INGERUL S-A INTORS

Daca imi mai petrec multa vreme in fata raftului voi ajunge probabil sa scriu o serie intreaga numita “povestiri din cimitir”. As putea pentru ca fiecare obiect de-acolo are o istorie mai mult sau mai putin stranie. Cele care se remarca prin neobisnuit sunt intamplarile cu pietre. Ciudatenia lor ma si face sa-mi tin gura. Unii au o relatie stransa cu alte elemente, dar eu sunt prietena pietrelor. Habar n-aveam asta pana au inceput sa se intample tot felul de lucruri prin care lumea minerala isi manifesta simpatia fata de mine.

Azi o noua piatra a ajuns la mine pe raft…

Trebuie sa ma intorc putin in timp ca sa ajung apoi la ea. Scriam anul trecut despre o aparitie stranie, o cersetoare pe care o banuiam inger, iesita in calea mea din senin. A doua intalnire cu ea a fost in centrul orasului cand canta la fluier, moment cand am hotarat sa fac o paine de ziua poetului s-o caut si sa i-o daruiesc.

Am facut painea pe care am impartit-o pasarilor ca pe ea n-am mai gasit-o.

Acum cateva zile aveam febra,dar a trebuit sa ies cu Tam Tam ca nu era nimeni acasa. Se facuse aproape pranzul. Pustiu pe strazi. Aveam… asa o stare de plutire, ceata in cap si incertitudinea ca voi ramane multa vreme in pozitie verticala. Perspectiva unui lesin o gaseam relaxanta de-a dreptul. In piateta noastra si-a facut aparita o femeie. Cand m-am apropiat i-am recunoscut pantalonii peticiti, apoi i-am distins trasaturile pe care trecerea unui an nu le alterase deloc. Era chiar ingerul meu de anul trecut. Se oprise sa bea apa. Am trecut mai departe cu o senzatie de ireal. Cand ma intorceam spre casa tocmai pleca de langa fantana. Ajungand in dreptul meu m-a privit cu un zambet larg si mi-a spus ceva intr-o limba straina, nu portugheza. I-am zambit trecand mai departe fericita.

As fi putut sa-i ofer un ceai, sau ceva de mancare si imi era ciuda ca n-am avut suficienta prezenta de spirit. Gandul asta m-a urmarit toata ziua. Ieri am iesit cu Vladimir sa ne plimbam si cand ne intoarcem, ingerul iar la fantana. Fug direct in bucatarie, fac repede un sandwich, rup o banana din snop si ies sa I le duc. Plecase, dar o prind din urma strigand dupa ea pe strada. I-am intins mancarea, intimidata de privirea ei frumoasa. A primit-o simplu si mi-a zambit luminandu-se toata. I-am multumit ca mi-a acceptat darul si am plecat.

Azi era in centru desenand pe niste pietre mici, caramizii. N-am deranjat-o pentru ca parea foarte preocupata. Am intrat sa cumpar cate ceva si la iesire am gasit-o in acelasi loc. Pietrele desenate le insirase frumos. M-am apropiat, i-am pus un banut in cutie si am intrebat-o daca pot lua una dintre ele. A incuviintat zambind.

M-a recunoscut. “Aaaa…tu esti cea care mi-a dat ieri mancare. A fost foarte buna”. I-am zis ca daca are nevoie de ceva poate bate oricand la usa verde din Largo do Prior

Am intrebat-o de unde e  si mi-a zis ca din Germania.

Ne-am despartit simplu imbratisandu-ne din priviri. Cred ca am ramas cu un zambet mare pe fata ca pana acasa mi-a zambit toata lumea. In plama, printre manerele pungilor tineam bine piatra care acum sta cuminte pe raft, printre celelalte.

Nimic nu e la voia intamplarii…