. Imi spune ca nu mai sunt eu cea pe care o stia. Nu stie sa defineasca mai precis ce-l deranjeaza. L-am intrebat. E ceva rau in asta? Mi-a zis ca nu e tocmai rau dar ca e ciudat.
      Ii zic mereu ca totul e in continua transformare, ca nu exista o situatie care sa nu se schimbe mai devreme sau mai tarziu si nu suferim pentru ca se schimba ci pentru ca suntem rezistenti la schimbare, in special atunci cand situatia ni se pare una convenabila.
      Sunt complet sincera cu el, complet deschisa pentru ca nu ma intereseaza sa creez imagini ci sa traim corect, in adevar. Daca o iau peste ochi, plang un pic dar nu ma invinovatesc, caut mai departe drumul, asta ii spun si lui. Oamenii te vor judeca mereu, dar n-o lua personal. Tu du-te dupa ce-ti zice inima. Vreau sa fie un om liber nu un copil usor de crescut. Avem o replica din Pinochio pe care i-o spun mai in gluma mai in serios.
      “Pinochio, vreau sa fii un baietel adevarat…” Dincolo de tonul glumet asta e ce-i doresc din toata inima. Stiu ca pana si cu gandul asta il sprijin si ce nu se vede acum, pentru ca abia e sadit va inflori candva.
      N-am scris postul de azi cu disperare, nestiind ce sa fac. Am impartasit un moment, care nu e simplu si nici rau nu e.

      Casatoria a fost un legamant doar intre mine si sotul meu. Nu a participat nimeni altcineva. A fost un gest pentru noi.

      Exista reguli pentru cine trebuie sa consoleze pe cine?

      Da, ne doare cand credem ca nu meritam dragoste. Ne doare foarte tare.

      Atat timp cat Vladimir nu face pace cu el si nu accepta prezentul cu tot ce cuprinde, margelele mele sunt neputincioase. Sa nu crezi ca n-am incercat, sau ca-l las singur, dar sunt lucruri pe care nimeni nu le poate face pentru noi insine. E inutil sa fortez lucrurile pe un drum deocamdata inchis. Am rabdare si incredere.
      O sa vina si timpul interactiunii, o sa gasim calea ca nimeni n-a facut o tragedie din ratarea primei intalniri.

  10. da‘ chiar asa, ce fel de astfel de copii ???? ca am si eu unul, si l-ar umfla rasul daca i-as da bilele sa le aranjeze in spatiu…ar zice “fa, mamico, iti bati joc de inteligenta mea…” dar cand il iau in brate (sau cand ma ia el in brate ) se deschide un nou drum, de fiecare data cativa pasi in devenirea sa ( si a mea) .
    Lucrurile se aseaza cand se aseaza. Iar noi daca ne dam prea mult cu curu de pamant (adica daca ne dam mai multa importanta decat avem – datorita unor studii sau a unor carti citite) tulburam firea acestor lucruri. Si le facem tragice. Si tot noi si cei dragi noua suferim si sufera. Lola, tu faci bine cum faci, pentru ca e facutul tau.
    Acel desen facut cand era mic este pe cale sa se stearga, doar stii asta.

  11. Lola,am trecut si eu prin asa ceva cu fiul meu..incercam acum sa fim pe linia de plutire..incercam sa ne intelegem nevoile,sa fim prieteni,am reusit asta si eu am fost ,,aratata” cu degetul si la mine s-a strigat ca as fi vinovata pentru ,,suferinta” lui..dar totul trece Lola si ramane frumosul..
    Vladimir trebuie doar sa mai creasca,iar tu nu trebuie decat sa ai multa multa rabdare..si sa il lasi sa devina EL,fara sa il schimbi deloc,in asa fel incat in viata sa vada si uratul ,nu numai frumosul..
    Te imbratisez cu drag!

  12. voi stiti ca nu e frumos sa vorbiti despre cineva cand acel cineva nu e implicat in discutie? parca bietul Vladimir e un cobai pe care se experimenteaza diverse, fiecare isi da cu parerea faceti asa, ba nu, faceti asa…Vladimir e un copil, un copil nefericit, nefercire care il va lasa pentru toata viata cu o cicatrice…Mi-e mila de tine dragul meu Vladimir. Cred ca TamTam e singurul care te iubeste cu adevarat!

  13. Draga Lola,nu e nimic tragic in ceea ce s-a intamplat…suntem oameni cu reactii diferite,cu teritorii,cu obisnuinte,caraieli proprii…Mai bine sa se cunoasca pe teren neutru pentru ca e imposibil sa nu gaseasca, chiar deloc, puncte de interes comune.Si apoi nu-i poti cere doar lui toleranta in conditiile in care nici ei nu s-au adaptat casei tale in care traieste si un catel
    (pe care Vladimir il considera membru al familiei sale).Daca ei ar fi incercat sa-l inteleaga pe TamTam probabil ca le-ar fi acordat si el un minim de atentie. Vladimir te iubeste si vazand ca nu-l excluzi…o sa treaca ceva timp si o va lua ca atare.Si apoi, puteti coexista chiar si in aceeasi casa ,fiecare dintre copii pastrand o oarecare independenta…Vor gasi ei in mod sigur o cale de tolerare reciproca.Sotul tau te iubeste, Vladimir te iubeste …vor gasi amandoi o cale prin care sa te vada cu zambetul pe buze.Iar stereotipurile psihologice …sa fim seriosi ,sunt bune pentru turma. latura noastra umana se naste tocmai prin faptul ca putem sa reactionam si sa traim liberi fara ca asa zisi cunoscatori sa ne incadreze in tipare prostesti.Suferinta apare tocmai din frustrarea unei vieti in colivii cu reguli impuse de “marii maestii in ale psihicului uman“.E un adolescent normal si sanatos,lasa-l liber si nu-l mai da pe mana analistilor inutili .In spatele sensibilitatii sta intotdeauna un spirit liber de artist.Ajuta-l si sprijina-l sa-si descopere aceasta latura.
    Noi te imbratisam cu drag si iti uram ca perioada de adaptare, la noul din viata voastra ,sa fie ca mai scurta.
    Cu mult drag
    Cecilia&Johann

  14. “Egoului ii trebuia un pic de recunoastere”
    Da, mi-as fi dorit in primul rand confirmare de la ea, recunoastere si cred ca orice copil are nevoie de asta de la parinti sau o cauta in alte parti. Daca ea si-ar fi asumat ce a facut si cine este in loc sa-mi spuna ca e totul in imaginatia mea ca sa-si apere imaginea imaculata eu as fi crescut altfel, nu as fi facut eforturi disperate sa-mi cuceresc increderea in mine si convingerea ca nu fabulez.
    Despre iertare si impacare…eu n-am ajuns la starea aia sublima si nici nu ma grabesc. Vad ca oamenii cauta sa sara etapele de furie si ura doar din frica si fiindca nu pot trai cu ei insisi, nu din alte motive mai nobile.
    Cred ca relativismul extrem – ce e binele, ce e raul nu merge in relatia dintre parinte si copil, e doar evazionism. Copiii asteapta niste lucruri de la parinti. Uneori nu le primesc, asta e, insa parintii sa nu se astepte doar la lucruri bune si iubire in schimb.
    Postul tau mi-a amintit de mine insa tu nu ai multe in comun cu mama mea, sunt convinsa ca esti o mama mult mai buna.

    • Se spune ca avem parintii care ne sunt necesari.
      Habar n-avem cum ar fi fost sa fie altfel si oricum n-are sens sa gandim asa pentru ca trecutul nu poate fi schimbat.
      Da, furia si frica sunt etape, nu te grabeste nimeni sa le treci. Numai tu decizi cand e cazul, dar nu-i mai judeca pe ceilalti ca nu nu-ti foloseste.
      Relativ e absolut orice pe lumea asta.🙂

  15. In intamplarea asta Claudio nu e foarte prezent… Cred ca normal era sa aiba el grija ca cei mici ai lui sa vada ca Tam Tam e doar un catelus nu o fiara, ca Vladimir e fiul femeii pe care o iubeste si nu concurenta si asa mai departe… Si eu sunt casatorita de putina vreme cu un barbat care nu e tatal copilului meu si ii cer adultului sa inteleaga si sa acepte transformarile pe care pubertatea le da, in niciun caz nu pun pe umerii copilului o astfel de povara precum asumarea schimbarilor prin care mica noastra familie trece… Si la noi schimbarea implica o alta tara si inca multe altele… E greu, sigur, insa cu grija si consideratie fata de cei de langa noi o sa reusim sa razbim. Cred. Sper🙂 Multa putere, asta iti doresc!

    • Eiii, daca ar fi asa simplu cand suntem in interiorul situatiei… daca am avea sangele rece, prezenta de spirit si toate cele necesare la noi, dar in lipsa ne descurcam cum putem.🙂
      Nimeni nu-i pune pe umeri lui Vladimir toata greutatea. Ii spun deschis ca daca ridica un zid ne vom da si unii si altii cu capul de el.
      Multa putere si voua!

  16. hello,

    nu am cum sa dau sfaturi sau sa analizez in vreun fel. e familia voastra, contextul vostru.🙂

    o sa comentez doar verbalizand niste certitudini: Vladimir a trecut pana la varsta lui mica de copil prin schimbarea mediului in care traia, a limbii, a tarii, a prietenilor, a colegilor de scoala, despartirea familiei-nucleu, un tata care este la departare, adaugarea unor noi membrii pe care nu ii cunoaste si transformarea mamei – ceea ce e mai mult decat rin ce trebuie sa treaca oameni mai mari ca el🙂

  17. Cred… cred ca locul in care s-au intalnit nu a fost cel mai bine ales :(… Ma gandesc ca o iesire la iarba verde, la camping ar fi mutat intalnirea pe teren neutru si le-ar fi dat si ceva de facut, de… interactionat🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s