PRIN BUCURESTI

Pentru ca diseara plec la Campulung si nu stiu daca voi putea posta ceva pana luni va las orasul meu in cuvinte. Lipsa imaginilor considerati-o un exercitiu de imaginatie…

Dimineata m-am trezit pe la 7. De la geamul Ninei se vedea B-dul Magheru si soarele rasarind. Deci soarele rasare pe strada noastra…M-am culcat la loc zambind. Nina mi-a facut omleta si ceai. Mi-a facut bine cum imi face tot timpul, pentru ca desi e de aici, ea e de dincolo. Nu fac pe misterioasa, numai ca nu stiu cum sa zic asta mai explicit. Nina e misto pentru ca se confunda cu viata.

Am iesit pe strada si merg, asa, iar mersul ma bucura. Vad un oras pe care nu l-am mai vazut niciodata, dar se intampla numai si numai pentru ca aveam mereu perdele prinse de pleoape. Primesc o Coca-cola zero de la o fata cu capul in forma de ochi. Imi zice ca eu sunt limba si cand iau prima inghititura sa inchid ochii. De ce nu? Sunt limba, na, si simt intepaturi de la acid. 4 atomi de hidrogen se unesc si fac un atom de heliu care e mai usor decat cei patru la un loc. Asta se intampla in soare. Nu vorbesc aiurea. Citesc pe un panou, in pasaj la Universitate. Tot acolo mai scrie despre iubire, incredere si curaj, despre lucruri pe care le constientizam de obicei prea tarziu.

Aseara mi-am cheltuit banii pe: – un pahar de vin pentru prietenie – o apa sa ma hidratez – o salata de hering dupa care imi ploua in gura – 2 carnati oltenesti pentru varza calita din frigiderul Ninei.

 Dimineata mai aveam 3 lei. Voiam sa scriu. Imi trebuiau neaparat un pix si un carnet. Pe strada se vand ciorapi de dama, brichete, carlige de rufe si carti de poezie, dar nu pixuri, nu carnete. Gasesc intr-un final. Acum pot scrie pe o banca in Piata Unirii. Imi vine sa plang despre fericire. Oamenii obisnuiesc sa rada in situatii din astea, dar pentru mine rasul si plansul sunt totuna, deci ma manifest cum simt. Langa mine s-a asezat o doamna pentru 5 secunde. Mai devreme au fost doi domni al caror dialog(sau ce-o fi) il redau aici asa cum a fost.

Depozitu’ e inchis. Icoanele se vand numai en-gross. Eu o stiu. Nesimtit de popa. Si nici asta nu e sanatos. Atunci se enervase rau. Nu ai recunoscut-o ma? Da cine era? Aneta Stan. E vorba de multe.

Cica imi inventez lumea. Asa sa fie? Nu stiu sigur. Cum Bucurestiul asta pe care il vad acum nu l-am mai vazut asa niciodata si lumea mea poate exista sau nu. Totul e in ochii celui care priveste. Plec mai departe. Apar autobuze portocalii. Mai am 6 bani. Cu 6 bani nu poti cumpara nimic. Catedrala de pe dealul Mitropoliei aduna oameni. Stau pe bordura si ii privesc. Trec repede pe langa mine vorbind despre lucruri lumesti. Relatia cu dumnezeul lor e una pe fuga cred. Pomenesc de sfantu’. Nu stiu cine e dumnealui. Fiecare se descurca cum poate. Eu nu ma indoiesc de aici de pe bordura. Doar stau si ma uit. Miroase a busuioc si a iarba taiata proaspat. E soare. Mi-e suficient. Oamenii care au flori nu vor sa le dea celor care n-au, sau daca le dau intai se uita urat. Nu e prea multa iubire pe strada asta.

“Ma bate gandul sa fac cozonac”

“Iuuu, Tuca, ce-ti veni?”

“Stau langa Hala Traian si mi-a zis cineva ca-l scot in seara asta”

Nimeni nu-mi zambeste. Nimeni. (nu ma lamentez, constat doar). Cei care au cerut flori si acum au sunt nemultumiti ca le-au fost date cu zgarcenie, in plus vor mai multe. De ce ar vrea cineva sa aiba mai multe flori? E o treaba cu florile astea. Incep sa ma dumiresc. Sunt de la “sfantu’”. Maine il scot afara sigur. Nu ma amestec cu biserica lor. Pe sfant il cheama Dumitru. Daca stai putin pe bordura te lamuresti repede despre multe lucruri

“Sa nu pierzi banii ma!”

“Nu-i pierd eu fa, ca tin si mana in buzunar”

 “Domnita, cat inseamna 4 buchete cu 5 lei?” ma intreaba o tiganca dupa ce tocmai isi vanduse marfa la pretul asta si era speriata sa nu fie in paguba. Noroc ca am fost tare la matematica…1,25

 “La sfantu’ nimeni n-a intrat in fata. S-a mers foarte ordonat”

 Sfantu’ asta ii face pe oameni solemni nu fericiti. Vorbesc cu Andreea, care are 6 ani si cerseste. O intreb daca merge la scoala. Nu merge, dar mi-ar spune orice numai sa-i dau un banut. Eu mai am doar 6, dar nu poate face mare lucru cu ei. M-am lamurit. Plec mai departe coborand straduta aproape secreta. Vad o usa mica si veche pe care imi vine s-o mangai. Mai incolo o casa frumoasa sta sa cada. Pacat. Cei care au construit-o ii facusera toate scurgerile de apa in forma de capete de dragon. Niste bijuterii sortite sa dispara foarte curand daca nu se va indragosti cineva de casa asta. Sunt pe cheiul Dambovitei. Trotuarul dinspre apa e pustiu si oarecum in paragina. Pe partea cealalta de strada oamenii merg inghesuiti. Din Unirii pana la intersectia cu Calea Victoriei pe partea asta am fost 4 – un biciclist, un nebun, o doamna si cu mine. Apa e foarte murdara, cu spume(nu e o figura de stil). Pe ea plutesc doua rate. Ori s-au adaptat ori vor muri curand. O iau pe Calea Victoriei, in sus…

13 thoughts on “PRIN BUCURESTI

  1. Ma bucur ca vii aici:)
    Acasa, nu?

    Iti dau un sfat mic mic de tot: Ia-ti cea mai pufoasa si calduroasa bluza pe care o ai, sa-ti tina de cald zilele astea. Vei avea nevoie!

    Iti urez drum bun si… daca ai nevoie de ceva,just name it:)
    PS: In ce zona ai sa stai (daca se poate sti)?

  2. Nu e prea multa iubire pe strada aia..imi place cum suna. E trist, asa e, nu pare sa fie multa iubire pe strada aia, si totusi…ortodoxia nu e reprezentata numai de “sfantu'”, numai de oamenii care merg sa se roage la el. Si mai mult, sfintenia “sfantului” asa imprecis denumit de tine nu e cu nimic diminuata de noi, cei care mergem sa ne rugam acolo.
    Imi place sa cred ca Dumnezeu se uita la gandul bun al omului, la efortul lui de a merge si a sta in picioare cateva ore in loc sa stea la televizor, si nu la imperfectiunile si la ne-iubirea pe care ai vazut-o tu.

  3. Experimentez aceleaşi senzaţii, aproape zilnic. Am fost pelcată pentru vreo două săptămâni din ţară şi s-a acutizat deja emoţia asta amăruie pe care mi-o produce regretul că lucrurile stau aşa… Mi-aş dor aşa mult să văd seninătate în ochii oamenilor… Să facem schimb de seninătăţi… Nu înţeleg de unde vine întunericul ăsta care se lasă peste suflete😦

  4. Oh, Lola! ce clipe nebune, traiesti, da bucurestiul nostru, “capitala intregirii neamului”, oh, trebuia sa traiesti acest bucuresti de astazi..
    deosebit scrisul tau, emotionant si natural! traiesti si pleci, traiesti…!

    • Sunt curioasa de care dintre Campulunguri vorbesti: Muscel sau Moldovenesc? Am citit pe blog cum ca aici ai vrea sa te retragi la un moment dat …si eu merg des in Campulung Muscel, imi place mult dar si Moldovenesc e superb.🙂

  5. Am aflat de care Campulung vorbesti!🙂 Si eu am fost in septembrie si octombrie 2009 pe acolo. Minunat!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s