CARTEA, PUIUL DE IEDERA SI UN LITRU DE LAPTE

Bine v-am regasit! Inca n-am net acasa dar va fi ceva mai simplu zilele astea ca am dat peste un loc unde pot veni sa postez.
Ma intorc la o poveste, cea a Ilincai, de fapt nu la poveste cat la micile intamplari care leaga oamenii, la firul nevazut.
Zilele astea am bagat de seama intamplator ca s-au adunat aproape 300 de pagini in word cuprinzand textele de pe blog. O carte grosuta, mi-am zis. Nu masor cartile asa, dar era un fapt. Fara sa plec la drum cu ideea asta, fara sa-mi propun nimic special, zi de zi am scris o carte. Cartea mea.
In aceeasi zi imi scrie Roxana, mama Iincai si ma intreaba de parca ar fi stiut “Nu te-ai gandit sa scrii o carte?”
Tocmai ma gandisem ca e ca si cum as fi scris una, dar in acelasi timp stiam ca n-am scris-o inca pe cea despre care ma intreba Roxana. E undeva, asteptand sa ia forma.

Daca va vrea s-o scriu eu o sa fie o carte pentru copii. Nu cred ca am tonul potrivit pentru o carte “serioasa”. Consider, in acelasi timp, ca numai copiii stiu ce e cu adevarat serios si important. Oamenii mari au uitat, cum au uitat si de fiinta curata, inocenta, cuibarita undeva inauntrul lor.
Asta va fi forma, pe urma toate la timpul lor…


In noaptea respectiva am scris povestea printesei Ilinca.
Roxana revine cu un mail povestindu-mi despre visul ei aproape realizat de a deschide o editura.Se leaga lucruri la nivel de intentie, deci materializarea e aproape.
Tot Roxana imi da misiune trimitandu-mi  bani sa cumpar o floare pe care s-o ingrijesc si sa iau ceva in dar femeii inger.
Acum am un pui viguros de iedera in dormitor. Mi-e drag sa-l ud si sa-i privesc frunzulitele abia iesite. Imi da energie, ma face sa zambesc. Dimineata cand deschid ochii e acolo, pe raft cu frumusetea lui desavarsita si neorgolioasa amintindu-mi de miracolul ascuns in toate lucrurile.

Femeia inger a disparut, ca anul trecut cand o cautam sa-i dau paine. Aud aproape zilnic, la pranz sunet de fluier(ea avea un fluier in sac). Prima oara am zis ca mi se pare, dar nu, cineva scoate sunete prelungi, tanguite si desi rasuna, strada ramane mereu pustie. Simt ca e  ea, undeva aproape, dar n-am mai vazut-o nicaieri.
Pentru ca misiunile trebuie indeplinite si gesturile facute pana la capat, cu toata seriozitatea cuvenita am ramas atenta in asteptarea celui care sa primeasca darul Roxanei.
De cand am venit aici am remarcat un personaj. Langa primarie, fie pe banca, la soare, fie la umbra unui zid, sta zilnic un barbat. Mare parte din timp e intr-o completa nemiscare. Poarta mereu aceleasi haine groase, indiferent ca afara sunt 40 de grade sau 10. E ca un sfinx. Fumeaza cu gesturi foarte rare, tigarile consumandu-i-se mai mult intre degete.
Singurul aliment pe care il consuma e laptele.


L-am privit mereu cu simpatie, curiozitate si un fel de admiratie pe care o am pentru toti traznitii lumii, dar nu m-am gandit sa interactionam. In ziua respectiva am stiut ca el e cel caruia ii voi face darul –  o cutie de lapte.
Inima s-a aratat bucuroasa, mintea a adunat degraba un nor de spaime. Daca e nebun, daca o sa sara la mine, daca ma fac de ras, daca, daca , daca? Tampeniile de frici…Am trecut prin ele ca printr-o apa maloasa si mi-am zis ca nu poate fi nimic rau in a darui cu tot sufletul. Asta e adevarul meu si ma tin de el pana la capat.
Am cumparat laptele, m-am oprit langa el sa i-l dau. Desi parea dus in alta lume a reactionat imediat la prezenta mea.
I-am urat Paste fericit si i-am intins cutia. Mi-a zambit, mi-a facut semn cu degetul mare in sus, ca totul e in regula, dupa care a refuzat s-o ia. N-am simtit nimic rau, dezamagire sau jena. Intr-un fel mi s-a parut normal. Am plecat mai departe lasandu-i totusi laptele in locul unde isi tinea lucrurile, un pic mai sus pe strada. Sa-l arunce el daca nu-i trebuie.
Simteam bucurie, indiferent de felul in care se petrecusera lucrurile. Gesturile conteaza chiar daca imediatul nu e neaparat relevant. Am generat ce era de generat. Confirmarea a venit foarte curand, desi daca as povesti ati zice ca lucrurile par sa nu aiba nici o legatura…

9 thoughts on “CARTEA, PUIUL DE IEDERA SI UN LITRU DE LAPTE

  1. tu: un fir de poveste, un fir de viata, el: un alt fir de poveste, un alt fir de viata, necunoscut

    el: un fir de poveste, un fir de viata, tu: un alt fir de poveste, un alt fir de viata, necunoscut

    bucuria vine din a primi, dar se duce repede aceasta bucurie, bucuria de a oferi, e ceva mai profund in ea

  2. citind, mi-a venit sa-ti zic “Seherezado, continua-ti povestea, ca la mine inca nu s-a inserat, ca sa te opresti din vorba…”🙂
    as vrea sa stiu mai multe despre cartea ta….

  3. Lola, e minunat ce faci! din cate vad faci ceva mai mult decat o carte – tu faci o carte-obiect de arta. acestea sunt atat de rare aici, eu si Andrei ne dorim demuuuuult sa facem asa ceva. e tare straniu cum se leaga lucrurile! dar ce este sigur este ca ai maini fermecate! numai minuni ies din ele.

  4. Draga Lola🙂,

    De fiecare data cand iti citesc povestile de viata impartasite simt vie prezenta acelui invizibil fir care ne pune in conexiune pe toti. Parca de fiecare data “nimeresc” nu intamplator exact cuvintele si intamplarile potrivite ce rezoneaza cu experientele mele imediate.
    Iar cu acest post…chiar inainte de a-l citi (intrucat citeam posturile anterioare) ma gandeam ca ceea ce scrii tu este o carte si deja imi propusesem sa iti impartasesc acest gand, cu apreciere, de la fiinta la fiinta, cand am deschis ultimul post si nu mi-a venit sa cred sincronicitatea…
    Ma bucur ca existi si iti multumesc pt. povestile impartasite de la suflet la suflete :)!
    Impartasesc cu tine blogul lui Adrian Nuta, psihoterapeut, fost profesor de-al meu la Psihologie si drag mentor🙂 http://www.adrian-nuta.ro/sincronicitati/ Citindu-te, cred ca te vei regasi si il vei descoperi plina de curiozitate! Cu mult drag!

    • Draga Mihaela
      Firul exista. Poate e trasat cu cerneala simpatica (intotdeauna m-a distrat denumirea cernelei asteia care e vizibila doar la caldura) si cand incalzim inimile el devine evident.
      Sincronicitati… Minunat!

  5. Pingback: DRAGOSTEA UNEI FLORI « lola dream factory

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s