Balcicul a fost un loc unde mi-am dorit neaparat sa ajung. Aceeasi chemare fara nume, aceeasi nostalgie fara obiect ca si in cazul Portugaliei.
Am ajuns si mi-a placut atat de mult, incat, cand s-a pus problema sa plecam din tara, Balcicul a fost una dintre posibilele destinatii. Emigranti in Bulgaria… Desi, probabil ar fi spus toata lumea ca ne-am pierdut mintile eu m-as fi mutat acolo daca n-ar fi fost viitorul copilului si limba bulgara la mijloc.
Altfel, m-am indragostit la prima vedere.
Urma sa ma intorc din Vama cu Mariuca si iubitul ei din timpurile alea.
„Hai acasa prin Bulgaria, trecem pe la Balcic” mi-au zis. Un drum alternativ, un pic de aventura? Sunt entuziasmul insusi cand e vorba de asa ceva. Exteriorizez putin dar traiesc tot.
Aveam niste emotii ingrozioare. Dupa punctul de frontiera, pustiu si somnoros la ora pranzului am luat-o pe un drum la fel de prost ca ale noastre, dar ce conta. Pe marginile lui era plin de cantalupi. Mie imi veneau cuvinte unele dupa altele si le notam intr-un carnet sa nu se piarda
Te-am ghemuit in miez parfumat de cantalup/ Printre samburi./ Te-am ascuns intr-o incalceala de raze fierbinti si fire moi de bumbac./ Un rege bun, egiptean,/Mi-a imprumutat pisica lui neagra/ Sa te invete rasfaturi/ Cum ar fi rasturnatul cu burta in sus/ La soare./ Iar o inteleapta nevasta de faraon/ M-a sfatuit/ Sa-ti tin inima-n palma/ Dar sa nu strang niciodata pumnul.
Asa-mi treceau prin cap…
Intrand in oras cuvintele au tacut lasand loc unei stari care nu se lasa exprimata prin ele.
Era atata pace acolo, atata lenesa nemiscare. Marea cuminte, fara valuri, ca un lac mai degraba, avea alta culoare decat la noi. Parca se reflectau dealurile in ea dandu-i nuante verzi. Stradutele in panta, casele albe, micul magazin de unde am luat alune si inghetata le port de-atunci cu mine.
Am prin cutiile ramase in Romania, pe care sper ca voi apuca sa le despachetez intr-o zi, un CD cu ce-am filmat la Balcic. Timpul il va face si mai pretios.
Ne-am plimbat pe mal, pana la palat, am mancat scoici grozave pe o terasa chiar deasupra marii. Am ajuns intr-un fost sanatoriu, lasat in paragina, napadit de buruieni, cu scanduri batute la ferestre, parca bantuit. Linistea lui de cimitir, ne asteptam sa fie sfasiata de un urlet. Am coborat pe un tarm izolat si din apa scoteau capetele zeci de serpi. Dincolo de faleza amenajata, natura stapanea salbatica, mai puternica decat oamenii.
Scriind imi dau seama ce intacte imi sunt amintirile din ziua aceea neverosimila pe care mi-o amintesc in cele mai micii detalii, dar pe care mi-e greu sa cred c-am trait-o cu adevarat.
N-am ajuns încă la Balcic, dar îl visez şi-l simt aproape de când am citit prima oară Pânza de păianjen, de Cella Serghi. Dacă n-ai citit-o, ţi-o recomand! 🙂
Pingback: Lola | Denisuca - nevastă de Coşmar
Lola… esti altfel decat toti oamenii pe care i-am cunoscut.
Ma vrajesc, pur si simplu, descrierile tale.
Si inteleg ca si locurile vorbesc, nu doar oamenii.
Frumusetea Balcicului tu ai stiut-o asculta.
Daca voi ajunge vreodata acolo, de tine imi voi aminti intai si intai!…
Strazile din Balcic… piatra alba impuscata de flori si iarba, piatra alba…verde crud, albastru de mare. Mergeti la Balcic in luna mai!
Draga Lola,
Trebuie sa iti marturisesc ca in fiecare dimineata, in atmosfera speciala creata de mirosul cafelei si muzica de la radio, iti citesc randurile..
Multumesc si numai bine!!
Denisa draga, am scris despre Balcic pentru ca tocmai recitesc Panza de paianjen. Minunata!!!!
Ileana, acolo o sa uiti de toate. E atata frumuseste…
si eu m-am indragostit de balcic si m-am trezit interesandu-ma de case pe la agentiile imobiliare de acolo, dupa ce ani de zile mi-am dorit sa merg 🙂
intr-adevar, pasnic…
Imi place ca de cate ori vorbesc despre ceva foarte drag mie, rezonati atat de frumos. Ce bine ca nu sunt singura…
Lola,
nu am apucat sa iti spun cind ne-am cunoscut, sunt indragostit de Bulgaria, am trait acolo si m-am transformat intr-un ambasador al lor; impreuna cu Anglia & Portugalia , formeaza trio-ul meu amoros
Balcic, ce loc!
cita nostalgie!
in totalitate,
ggb
Draga George
In primul rand ce bucurie ca primesc un semn de la tine.
N-am stiut de dragostea ta pentru Bulgaria care face sa nu mai para asa nebuneasca dorinta mea de a ma muta la Balcic.
Nu stiu Anglia, dar pentru celelalte doua iubiri ale tale nostalgie e cuvantul definitoriu.
Neaparat trebuie sa povestim(oricum mi-e atat de dor de putina ciocolata incat cred ca ma voi opri pe la Venchi direct de la aeroport cand vin)
Draga Lola,
am vrut mereu sa iti scriu, inca de la vizita voastra la Cioccogelaterie, insa am asteptat un subiect potrivit , Venchi ar fi fost prea explicit, eu ador varianta implicita
Bulgaria este o experienta sedimentata, deoarece au trecut mai multi ani, asa ca pot vorbi despre ea
asa este si Anglia , iubirea vietii mele; sa mergi acolo, o sa iti placa mult
Portugalia este recenta si ma paralizeaza, sunt in faza in care sunt foarte fascinat & indragostit
povestim, te astept cind doresti, templul Venchi este deschis mereu
pe curind,
ggb
George,
Pentru povesti si ciocolata vin pana la capatul lumii.
Nici pentru mine Portugalia nu s-a sedimentat. Daca ma gandesc bine chiar imi doresc sa nu treaca prea repede perioada “fascinat&indragostit”
p.s. Templul Venchi are cumva si gelato cu fructe?
Lola,
astazi am facut gelato de: lamiie, banane, capsuni, vanilie, ciocolata alba, ciocolata picanta, ciocolata cu portocale, nuci, iaurt & biscuiti
daca ai anumite preferinte , te rog sa ne spui , sa ne pregatim cum se cuvine pentru vizita ta
multumesc frumos
calatorie placuta
cu drag,
ggb