INSULA SI MAREA

Am visat ani in sir corabii, oceane si oameni aspri, tacuti, gata sa le strabata. Pot sa nu scot o vorba zile in sir privind miscarea hipnotica a apei, pot  fi, pot locui pe o insula.

Imi dau seama ca ceea ce e realitatea mea de acum, am modelat in timp dorindu-mi-o.  Chem cu gandul, oricine are puterea asta.

E timpul navigatorilor si al calatoriilor pe apa. O sa-l numesc asa in istoria mea personala. Le voi povesti nepotilor despre el. Normal ca nu voi mai tine minte exact anul, dar nu conteaza. Despre insula voi sti cu precizie toate detaliile pentru ca am fost acolo…

Ma cufund in apa rece. E ca si cum m-ar imbratisa. Inot lent spre tarm, sunt cam 200 de metri. Imi aud doar respiratia. Nu-mi mai e frig.

Gasesc un mic golf stancos unde reusesc sa ies la mal. Sunt singura, complet singura. Cei de pe barca urmeaza sa vina.  Am stomacul ghem. E de la imbratisarea inghetata care m-a dizolvat. Ma zvant pe o stanca, la soare. Tin in mana o stea de mare vie. Ii dau drumul cu grija inapoi. As putea muri. Cand sunt fericita mi-e usor sa mor, poate chiar fac asta, acum, tinand ochii inchisi, pentru ca nu mai am contur, nu mai am piele, nu mai am oase, am ramas un abur cald care se misca in ritmul valurilor.

Urcam muntele. Vreau pana in varf, pana la capatul cararii inguste, pana la cea mai inalta piatra. Ma catar fara efort, cu miscari regasite, cu agilitate(ce-mi place cuvantul asta).  Sunt foarte tanara si foarte batrana, foarte mare si foarte mica, foarte grea si foarte usoara. Sunt pe cea mai de sus stanca. Ia-ma, ii zic vietii intinzand mainile catre cer ca un copil care vrea in brate, ia-ma si du-ma cu tine unde stii.

Cobor peretele abrupt printre tufisuri aspre pe care le las sa ma zgarie, sa ma descotoroseasca de pielea veche facand loc alteia noi.

Cata frumusete exista pe lume! E aproape insuportabil.

Ne intoarcem in golful unde ne-am lasat costumele. Raman ultima. Roger imi intinde o masca pentru scufundari. Uita-te sub apa, neaparat.

S-a pornit vant puternic. Iar sunt singura, simt aceeasi emotie ca la venire. Ma echipez si ma las cuprinsa de apa. Nu stiu de ce ezit sa privesc dedesubt. Mi-e frica. Marea e agitata. Pana la urma ma uit. Dumnezeule! Sunt in locul ala pe care l-am imaginat, acolo unde m-am adancit cu gandul cand cautam liniste. Plang in masca si nu-mi mai ajunge aerul. Intru iar cu spaima ca lumea fantastica de sub mine e doar iluzie, dar nu e, o gasesc mereu, tulburatoare si muta. Cu cat ma apropii de barca vad mai putin din cauza adancimii, dar nu-i nimic. Mi-a fost suficient.

Urc scara, imi dau masca jos si toti ma privesc surprinsi. Ma intreaba ce am patit. Ii aud de departe. Am o ureche complet infundata.

Ce-am patit? Nimic, ce sa patesc…

Dar stralucesti, ai o fata de pe alta lume, imi zice Angela.

Am fost pe alta lume…

14 thoughts on “INSULA SI MAREA

  1. “Cata frumusete exista pe lume! E aproape insuportabil.”

    E insuportabil cat de frumos scrii…🙂

    Te invidiez, gandindu-ma cat de poetic trebuie sa fi fost acolo unde ai ajuns. Dedesubt. In cealalta lume…

    Data viitoare sa faci o poza… lumii…🙂

    • Daaa. Asa era, poetic, ai dreptate. Acolo cred ca se scrie poezia lumii.
      Camera o luasera ceilalti si n-am avut cum sa fac poza, dar va fi o data viitoare…:)

  2. Atat de minunat ce scrii, ce simti, ce traiesti, de ireal real. Am cunoscut o particica mica dintr-o asemenea traire, aproape sa o uit…Eram cu un om drag si nou intr-o padure, in masina spre casa, ametiti de prima intalnire, si saruturi si un fel de dragoste care nu incapea in nici o formulare…Deodata, la marginea padurii ne-a iesit in cale un peisaj ciudat. Din locul nostru in masina, parea un cimitir aparut abrubt din padurea stufoasa elvetiana. Stiu ca ne-am privit ca si cand dupa vraja iubirii ce parea nesfarsita, neinceputa, am fi revenit brusc la realitatea cruda. Ne-am dat jos din masina si cand am ajuns mai aproape s-a intamplat ceva ca si cand un creator ar fi schimbat rapid nu decorul, ci mesajul. Ceea ce credeam noi ca sunt cruci, erau de fapt stalpi care sustineau puiuti de conifere, totul fiind ingradit ca intr-un fel de cimitir vechi stonehengian.
    Natura, un loc sau oras nou, o intalnire cu o anume stare speciala- avem ocazia des sa privim lumea aceasta in splendoarea ei, in ciudatenii cateodata.
    Multam…

    • Cred ca starea care ne lasa sa vedem lumea in spledoarea ei se poate dobandi prin “antrenament”. Exercitiului ramanerii in prezent sa-i zicem fitness pentru spirit🙂
      Cu drag!

  3. Mi-ai facut pofta si dor nespus de locuri frumoase, de privit cu ochii mintii si sufletului larg deschisi…Astept rabdatoare sa ma intalnesc cu orase si tari care ma cheama, Japonia, Suedia, Nordul, India, Paris si inca atatea- sa le traiesc vibratiile, aromele, peisajele!
    Salutari din Elvetia! (abia astept sa impodobesc fetita necajita…:-)

  4. Lola, parc-ai fi oglinda mea. Sau eu oglinda ta. Sau 2 oglinzi. Insa tu esti cea clara, pura, lustruita, cu rame vechi, argintii, princiare. Eu sunt cea prafuita, incetosata, fara rame, uitata intr-un pod vechi, asteptand.
    Te citesc cu atata drag, multumesc pentru cum scrii si cum stii sa fii.
    D.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s