FRICA SI ANTIDOT

Resorturile noastre interioare sunt mai puternice decat par sau poate nimic nu se rezolva definitiv atunci cand e vorba de spaime.

Ma observ si vad o evolutie in a le gestiona, dar nu se pune problema disparitiei lor cu totul. Nu mi-as dori sa devin de piatra, sa n-am emotii, sa nu mai simt. Dimpotriva, ma las sa traiesc si prin experienta realizez ca viata e de partea mea. Asa pot spune mai usor si mai repede “dar nu sunt decat niste spaime..”, iar ele se dizolva ca prin farmec.

Ieri a fost o zi in care a trebuit sa dau nas in nas cu frica si rezistenta la anumite lucruri.

In primul rand m-a chemat diriginta lui Vladimir la scoala sa semnez niste hartii si sa ne cunoastem. Mi-a trimis vorba sa ma duc mai demult, dar stiind ca nu e nimic urgent si urnindu-ma greu dimineata, am tot amanat.

Pe urma aveam treaba la banca. Detest tot ce inseamna hartogaraie, birouri, pierdut vremea. As fi foarte fericita sa se ocupe cineva de toate astea si mie sa nu-mi pese ca exista. Prima parte a zilei urma sa se incheie apocaliptic (in mintea mea) la doctor, unde mi-am luat inima in dinti sa ma duc pentru un control general.

Dimineata am plecat de-acasa de parca m-as fi dus la taiere. In prima vitrina in care m-am vazut semanam izbitor cu Tam Tam cand face tampenii si-l cert. Mai ca nu mergeam cu coada intre picioare(asta doar pentru ca nu am coada).

Unde te duci tu fata si mai ales de ce in halul asta? am simtit nevoia sa intreb fiinta aia speriata.

Nu mi-a raspuns, dar odata mi-am dat sema, am indeptat spatele, am respirat adanc revenind in locul unde e mereu bine, adica in prezent nu in hatisul mintii  care o transformase pe diriginta in scorpie ce urma sa ma inghesuie intr-un colt si sa ma certe aspru ca nu sunt o mama buna, care facuse din banca un loc de tortura, din doctor un personaj rece, dispretuitor  dandu-mi verdictul teribil al disparitiei si din mine un catel prapadit.

“Toate astea sunt inventii…acum merg pe strada, stang, drept, stang, vad oameni, masini, aud sunete, simt aerul rece si mirosul de cafea proaspat facuta, mostrii au plecat.

Iar eram pe acelasi sens cu viata ca inaintam usor, firesc.

Ajung la scoala. Diriginta painea lui dumnezeu. Imi zambeste cu bunatate, ma pupa de parca ar fi intalnit o prietena draga. Nici urma de repros, de judecata. E bucuroasa ca am venit si vrea sa-i facem viata mai simpla lui Vladimir sa-l ajutam impreuna sa se integreze. E eficienta in gestionarea multelor hartii ce trebuie semnate si o face scuzandu-se parca, de atata birocratie.

Simplul, profundul uman al intalnirii dupa tot filmul de groaza pe care il fabricasem m-a facut sa plec cu ochii in lacrimi.

Fraiero, oare cate dovezi iti mai trebuie pana  cand o sa crezi ca te iubesc cu adevarat? m-a intrebat viata.

La banca ma intampina Jesus. Nu fac misto, chiar asa il cheama pe tipul care se ocupa de contul meu. Desi nu sunt mare client se poarta cu mine de parca toata afacerea ar atarna de cat de bine reuseste sa ma faca sa ma simt. Vorbim de viata si formalitatile plicticoase nici nu se simt. El scrie hartii peste hartii, dar povestim frumos. La sfarsit ne pupam, ies din banca petrecuta de zambetele tuturor celor de-acolo. Magic in the air…

Pe strada iar lacrimez duios la gandul ca ma izgonesc singura si foarte usor din paradis. In sala de asteptare, la doctor, ma luase o moleseala si-o lipsa de ganduri ca aproape adormisem cand ma cheama in cabinet. Nici urma de priviri reci, profesionale. Dau de doi ochi albastri care ma priveau intens, de la egal la egal. Descopar un artist, un creator, un om care-mi raspundea, nu la intrebari ci la spaimele voalate de dedesubt. La sfarsit ne multumim reciproc pentru intalnire.

A fost o experienta spirituala, profunda. Am plecat de-acolo inseninata, multumind, eliberata pana si de senzatia de jena ca n-am avut incredere. Eram copil iubit. Atat. Ma tinea cineva in brate leganandu-ma, cantandu-mi un cantec de dragoste, mangaindu-mi fata si parul…

Ce sa va mai spun? Azi dimineata m-am dus sa ma intepe pentru analize, jur ca era inger femeia care mi-a luat sange.

19 thoughts on “FRICA SI ANTIDOT

  1. si eu as privi lumea cu bunavointa si ma gandesc ca asa ma va privi si ea pe mine cand ma voi infatisa inaintea ei si ma duc cu zambetul pe buze si cu incredere… cum plec de multe ori… precum catelul din imagine dupa ce a stat intr-o ploaie din aia bacoviana.. mi-e frica sa mai privesc cu bunavointa cand plec de acasa.. mai bine prefer acum sa privesc ca va fi rau si sa fie bine, decat sa privesc ca va fi bine si sa fie rau

    • Disponibilitatea de a primi ce vine, cu increderea ca dincolo de aparente e ceva ce ne trebuie, mi se pare starea fireasca in care ar trebui sa functionam. Dar pe cat de naturala e, trebuie antrenament serios s-o redobandim.

  2. Hai sa-ti spun reteta mea(nu e panaceul universal insa la mine da roade bune):zambeste din momentul in care deschizi ochii tai luminosi dimineata, pana cand te duci din nou la somnic…si nici un monstru nu se va mai apropia de tine. Lor le este frica de zambede si de dragoste…Asa ca iubeste-te zilnic!
    Iti trimitem zambetele noastre cu drag
    cecilia&johann

  3. Draga Lola, sa nu te indoi niciodata de puterea dragostei, a simpatiei, a prieteniei, stiu ca si Tu traiesti lucrurile intens (sau cel putin simt) de foarte mult timp vreau sa impart cu tine o melodie, pe care am ascultat mult timp , sunt foarte curioasa cat de tare te-a atins, sau daca te-a atins oare.

  4. Pot sa carcotesc? Spaimele alea erau din Romania..si daca esti aici nu ti se prea intampla minuni din astea. Cred ca o singura data am avut parte de o minune de genul asta, de nu-mi venea sa cred ca se vorbeste cu mine sau ca pot toate sa se potriveasca asa frumos..in rest 99% cand ai de a face cu institutii mai bine bagi capul in nisip ca strutul Asta pentru ca oamenii nu fac ceea ce le place si e trist..si ei sunt tristi si plini de griji si refuleaza pe tine.

  5. Cred ca tara ,cei din jurul nostru si viata insasi,ne-a facut sa privim cu scepticism tot ceea ce ne inconjoara.Sa ne fie,, frica,, de tot,sa avem angoase si sa credem ca nu ni se poate intampla decat rau.Sa ne simtim efectiv ca un,, caine
    batut,, caruia ii este frica sa ridice ochii si sa priveasca in sus. Oare de ce punem mai mereu raul inainte?Nu as putea sa iti raspund,pentru ca si mie mi se intampla la fel..Insa ,da..viata ne iubeste si noi trebuie la fel..sa o iubim!Santem exact ceea ce gandim,Lola! Tot respectul,de la mii de km departare!

    • Ai dreptate, mediul ajuta mult, desi cred ca nu tine neaparat de spatii geografice ci defelul in care ne raportam la lume. Si in Portugalia ca peste tot, sunt destui morocanosi, nefericiti, iar daca mi-a fost sa dau nas in nas cu ei nu cumva oi fi fost si eu la fel in momentele alea?

  6. Iti multumesc Lola, mi-ai adus aminte de trairi prin care si eu am trecut si trec in anumite zile, insa vorba unei prietene de-a mea “ai grija ce gandesti caci ti se poate intampla”🙂
    Postul tau mi-a adus aminte de cercetarile unui renumit savant japonez… Partea buna este ca zicala prietenei mele se poate adeveri transformandu-se pentru fiecare intr-o alegere, partea mai putin buna (ca sa spun si scepticilor ceva :)) este ca suntem foarte influentabili, ceea ce insa ne duce din nou tot la partea buna😛 pt ca suntem puternici si indumnezeiti, si ne putem autoinfluenta in bine viata si lumea🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s