Asa cum am fost sfatuita de cititoarele blogului meu, incepind de azi, fiecare prieten care ne viziteaza va lasa inainte de plecare o fila de jurnal. Un jurnal al vacantelor noastre.
Oana pleaca maine. Acestea sunt gandurile ei.
De atata timp o astept. De un an mi-o imaginez si stiu ca o sa fie mai bine dupa.
14 kilometri pe bicicleta pentru a ajunge langa el, pe plaja.
A meritat de fiecare data. L-am simtit si el pe mine.
Toata ziua s-a zbatut si s-a dat cu capu’ de toate stancile. S-a potolit pe inserat. Ce era in mine pe dinauntru parca scotea el la suprafata.
Dupa opt ore de zbateri, a istovit si s-a potolit. Si eu la fel. Pe inserat incepusem sa ma obisnuiesc cu mine, sa ma accept si poate sa ma inteleg.
Sa-mi fie bine cu mine. In sfarsit. Sa nu ma sperie singuratatea. Si nici gandurile care ma bantuie. Am simtit ca sunt libera si asa vreau sa raman. Nu mai renunt. Nu mai fac compromisuri.
I-am transmis tot ce ma apasa, toate nelinistile, temerile, intrebarile. Opt ore s-a chinuit sa ma dumireasca, sa ma linisteasca, sa ma invete ca mai intai trebuie sa-mi fie bine cu mine. Si apoi cu altii. Si apoi cu El. L-am adulmecat, l-am admirat, l-am savurat, l-am pierdut din ochi, i-am vorbit.
Am mancat un sandwich impreuna cu un cocker. La terasa salvamarilor. Fac sandwich-uri si salveaza oameni.
Spre asfintit, se linistise, si eu la fel. Aveam un zambet care nu se mai putea sterge cu nimic. Eram fericita. A fost unul din acele momente.
Pe tot drumul spre casa, m-a insotit, era in dreapta mea, ma acompania. De data asta calm, sfatos, linsitit. Mi-a transmis ca o sa fie bine. Stie el. “Sindromul omului cu rucsac”, vorba lui Travka.
Pana acum a fost doar un vers. Frumos, suna bine. Acum am realizat. Tot pe drumul de intoarcere, pedaland, cu el in dreapta. L-as recunoaste oricand. Dupa miros. Cu rucsacul in spate. Acum stiu cat de simplu e.
Acesta a fost unul dintre acele momente. Irepetabile. Pentru care le sunt recunoscatoare din adancul sufletului prietenilor mei dragi. Care mi-au oferit nenumarate momente de fericire, intr-un moment in care eram atat de singura. Nu am cunvinte sa le multumesc. Stiu doar ca ii iubesc si ca ma voi intoarce la ei.
Pentru ca…o sa avem multa treaba…:)
Si visul se va implini!
