Scriu de mana, pe terasa. Computerul e in casa cealalta. Se aud paunii din parc si gugustiucii amintindu-mi Cotroceniul vara. Soarele mi-a incalzit bluza. Vad doar acoperisuri si cer. Rar trece cineva pe strada tulburand cumintenia timpului siestei.
Tam Tam s-a cuibarit langa mine. Nu stiu in ce data suntem. Nici nu conteaza. E o zi, o zi frumoasa pe care o traiesc simplu. Momentul asta de odihna vine dupa unele tare obositoare. Zic obositoare pentru ca au insumat efort fizic serios, dar am facut totul cu infinit drag, considerandu-mi durerile de spate un fel de confirmare ca se misca lucrurile atat de frumos in viata mea.
Am curatat, am ingrijit, am sters de praf, am reparat tot ce car cu mine.
Acum stau putin sa ma bucur de soare. Tata soare, cum ii zic eu, ma incalzeste generos. Mi-e bine dupa iarna lunga, umeda si intunecoasa.
Mi-e drag. Asta e sentimentul care ma defineste azi. Si am rabdare, rabdarea de a face temeinic orice.
In copilarie, partea preferata din povesti era cea cu probele, cand feciorul cel mic al imparatului trebuia sa “aleaga bobul de neghina”. Infernala munca si mai ales dusul ei la bun sfarsit ma imi dadeau mereu o mare satisfactie. Tot la asta ma gandeam cand ma punea bunica sa aleg fasole sau orez. Gramada mare de boabe curate si gramajoara alaturata de gunoi, pe care tocmai le separasem, erau mai multumitoare decat orice premiu as fi luat la scoala. Mereu m-am dizolvat in “a face” transformandu-l in “a fi”. E bine cand finalitatea nu mai exista ca scop in sine. Atunci si drumul pana la capat e frumos, fara nerabdare, fara nervi.
Asa m-am mutat, cu bucurie, facand zeci de drumuri, urcand si coborand scari, carand un morman de lucruri care parea sa nu se mai termine. Cand s-a terminat nici nu mi-am dat seama, ca nu ma mai interesa.
Daca pretul pentru fericirea asta potolita, adanca si atotcuprinzatoare, din clipa cand toate si-au gasit locul, sunt mainile mele aspre si dureroase, il accept si ma dau, cuminte, cu o gramada de crema.
A venit Vladimir. Ma striga de jos sa-i arunc cheia. Deocamdata nu avem decat una, dar nu ma deranjeaza, ca imi place sa-l astept si sa-i aud vocea, mamaaaa…
lola dream factory 
Doamne, cat ma bucur pentru tine, Lola..
Florin, multumesc ca-mi spui !
Satisfacerea dupa atata munca e o binemeritata odihna placuta.Si eu de-a lungul timpului am schimbat multe case si stiu cum e . dar si cand totul e asa cum ti-ai dorit si apare a ceea “senzatie de bine” totul trece si daca iti place ce vezi in jur inseamna ca a meritata efortul. deci cred ca…merita
A meritat pentru ca iar adorm seara zambind si ma trezesc dimineata inainte sa sune ceasul, nerabdatoare sa incep ziua 🙂
blogul tau, textele tale si fotografiile sunt hrana pentru suflet! Ne arati exact partile care ne ajuta sa speram inca intr-o lume cu oameni deosebiti, o lume… minunata 🙂
Alexa, lumea e asa cum alegem s-o vedem. Asta nu inseamna ca cineva neaga realitatea, dar lucrurile pot fi mereu vazute din unghiuri diferite, asa ca in povestea cu paharul pe jumatate gol sau jumatate plin 🙂
nu-i asa ca-i minunata senzatia de dupa efort…cand totul e asezat unde iti doresti, cand in jur miroase proaspat…sa va fie de bine si sa va tihneasca statul in noua casuta!Sa va bucurati mereu unul de celalalt! Cand iti vine din nou chef de plimbare te asteptam pe la noi.
cu mult drag
cecilia
Oh, da! E minunat, absolut minunat!
Multumim de urari si de invitatie.
Va imbratisez cu drag!
esti superba, vorbele tale ma bucura de fiecare data si ma fac sa vreau sa fiu calma si multumita de mine, asa cum esti tu. multumesc
Draga Georgiana
Frumusetea e in ochii celui care o vede, iar bucuria in inima lui 🙂
Tu stii ca esti deja perfecta?
>:D<
In dimineata asta am luat drumul in picioare spre posta pentru a treia oara…cand am descoperit coletul cu minunatele margele am topait de fericire…mergeam pe strada radioasa si zambeam la trecatori …nu l-am desfacut pana la serviciu gandidu-ma sa fie de fata si Raluca si sa ne bucuram impreuna….sunt atat de frumoase incat ma simt o rasfatata sa le port….binecuvantat sa-ti fie darul cu care ne bucuri si ne improspatezi sufletul cu atingerile tale de ingeri…sunt sigura ca in curand iti vor creste aripi si vei zbura spre soare……cu mult drag Roxana.
Draga Roxana
Ma faci sa rasuflu usurata. Chiar azi ma gandeam daca sa ma duc sa reclam disparitia pachetului. Ce bine ca l-ai recuperat!
Multumesc pentru felul in care ati primit margelele. Sa va bucure zilele si sa va aminteasca mereu ce minunate sunteti.
Sunt o oarecare ce te-a descoperind cautand oriunde unde putea sa gaseasca ceva legat de un om drag de care ii este tare dor. E vorba de prietana mea Daiana de care atunci cand imi este dor incerc sa gasesc lucruri si oameni pe care ea le indrageste, sperand sa o simti mai aproape, sa infrangi distanta. Asa te-am gasit pe tine. Imi umpli fiecare zi de ceva luni si fara sa stii imi dai din puterea si linistea ta, din bucuria de a descoperi bucuria in noi in primul rand.
Aseara, stand langa fiul meu, ma intrebam de ce nu mai zici nimic de Vladimir. Astazi cand am vazut ca ai scris de el am simtit ca parca am primit raspuns la intrebarea mea. Asa mi-am facut curaj si sa postez.
Te admir pentru cat curaj si pentru increderea pe care o ai in tine.
Cu drag,
Georgiana
Georgiana, sunt fericita sa descopar ca ceea ce fac foloseste. Daca povestea drumului meu te intoarce catre tine insati asta e cel mai frumos lucru din cate se pot intampla.
Am incredere in viata, mare incredere…
Numai cu rabdare livada devine dulceata, spune un proverb persan!
Ce frumos proverb!
ma intriga a patra imagine. ma tot holbez la ea de vreo cateva minute, incercand sa disting obiectele 😆 e ca un puzzle cu piese independente 🙂
Imaginea e a cutiei in care am pus obiectele de pe raftul numit “cimitir”. 🙂
Ma bucur pentru timpul tau de odihna de dupa…ce frumos este braul, si crucea….astazi am vizitat Muzeul Taranului Roman si m-am pierdut printre costumele populare de acolo, cruci, lemne, oua incondeiate….m-am simtit atat de bine, atat de mirata sa le vad de aproape, atat de neputincioasa ca nu pot descifra intregul proces de devenire al panzei in obiect….si m-am bucurat sa-mi amintesc de starea aceasta la vederea braului tau colorat….incepe o noua zi cu soare si portocale in casa noua! Sa-ti fie de bine!
Draga Mo
Bunica aducea iarna razboiul de tesut in casa. Venea si sora-sa pe inserat Teseau si sporovaiau, iar focul trosnea in soba. Depanau gheme, suveicile suierau trecand printre ite, iar masinaria de lemn ma fascina cu miscarile ei leganate. Adormeam ascultand povesti si zgomotele din casa parca se departau…
Da zilele incep cu portocale si ceai rostogolindu-se lin catre linistea pranzului ca sa se stinga atat de frumos noaptea in ocean.
Sa ne fie de bine tuturor!
Mi-ar fi placut si mie sa adorm langa minunatia aceea taraneasca…doamne, e ciudat…port in mine un “dor” de vremi de demult pe care nu le-am cunoscut, de maini harnice si pricepute ce transforma materia in minunatii…as vrea sa pot face de toate: sa tes, sa torc, sa vopsesc cu vopsea de pamant o gramada de lana, sa brodez panzele pentru ii, sa stau langa un mester care sa-mi dezvaluie secretele sufletului incrustat in obiectele autentice…nu stiu de ce plang….lacrimile curg nestavilite si sufletul doare…apoi ma linistesc, dar ramane un gol pe care nu reusesc sa-l descifrez!
Asculta-te in liniste. O sa-l descifrezi.
Te pup cu drag
Daaaa…
Lolaaaaaaa…imi dai si mie o felie de portocala? 🙂
parca m-as rataci si eu pe strada ta si cerul acela e atat de tihnit, incat o mare liniste m-a cuprins deodata…
Ma bucur din toata inima pentru bucuria si dragul tau….
Imbratisez…:)
Draga mea
Iti dau cate portocale vrei. La vremea asta sunt dulci si zemoase. Te astept sa te ratacesti 🙂