GHEATA

Imi place cand oamenii spun direct ceea ce cred si spre norocul meu, in ultima vreme relatiile cu cei din jur au ca miza sinceritatea. Azi cineva mi-a spus ca desi atmosfera de pe blog e atat de calda in conversatiile private par rece, severa. Asa e, si nici macar nu a vazut ce atitudine intepenita pot avea uneori fata in fata. Invelisul meu exterior e cam inghetat. Ma simt total diferita pe sub el si m-a incomodat multa vreme. Am fost mereu prea inalta, prea stangace, prea serioasa, prea putin comunicativa si prea complexata de toate astea. Acum m-am impacat numai ca e greu sa fac vizibila schimbarea, sunt lucruri cu care inca ma familiarizez.

DSC04048

Ani de zile am incercat sa ma apar de agresiuni mai mult sau mai putin inchipuite si poate fi un zid ridicat de mine, sau poate asa am fost dintotdeauna. Bunica imi spune mereu “doamne, rea ai mai fost”. Povestirile ei despre mine copil ma arunca departe de ideea de prunc dragalas, venit pe lume sa bucure. Nici eu nu ma bucuram prea tare pentru venirea aici. Una dintre cele mai indepartate amintiri este a starii de sila. Imi amintesc perfect camera in care eram(cred ca aveam vreo 4 ani), pe tata intrebandu-ma ce mi-e si pe mine raspunzand ca mi-e sila. Pastrez intacta senzatia cuvantului cu gust de cenusa, pornind de undeva din stomac. Ma rog, pot fi multe explicatii ale felului in care sunt, dar ele nu duc neaparat la o concluzie. Ce stiu sigur e ca m-am simtit foarte mult timp singura, impotriva celorlalti. Cand am realizat ca oamenii sunt de fapt propria mea oglinda, ca ceea ce detest la ei detest la mine, ca daca nu-i iubesc e fiindca n-am pentru mine nici un pic de compasiune, atunci a inceput schimbarea.

DSC04064 

Unii au trecut peste raceala mea, m-au vazut cum sunt in profunzime si am ramas prieteni buni. Maria rade si zice ca sunt un vulcan in Antartica. Ea stie cat ard pentru orice sub aparentele gheturi. Acum primesc de la multi dintre voi marturisiri  foarte personale si imi dau seama ca am reusit sa-mi crap coaja asta afurisita, daca simtiti ca puteti sa faceti asta. E un mare dar faptul ca veniti asa spre mine. Increderea nu se poate invata de unul singur, nu se poate exersa la perete, ca tenisul. Realizez ca vorba “daruind primesti” e  plina de sens. Pacat ca multe cuvinte s-au tocit si suna ca niste tinichele, dar analizate putin sunt inca indicatori buni. Doar experimentand starea pe care o sugereaza poti realiza asta.

Ma pun in fiecare margica si in fiecare cuvat fara grija ca ma voi termina. Ma risipesc cu drag, pentru ca n-am ce sa adun, primesc ca sa dau mai departe, incerc sa ma golesc de orgolii si de toate prostiile ca sa poata trece prin mine lumina. Sper sa se topeasca gheata de la suprafata, exteriorul sa reflecte interiorul, iar ceea ce cuprind sa ma cuprinda. Va multumesc ca sunteti parte din procesul asta si ca ma ajutati in drumul meu.

DSC04098

bannercatalog09

30 thoughts on “GHEATA

  1. Multumesc Lola pentru informatie….voi cauta Cartea Portocalie…..toate incursiunile tale literare ne identifica noi repere ale sufletului …..te asteptam cu drag printre noi in fiecare zi ….sa-ti dea Domnul zile fericite pe cat ne dai tu nou tuturor la un loc.
    ps.o carte distractiva va recomand Mananca,roaga-te,iubeste….Elizabeth Gilbert….e spumoasa si plina de haz pentru vacanta,cred ca fiecare femeie trebuie sa o aiba in bagajul.

    • Roxana
      Am vazut-o de vanzare la Ki-life, magazinul cu produse bio din piata Amzei.
      Apropo de incursiuni literare chiar am citit curand pe un blog cum Oana Pellea a scris o carte lipsita de forta, nerelevanta, cum cei care citesc asa ceva sunt niste oameni de toata jena.
      Chiar ma gandeam ce inutila e vehementa asta… dar sa ne bucuram de lucrurile mici lasandu-le celor care vor sa-si consume timpul cu cele grele si serioase, care pun probleme.
      Mi-e tare drag sa vin zilnic sa ma intalnesc cu voi🙂

  2. si eu am simtit usoara “raceala” despre care povestesti si, inteleg ca din gresala, era s-o iau personal:-))….era un documentar de curand pe discovery unde se spunea ceva la modul ca trebuie sa iesim din zona de confort ca sa realizam cata diversitate si posibilitati sunt…”gheata” e o redutabila arma de aparare impotriva gandurilor si senzatiilor despre care numai tu stii…multe autofabricate, dar poate si mai multe induse de situatii reale…..nu cred ca trebuie sa te schimbi, atat timp cat “centrul” e cald :-))…pana la urma, sunt mii si mii de moduri de exprimare in jurul nostru, unele mai clare, altele mai putin, important este sa incerci sa oferi in permanenta ceva, fie cat de subtil posibil :-))…..

    • E adevarat ca la adapostul ghetii se poate crea o zona de confort, dar e atata pustiu, atata teama, atat realitate fabricata. Acolo sunt doar umbre ca in pestera lui Platon, viata e altceva. De asta e necesar focul, sa faca lumina si sa incalzeasca, sa putem vedea.
      Probabil trasformarea se face de la sine, nu-mi mai fac probleme

  3. Invelisul cel afurisit… M-a tinut si pe mine multa vreme departe de ceilalti, niciodata nu ma puteam integra, nu puteam macar dechide gura sa incep o conversatie marunta. A trecut mult timp pana mi-am dat seama ca nu ei ma exclud pe mine, ci eu ii exclud pe ei. Acum intalnesc oameni in care ma vad cum ai spus si tu, ca intr-o oglinda, dar in oglinda vremurilor apuse. Le este greu sa interactioneze, sa se deschida si se mira cu cata usurinta pot face eu asta. Habar nu au cat am stat eu ghemuita, inchisa intr-o nuca…

    • Dee Dee, cu siguranta cei care s-au luptat sa iasa din nuca pot intelege ce traiesc ceilalti care nu au facut-o inca si sa aiba rabdare, compasiune, sa le intinda primii mana.
      E miraculos sa putem interactiona, sa ne dam spatiu, sa fim atenti la celalat nu la ce urmeaza sa-i zicem ca sa parem interesanti sau inteligenti. De la un punct incolo lucrurile astea nu mai conteaza.

  4. Pe mine , m-a tinut urata si scrobita vreo 30 de ani.
    Si, marturisesc, ca ma mai trezesc , din cand in cand, facand remarci acide sau uitandu-ma urat. Imi revin, totusi…
    Una peste alta, cum spune un bun prieten de-al meu ( poate cel mai bun), “gheata” despre care vorbesti nu se topeste decat cu o caldura venita din interior, care devine o transformare. Cel putin , asa cred….

    • Viviana, in primul rand iti multumesc pentru felul tau deschis de a fi si ma bucur ca ne-am intalnit in perioada asta a vietilor noastre – vremea incalzirii globale🙂

  5. wuau!….locul asta este pentru mine una din oglinzile “adevarate” in care imi vad nu numai coaja, cat si miezul…..ma vad pe mine si pe cei din aceeasi familie cu mine, cei care vibreaza pe aceleasi lungime de unda cu sufletul meu … numai stiu, cine spunea, ca venim in “familii” (de suflete) aici (scarlat demetrescu sau lazarev) … venim sa invatam unii de la altii, sa ne privim in adancurile sufletului, sa ne iertam, sa ne inteleptim si sa invatam sa iubim neconditionat… traiesc de vreo 40 de ani aceste senzatii, aceleasi cu ale tale Lola, aceleasi cu ale voastre…am inteles si am acceptat f greu, ca pentru binele sau pentru raul care pluteste in viata mea eu sunt singura care raspunde….nu am voie sa pun vina nefericirii mele pe umerii celorlalti…am inteles ca daca nu ma iubesc eu pe mine, cu toate cele, nu ma vor iubi nici ceilalti… ca daca nu ma iert eu pe mine, ceilalti n-o vor face nici atat…aici este unul din putine locuri unde vorbesc chestii d’astea “mai ciudate” si intalnesc “ciudate” si “ciudati” ca si mine, cu care vorbesc aceeasi limba si impart acelelasi nelinisti si intrebari…m-am saturat de mastile construite cu atata migala, in ani de zile, masti pe care le-am purtat, pentru a ma ascunde de cei “neasemeni” mie, care ma eticheteaza ca “nebuna” si “increzuta” si “rece”, pentru a ma feri de cei ce ma pot rani cu vorba, cu fapta sau cu zambetul lor ironic…inteleg acum, aici, cu tine, cu voi, ca trebuie sa las focul din interior sa topeasca gheata, masca exterioara, sa nu mai imi pese de etichete…sa-l las pe Dumnezeu sa hotarasca, care sunt sufletele care vor supravietui acestui foc si care nu….sa-l las pe el sa judece…aplicand legea Lui, a iubirii neconditionate, se vor alege firesc apele de uscat…ii voi gasi mai usor si mai repede pe cei asemeni mie, se vor alege mai repede cei neasemeni mie, si undeva, pe acest drum, poate, ii voi ajuta pe altii sa inteleaga pe ce parte a drumului sunt….ma pun cu totul in palmele lui Dumnezeu …sa fie oare un semn, ca El e de acord cu mine….tocmai ce pamantul s-a cutremurat pentru o fractiune de secunda…si vine dinspre ape….Dumnezeu sa ne ajute pe toti…sa ne purificam prin foc si apa….Iti multumesc si eu, Lola…

  6. asa, offtopic, de unde ai rochia?
    lumea in care traim acum se axeaza pe cum pari si cred ca daca pari intr-un fel asa si esti, foarte rar e cineva interesat daca nu cumva esti altfel, dar nu stii sa si pari asa. si e bine ca ti-a spus ca pari de gheata, e bine ca vrei sa nu mai pari asa. macar nu tot timpul.
    si e foarte bine ca iti doresti sa topesti gheata, nu sa ingheti vulcanul.🙂

    • E o rochie veche de cativa ani luata pe nimic de la mini prix, dar e rochia in care ma simt foarte femeie. Imi place originea ei modesta contrastand cu frumusetea si caldura pe care le emana.
      Nu vreau sa construiesc iluzii, nu vreau sa traiesc demonstrativ, sa starnesc admiratie sau dependente. Vreau sa ne recunoastem unii altora sublimul fara urma de orgoliu si fara grade de comparatie. Asta inteleg prin iubire. Ar fi un nonsens se inghet vullcanul.

  7. Draga Mo
    Sub toate formele pe care le avem suntem cu totii aceeasi farma de divin. Unii intelegem mai repede, altii mai tarziu, dar asta e lectia tuturor pana la urma.
    Cat am mai suferit simtindu-ma ciudata, cat m-am mai intrebat de ce nu sunt ca ceilalti si uite cum toti ne-am simtit la fel pana am realizat ca ne separam singuri cand suntem unul si acelasi lucru.
    Daca ne gasim intre noi “ciudatii”, probabil a venit timpul pentru asta.
    E foarte frumos ca se intampla asa…

  8. imi place mult ce-ai scris. m-a bantuit ce ai scris ieri si as fi vrut sa te incurajez, dar simteam ca nu e vorba de asta…
    imi place mult preocuparea asta de a fi “in asa fel incat sa treaca lumina prin, iar exteriorul sa cuprinda interiorul”. imi place mult ca blogul nu e o incercare de a-mi impune o solutie, nu are definitii si nici sentinte. e frumos ca se intampla asa…
    ca o simplificare, un drum spre gratuitate pe care-l facem (incercam/pretindem) fiecare cu sine si impreuna toti ciudatii si ciudatele…. pana la urma, nimeni nu e singur in lumea asta…. multumesc, Lola!

    • Draga mea cred ca exista cai pentru fiecare dintre noi si toate sunt la fel de bune. Ne aduce impreuna cautarea aceluiasi lucru, indiferent de drumul ales individual.
      E chiar frumos…

  9. Stii ce-i chinuitor (e cam tare cuvantul)? sa urci in lift cateva bune etaje cu colegi de-ai tai si nimeni sa nu gaseasca nimic de zis. tacerea asta e mai dura ca niste coji tari care se lovesc una de alta. caut in cap innebunita un subiect de conversatie (o vreme, la inceput, ii intrebam daca s-au blocat vreodata in liftul ala, ca mai e unul, dar prea multe raspunsuri afirmative m-au facut sa regret “tema” aleasa). Poate si ei cauta in capul lor, poate… Ideea e ca usile se deschid, se inchid cu o urare scolareasca si calaie de “o zi buna!” si atat. ideea asta de a nu dori sa intri sub carapacea celuilalt, pentru ca efectiv nu te intereseaza e aiuritoare !!

  10. Te vede omul si nu stie ce sa zica despre tine. Si-atunci, cel mai lesne ar fi sa-ti zica: inger-copil-femeie.
    Esti intr-un fel in care sunt foarte putini dintre oameni.

  11. Eu personal nu am simtit aceasta raceala la tine, acum stau sa ma intreb de ce… Cred ca am vazut de la inceput dincolo de ea si cumva am simtit-o mai degraba ca pe un soi de precautie.

    Si eu am trait cu angoasa ca lumea se imparte intre mine si ceilalti; uneori inca ma mai bantuie senzatia asta, ca un mecanism care vine de dincolo de mine. Doar ca lipseste inversunarea pe care o aveam inainte, cand simteam asta. Pentru ca pe atunci ma teroriza distanta asta pe care o simteam atat de mare intre mine si ceilalti. Acum, cand apare sentimentul, reusesc sa il trec prin filtrul ratiunii si cel mai important, nu ma mai sperie. Si cred ca atunci se sperie el, pentru ca aluneca usor din mine.🙂

    Faptul ca benim spre tine e un dar pe care ti-l faci singura, de fapt. Eu cel putin nu ma deschid foarte usor in general. O fac numai atunci cand simt ca sunt primita dincolo cu caldura. Si tu asa m-ai primit. Asa ne primesti.

    • Andhra
      Eu stiu ca am raceala, dar pe unii ii deranjeaza mai mult, pe altii mai putin. Intr-un fel asa se si aleg oamenii in cei dispusi sa vada ce e dincolo de ea si in cei care nu vor. Lucrurile functioneaza destul de simplu.
      Daruind, primesti capata sens, vezi?
      Bine ca am reusit sa intelegem asta

      • Da, e unul dintre cele mai adevarate si frumoase lucruri in viata. Si unul din putinele clisee care sunt clisee doar prin utilizare frecventa, nu prin substanta.🙂

  12. draga moni,
    oamenii nu vorbesc in lift, pentru ca este un loc unde se incalca spatiul intim, de 30-45 de cm. spatiul intim este vital si oamenii sunt foarte atenti sa nu ii lase in acest spatiu decat pe cei foarte dragi si apropiati. la fel este si in metroul sau autobuzul aglomerat- te simti bine daca esti aproape si vorbesti cu prietena ta, dar nu iti e la fel de usor cu o colega oarecare de serviciu.
    cand spatiul intim e incalcat, nimanui nu ii e usor sa se uite in ochii celorlalti, sa ii atinga sau sa vorbeasca. de aceea au lifturile oglinzi, sa para locul mai mare, sa nu mai fie lumea asa stresata.

  13. Dragelor,
    Va spun cu toata sinceritatea ca aparitia acestui blog mi-a inseninat multe zile. De la inceput am apreciat talentul, sensibilitatea,seriozitate,curajul acestui sufletel de omulet.
    Am plans de multe ori citindu-i povestile de viata si m-a uimit puterea ei de a invinge atatea necazuri,chiar nenorociri.
    Mereu am simtit-o aproape de sufletul meu si am asteptat cu nerabdare intalnirea de la prima ei expozitie,la care am fost invitata.Acolo am ajuns cu intarziere,iar de emotie n-am recunoscut-o.Ne-am regasit repede,am schimbat doar cateva cuvinte,dar cred ca de atunci s-a stabilit intre noi o legatura frumoasa,speciala.
    Sper din tot sufletul ca sentimentele sunt reciproce si va spun sincer ca ea mi-a facut cea mai frumoasa surpriza din acest an,cand in randurile scrise parca in 7 mai,spunea cu duiosie ca ma percepe ca pe o prezenta materna discreta, care are grija de ea intr-un fel aparte. Doamne, ce vorbe minunate si ce suflet cald se ascunde sub ,,gheata” LOLEI NOASTRE !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s