MARGELE IN TINUTUL PIETRELOR

S-au nascut din inclestarile pamantului. Vantul le-a maruntit si le-a facut nisip. Apa le-a mangaiat linistindu-le colturile.

Eu le iubesc, le iubesc la fel ca pe oameni, pasari sau fluturi. Stiu ca pietrele(despre ele este vorba) au inimi. Uneori imi culc urechea pe cate una. Simt o bataie stinsa sub carapacea tare. Daca stau singure sunt reci, dar se incalzesc imediat ce le cuprinzi, le atingi, le mangai.

Solemnitatea lor minerala se topeste cand sunt iubite. Pietrele ne seamana. Tac, dar cate n-au vazut. Martori ai lumii inca de la facere vor cuprinde si povestile noastre.

Am ajuns in tinutul lor. De doua zile rostogolesc lut sub soarele sudului, langa pietre. Calatoresc cu barbatul meu si cu margelele. Mi se pare extraordinar sa pot umbla fara sa-mi intrerup munca. Locurile noi ma incarca. Descopar in sfarsit tara asta in frumusetea detaliilor ei. Bantui cateva ore apoi ma retrag undeva la umbra si distilez toata bucuria acumulata, dandu-i rotunjime in pamant. Se creaza un circuit care ma leaga cu natura, cu viata.

Pe plaja descopar sanctuare ascunse printre stancile moi de calcar, biserici unde dumnezeu nu e desenat pe pereti, dar e in toate cele si il simt sarutandu-mi fruntea. Daca mi-ar trebui vreo religie, aici i-as tine sarbatorile.

11 thoughts on “MARGELE IN TINUTUL PIETRELOR

  1. Si mie imi place viata din piatra. Poate vine din surpriza de a o gasi calda, primitoare, atunci cand ne asteptam sa o gasim rece, dura, colturoasa. De multe ori cand trec pe langa copaci batrani sau pietre ma gandesc cat de mult mi-as dori sa vad ce au vazut ei/ele, viata care a trecut pe langa ele si peste ele.
    Am fost la castelul reginei Maria la Balcic si acolo, in templul apei, incalzita de soarele care ardea puternic, m-am lipit de o coloana rece. Am imbratisat-o si am simtit-o draga, mi-a facut bine. M-am amuzat atunci imaginandu-ma ca Maitreyi, in timp ce oamenii treceau grabiti pe langa mine, bifand inca un obiectiv si aruncand in apa un banut si o dorinta🙂

  2. Draga Lola,
    Multumesc ca existi!

    M-ai inspirat sa scriu azi un articol numit COLECTIONEZ OAMENI!

    te imbratisez, Alina

  3. stii, mi-am amintit cand in parcul Guell am simtit ca trebuie sa iau in brate pietrele din jur si ma lipeam cum obrazul, iar ele, bunele, nu m-au zgariat deloc.
    ar trebui sa le iei si tu in brate lola, ca-n afara de valuri nu le mai atinge nimeni cald si bland🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s