12 AUGUST

Ieri am plecat la picnic si n-am mai ajuns acasa sa termin povestea zilei de 12, dar poate ca acum a vrut ea sa fie spusa, intr-o dupa amiaza de sambata. Claudio a luat copiii la un film sa pot scrie in voie.

Ma intorc pe 12 august…

Iubitul meu care n-a avut,  in cele 30 de zile, aproape nici o curiozitate   legata de cum vor decurge lucrurile, lasandu-ma pe mine cu magia si ritualurile,  m-a intrebat, cum s-a trezit, care e programul, ce vom face, ca doar astazi e ziua. Am simtit in vocea lui ceva atat de solemn, de serios, de cald ca m-am intimidat. Sincera sa fiu n-aveam un plan anume. Cumparasem lumanarile albe, urma sa fac paine, aveam sticla de vin, stiam ca vom merge pe plaja si cam atat. I-am zis sa vina acasa cand isi termina treburile ca vedem noi.

Era asa o stare in aer si in noi. Se coborase pacea. Parca nu ne venea nici sa vorbim, sa nu se strice. El a plecat mai repede ca de obicei, fara sa stea la micul dejun. Ramasa singura m-am scuturat din nedumerire. Mi s-a mai intamplat asa, sa simt ca parca imi vine in ajutor tot sirul de femei pe care il am in urma, cand toate imi intind mainile sa-mi fie de folos.

L-am pus pe domnu Lese sa cante, sa-mi fie nanas ca eu asa il simt, tata spiritual.

M-am imbracat si am plecat sa adun flori, sa impodobesc lumanarile. Oceanul era frumos, verzui, deschizandu-se la capatul strazii mele. Pe stancile de la marginea lui aveam sa gasesc flori. Natura nu se zgarceste sa le risipeasca. Pentru mine buruienile sunt cea mai la indemana dovada a abundentei vietii. Fara folos, doar forme spectaculoase in banalul lor. Nimeni nu le baga in seama, dar cand te apropii si le privesti vezi acolo coplesitoarea generozitate a creatorului. Ce alte flori puteau fi mai potrivite sa-mi impodobeasca nunta?

Simteam ca bicicleta mea are aripi. Oamenii imi zambeau. Era soare si bine. Am cules tot felul de plante in drum spre tufa de levantica pe care o vazusem undeva aproape de Casa de Guia. Neaparat trebuia sa am levantica.

O  singura grija imi umbrea linistea, sa nu se porneasca pe seara vantul asa cum e de la o vreme. Deodata imi suna in minte urarea cuiva “casa de piatra” si imi amintesc adapostul din stanca pe care il stiu demult. Eram foarte aproape de el. Las bicicleta sus, cobor scarile abrupte pana acolo. Imi dau seama ca e locul perfect, e casa de piatra, casa noastra de oameni linisiti si tacuti, de oameni bucurosi si navalnici, de oameni care vor sa zboare impreuna.

Un pescar urca spre mine cu un sac de scoici in spate. S-a oprit sa vorbim. Ma intreaba daca sunt singura. Nu, sunt cu sotul meu, i-am raspuns zambind. Nu minteam deloc. Eram cu dragostea mea in gand.

Pornesc mai departe spre tufa de levantica si ia-o de unde nu-i. Cineva a taiat-o. Intru la Casa de Guia sa mai vad gradina ca tare-mi place. Gasesc intr-un colt al ei levantica gramada. Cu misiunea indeplinita si inima cat sa cuprinda tot Pamantul ma intorc acasa.

Clipa de clipa, asa parca sub indrumarea cuiva imi dadeam seama cam ce trebuie sa fac mai departe.

Inceputurile cer lucruri noi. Aveam nevoie de un asternut nou, de prosoape la fel, de doua pahare potrivite pentru ocazie, altele decat cele de apa din dotare, de stergar pentru paine si de fructele alea ciudate cu care il compar mereu pe iubitul meu. Sunt  niste sfere mici, portocalii, dulci-acrisoare, ascunse intr-un modest si delicat lampion vegetal. Am gasit tot ce-mi trebuia. Simteam corul de ingeri in spatele meu printre rafturile magazinului. Cred ca m-au ajtat si la carat sacosele ca nici nu stiu cand am urcat dealul cu ele.

Am facut casa luna punand in apa cateva picaturi din uleiul primit in dar de la Gabi, numit, sugestiv Amor, din exces de zel am varsat toata galeata in mijlocul casei, deci abundenta de amor a fost clar, am framantat aluat si am modelat 7 inimi, am impodobit cele 3 lumanari, am curatat felinarele pentru coborat la adapostul de piatra, am pus iepurii si cutia inima de la Roxana, cuprinzand cele doua pietre pazite de serpi, la un loc cu restul celor de trebuinta pentru drum.

Iepurii vor mai aparea in poveste deci trebuie sa va spun ce e cu ei. La inceputul celor 30 de zile iubitul meu vine intr-o zi acasa cu o umflatura la gat de care era speriat. Urma sa mergem seara la spital. Eram ingrijorata, umblam cu treburi prin oras si vad doi iepuri pe un raft intr-un magazin. Imi zic uite asa o sa stam noi diseara in sala de asteptare si atunci imi da prin cap sa cumpar iepurii si sa-i asez si pe ei la doctor sa astepte cu noi si sa ne faca sa uitam de frica.

In masina Claudio era ingrijorat, gandindu-se la cine stie ce putea fi. Pe mine ma cuprinsese linistea, ba chiar veselia. Linistea pentru ca el tocmai primise prin mine dovada ca viata il iubeste deci eram convinsa ca nu i se poate intampla nimic rau. Veselia, pe care n-o intelegea, era de la tampitii de iepuri din geanta pe care imi imaginam cum o sa-i pun, fara sa vada, pe canapeaua din sala de asteptare. Exact asa am facut si n-am sa uit niciodata privirea lui cand i-am aratat. L-au chemat imediat in cabinet si frica se dusese,  imi zicea sa nu uit iepurii cumva. De-atunci iepurii sunt cu noi. Acum stau pe raftul de sub cimitir si au in grija inelul meu de logodna, care, din hartie fiind il port mai rar. Au primit in paza si cutia cu pietre si serpi.

Cand totul a fost gata si coboram scarile sa ma duc sa arunc gunoiul ma suna el ca e jos(uitase cheia). Nu stiu de ce am fost convinsa ca asa ne vom intalni. Lasand la o parte nesemnificativul detaliu ca aveam in maini doua pungi cu resturi menajere inchipuiti-va iar ingerii facand cerc in jurul nostru si cantand.

Am luat un ton glumet pentru ca sunt emotionata si acum de momentul in care l-am vazut pe Claudio. Omul asta venise pregatit de nunta, primenit interior, nici nu stiu cum sa zic.  Pe sub hainele lui obisnuite era Mirele. Am urcat scarile catre casa de parca mergeam spre altar. Acolo a urmat o ceremonie despre care nu stiam nimic si despre care n-am sa spun nimic mai mult decat ca a fost ritual sacru. La casa de piatra a fost petrecerea. Noi si iepurii, inconjurati de lumanari impodobite, umpland paharele cu vin si intinzand branza de capra pe inimile de paine.

Deasupra cerul care se inseninase, oceanul era linistit, pescarii intarziati urcau scarile pe langa noi in tacere, una dintre inimi am faramitat-o si am lasat-o pe piatra pentru pasari…

28 thoughts on “12 AUGUST

  1. Simplu, curat, frumos, cuminte, plin, atat de plin de iubire! Asa sa va fie mereu drumul impreuna!
    O mare imbratisare voua, noua familie!
    Alina

  2. Cata liniste si pace aveti in suflet explorand lumea!!!Si ce frumosi sunteti voi doi acolo in paradis!Ma bucur ca existati si traiti intru iubire.Spor in toate si zile pline de iubire sa aveti.Va imbratisez cu drag.

  3. „V-aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.
    Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
    Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
    Dar este bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
    Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.

    Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu faceţi din Iubire o oprelişte,
    Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
    Umpleţi-vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr-o singură cupă.
    Împărţiţi-vă pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
    Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi-vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână
    singur,
    Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi
    armonie.

    Dăruiţi-vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
    Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile
    Şi ţineţi-vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
    Căci coloanele templului înălţate-s la anume distanţă,
    Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”

    Va doresc multa iubire pe drumul pe care ati pasit impreuna!🙂 Cu drag, Raluca

  4. CASA DE PIATRA! Sa va bucurati impreuna de viata,de familia minunata pe care o aveti aproape.Sa aveti cararea lina, fara obstacole.Sa fiti mereu asa frumosi in exterior si mai ales in suflet.
    Va uram din tot sufletul SA VA FIE BINE OAMENI MINUNATI!
    Cu mult drag
    Cecilia & Johann

  5. Asteptam cu emotie povestea zilei de 12 august🙂 … e atat de frumos ce vi se intampla voua…sa va fie viata ca in ziua asta minunata…sa va primeniti pe voi si casa voastra inainte de a va iubi si o sa fiti atunci numai iubire🙂

  6. Nu iti fac fac nici o urare pentru ca sunt convinsa ca are sa iti fie bine. Simt din ceea ce scri ca acesta este omul de ieri ,de azi si din totdeauna.

  7. Casa de Piatra!!!! Sa fiti mereu la fel de fericiti si de legati sufleteste ca in ziua nuntii voastre!

  8. Fiti binecuvantati in continuare! Pastrati si daruiti mai departe!
    Toata dragostea,
    Rox, Andrei, Ilinca

  9. … Vine din Anzii Peru-ului si se numeste aguaymanto o tomatillo – numele “oficios” – Physalis peruviana🙂 Ca multe alte fructe de pe taramul poporului Inca, los tomatillos sunt niste mici minuni. Intreg locul acela e vrajit…

    Sa fiti fericiti!🙂

      • Dragamea, scumpa mea, frumoasa mea,
        Dragii mei amandoi, cuib de suflete frumoase,

        Am citit intai povestea asta adevarata, vrajita si minunata, cand mi-a aratat-o Ajnanina.
        Nu imi venea sa ating macar, cu un comment…
        Nici acum nu prea, dar…
        O sa mergi la Machu Picchu. Ai zis si am zis!
        Am zis candva, ca si tine, si am mers.
        Tu, Lola, deja zbori ca un vultur frumos, alaturi de omul tau… Pereche magica…

        Se va bucura Orasul de Lumina sa te primeasca, acolo, in lumina lui, pe care deja o stii si o raspandesti.
        Aia e asta pe care o sufli, pe care o suflati voi – Iubirea.
        Asta e.
        Voi deja o stiti, o suflati.
        Doar mai ai de pus piciorul, sufletul tau stie locul acela. Si el te stie. Chemarea lui poarta asa de tare, ca vei fi acolo.
        In Poarta Soarelui si in altar, la Intiwatana.
        Drum bun, pasiti in Frumusete!
        Munay!

      • Tot citesc de cateva zile ce mi-ai scris. Nu mi-a venit sa scriu nimic inapoi pentru ca de cate ori ajungeam la sfarsitul randurilor aveam un nod in gat si fiori pe spinare, iar de zis nada.
        Azi zic doar atat
        Multumesc fiinta luminoasa, multumesc!

  10. Va multumim din suflet pentru gandurile voastre bune, pentru felul in care ne-ati fost in preajma, pentru cercul de dragoste pe care l-am simtit .
    Sa vi se intoarca inzecita toata bucuria pe care ne-ati daruit-o

    Cu iubire &lumina
    Noi, Claudio si Lola

  11. … Da… o sa va placa🙂
    Machu Picchu sau liniile de la Nazca, jungla sau desertul, ají de gallina sau conchitas a la parmesana, tomatillos, lúcuma sau chirimoya… porumbul violet sau porumbul alb si enorm de Cusco🙂; Cusco insasi (Buricul Pamantului in quechua, limba celor care l-au construit), El camino Inca, las vicuñas… Caral, orasul redescoperit de curand, la fel de batran ca piramidele Egiptului, insa oleaca mai intelept – pare-se ca mai bine de 500 de ani, locuitorii lui au trait in pace cu vecinii, vazandu-si de treburi si nevoi… Sa facem o socoteala cate razboaie s-au intamplat in restul lumii in absolut orice perioada de 500 de ani data, ca sa ne dam seama de magnitudinea realitatii lor?..

    Da… Peru-ul are multe minuni ascunse “ochiului liber”, trebuie insa sa ai timp pentru el🙂

  12. Nu toate, nu inca, dar locul acela e cealalta casa (Cealalta, nu a doua🙂 ) – acolo e si cealalta familie – asa ca o nu ma grabesc sa gramadesc vizionarea lor intr-o vacanta. Ar fi si pacat, lucrurile acelea merita timp sa fie… absorbite.
    Caral, de exemplu, e in mijlocul desertului. E inconjurat de dealuri lipsite de cea mai mica urma de vegetatie. Ai nevoie de o anumita stare de spirit ca sa treci peste dezolantul reliefului si sa te proiectezi in timpurile cand orasul acela era plin de viata si inflorea pe malul unui rau…
    As vrea sa spun ca am fost unul dintre iluminatii care “a intrat in stare” si a simtit “calatoria in timp” in secunda in care l-am vazut, dar in realitate n-am fost. Doar am inregistrat explicatii, locuri, imagini. Inregistrat, inmagazinat si abia zile mai tarziu am inceput sa… procesez ceea ce vazusem, sa “simt” locul. Cred ca ar trebui sa ma mai intorc o data acolo.
    Cat despre locurile pe care inca mai am de vazut, nu ma grabesc, sunt parte din lucrurile la care sper. Imi amintesc ca am citit undeva “The essence of happiness is: something to do, something to love and something to hope for”… Mi s-a parut ca am descoperit un mare adevar atunci🙂

  13. Pingback: 2 ANI « lola dream factory

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s