PASTE FERICIT

 

Am primit daruri sa-mi impodobeasca sarbatorile.

Concertul domnului Lese la care nu am reusit sa ajung in Bucuresti, transmis de TVRi si fotografiile de la Rodica, pe care le-a facut anul trecut, de Paste, in Bucovina, chiar la Campulung Moldovenesc, acolo unde am trait irepetabilul timp al copilariei.

hpim05991

De Paste, aveam intotdeauna haine noi, dar mie imi placea sa port catrinta, bunda cu dihor si camesa cu pui. Ele miroseau ca si camera buna a ceva nedeslusit parca a ceara si lemn. Incaltam pantofii de lac pe care bunica imi spunea sa-i “crut”.

In dimineta Pastelui primeam anafura si ne spalam pe fata cu apa sfintita dintr-o cana in care erau un ban si un ou rosu.

Imi amintesc précis un moment din acele zile. Ma vad coborand pe aleea care ducea spre poarta. Talpa pantofilor era tare, costumul popular ma facea sa merg un pic teapana. Imi purtam solemn straiele care numai obisnuite nu erau. Toata iarna vazusem femeile din jurul meu tesand la razboi, torcand lana, participasem la depanatul ghemelor, invatasem sa cos. Era atata taina in toate astea imprumutata si hainelor mele.

hpim0617

Se desprimavarase si era un soare aproape fierbinte. Nu tin minte unde ma duceam, probabil in drum sau in gura ulitei, sa ma grozavesc, dar parca simt mirosul camasii aspre, spalate cu sapun de casa, si al dealului mustind de apa zapezii topite, nelinistea primaverii si neclintirea zilei de sarbatoare.

Nu stiu unde raman toate amintirile astea. E ca si cum as fi fotografiat secventa aceea de viata iar acum am activat-o misterios.

hpim0614

Mi-e tare dor de bunica.

Hristos a inviat!

bannercatalog09

21 thoughts on “PASTE FERICIT

  1. Chiar și numai dorul de bunici încălzește inima. Din păcate ei mor de obicei înainte de a ne da noi seama cât de mult îi iubim. Aveam o colegă de serviciu care era tare nervoasă pe bunica ei, care locuia iarna cu ea, și am îmbunat-o povestindu-i cât de tare mi-aș dori ca bunicii mei să fie încă în viață. Măcar alți bunici să beneficieze indirect de dragostea mea. Dar îi văd în toți bătrâneii, pe care îi respect enorm și tare mi-s dragi. Mai ales pe cei care i-au cunoscut pe bunicii mei, ohoho, cât îi mai descos și îi las să povestească. Îi ascult fascinată și coversațiile cu ei îmi îmbogățesc viața…

  2. “Nu tin minte unde ma duceam, probabil in drum sau in gura ulitei…”

    Cat de simbolic rezoneaza aceste cuvinte, ca o muzica armonioasa, vibrand concentric dinspre cea care esti tu acum, si reintorcand totodata in tine varsta aceea magica, a copilariei!…
    Si eu mi-am amintit de bunica mea, ca-n fiecare an de Paste…

    M-au impresionat profund randurile tale!…

    Hristos a inviat!

  3. M-a emotionat mult ca darul meu neinsemnat l-ai primit cu atata bucurie si caldura. Ne-ai facut sarbatoarea mai frumoasa plimbandu-ne cu nostalgie pe cararile copilariei.
    La Campulung Moldovenesc am sentimentul ca sunt intr-un loc rupt din Rai. Acolo este o armonie divina intre natura, frumusetea sufleteasca a oamenilor, respectul lor pentru cei plecati in nefiinta, graiul, obiceiuri, traditii…Este sublim.
    Fie ca Invierea Domnului sa va aduca in suflete:lumina,incredere,iubire si speranta!

  4. Hristos a inviat!Lumina si pace sa dea Bunul Dumnezeu!
    La Campulung Moldovenesc am vazut pentru prima oara oameni imbracati in costum traditional pentru slujba de duminica;a fost un sentiment viu de sarbatoare si de…respect.
    Sunt oameni darnici ,primitori,gata sa te ajute oricand,adevarati crestini,cred ca si de aceea e asa frumos la ei(la tine ,Lola!).

  5. Adevarat a-nviat!
    Din pacate, uneori, oricat de mult ne-am dori, nu putem fi acolo unde se afla sufletul nostru, alaturi de cei dragi noua. Poate ca acestia nu se mai afla printre noi, poate ca altii sunt departe, poate ca imprejurarile sunt neprielnice. Mi-as fi dorit sa fiu alaturi de bunicii mei in noaptea de Inviere si in ziua de Paste, dar acum, cand iti scriu, sunt la serviciu. Mi-e bine, dar si mai bine mi-ar fi fost daca ma aflam acum in casa bunicilor mei dragi. Cine stie cat timp mai au ei pe-aici…
    Paste fericit!

  6. Adevarat a inviat! Apropo, Lola, anafura care se mananca in dimineata de Paste se numeste chiar asa, pasti; este speciala, de fapt nu e anafura, se pregateste doar in zilele de dinainte de Paste si se mananca doar in zilele Invierii, spre diferenta de anafura care se gaseste la biserica in fiecare duminica si se mananca dupa Impartasanie, cand tii post sau pur si simplu duminica, dupa slujba, inainte de a te aseza la masa.

  7. madru tare si impresionant … aistia is campulungenii oameni ai mutelui cu frica lui Dumnezeu care au un legamant cu cei dinainte prin portul lor si prin grai

  8. Hello:*

    Stiu ca e putin cam aiurea sa scriu mesajul asta acum, dupa ce Pastele a trecut, insa acum am dat peste el, cautand material pt proiectul necesar la facultate.. despre Campulung Moldovenesc:). Si am ramas, cum raman deobicei cand citesc printre randurile post’urilor tale.. acel..”Wonder.”

    Si ma regasesc mereu in acel “feeling”…
    Si ma simt uneori ciudat sa vad ce zic altii despre Campulung.. uneori ma gandesc daca e chiar asa mare diferenta in a trai de mic intr`o zona ca aceasta..si un oras din alta zona sa zicem..si mai mare.
    Dar probabil ca depinde si de caracterul fiecaruia si cat de profund traieste..si simte, ca sa fie diferente vizibile in modul de trai. Cred..

    Si totusi in final.. cand ajung obosita si satula de aglomeratia din orasele mari, trafic, totul pe fuga, etc.. In patul meu umil cu fereastra spre apusul din Campulung imi regasesc linistea..vorbind cu mine’n gand: ” Ce ciudat si bine e …”

    Scuza-ma daca pare un comentariu stupid sau..fara sens, insa..am simtit pur si simplu nevoia sa il scriu, dupa ce am citit tot ce este mai sus:)

    Hope you’ll live everyday a peaceful day, in any corner of this world!

    Pupici!

  9. Raluca -Maria
    Pastele a trecut dar Campulungul imi va ramane mereu cel mai drag loc de pe lume. Se poate trai acolo. As putea trai si chiar ma gandeam ca daca va trebui vreodata sa ma intorc in Romania m-as duce la Campulung sa stau.

  10. ACEST ORAS MIC DE MUNTE AJUNGI SA-L APRECIEZI SI SA REGRETI CA AI PLECAT DE ACOLO DUPA ANI DE STAT IN ORASE MAI MARI ,CU ZGOMOT,TRAFIC,PRAF SI MULTE BETOANE. EU CEL PUTIN ASA VAD SI PERCEP LUCRURILE. IMI PARE RAU CA NU AJUNG ACOLO UNDE AM COPILARIT DECAT DE DOUA ORI PE AN SI ATUNCI NU MAI MULT DE DOUA SAPTAMANI……..

Leave a reply to kay x