Femeile de la inceputuri

 

 

Voiam sa fiu ca tata. Il adoram. Imi placea cand venea acasa si umplea aerul cu miros de tutun si after shave, imi placea sa-l astept cu mama in piateta de langa Cismigiu, imi placea sa ma plimb cu el serile de vara pe plaja, sa-mi spuna povesti, sa-mi cumpere inele cu piatra verde sau rosie, sa ma poarte aproape adormita pe umeri.

Incercam intotdeauna sa-i starnesc admiratia pentru ca la randul meu il admiram foarte tare.

 

 

 

In acelasi timp universul meu era profund feminin, cu delicii, fleacuri si vorba multa.

M-au crescut femei vitale, autentice, femei care au suferit, au iubit, s-au sacrificat, au mers pana la capat, femei cu neasteptate subtilitati si uimitoare intuitii.

Au stiut sa-mi dea sa duc mai departe ce trebuie dus, fara sa faca din asta o lectie sau o povara. Nu ma luau sa-mi arate, dar gesturile lor mi se pareau cea mai grozava joaca si veneam singura sa ma uit.

Le imitam din proprie initiativa dandu-mi importanta de rigoare.

Mulgeam vaca, ma bagam sa ajut la tot ce presupunea aluat, invarteam roata de la o masinarie infernala care maruntea fanul, ”mergeam cu laptele” (inspaimantatoare aventura nocturna desi nu presupunea decat un drum prin intuneric pana la vecina de alaturi), coseam, depanam gheme de lana, dadeam pana si pe razatoare diverse legume, chestie care unui copil de 5 ani din zilele noastre i-ar fi strict interzisa.

 

 

Tinandu-si mainile mereu ocupate femeile astea isi spuneau lucruri simple.

Pe mine ma ignorau atat timp cat nu faceam vreo boacana, si se porneau sa vorbeasca, sa pomeneasca pe unul si pe altul, dar nu dupa numele lor obisnuite ci dupa niste apartenente care ma bagau in ceata total. Evocau, nu judecau pe nimeni.

Filosofia lor era simpla, iar concluziile similare cu cele ale unor calugari tibetani.

Acum imi dau seama ca matusile si bunicile mele erau zen fara sa aiba habar ce-i aia.

 

Cand oboseam stateam cu ochii inchisi ascultandu-le fara sa mai pricep ce spun si mi se parea ca se fac mici, iar eu sunt din ce in ce mai departe.

 

 

 

Mai erau mirosurile…totul in jur era puternic impregnat de miresme.

Mirosul dulcetii de fragi, mirosul baii saptamanale cu „stroh”(rãmãsitã de fân sfãrâmat peste care se turna apa fierbinte), aroma prajiturilor, a mancarurilor de seara, mirosul de vaca, mirosul laptelui crud, abia muls, mirosul rufariei spalate cu sapun de casa, mirosul hainelor aduse din ger sa se usuce pe soba, mirosul painii calde, mirosul ceaiului de chimen, mirosul surii incinse de soare, mirosul lazii cu malai si cu tarate unde ma duceam pe furis si imi infundam mainile pana la coate.

Toate imi amintesc cumva de femeile copilariei.

 

 

 

Ele au tesut in jurul meu o lume in miniatura, o macheta a lumii mari.

M-au facut sa inteleg cum stau lucruile fara sa ma simt coplesita.

Erau in lumea asta durere si moarte, dragoste si absurd, dar in proportii suportabile.

Asa ca un fel de vaccin.

 

Advertisements

5 thoughts on “Femeile de la inceputuri

  1. Omuletule, te simt intr-un fel special,o fiinta firava,blanda, cu sufletelul mult incercat de intamplari nefericite,dar inzestrat cu mare putere sa treaca peste necazuri si sa se bucure de ce este frumos in viata.Esti f. sensibila si cu mult talent .Sunt uimita de cate amintiri ai reusit sa pastrezi in inimiora ta de copil, pana la 5 ani,alaturi de mama si tata.Timpul petrecut alaturi de ,,femeile de la inceputuri,cred ca in Bucovina ,acel loc de poveste,v-a ajutat sa estompati durerea si v-a dat curajul sa mergeti mai departe. Iti admir zilnic scrierile,lucrurile migaloase pe care le faci,in care pui atata rabdare si dragoste.Sunt lucruri minunate pe care le faci pentru sufletele noastre,admiratorii tai.Bafta si multa inspiratie!!

  2. Draga Ramona
    Femeile sunt din Bucovina si au ramas la fel de grozave ca in copilaria mea. In ciuda varstei au spiritul tanar, ochii vii si o impacare la care mi-as dori sa ajung intr-o zi.
    Ele m-au invatat ca viata nu e buna sau rea, viata doar este.
    Am omis poate cea mai importanta trasatura a lor, pe care am mostenit-o din fericire – simtul umorului.
    Faptul ca oamenii descifreaza mesajul, ca ii mangaie ceea ce fac eu aici e cea mai mare rasplata.O primesc fara pic de trufie. Multumesc

  3. Draga Lola,
    mi-au dat lacrimile cititindu-ti amintirile din copilarie — imi evoca atat de mult propria copilarie. Povestesti atat de frumos si recreezi atat de bine anumite senzatii. Si povestea cu Gavrilut m-a indoiosat teribil. Multumesc.

  4. Pingback: CE NE LEAGA OARE? « lola dream factory

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s