WHATEVER LOLA WANTS LOLA GETS

Am disparut pentru ca am avut treaba si am avut treaba pentru ca viata asta minunata s-a jucat de-a zana cea buna cu mine. Ziceam ca se intampla lucruri, dar nu puteam sa vorbesc despre ele pana nu eram 100% sigura ca ajung la bun sfarsit.M-am mutat, in timp record de vineri pana duminica. Am mainile umflate, spatele tot o durere, dar sunt fericita, fericita, fericita.

Acum ceva timp Cristina m-a anuntat ca vrea sa se intoarca in Romania. Pentru ea Portugalia a fost o experienta, un moment care a ajuns la capat. I-am multumit ca a venit, ca am trait un timp atat de bogat impreuna si m-am gandit ca trebuie sa-mi gasesc alt loc sa stau.

Am trecut o iarna grea, cu toata veselia, cu toate clipele minunate marea problema a fost casa. A plouat, oricum, neobisnuit de mult, iar apartamentul fiind la parter si probabil fara izolatie, peretii erau vesnic uzi, dar uzi adica siroind de apa, inflorind de la o saptamana cu toate mucegaiurile posibile. Hainele au capatat un miros greu, cartile mele dragi, pe care le-am carat peste tot erau si ele in pericol sa se distruga.

Mi-am zis ca situatia e urmare a deciziei mele si sigur exista un rost, deci am gestionat-o cum am putut mai bine , dar recunosc, au fost multe seri cand am mers in nestire numai sa-mi domolesc nemultumirea, rugandu-ma sa se amelioreze cumva lucrurile.

Cautand pe net sa vad ce posibilitati ar fi sa schimb casa fara sa plec din zona pe care o iubesc de-a dreptul gasesc un apartament putin mai incolo pe strada. Etajul 2, deci zero contact cu solul, expunere foarte buna la soare, terasa draguta cu Sintra in dreapta, oceanul in stanga si vedere la strada interzisa. E al meu!!! mi-am zis. Nicio posibilitate sa sun direct. Imi las datele pe site sperand ca ma va suna cineva, ca nu e dat. Nu m-am mai putut concentra la nimic pazind afurisitul de telefon sa sune. Ies cu Tam Tam, trec pe langa cladire (o identificasem dupa poze), vad terasa din strada si inima sa-mi sara din piept. Curand o intalnesc pe femeia cu porumbeii. Am simtit ca e semn bun. Ajung acasa si ma suna de la agentie. Merg, vad apartamentul impreuna cu Dan, care tocmai sosise aici. Decidem ca e un loc absolut minunat.

Nu s-a mai inteles nimeni cu mine in ziua respectiva, cand scriam ca as face flik-flak-uri. Daca asa fi putut as fi facut, dar m-am multumit sa topai.

Abia vineri am semnat si am primit cheile. Intre timp m-am dezlegat mai simplu decat credeam(dupa termenii contractului) de  casa mucegaita pentru care imi facusem alta mie de griji.

Dupa ce a plecat domnul de la agentie am ramas singura si m-a apucat plansul.

M-am curatat pentru ca incepe altceva, alta etapa cu mai multa lumina. A stat si ploaia. De cateva zile soarele straluceste.

Ma dor mainile, dar nu conteaza. In astea trei zile am mutat lucrurile si am aranjat noua casa. Gata, de azi am totul pregatit pentru lucru, mai putin netul care e deocamdata la cealalta adresa, dar pot zbura pana acolo sa vorbesc cu voi.

Whatever lola wants lola gets…

35 thoughts on “WHATEVER LOLA WANTS LOLA GETS

  1. Lola Draga, ma bucur nespus, neinchipuit de mult, ca totul e bine! Despre decizia lui Kitten stiam, am simtit cumva, nu stiu cum sa explic si poate ca nici nu-i nevoie. Va imbratisez mult si va doresc sa fiti acolo unde va doriti sa va poarte aripile. Pupici tie, Vladimirului, Tam-Tamullui:)si pentru Kitten, aripi puternice si vant in panze:)Eu stiu ca intoarcerea in Romania va fi doar temporara, vad bine, o data ce desprinderea s-a produs…Cu drag, mult drag, Daiana

    • Draga Daiana
      Viata e un joc minunat si Kitten o admirabila. Da, importanta e desprinderea, iar intoarcerile si plecarile sunt doar schimbari de perspectiva. Nu e nimic de gasit in afara noastra. Toate calatoriile pe care le facem sunt de fapt exprimarile unei singure cautari.
      Te imbratisez cu drag

  2. Salut! Am si eu o intrebare… ce site ai folosit pentru gasirea apartamentului? Eu sunt o studenta amarata :p care vrea sa se mute la Lisboa in toamna… nu prea stiu de unde sa incep sa caut.
    Totodata, nu-mi vine sa cred ca primul comentariu pe care il las aici e legat de asa ceva! Ma numar printre observatorii tacuti ai blogului tau, am citit tot, imi place atat de mult, atat de mult. Wow, how very insightful I am today…
    Toate cele bune!

    • Buna
      Am folosit un site pentru inchirieri in Cascais, dar da search pe google pentru Lisabona. Poate o varianta ar fi sa gasesti un apartament pe care sa-l imparti cu mai multi, e mai economic asa.
      Nu e nimic neobisnuit cu primul tau comentariu🙂

  3. querida, gostei muito da tua casa🙂 acho que é a melhor das todas, não é?? disfruta!! astept sa ma inviti la ceai pe terasa hi hi

    αντίο!! = bye – am inceput sa invat greaca :-)) pup mult cu drag.

  4. Ma bucur mult pentru tine, pentru reusita mutarii, pentru curajul tau. Sunt foarte mandra de tine si te imbratisez tare,tare!

  5. super,
    ne bucuram ca ai scapat de umezeala… O iarna bleeeeeeeeeeeeeeeaaahhhhhhhhhhhh!Astazi a iesit soarele si prin Riegel ca sa mai topeasca din zapada. ZAPADA-pentru mine suna ca si COSMAR-si de regula aici nu avem mai mult de un praf ,insa iarna asta brrrr. Sa ai mult soare , dragoste …sa ai un nou inceput mai minunat decat toate celelalte…
    Pupicei multi pentru voi toti
    cecilia&johann

  6. In viata suntem calatori, cateodata spectatori, cateodata actori…
    O singura viata cunoscuta iar dupa aceea RESET…
    De aceea a cuprinde cat mai multe experiente din aceasta viata ne face mai bogati|| din vremuri dedemult se stie ca bogatia nu sta in avut ci in cunoastere.
    Multumesc Lola pentru inca un episod de cunoastere!

  7. Imi pare rau ca pleaca Kitten…gratie ei, am senzatia ca te-ai confruntat cu demonii tai, ca te-ai si ne-ai ”mintit mai greu, s-a simtit asta in posturi….stiu ca intelegi, nu te grabi sa dai…

    • Ana,
      Mie nu imi pare rau ca pleaca Kitten. Are aripi si ar fi pacat sa nu le foloseasca. Sunt fericita pentru ea si pentru mine. Am reusit sa iesim din cercul bine/rau. Oamenii se gasesc cu rost, iar daca sunt atenti, din intalniri pot invata ce le trebuie ca sa mearga mai departe. Daca exista intalniri lor le urmeaza despartirile, fiindca nimic nu e pentru totdeauna. Dupa ce le dezlegam de conotatii negative ele pot fi simple si frumoase, iar usurinta lor cred ca e masura iubirii neconditionate.

      Pe asta cu datul n-am inteles-o…

  8. Lola, daca tot ai ales sa iti traiesti viat public, on line, spune adevarul despre ce si cum s-a intamplat si poate ca vei reusi sa risipesti orice urma de indoiala…..

  9. Ia uite, am lipsit o perioada de la numararea comments si iaca ce se intampla. Mah, ce e scandalu asta aici?
    Ahaaa, Lola! Recunoaste, te-ai paruit cu Kitten. Stiam! Stiam! De aia plangea intr-o seara pe messenger, incuiata in camera.

    Mi-a spus ca uneori o tii nemancata cu zilele, incuiata cu cheia. Si ea spala mereu vasele.

    Mda. Gluma-gluma da’ cine e oamenii astia si ce vrea?

    • Nu stiu cine sunt, dar vor un pic de drama. Din pacate ii voi dezamagi ca n-a fost pic de drama in plecarea lui Kitten.
      P.S.
      eu plangeam pe mess sub pseudonim si ea ma incuia cu cheia, ca sa nu mai vorbim de vase :))

  10. Mda, tot eu eram. M-am logat pe wordpress sa-mi iau nush ce cheie api ca sa dau drumu’ la nush ce akismet sau askimet ca sa imi blocheze spamu’. Si ramasesem asa… cu contu’ ala.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s