De ce am plecat de acolo…

 

Am vrut sa parasim Romania de mai multe ori.

Acum 5 ani cu furie…textul de mai jos a ramas de-atunci :

 

« M-am hotarat sa plec la capatul lumii. Vorbesc serios.

Imi iau doi oameni dragi, geamantanele aferente, amintirile si …gata.

Bancul cu viermisorul care traia in balega doar pentru ca acolo era tara lui m-a pus serios pe ganduri.

Eu sunt personajul ? Da, mi-am spus si mi s-a facut rusine… de mine si de copilul meu.

 

 

« Ai grija, acolo nu umbla cainii cu covrigi in coada ! » mi-au dat de stire oameni care imi vor numai binele.

Nuuuu ? Ce nasol!

 

« O sa fii printre straini, n-o sa ai cui cere un pahar de zahar, apa, ulei, etc. » m-au avertizat altii

 

 

Da, imi vor lipsi vecinii care fac gratar chiar sub geamul meu in fiecare duminica, pustoaica nesimtita de la 4 care fumeaza pe balcon si-mi scutura scrumul in casa, dar nu ma saluta, vecinele in privirea carora simt invidia si nedumerirea – inca nu le seman,nu am sunci pe burta, permanent maruntel si miros a altceva decat a ceapa prajita.

 

Or sa-mi lipseasca multii verisori pe care nu i-am vazut de 20 de ani sau cei pe care nu i-am cunoscut niciodata.

Am deja lacrimi in ochi.

Cat despre paharul cu pricina nu l-am cerut niciodata nimanui.

 

“De ce pleci atat de departe?” m-au intrebat curiosii

« De ce nu ? » le-am  raspuns simplu.

 

Despre dragoste de tara si patriotism …

Nu sunt aroganta, nu dispretuiesc, dar nici nu iubesc poporul asta « brav si ospitalier », e o notiune prea abstracta sa-mi starneasca vreun sentiment. Imi sunt dragi doar niste oameni pe care am apucat sa-i cunosc, in rest…nu conteaza.

 Multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut aici, locul in care daca esti bolnav scapi numai pentru ca ai avut zile, unde trebuie sa furi mult ca sa nu faci puscarie, unde grosolania, prostia si tupeul te duc departe…

Multumesc statului ca ia pielea de pe mine oferindu-mi in schimb perspectiva unei batraneti mizerabile, vanzatoarelor ca-mi vorbesc urat, hotilor ca mi-au taiat gentile, oamenilor din autobuz care nu stiu de descoperirea deodorantului.

Ce poate sa ma mai mire cand aici am vazut totul ? Sunt temeinic pregatita pentru viata si am ajuns sa o pretuiesc profund din groapa disperarii mele.

Imi iau nostalgia slava, lenea orientala, tresarirea latina, originile bucovinene, complexele de cetatean extraeuropean si plec pana nu e prea tarziu. Cum v-am spus, tocmai la capatul lumii.”

 

 

Din pacate n-am putut pleca atunci. A urmat o perioada complicata in care s-au intamplat si bune si rele. Revolta s-a stins. Diverse proiecte pe termen scurt au trecut-o in planul doi. Mai tarziu au aparut lehamintea, oboseala. Intrasem intre timp in  categoria numita middle class cu tot confortul si plictiseala aferente. Putea fi o alternativa pentru multi ani, poate pentru toata viata. Bine ca nu putem sta locului, si ne  gandim mereu la cum ar fi daca…

Cum ar fi daca n-as mai simti povara tuturor lucrurilor de care m-am inconjurat?

 

 

Daca lehamitea ma facea sa refuz orice contact cu relitatea socio-politica romaneasca, inrebarea “cum ar fi daca” sapa tot mai adanc.

Cum ar fi daca am vinde casa noastra mult-visata din complexul rezidential X, cum ar fi daca am marita-o pe Mini, la care tanjisem atatia ani si care devenise doar o masina obisnuita imediat ce a fost a mea, cum ar fi sa nu mai dam o gramada de bani unei scoli private de doi lei care nu ne invata copilul decat sa fie ipocrit ?

Cum ar fi sa traim ceea ce doar visam?

 

 

Am renuntat la tot, la mormane de haine si pantofi, la obiectele cumparate compulsiv, pe care nici macar nu mai aveam chef sa le scot din ambalaje, la casa, masina, asigurari, serviciu.

Ce era atat de complicat si apasator s-a transformat intr-un simplu cont bancar. Atat.

 

Va doresc sa traiti macar o data in viata senzatia asta de profunda libertate.

 

 

In ziua in care totul se limpezise scriam:

“Sunt doar eu.

Goală pe sub hainele astea neutre.

În metrou, la fel cu oricare(poate mă trădează încă pantofii).

Sunt doar eu

alunecând ca un peşte.

Eliberată, năucă, neliniştită.

Sunt buzunar plin cu lozuri

si bilet mototolit de o fată blondă,

frunză sau ploaie picurând peste ea.

Sunt pas obosit.

Sunt liniştea unuia care nu mai are ce pierde.”

 

 

Asa am plecat in lumea larga.

Dusi de intamplari, fara o destinatie clar stabilita, doar stiind ca exista un loc la malul unei mari.

Din aproape in aproape am ajuns unde trebuia, asistand la jocul hazardului, primind semne bizare (ar spune unii), pornind in miez de noapte spre necunoscut.

Am gasit locul si rostul si linistea acum cand nu mai avem decat lucrurile esentiale. 

 

Advertisements

53 thoughts on “De ce am plecat de acolo…

  1. Bravo, de 1 mie de ori bravo!
    poate nici nu a fost nevoie de curaj, a fost nevoie doar sa se umple paharul … si ai descoperit ca se poate si altfel!
    MINUNAT!!! MINUNAT!!!

  2. Neaparat scrie o carte , gandurile astea ar trebui sa le citeasca si altii,ar fi pacat sa nu 🙂

  3. se intampla ca la fiecare intalnire a mea cu tine,din playlist curge o melodie ce se imbina perfect cu ce citesc….rolling stones-time waits for no one!
    providenta…

  4. Carmen iarta-ma
    cred ca m-am exprimat aiurea. Voiam sa zic ca pana la o carte(care eu zic ca e lucru mare) si franturile astea de ganduri sunt bune

  5. Wow, m-a impresionat mult, am trait si eu o experienta ca a ta si m-am trezit intr-o tara straina, fara sa am pe nimeni, fara sa cunosc limba (sau mai bine zis vreo limba straina) … dar nu imi pare rau !!! Imi este dor da tara, dar nu cred ca ar reveni sa locuiesc vreodata acolo , m-am regasit mult in cele scrise de tine 🙂

  6. Si mie mi-e dor de Romania, dar de Romania mea nu a lor…
    Stii ce zicea Eugen Ionesco?
    In tara lui stii-tu-ba-cine-sunt-eu nu ma mai intorc

  7. well, iti transmitem invidiile(kiddin’) noastre cele mai sincere…ca ai putut sa nu-ti gasesti motive sa stai. 🙂
    nice touch!

  8. Lola draga…m-ai pus pe ganduri…Nu pot sa scriu nimic acum…o voi face cand ne intoarcem din vacanta…M-ai tulburat ca de obicei.

  9. ingrideas
    Va multumesc pentru simpaticele invidii.

    Daiana
    Vacanta placuta. Astept sa te intorci

    Doamna ca pantera
    Si mie mi s-a facut teribil de dor . Cu ocazia asta am mai primit nostalgice regrete de la cei care umpleau casa in week-end-uri.
    Era frumos, dar am planuri mari si o sa fie mai frumos, tot mai frumos. O sa vezi

  10. Nu pot sa spun decat felicitari! Oameni ca tine imi spun ca nu gresesc cand imi doresc mai mult si nu ma multumesc cu putin (si nu ma refer deloc la aspecte materiale). Cu permisiunea ta, poate o sa imprumut putin din vointa si puterea ta si o sa fac si eu acest pas.
    Inca o data: felicitari si multa bafta in continuare!

  11. simpatica invidie vine si de aici 🙂 inseamna mult pentru mine randurile pe care le-ai scris…speranta libertatii…am sa iti urmez si eu pasii intr-o buna zi…spre o tara unde energia sa vina de la razele caldute ale soarelui si de la oamenii prietenosi si zambitori…nu de la cafeaua data pe gat in cea mai mare graba spre multimea de oameni tristi si uraciosi…

  12. Juliana
    Iti imprumut cu drag. Sa stii ca lucrurile sunt mai grele cand te gandesti la ele decat atunci cand le faci.
    Imi spunea odata o prietena care plecase din tara ce revelatie a avut ajunsa “dincolo”… “Mama m-a invatat ca viata e grea si trebuie sa te chinui, ori in noua tara mi-am dat seama ca viata este exact cum o privesti, si daca stii cum sa te uiti la ea a a naibii de frumosa. A trebuit sa plec atat de departe sa-mi dau seama de asta” Asa mi-a spus si n-am uitat…

  13. bravo!
    de mult nu am mai fost asa de prinsa in mrejele cuvintelor si povestilor de viata…mama cum suna..uuu uu..mircea radu ma asteapta..nu, sincer. sunt ziarista, pictez, ma atrage tot ce tine de arta…poate de aceea a fost asa dragoste la prima vedere cu ceea ce faci si c postezi. si mi a facut mare mare placere sa citesc cateva dintre povestile scrise de tine aici..impartasite:) f frumos. o sa revin:)

  14. e frumos aici la tine, o sa mai vin, argumentele tale sunt the best..niciodata n-am inteles-o pe asta cu “nu osa ai de la cine sa ceri ajutor, o cana de apa”, etc. De parca omul e facut mereu sa traiasca in turma…

  15. @tuvia: multumesc, ma bucura cuvintele tale, cu atat mai mult cu cat la tine pe blog i-am intilnit pe iggy pop, tom waits si kerouac….avem cunostinte comune, nu?:)

  16. hm,.. daca-ti vine sa crezi sau´nu,… si mie-mi merge la fel, dar paradoxal, in sens invers

    poate o sa-ti trebuieasca 15-20 de ani sa ma intelegi, dar probabil va fi prea tarziu, de mult vor fi uitate aceste randuri,..

    nu mi-e prea clar cum e cu acel banc cu viermele, banui oarecum,.. ma intreb daca acel vierme si-ar fi aurit “balega” oarecum, traia mai departe multumit ?!,.. ma intreb, cand vei constientiza ca ai schimbat o “balega” banala pe una ,.. aurita

    cel putin asta e impresia mea,.. fac si eu o mica analogie ,..

    sa auzim de bine 🙂

  17. @MAN: dragul meu, nu am plecat de acolo pentru ca nu ar fi fost balega aurita ci pentru ca sunt prea multi viermi in ea…sa auzim de bine, desi nu prea cred:)

  18. Buna Lola.
    Ti-am descoperit site-ul din pura intamplare si nu imi pare rau.
    Portugalia e tara mea de suflet, tin foarte mult sa ma intorc acolo . Imi e un pic cam greu, reusesc 1 data pe an sa imi vad prietenii lasati acolo, sa mai descopar inca ceva din minunile acelor locuri, iar pasiunea ta pentru fado ti-o impartasesc
    Toate cele bune,bafta multa

  19. Foarte frumoasa povestea…si eu traiesc de cateva ori pe an indemnul asta hai sa ne mutam, hai sa facem altceva…si daca la inceput voiam lucrul asta ca eram scarbita, cu timpul nu mai am curaj…Imi e rusine sa recunosc, insa stiu ca putere am sa o iau de la capat, insa nu am curaj. De aceea te admir din tot sufletul pentru ceea ce ai facut si te astept la expozitie.
    Website-ul este al sotului meu, insa m-am gandit ca o sa iti placa.

  20. @Andreea Hreniuc
    De unde apareti voi oameni frumosi? Unde stati ? Eu credeam ca nu mai sunteti pe nicaieri in tara aia a noastra imposibila.
    Site-ul sotului m-a fermecat.
    Sa stii ca nu e chestie de curaj. Ce crezi ca nu ne-a fost frica? Da’ vine o zi cand zici gata si atunci stii ce ai de facut.
    Cu mare drag astept sa ne intalnim

  21. marturisesc ca sunt shocata! e absolut superb site-ul si ceea ce faci tu. E incredibil ca vad lucruri pe care nu le-am vazut in multe intalniri!
    si….sincer te invidiez numai uitandu-ma la poze
    sa va dea Dumnezeu noroc si liniste sufleteasca.
    Bravo voua!

  22. oau, ce poveste frumoasa 🙂
    mă alătur şi eu admiratorilor. felicitări pentru curajul de a o lua de la capăt.

  23. Inca ma furnica pielea. Am citit acest blog cu infrigurarea si sentimentele pe care le-am avut cu putina vreme in urma cand am recitit (cu mintea adultului) “Descult” . Inca nu-mi vine sa cred ca povestea ta nu este o fictiune, dar imi dau seama si ma gandesc ca am fost un ignorant. Ani de zile mi-am spus ca nu vreau sa plec din tara. Nimeni si nimic nu m-ar fi convins ca am de ce sa plec din tara in care nenea Iancu a trait si a scris despre ceea ce a trait. Nu vedeam nici cu gandul plecarea dintr-o lume fara de care acelasi nenea Iancu s-a stins…si-mi spuneam ca daca el, in Germania (unde tramvaiul venea la timp, berea era rece si venea imediat – nu ca la Capsa, unde “vine baiatu’ ” era un refren definitoriu pentru momentul in care se intampla pana la urma lucrurile in Romania, fata de momentul cand ar fi trebuit sa se intample – sau unde functionarii isi faceau treaba) s-a plictisit de moarte si a murit, de ce sa plec eu de aici, din aceasta tara ce-ti tine spiritul viu si atentia marita? Ei bine, simteam ca dau semne de oboseala si ca mi-ar trebui putina liniste, dar nu credeam ca se poate. Tu mi-ai aratat o usa 🙂 (aproape ca-n “Alice in tara minunilor”). Cred ca o sa incep sa le caut si pe celelalte. Iti multumesc!

  24. Cititorule de bloguri povestea mea nu e fictiune cum nici plecatul nu e rezolvarea tuturor problemelor.
    Uneori e nevoie sa te duci departe ca sa descoperi ceva ce e in tine.

  25. Astazi mi-a zis mama ca la stiri in tara a anuntat ca fiul ziaristului X s-a sinucis pentru ca lovise pe cineva pe trecerea de pietoni. M-a lovit si pe mine in iunie 2006 o masina pe trecerea de pietoni pe care credeam ca sunt in siguranta ca era verde si a plecat nesimtitul in continuare fara sa-i pese si fara ca lumea din statia de tramvai 41 la Lujerului sa sara sa-l linsheze, prea ocupata fiind sa prinda tramvaiul in iuresul strazii care invaluie Bucurestiul superaglomerat si hiperpoluat, m-au atacat si 4 dulai maidanezi pe bulevardul Iuliu Maniu in plina zi (ca ei au drepturi ale animalelor, dar oamenii nu mai au niciun drept la fericire in Romanica) si asta chiar a pus capac la toate mizeriile pe care mi le faceau vecinii detinatori de caini pekinezi isterici, ascultatori de manele la max din casa ori din masini, ce sa mai zic de baiatul care isi ambala motorul in fiecare noapte la ora 0:30 ca sa-i porneaca alarma masinii dushmanului sau, mama ce dor cred ca N-O SA-MI FIE de toate acestea. Sunt si eu la un capat de lume si Doamne Ajuta sa raman aici ca patriotismul m-a parasit imediat dupa lovitura de teatru din decembrie 89 cand am vazut cum cei mincinosi si hoti intorc valorile cu susul in jos intr-o tara cu populatie devenita predominant rroma. Recunosc ca in cazul meu nu a fost vorba de curaj – curaj au avut cei care au trecut Dunarea innot pe vremea comunistilor – eu am plecat la 40 de ani de langa cei dragi doar pentru a-mi trai restul vietii intr-o lume civilizata in care sa ma simt in siguranta. Nu am avut si nu visez sa am bogatii materiale, doar sa pot avea o casa cu gradina pe care din salarii de ingineri nu ne-am putut-o face in Romania nici in vis, sa pot vorbi cu oameni sinceri ca si mine, sinceritatea si onestitatea fiind considerate un mare defect daca traiesti in Romania.

  26. Nu agreez impartirea a nimic in categorii, dar in timp am observat ca prevaleaza cateva tipuri de romani…Sunt oameni care se simt bine in Romania pentru ca sunt parti componente ale mizeriei de ansamblu care cuprinde toata tara asta. Sunt altii care isi autoinduc ideea ca “merge asa”, ca tb sa te resemnezi pt ca (asa cum povesteai tu), “dincolo nu umbla cainii cu covrigi in coada si ajungi sa faci foamea si sa fii singur”. Mai sunt cei care reusesc sa faca abstractie de tot ce e lesie si sa traiasca in lumea lor frumoasa. Si cei care sufera zilnic dintr-o plimbare in cismigiul imputit, dintr-o vizionare a unui program de stiri, dintr-un atac in plina strada, din faptul ca isi vad parintii bolnavi si stiu ca tratamentele lor depind de spagi si de pupincurism, din scarba fata de facultatea care nu te invata absolut nimic, din TOT.

    Alegerea tine pana la urma de structura fiecaruia, de mediul cu care se identifica el/ea… Eu ma agat aici in Romania de acei cativa oameni care imi infrumuseteaza zilele si de lucrurile care imi sunt atat de aproape incat le iau ca atare si ma hranesc din ele, incercand sa supravietuiesc in jegul asta de tara. Cobor din blocul meu situat intr-un cartier periferic al Bucurestiului, cu frica si cu The Offspring sau NOFX in urechi. Mi-e frica vara sa ma imbrac intr-o ie care imi dezveleste clavicula sau intr-o rochie vaporoasa lunga care imi subliniaza tot corpul… Mi-e frica mai mereu de toti idiotii care ma pot agresa incepand cu o injuratura si terminand cu ingramadirea intr-un colt pt a-mi fura un amarat de tel pe care il cumparasem second hand. Am patit atatea chestii urate aici incat efectiv sunt terorizata. Si nu e normal. Si imi doresc sa ajung sa traiesc langa un mal de mare sau ocean, sau intr-un oras cum e copenhaga. Unde sa pot trai in afara unei custi a angoaselor si sa fiu eu insami, sa stiu ca imi voi creste copiii intr-o lume diferita de cea in care eu m-am luptat ca sa ma pot dezvolta frumos.

    Iar entry-ul tau mi-a dat nu curaj, ci incredere.

    Mi-ai facut inca o dimineata frumoasa. Esti ca un drog pentru mine, un drag din clasa in care sunt si razele de soare si linistea.

  27. (iti cer scuze ca am comentat atat de mult la un entry atat de vechi… dar nu m-am putut abtine)

  28. Mi-ai raspuns ca sint curajoasa,din contra eu nu mai cred si sincer in acest moment nici nu stiu cum sint dar e un soi de disperare cind vezi ca nu se schimba nimic si este secolul mitocanilor iar in Romania scara valorilor s-a inversat si nici nu cred ca mai exista.Incerc sa-l educ pe baietelul meu Vlad de 5 ani cu valori dar am si aici sentimentul esecului.Eu sint o luptatoare dar citeodata as vrea sa ma intind si sa sper ca atunci cind ma ridic o sa fiu intr-o alta lume,o lume nomala si corecta dar………..

  29. Tare … rememorez cu ardoare in … nimic … momentul cand m-a scuipat un vecin de cartier ca nu m-am dat din drumul lui, sau imi aduc aminte de fata administratorului care refactureaza facturile de pe firma dansului si isi mai pune si el cate ceva la suta, faptul ca am terminat cu chiu cu vai niste scoli de care acum imi pare rau, imi pare rau de 5 ani pierduti plus inca 4 de liceu, imi pare rau de banii lu tata care i-a aruncat pe studiile mele ca acum sa fiu vanzator si sa o frec literalmente pe tastaturi.
    Deci da vreau sa plec. Cu valizuta si sa nu ma uit inapoi. Pana la urma nu pot lua nimic cu mine in pamant!
    Esti faina!

  30. M-am indragostit..iubesc fiecare fraza pe care o scri si imi e dor de mine cea de acum 4 ani,cea care plecase in Bucuresti sa “se realizeze”:)).A plecat fetita lu mami si tati la facultate,plina de vise,sperante si idealuri,plina de dorinte si ganduri bune,si a sfarsit depresiva,cu facultatea terminata,in chirie si fara servici…dar rad si sti ce e cel mai frumos?in definitiv nu imi pasa in ce tara traiesc atata timp cat iubitul meu imi deschide usa zambind,mami ma suna de 2 ori pe zi pentru a se asigura ca imi e bine si inca nu a pierdut controlu asupra mea(:))asa e ea,nu vrea sa vada ca am crescut),atata timp cat pot sa-i inchid usa in nas administratorei mult prea curioase,atata timp cat pot sa-i plang la telefon lui tati si el sa mi dea puterea de a muta muntii din loc si nu in ultimul rand atata timp cat pot sa-ti citesc blogul si sa-l recitesc si sa plang si sa rad,sa ajung sa te invidiez apoi sa ti zambesc si sa te cred cea mai buna prietena a mea(e destul de freack fraza asta dar asa simt uneori).Imi esti tare draga,si mi-ar placea sa-ti cunosc pistruiatul intr-o zi,si mi-ar placea sa-l felicit pe Dan pentru ca te face sa simti toate lucrurile acelea pe care multe femei nu le vor cunoste niciodata….
    Hug strans si miiiii de margelute colorate..

    • Sper sa te regasesti pe tine dincolo de suma intamplarilor si povestilor vietii tale.
      Ma emotioneaza ca ma consideri prietena ta. Nu e freak ce simti, si eu am prieteni dragi pe care ii stiu doar din scris. Multi nici nu mai sunt pe lumea asta…
      Iti multumesc ca ti-as spus gandurile.
      Sper sa nu-ti piara niciodata increderea si zambetul.
      Te imbratisez
      Lola

  31. …sunt fericita,obosita si vreau la pipi. Ma bucur de ceea ce ti se intampla, stau aici in fata laptop ului de ceva vreme ca “sa te citesc” si am uitat sa merg la toaleta 🙂 Si eu ma gandesc de multa vreme sa plec. Acum sunt in faza aceea de dulce lehamite si oboseala…si lipsa de entuziasm cred. simt ca zilele trec si imi scade tot mai mult entuziasmul si alunec tot mai tare in zama asta de aici. Cred mi-e si frica sa plec….Nu stiu cum sa fac…..Tu ai avut niste lucruri care s-au transformat intr-un cont. Dar ce te faci cand nu ai ? ….. inchid acum, imi pare rau ca o fac asa, cu lucruri din astea concrete…dar il am si pe Toma in camera de alaturi care are 6 luni si il aud scancind… ( apropos….pe Toma era sa-l cheme Vladimir, iar eu sunt sigura ca trebuia “sa te citesc”; am ajuns la interviul de la 121.ro absolut intamplator 🙂 )

    • Draga Oana
      Si eu cred in intalniri.
      Sa stii ca am mai vrut sa plecam o data din tara iar pe vremea aia chiar nu aveam nimic de transformat in bani. Numai o intamplare nefericita ne-a impiedicat, dar lehamite adunasem suficienta cat sa ne dea determinare si curaj s-o luam de la capat oriunde altundeva.
      Fiecare, cred, simte ce e mai bine pentru el asa cum simte si momentul oportun pentru a actiona.
      Multumesc ca ma citesti pana anumite necesitati devin stringente 🙂

  32. cum am uitat ?????…….margelele tale sunt ………minunate, frumoase !!! frumoase de tot !!! de fapt, nu sunt in stare sa gasesc un cuvant bun ca sa intelegi cum le vad si imi pare rau

  33. Buna Lola ..ma numesc Maria si sunt din bistrita..am citit cam tot ce am gasit despre tine pe net..si sincer mi-am dorit foarte tare sa te cunosc …am ajuns intr-o zi intamplator pe blogul tau ,cautand anumite tipuri de cercei si margele(sunt o impatimita a cumparaturilor de zorzoane)si ajunsa aici am fost coplesita de combinatiile de culori,simplitatea si in acelasi timp imaginatiea ,desenele si efectele cu care tu te joci aplicandu-le pe lut.. pur si simplu nu am cuvinte..a fost prima daca cand din munca unui om am inceput sa il descopar fara sa il cunosc..mi-am dat seama ca esti o femeie vesela,plina de imaginatie,visatoare dar in acelasi timp cu capul pe umeri…copilaroasa(cred ca fiul tau este mandru cu o asemenea mamica)..si adepta a lucrurilor cu gust..mi-as dori foarte mult sa vorbesc cu tine pt ca stiu ca am multe de invatat si as vrea sa iti cer unele sfaturi..uitatsem sa iti zic ca si eu iubesc arta,picturile si tot ce tine de “alt ceva” fapt pentru care iubesc sa pictez pe dopuri de pluta ,scoici ,pietre si alte lucruri fara valoare, incercand sa le dau un semns:)…asta fiind si un mod de a ma destinde si a ma relaxa:)…astept sa imi raspunzi..:)

  34. ce pot sa spun, minunat…fara ironie, azi noapte am dormit doar 2-3 ore, Romania deja nu ma mai lasa sa dorm; si de fapt adevarul e ca ma gandesc sa imi iau si eu lumea in cap, momentan sunt la stadiul de “studiu” si adun informatie, pentru care iti multumesc

  35. Bravo Lola. Felicitări întreite: odată pentru decizia de a-ţi alege drumul propriu odată pentru calitatea înaltă a blogului pe care l-ai iniţiat şi încă odată pentru efortul de a afirma deschis motivele opţiunii tale, dând astfel glas sentimentelor altor sute (poate mii) de conaţionali care au ales acelaşi drum.

    Cu admiraţie, Daniel

  36. Pur si simplu sunt uimita de similitudinea simtirilor,de asemenarea gandurilor…Ma bucur ca te-am descoperit,ma bucur ca existi !Traiesc in Munchen,nu tocmai intr-o tara caldutza,nu tocmai langa ocean,nu tocmai cum as fi vrut…dar sunt multumita de mine insami pentru hotararea pe care am luat-o sa plec la “capatul lumii”…Felicitari.

    Nicoleta

  37. Ha,ha,ha…, nu stiu daca mai exista cineva la capatul acestei adrese…, daca ” lolafactory “, asa cum cineva scria, nu este cumva o fictiune…?! ” Romanul s-a nascut poet ” si cate alte adevaruri sunt intre granitele tarii romanesti… 2008 an in care pornit acest text, acum la finele lui 2011 este mai actual ca oricand.
    Sa stai neputincios , caci din lasitate nu-ti vine nimeni in ajutor…, doar pentru faptul ca sunt prea multi cei care neaga iubirea, bunatatea, bunul simt, relatiile interumane si risti altfel sa fii strivit de mediocritate…
    Inca nu imi dau seama, dar din ce in ce mai mult imi vin in gand filmele care redau un camp uscat, fara copaci si pe care se tot alearga bande de SUPRAVIETUITORI… sau cel in care oamenii s-au ascuns sub pamant , ca sobolanii, pentru ca este prea multa poluare deasupra…
    Oare ne indreptam cumva spre autodistrugere? unde sunt anii in care cresteam pui de gaina si copiii mei se jucau cu ei, anii in care pisica avea pisoi si parintii ne lasa sa ne jucam toata ziua cu ei … sau ne apuca noaptea jucandu-ne pe strada in gasti…. dupa fiecare emisiune “intrecerea anilor” ma napadesc lacrimile…, caci : unde sunt anii, unde au fugit visurile noastre, a celor care nu am incetat sa visam…?!!!
    As tot scrie ca o rabufnire, dar il caut pe Dumnezeu caci El este Tot ce ne-a mai ramas ca speranta.
    Multumesc, pentru ca regasesc destui membrii care gandesc pozitiv…, oamenii se aduna , ca uleiul deasupra apei.

  38. M-au impresionat tare mult cuvintele tale, cat de succint ai putut pune “pe hartie” niste simtamante atat de puternice.
    Inca nu stiu daca din pacate sau din fericire, dar nu exista niciun motiv pentru care sa imi doresc a trai din nou acolo, dupa numai 2 ani de cand am plecat.
    E minunat sa te simti liber.

    M.

  39. eu sunt in faza in care am intrat in middle-class, ne-am luat casuta mult visata si ne-am mutat la tara (un pas mic, deoarece incontinuare muncim in capitala), dar e totusi un pas. as vrea sa stiu ca inca existi: scrii asa de frumos si faci margele asa de frumoase…
    eu vreau sa las tot ce faceam pana acum si sa imi implinesc visele mele creative
    mi-e greu si frica sa ma rup de lumea din care vin si am nevoie de ajutor
    nu stiu cum e sa traiesti fara taxe si fara sa dau altcuiva aproape tot ce am castigat…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s