ACELASI DRUM, O ALTA ZI…

Anumite experiente ne sunt date sa le repetam pana invatam ce trebuie din ele. Uneori vin imediat, in forma identica, alteori imprejurarile difera, dar aduc acelasi lucru spre insusire.

Imi pare bine ca ieri am avut o zi oribila, imi pare bine ca am scris despre ea pentru ca acum am prilejul sa fac o mica demostratie practica a ceea ce tot sustin teoretic.

LUMEA E DOAR ASA CUM ALEGEM S-O VEDEM.

Cred ca ziua trecuta a fost atat de grea din cauza grijilor pe tema mersului la ambasada. Atat m-am framantat incat nu avea cum sa-mi fie bine. Am trait exact ce proiectasem – spaima, angoasa, insingurare. Cazuta in capcana mintii mele, cu realitatea plasmuita de ea a trebuit sa ma descurc.

Al doilea drum mi-a revelat ce trebuia.

Ziua de azi a inceput mult mai bine. Am plecat din start cu liniste, cu sentimentul ca nu se va intampla nimic rau.

In gara, tipul de la casa de bilete mi-a spus ca i-ar placea sa-si cumpere si el bilet sa mearga cu mine la  Lisabona. Am ras sincer, amuzata de idee. Cum ar fi fost sa se ridice de la ghiseul lui si sa vina la plimbare. Asta da gest de libertate. Nu m-am gandit la o aventura cu baiatul de la casa de bilete, dar scena in care el isi lasa balta slujba plicticoasa m-a facut sa uit sa-mi validez cartela. Daca nu o validezi se numeste ca nu ai bilet chiar daca ai platit la casa si se lasa cu amenda de cateva sute de euro. Imi dau seama brusc, dupa ce am mers cateva statii. Ma dau jos la prima oprire. Pana validez biletul pleaca trenul si raman intr-o oarecare gara sa-l astept pe urmatorul. Sunt in Carcavelos. Un loc prin care de cate ori trec imi spun ca e urat. Pana si numele suna ca naiba, mai ales pronuntat in portugheza.

Ha, poate nu intamplator am ajuns aici. 20 de minute am timp sa ma uit in jur. Daca m-am grabit zicand ca e urat? Ma simt bine pe peronul insorit alaturi de o doamna care mananca cirese.

Iau urmatorul tren fara sa-mi fac griji ca e cam tarziu. Cobor in aceeasi gara ca ieri, intre aceleasi cladiri parasite, dar acum vad de exemplu ca trotuarul are un desen incantator din pietre albe si negre, ca peste drum e muzeul de arta orientala, ca podul e foarte colorat.

Unde erau ieri toate astea?

La locul lor, normal, numai ca eu nu eram la locul meu.

Am aceiasi slapi, care nu ma mai deranjeaza, ba chiar cred ca imi fac mersul nonsalant. Oamenii imi zambesc si imi dau prioritate sa trec pe trotuarul ingust. Descopar o scurtatura pe care mi-a fost teama s-o iau ieri, dar care ma scoate la doi pasi de ambasada.

La consulat doar trei oameni in fata mea. Doamna de la ghiseu e vesela si imi zambeste. Totul e complet, totul e posibil. Se rezolva intr-un sfert de ora.

Acum m-am oprit in parc sa scriu povestea.Voi pleca mai departe pe drumul de ieri, voi mananca in oras, voi trece pe strazile care mi se pareau dubioase cerandu-mi iertare ca sunt asa o fraiera uneori.

VIATA CHIAR E  CUM VREM S-O VEDEM

 P.S.

Am plecat din parc si orasul nu mi-a mai fost strain. Am mancat arroz de coelho, adica pilaf cu iepure, intr-un mic restaurant de cartier, am mers agale pana la FNAC si am cumparat bilete la Concha Buika, am auzit aproape tot timpul sunetul clopotelului de la glezna, deci am fost cu mine.

STEFAN CALTIA

Acest om frumos si fiintele lui zburatoare…

Mi-ar placea sa fiu unul din personajele lui Stefan Caltia pentru ca as sti cu siguranta sa plutesc.
N-am sa spun mai mult, va invit sa priviti…

JUST LOVELY

Treaba e aproape terminata, asa ca azi au fost momente destul de lungi cand am stat pe terasa cu mainile sub cap privind cerul. Visam sa mananc nuci si telemea din Matache, cu ceapa rosie, de apa. Curand ma voi deda la placerile astea simple, dumnezeiesti in vulgarul lor.

Imi scrie Maria ca isi imagineaza cum lenevesc la soare cu zambetul meu de motan multumit. Cat ma cunoaste de bine…exact mutra aia o aveam.

Dan vine maine. Casa arata decent (nu ca saptamana trecuta), o sa si gatesc, copilul e pedepsit deci nu e la calculator, cainelui i-am facut baie. Parem…normali.

Pentru ca asta-seara nu pot pune fotografii o sa fac atmosfera cu o varianta delicioasa a melodiei I’m in the mood for love. Am ascultat-o la Radio Marginal cantata de Bryan Ferry. M-am repezit la Youtube s-o caut si s-o rulez de o mie de ori asa cum fac cu orice-mi place.

Acolo dau peste… lovely Jamiroquai 

COPILUL LUI DUMNEZEU

 Mi-am petrecut dimineata pe terasa, la soare, lucrand. Sunt dependenta de lumina si caldura. Desi aici clima e blanda in casa mi-e frig. In virtutea acestei blandeti cladirile nu au incalzire.

Azi am pictat zeci de pisici roz si vaci dungate. Era un moment lenes, pana in pranz, dar departe de efervescenta matinala cand toata lumea pleaca pe la treburi. Ora 11, sa zicem.

 

 

Ma concentram la pisicile mele, dar eram constienta de totul in jur: de gradina vibranta si stralucitor-verde, de ocean, de pasari, de pielea mea incalzita, de briza usoara, de soparlele trecand pe pietre, de doua avioane cu reactie care lasau lungi dare albe pe cerul fara nici un nor…

 

 

Am avut o senzatie … nimic religios, dar in minte am formulat-o prin cuvintele „sunt copilul lui Dumnezeu”. Asa m-am simtit in frumusetea din jur, pictand pisici roz. Numai un parinte atotputernic si iubitor mi-ar fi dat clipele alea binecuvantate, linistea, multumirea de copil iubit.

M-am vazut ca fiind o mica piesa in puzzle-ul urias al lumii, asezata chiar la locul ei.

 

 

Atata timp mi-a luat pana sa gasesc locul asta, atata drum am strabatut, atat m-am intrebat daca exista cu adevarat, dar inainte nici nu stiam bine ce caut. Azi am stiut ca sunt unde trebuie sa fiu, facand ceea ce trebuie sa fac…

JUST A PERFECT DAY…

In sfarsit si-a revenit vremea. Soare stralucitor si miros de iarba abia taiata. Iubesc inceputul de zi (cred ca spun asta a suta oara),  zgomotul cafetierei cand termina de incalzit apa, gustul amarui al primei inghitituri de ceai, mailurile de la voi, discutiile matinale pe messenger, plimbarea cu Tam Tam si momentul in care ma apuc de treaba.

Azi lucrez lut. Miscarea circulara a palmelor e vartej in care intru hipnotizata. Uit de mine amintindu-mi doar cand imi ard omoplatii. Sunt una cu ceea ce fac. Atatia ani m-am rugat sa-mi fie munca bucurie, sa fie una cu viata, sa aiba sens.E un mare dar pe care l-am primit si-l dau mai departe prin franturile astea de lut.

Am inceput ziua vorbind despre fericire si lucruri simple…am continuat-o in acelasi spirit.

La pranz, Lucian, care se tine intotdeauna de cuvant, si care promisese ca-mi aduce „cozido à portuguesa” a batut la usa.

 Cozido à portuguesa e o mancare traditionala. Se gateste doar miercurea la restaurantul unde ia el pranzul si e foarte asteptata.

Minunata destrabalare trebuie sa fie in oala unde fierb amestecate  bucati de carne, carnati afumati, sangerete, costita, urechi de porc impreuna cu fasole, gulii, cartofi, morcovi si frunze de varza. Simpla, rustica, neinchipuit de gustoasa a mers de minune cu un pahar de vin, cu povesti, cu incantarea ca n-am mancat singura. Sunt cativa oameni fara de care nu stiu ce m-as face… Lucian e unul dintre ei.   

Dupa-amiaza n-am avut stare sa raman in casa. Mi s-a facut un dor cumplit de bicicleta, de eliberarea pe care o simt coborand in viteza spre oras. Tocmai la capatul Estorilului m-am oprit. Am lenevit pe faleza incalzindu-ma la soare. Sunt exact in locul in care as fi vrut sa fiu miercuri la 15.30, ma gandeam, fara orgoliu, doar cu o infinita recunostinta.

Intoarsa acasa am mai transformat cateva pachete de lut in bile care acum stau cuminti la uscat. A…si am vazut un film de Woody Allen.

Just a perfect day…vorba unui cantec

CARTI PE CARE LE IAU CU MINE

Ploua ca-n Bacovia, dar mi-e dor de Panait Istrati, de Orientul lui lasciv, de spiritul vagabond, de calatoriile in care am plecat imaginar alaturi de Adrian Zograffi, de iarna cand citeam Chira Chiralina si mi se parea ca aud vanzatorii de salep strigand pe strada.

E in mine ceva nomad care imi face inima sa bata mai repede cand vine vorba de plecat in lume.

„Lumea e frumoasa? Da’ de unde! Toata frumusetea ii vine din inima noastra…”

Cautam altceva in biblioteca, dar am gasit „Mos Anghel”, un volum mic, cu pagini ingalbenite, din colectia Biblioteca pentru toti. Minute in sir l-am mirosit cu ochii inchisi. Parfumul hartiei vechi e fara egal…

Sunt cateva carti pe care le car dupa mine. Asta e una dintre ele pentru ca citind-o, acum multi ani, mi-a raspuns la o intrebare.

Imi spunea mama un basm indian. Era vorba despre un soarece care simtindu-se nefericit in micimea lui si-a dorit sa ajunga, pe rand, pisica, apoi caine…maximul fiind sa devina animalul cel mai mare, mai bogat impodobit si mai puternic – elefantul care-l purta in spate pe imparat.

Mi s-a parut o poveste trista, pentru ca soarecele a ajuns elefantul imparatului, dar si-a dat seama ca nu e deloc fericit cu tot ce obtinuse. 

Daca nu din implinirea dorintelor, din mult si bun, din putere si stralucire, atunci de unde vine fericirea? 

 Panait Istrati, prin Mos Anghel, cel care a avut  si a pierdut tot, mi-a raspuns ca fericirea nu vine niciodata din afara noastra.

TRIDIMENSIONALI

N-am poze, inca, pentru textul de mai jos fiindca n-am nici barbat conectat la internet. 

Ieri pe la miezul noptii am iesit sa vedem de ce urla oceanul. Din casa se simtea o vibratie ciudata, zgomot continuu, ca si cum ar trece pe strada un convoi de tancuri. Tarmul era tacut, cuprins de somn. Ploua marunt, pulverizat, ca o ceata. Nimeni afara. Pare un nonsens tacerea tarmului cand vacarmul era de nedescris. Cu toate astea am putut face limpede diferenta. Uscatul amutise. La cativa metri, dintr-un intuneric opac se ridicau mugete fioroase si trombe de apa. Cazan dracesc era oceanul. Mi s-a facut frig si frica.

Azi a fost la fel de furios. Traind aici, oamenii vorbesc despre el ca despre cineva apropiat. Legatura devine foarte puternica.

E o intindere de apa, la urma urmei, ar spune cei care nu vad decat asta, dar aproape  ajungi sa-l personifici. Respira, se zbucima, ca apoi sa se linisteasca, are zile bune si zile proaste. Totul se petrece la suprafata, in adancuri e mereu linistit.

Il consider o fiinta colosala, care ne arata adevaratele noastre dimensiuni.

Esti mic privindu-l si inveti umilinta, ca pe o pretioasa lectie.

Esti nesfarsit privindu-l si te cuprinde o bucurie potolita pe care o recunosti ca fiind Paradisul pierdut.

Esti adanc privindu-l si nimic din zbuciumul exterior nu mai ajunge la tine.

LOLA DREAM CLUB

Noutati in clubul nostru!

Monica si nunta ei ca-n povesti… Margelele mele au fost acolo, martore la bucurie si la sfanta taina.

LOLA DREAM CLUB CATALOGUE ONLINE

La insistentele generale ale prietenelor mele, am grupat toate fotografiile din LOLA DREAM CLUB intr-un mic catalog.
Il puteti accesa facand click pe butonul de mai jos, sau folosind banner-ul din dreapta de sub butonul catalogului colectiilor. Sper sa va placa!
Bineinteles astept comentariile si opiniile voastre.

CEA MAI TARE PROMOVARE ONLINE

Am descoperit de curind cel mai tare mesaj promotional pe care l-am intilnit online.

avind in vedere disputa pe care o poarta Zoso cu diversi binevoitori, apropo de site-ul Tuborg, ii propun sa le prezinte si site-ul de mai jos.

click pe fotografie si astept parerile voastre!