CU BICICLETA PE SARMA

Cineva se temea ca ma voi opri din calatorit si cautari. De mers e pana la capat, n-am cum sa stau in mijlocul drumului. Poate acum a venit vremea sa cobor in fiinta mea mai adanc.

Imaginati-va lumea interioara ca un parc de distractii noaptea, dupa inchidere, in care ma furisez, pornesc instalatiile si fara sa stiu prea bine cum functioneaza, sau daca le mai pot opri, ma sui in montagne russe,  trec prin casa groazei, ma invart in carusel.  Singura, singura, pentru ca acolo nu poate veni nimeni cu mine. Incerc sa descriu aventura asta cat pot de bine desi pe intuneric, rasucindu-ma, e destul de greu sa iau notite.
Vineri noaptea mi s-au intors baietii acasa. Vladimir si Tam Tam au aterizat reconfigurandu-mi iar, la nivel practic, viata care abia se asezase intr-un fel complet nou. Nu stiu daca va mai amintiti de povestea cu lupu, capra si varza care trebuiau trecuti peste apa unul cate unul dar in asa fel incat lupu sa nu manance capra si nici capra sa nu manance varza . Cam asa e si la noi logistica existentei. Ca sa inteleaga cineva ceva ar trebui sa fac o schema.
Cred ca pana acum n-am fost prea clara, dar ma straduiesc sa
prind un fir logic sau vad eu ce-o iesi din incalceala asta de ganduri.
In septembrie se implinesc doi ani de cand am ramas singura aici. Sunt un calator solitar. Am stiut-o dintotdeauna, dar n-am fugit de oameni. Mi-a fost bun timpul asta. Teama a stat pe-aproape. Daca n-am sa ma mai pot intoarce in lume, daca imi construiesc iar vreo carapace in locul celei pe care tocmai am crapat-o?
Mi-oi fi construit ca asa e sistemul meu de supravietuire. In ziua cand a murit mama, tata a venit, m-a luat pe genunchi si mi-a zis “de-acum trebuie sa fii matura”. Am luat-o in serios, am facut-o foarte mult timp, cu perseverenta, crezand ca taria mi-e data de grosimea zidurilor pe care le ridic. Daca pentru cuvantul boala, aveam imaginea unei farfurii cu cartofi fierti aburind, reprezentarea vizuala a maturitatii in mintea mea de 5 ani era o mutra impenetrabila. O persoana matura era una severa, serioasa,imobila si mai ales lipsita de zambet. Inchipuiti-va ce m-am straduit sa creez, desi in interior tremuram ca frunza. Ani de zile am functionat asa persistand in eroare, fara sa inteleg de ce ma doare atat, de ce sunt mereu in conflict cu mine.
Aici, pentru prima oara, luand distanta, am simtit ca pot face in sfarsit pace, ca-i pot spune fetitei aleia sa nu se mai chinuie atat.
In viata nimic nu trece la capitolul “rezolvate definitiv”. Descoperirile, concluziile, revelatiile nu fac decat sa te puna in alta relatie  cu tine si cu lumea, nu sa te opreasca din drum, sau sa te inchida intr-un tipar. Deci iata-ma dupa o gramada de ani, trecand prin tot felul de situatii limita, in punctul asta, scriind pe la ora noua dimineata despre fragilitate. Nu sunt o femeie puternica, nu sunt o femeie rationala, nu sunt o femeie inteleapta. Ma lipsesc bucuroasa de etichete flatante, plang in voie, tremur in voie si mi-e frica, cel mai tare mi-e frica de mine insami.
Abia acum am baza povestii de azi.
De fapt mai trebuie sa adaug un singur lucru. Incepuse sa-mi placa sa dorm singura.
Chiar daca am spart coaja dintre mine si lume in relatiile foarte apropiate tot am mai pus o pojghita de protectie, am construit din rezerve si indoieli un pic de zid acolo.
Cu Claudio am facut la fel, dar a reusit sa treaca dincolo de bariere, sau m-a determinat sa le dau singura jos. Nu conteaza, ideea e ca nu mai suntem doi, am devenit unu. Asta stiu eu fiinta, ca mintea mi se framanta de nu mai poate.
La nivel practic avem multe de coordonat, clarificat, rezolvat si as vrea sa se intample totul peste noapte.
Luna asta petrecuta zi de zi impreuna mi-a aratat ca-mi place mai mult sa fiu tinuta noaptea in brate decat sa dorm singura, ca pot iubi intr-un fel pe care nu-l stiam, ca in sfarsit am intalnit omul cu care pot tinde catre simplu, catre zero. Am descoperit sacrul in cele mai obisnuite lucruri, dar mai ales in noi.
A fost un timp de liniste, apropiere si profunda bucurie. Acum sa nu intelegeti ca astea au disparut prin venirea baietilor mei acasa. S-a schimbat exteriorul si cere adaptare. Nimic dramatic, dar pentru ca totul se petrece repede simt ca mi-e greu sa tin pasul.
Apartamentul meu nu e foarte mare. Doua peroane traiesc confortabil in el, trei deja… Ca sa nu-i invadeze spatiul si viata lui Vladimir, Claudio a ales sa fie o prezenta discreta, s-a intors sa doarma la el acasa. E admirabil. Il ador pentru verticalitatea lui, pentru claritate si prezenta, pentru ca nu se scalda niciodata in balta, pentru ca traieste ingrijit cu el insusi stabilind natural armonia cu restul lumii. Imi da incredere, ma intareste in a practica aceleasi lucruri. Cu toate astea mi-e greu. Cand pleaca seara ma lasa plangand. Dimineata ma trezesc cautandu-l. Sunt furioasa, trista, rea. Nu mai sunt furia, tristetea, rautatea, ca inainte, nu ma mai identific, dar ma vad, ma vad limpede si stiu ca monstri n-au plecat. Sunt acolo in intuneric, iar acum maraie pe infundate. Poate nu vor disparea niciodata, poate au rolul lor, dar sunt inspaimantatori.
Daca mi s-ar fi intamplat asta in trecut as fi considerat ca viata ma pedepseste, ca cineva mare si puternic din univers ma chinuie asa cum faceam eu cu mustele, in copilarie, cand le prindeam cu borcanul in care fusese dulceata lasandu-le sa se zbata dupa ce le rupeam aripile.
Acum stiu ca viata e iubire, ca pedeapsa nu exista decat in mintile noastre intoxicate de prostii si consider lectie durerea asta care ma sfasie. Bine c-o simt. Inseamna ca n-am scut. Imi iubesc mai tare barbatul, ma iubesc mai tare pe mine, ador copilul care s-a mai latit in umeri si s-a mai inaltat, dar priveste lumea cu aceiasi ochi fara umbre. Pana si pe afurisitul de caine parca il iubesc inzecit . Pe dedesubtul spaimelor am incredere. Daca ceea ce inainte ma intorcea impotriva tuturor acum imi face dragostea mai puternica inseamna ca e bine.

5 thoughts on “CU BICICLETA PE SARMA

  1. Sunteti incredibil de frumosi! Sa fiti fericiti! Love and joy, la fel ca acum, mereu sa fie! Pup cu drag obraz zambitor si cald de fata frumoasa

  2. Draga mea draga,
    Recunosc la tine povestea asta, a slefuirii dimantului launtric. Uneori e numit solitar. In solitudine, acolo se face aceasta luminare, aceasta revarsare a stralucirii. Asa cum spui, drumul acesta se face doar de fiecare, singur in adancul sau. Asa de frumos ai facut! Slefuirile dor, pentru ca taie. Nelinistile, cautarile, fricile, zbaterea, asta fac. Si apoi… Luminarea. Pana la urma ramne lumina, dar nu mai e diamantul taios, e doar izvor. Din care curg, prin care curg intelegerea si dragostea. E revarsarea ce urmeaza intregirii.
    Asa, intreaga, te-a gasit omul tau. A fost ca sa umbli pe drumul asta – nu ai cum sa stai, odata pornita in cautare, si nu e drum de intors – si asa, cand a venit vremea, a fost sa fii nu jumate, ci intreaga, langa un alt intreg, ca sa faceti unu.
    Asa e calea asta frumoasa, atat de rascolitoare dar atat de vie…
    Ma uit la voi si sorb frumusetea asta care nu se poate sfarsi dac-o sorb, fiindca vine din inima. Si aia, inima, e locul prin care curge ceea ce ai gasit (intr-un fel asa de curat si de curajos) a fi iubirea. Care sufla in lume sub forma asta minunata: viata.
    Ai atins acea vana de aur a viului, atat de cautata de unii, atat de tanjita de cei ce nu stiu ce lipseste vietii lor…
    Mersul pe sarma, pe bicicleta, vine firesc, caci suntem om si Dumnezeu in aceeasi faptura. Odata ne simtim marginirea, cu nelinisti si frici si dureri, alta data suflam peste lume, nesfarsiti, plini de minunare…
    Acum te admir si ma bucur, pentru ca gasirea asta a ta, incununata cu povestea asta de iubire, e vie, adevarata, palpabila – chiar daca poate fi dureros de palpabila.
    “Inseamna ca n-ai scut”. Da. Fara masca, fara armura, fara scut… Atata frumusete in a umbla asa in lume… Cunoscand umbra, privind si recunoscand umbra… Luminand atat de omeneste, atat de dumnezeiesc…

    Pune si asta in carte, asta ce ai povestit acum. Si aia dinainte, despre iubire. Sunt pasi pe care si altii ii vor… ii vor si ii vor urma cand le va veni timpul, desi o vor face in felul lor. Dar izvorul e acelasi si gasirea lui, atingerea lui, bucura pe toti.
    Iar va privesc privirile si le sarut, cu minunare in fata minunii…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s