MANCATUL CA EXPERIENTA SPIRITUALA

Spiritualitatea nu e monopolul bisericii sau al Indiei. Orice poate fi spiritual, oriunde, iar calitatea experientelor tine numai si numai de noi, care decidem cata prezenta punem in fiecare gest.

Eu o problema am, adica am mai multe, dar ma refer aici la relatia mea cu mancarea.

Mintea, antrenata bine, acopera repede cauzele. Ego-ul are nevoie sa auda “n-ai nici o problema draga, esti bine”

In ultima vreme o mai las incolo de minte si imi ascult corpul.

Observatia e tare buna. Incerc s-o practic consecvent.

Daca sunt asa bine de ce mananc compulsiv? Ce inseamna drumurile mele furisate spre frigider? De ce ma simt atat de vinovata cand nu ma pot opri? De ce satisfactia nu e deloc proportionala cu pofta? De ce, de ce, de ce?

Nu stiu sa raspund constient.

Psihologii pot avea varianta lor, medicii alta, insa eu vreau sa desfac de una singura nodurile, sa inteleg ce inseamna toate astea in calatoria spre mine insami.

Fara sa-mi mai bat capul cu intrebarile am ales sa fiu constienta de gesturile mecanice, carora, de obicei nu le dau mare importanta, dar o sa scriu doar despre mancat ca de cateva zile sunt intr-un vesnic Disneyland al senzatiilor legate de hrana.

Din octombrie pana in ianuarie n-am avut grija deloc, invartindu-ma iar in caruselul pofta-vina, care odata pornit se opreste greu. Ca sa-I opresc am nevoie de liniste, dar bantuita de frici, m-am refugiat in mancat. In ianuarie am zis stop. A fost o decizie de suprafata ca pe dedesubt ma haituiau aceleasi impulsuri greu de controlat. Stiam ca sunt intr-un punct de criza si ca e vorba doar de inertie pana schimb starea, dar asteptam click-ul.

Barcelona a fost momentul cand am facut pace. Mi-am restabilit echilibrul, am inteles brusc, ceea ce am si scris deja. Disciplina nu inseamna control ci grija.

Mi-am aruncat uniforma de gardian, postura care nu presupunea deloc dragoste fata de mine insami si m-am transformat, sa spunem, in sora de cariate. Mi-am acordat compasiunea, grija si iubirea de care aveam nevoie.

De aici incolo totul a devenit nu numai simplu, dar si tulburator de frumos in aventura cu mancarea.

In primul rand m-am dezlegat de timp si de rezultat. Mi-am zis ca nu conteaza cat va dura, si nu mi-am propus nimic special gandindu-ma ca toate intampla de la sine numai pentru ca eu sunt constienta in clipa in care bag ceva in gura.

N-am pornit de la ideea ca ma privez, desi mananc auster. Initial am fost radicala, doua zile de turte coapte si apa, nimic altceva.

Gardianul, na, mai voia sa ma pedepseasca putin, dar dupa doua zile corpul mi-a zis gata.

Am gasit un regim echilibrat, simplu, care scoate toxinele si ma energizeaza. Orez integral, legume, fructe, iaurt, peste din cand in cand. Nu mai mananc ceva repede, pe coltul mesei. Cand mi-e foame de mor imi iau ragaz, pregatesc legumele, atenta la gesturi si doamne ce frumuseti se ascund acolo, ce detalii pe care nu le-am vazut parca niciodata.

Pana si senzatia de foame e o bucurie, pentru ca inainte, imi era in primul rand pofta si umpleam stomacul chiar cand lui nu-i trebuia nimic.

Acum simt ritmul corpului, semnalele lui. Nu sar sa le acopar imediat, le ascult.

Mancand asa simplu ma linistesc. Au disparut tentatiile, sentimentul de vina, frica. Stiu ca nu e ceva definitiv, si nici nu mi-am facut un scop din a manca asa pentru totdeauna. Important e ACUM. Experienta asta nu-mi adauga nimic, pentru ca nu e nimic de adaugat, dar ma ajuta sa inteleg, iar intelegerea duce la transformare.

9 thoughts on “MANCATUL CA EXPERIENTA SPIRITUALA

  1. Totul e un tot … si de aceea, tot ce se intampla in momentul pregatirii mancarii e foarte important pentru ceea ce va fi … cand gatim ar trebui sa multumim tuturor celor care au facut ca acele ingrediente sa ajunga la noi in casa … sa le atingem cu grija, sa le pregatim cu drag, cu iubire … pentru ele si pentru cei ce vor manca ceea ce prefacem noi … apoi cu o rugaciune in gand si un semn al crucii desenat deasupra mancarii … totul devine HRANA … pentru suflet, pentru trup, pentru minte, pentru tot si pentru toate … ce curat ar fi totul, ce curati am fi …

  2. Foarte frumos…dar nu mi-e limpede de ce o numesti experienta spirituala? Eu as numi-o atentie la cine esti si ce faci.
    Ce e spiritualitatea pana la urma?

    • Eu numesc spiritual orice gest, intamplare care ma apropie de mine, fiinta interioara. Normal ca fiecare e liber sa le numeasca asa cum i se pare mai potrivit.

  3. tare mi-esti draga Lola querida. Vorbesti de aceleasi lucruri pe care le traiesc eu, de multe ori. Si le povestesti atat de frumos. BEIJOCAS!!!

  4. Prima intentie de ati scrie a fost cand am citit postarea despre Bulgaria. Noaptea trecuta am citit interviul cu Harris Wallmen pe Fotografa.ro si in timp ce il parcurgeam, mintea mea pronunta din cand in cand numele tau. Cand am ajuns pe la a cincea repetare, am hotarat sa iti scriu🙂

    Nu-ti judec viata, nu fug cand nu ne corespund convingerile.
    Te citesc de la primele postari, iti apreciez creativitatea si originalitatea, iti admir curajul, ma regasesc in multe din afirmatiile tale despre simplitate, descatusare, zbor, libertate . . . si uneori spiritualitate.

    Lumina in drumul tau. Pace in inima.

  5. Aham, multumesc. Mie atentia fata de tine insati mi se pare o…atitudine de baza, pe care orice om care nu e ignorant o practica, iar spiritualitatea…nu stiu ce e insa e dincolo de asta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s