ST. TROPEZ

Gata, sunt acasa, in Portugalia si cand spun asta mi se face drag. Printre prietenii de-aici se gaseste mereu cate unul sa ma asteapte la aeroport. Nu vrem sa te simti straina, imi zic. Traiesc printre atatia oameni frumosi care ma mangaie cu bunatatea lor.

Am ajuns noaptea trecuta. E atat de bine sa fiu inapoi in viata mea obisnuita. Asa simt intotdeauna. Pe cat imi plac evadarile pe-atat de bucuroasa sunt sa ma intorc .

Gandindu-ma la vacanta asta, o asociez cu un lampion zburator, ca cel pe care l-am inaltat anul trecut la nunta Ancai. Ceva frumos pana la lacrimi, facut sa arda si sa dispara. Puf…
nunta

Despre St. Tropez

E un loc mai mic decat mi-l imaginam, aratandu-se, in functie de momentul zilei, cand tacut, cand prea zgomotos, cand stralucitor, cand romantic, cand vulgar.

L-am iubit dimineata, pe la 7. Plecam singura urcand stradutele lui inguste, coborand apoi pana la o mica plaja sa mangai pietre  aspre, calcaroase(una si-a gasit locul la mine pe raft). Imi placea sa-l simt trezindu-se in troncanitul scaunelor asezate pe trotuar, mirosind a cafea si a patiserie fierbinte. Imi placea energia celor care deschideau cafenelele sau magazinele.

Sunt, imi spuneam privind in jur, si ceva, o furtuna interioara se pornea odata cu gandul asta ca sa se domoleasca repede intr-o bucurie simpla pe care ceilalti o receptau zambindu-mi.

Ma intorceam la barca, in port, sa ma pregatesc pentru micul dejun adica puneam o rochie ca  urma moment de rafat in cafenea fandosita, inaintea plecarii pe mare.

Am pendulat intre doua lumi – una profund a mea, cealalta complet straina. Niciodata nu renunt sa fiu observator. Vaz enorm & simt monstruos, adica. Descopar experimentand si mi se pare fascinant.

Dupa solitudinea din zori urma o portie generoasa de uman. N-am judecat ce-am vazut, doar am privit cu luare aminte spectacolul. E multa durere in oameni. Nimic, oricat de scump sau sclipicios ar fi n-o poate ascunde.

Stateam acolo sorbindu-mi ceaiul, dar imi venea sa le strig cat puteam eu de tare ca ceea ce cauta e mai aproape decat cred si nu trebuie sa plateasca ci doar sa lase mastile alea caraghioase jos.

Uneori ma infurii, uneori ma intristez, uneori ma simt singura cand ma lovesc de peretii celorlalti, dar exersez lasatul lucrurilor sa fie cum sunt si gata.

Asa ca plecatul pe mare venea sa echilibreze perfect  situatia.

Ce senzatie de libertate imi dadea iesirea din port, cata bucurie albastrul apei. Daca ar fi fost dupa mine as fi ramas undeva in larg si noaptea.

Mergeam departe  petrecand ziua intr-un binecuvantat dolce far niente. Cinci oameni dizolvandu-si identitatile, nationalitatile, credintele, preconceptiile multumindu-se doar sa fie si un copil de doi ani care ne reinvata jocul.

Ne intorceam la apus. Mi se rupea inima. Cina presupunea iar iesit in lume. Dupa ce fusesem pe mare mi se parea greu de suportat. Mastile de seara erau si mai si decat cele de dimineata.

Toata lumea privea pe toata lumea, dar nimeni nu reusea sa razbata pana la el insusi.

Intr-o zi ne-am oprit langa o insula, dar despre ea maine…

5 thoughts on “ST. TROPEZ

  1. Intr-adevar, oamenii sunt asa transparenti cu tot ce simt, cu bucurii si frustrari. Uneori te intrebi cum de persoanele nu-si dau seama ca totul e incredibil de vizibil prin cuvinte, voce si gesturi.
    Si ironic, tot pe tine care “vezi” te afecteaza, te loveste si doare.

    • M-a intrebat cineva de ce imi pasa asa tare ca doar nu pot eu sa salvez lumea. Normal ca nu pot, dar fost in aceeasi stare si stiu cat de simplu se poate iesi din ea. Asta ma doare cel mai tare privind oamenii, ca nu-si dau seama ca se poate, ca tot ce traiesc e doar in mintea lor. Daca le spun par eu aia nebuna.🙂

  2. da, exact.
    asta daca nu intra si in defensiva si se si ratoiesc la tine…dar si cand iti iese sau mai bine zis “ii” iese unuia, intelege ce se petrece si se schimba – ce frumos e atunci🙂

    • E foarte frumos, mai ales ca simti cum devenirea lui iti da nu iti ia.
      Trezirea cuiva iti usureaza tie drumul. Cu cat mai multi oameni prezenti cu atat mai bine. Resursele sunt infinite, de ce sa ne fie teama ca pierdem ceva

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s