E ultima zi aici. Deja am plecat pe jumatate. Bagajele sunt stranse, obiectele mele au disparut din casa adapostindu-se in geamantanul negru. Nu-mi mai e greu sa plec pentru ca de fapt nu plec nicaieri. Iau pranzul cu Mara si Cornel. E un moment de bucurie. Mai am timp de o plimbare cu Mara pe Calea Victoriei.
Ne oprim la Venchi pentru un gelato. Ciocolata neagra cu portocale si cocos mmmmmmm! As putea screi ode inghetatei. Intram prin magazine. Achizitionez adorabila fusta albastrie.
Ma vad cu baietii mei sa petrecem impreuna ultimele ore ramase. Am bucuria sa-l vad pe frate-meu care s-a oferit sa ma duca la aeroport.
Plecam cu totii si inainte de Baneasa, tragem pe dreapta, la Gil, pentru niste mici de bun ramas. Doamne, doamne ce gustos ma despart de patria muma!
Sunt in sala de asteptare a aeroportului. Ascult muzica. Incerc sa citesc, dar norul de fluturi care-mi zboara prin stomac nu ma lasa in pace. In cateva ore voi fi in bratele lui, cele dupa care tanjesc atat. M-a luat panica. Daca mor si nu mai ajung niciodata? Stiu ca e doar o spaima stupida. O las sa treaca intorcandu-ma cu simturile in sala de asteptare. Langa mine o familie cu trei copii. Unul dintre ei doarme in bratele sora-sii. Ea ii mangaie tamplele. Copiii au o maretie simpla in gesturi. Dupa un timp tine tatal baiatul adormit. Ii mangaie fruntea. Privesc fata celui mic si imi dau lacrimile. E in alta parte acum. Unde ne ducem cand dormim?
Avionul decoleaza. Inchid ochii. Simt cum se ridica si in loc de frica obisnuita simt eliberare – zburam catre stele – ce poate fi rau in asta.
Timpul trece in salturi. Cinci minute nu se mai termina, o ora se duce fara sa stiu cand.
Bagajul meu iese printre ultimele de pe banda. Asteptarea e infernala. Imi bate inima. Trec de usi. E acolo, ma asteapta. Ma apropii. Suntem UNU.
lola dream factory 
Citind Lola totul devine posibil intr-o lume in care nimic nu mai e posibil. Si am sentimentul ca voi trece si eu prin asa ceva. E atat de puternica unda ta de speranta…Multumesc!
Unda pe care o simti e insasi viata, care trece prin mine, prin tine, prin toate fiintele. Ai incredere in uriasul ei potential. Numai noi punem limite cu neincrederea.
Cu drag:)
Draga mea,
Ai plecat deja si nu pot sa cred ca au trecut asa repede cele 10 zile si nu ne-am vazut.Cand mai vii?Nu era scris inca poate.Am fost si eu plecata si timpul s-a dus,s-a scurs printre degete!
Suntem aproape oricum. Da, 10 zile s-au dus in zbor, dar vor venii altele.
Te imbratisez
Fusta albastra merita sa o iei tu.
Pestisorii aurii au inceput deja sa-si faca simtite efectele pozitive, ma intreb cate dorinte pot sa-mi pun insa:) Cred ca ne vom vedea in septembrie sau octombrie, imi fac un drum de fado si bacalhao pe acolo.
Legat de cate dorinte poti face un calcul simplu. Numeri pestii de pe margele si inmultesti cu 3 🙂
Te astept cu fado si bacalhao
ma bucur pentru toate minunile care ti se intampla, sau pentru cele care ti s-au intamplat….sa fii fericita in bratele dorite…..enjoy and loooove!
Ce repede au trecut 10 zile. Ti-am citit in graba povestirile si iar am dat la soareci la cea cu domnu’ Gellu. E ceva cu locul ala, sunt “precisa”.