“…mama mea s-a imbolnavit si nici nu pot sa scriu mai mult despre asta ca nu sunt in stare. pe 20 dec va fi ziua ei si as vrea sa te rog sa ii faci niste margele. sa pui in ele toata dragostea care ne leaga, tandretea si …speranta”
Putem spune te iubesc intr-o mie de feluri. Uneori nici nu e nevoie de cuvinte. Margelele de azi sunt o declaratie de dragoste.
As vrea sa nu vedeti tristetea in ultimele postari ci sansa de a spune simplu TE IUBESC…pana nu e prea traziu.
De-a lungul timpului ne insotesc ingeri, uneori ne saruta pe frunte, alteori ne ating cu aripile. Fiinte dezlegate de greutatea materiei plutesc printre noi mai ales atunci cand ne credem singuri pe lume.
Pentru ei am facut margelele astea si pentru o femeie care acum e trista.
Ni se ararta ingeri
Sa ne aminteasca despre miracolul vietii
Cand pleaca, in loc de lacrimi
Le putem darui inima
Simpla bataie din aripi a unui fluture, poate genera o furtuna in cealalta parte a lumii.Margelele astea erau gandite sa arate altfel, dar pur si simplu n-au vrut sa fie ale acelui timp cand Veronica suferea.
Au venit dupa sase luni, au venit cand trebuiau sa vina…
Emailul tau nici nu putea sa ajunga la mine intr-un moment mai prielnic. Iti multumesc mult pentru ca mi-ai scris! Zilele acestea te-am avut mereu in gand si da, chiar la margele ma gandeam in ultimul timp – ca sa vezi coincidenta! 
Am doar un mic amendament de facut, daca se poate. Daca acum 6 luni am fost lovita destul de rau pe toate planurile si nu gaseam mai nimic in jurul meu care sa imi redea zambetul pe buze, Dumnezeu le-a aseazat pe toate, fara ca macar sa ma astept la asta, mi-a adus atata bucurie in viata si atata multumire incat ma copleseste. Astazi sunt foarte fericita pentru ca am ales sa nu imi mai fac iluzii si sa astept sa se intample una sau alta, ci sa iau exact ceea ce mi se da sa traiesc in clipa respectiva – fie bine, fie rau.
PS: am recitit emailurile schimbate acum cateva luni si randurile mele imi par ale unei straine. Nu o mai cunosc pe acea Veronica din tot ce am citit, am ramas pana la urma blocata in urmatoarele cuvinte, scrise de tine:’Te imbratisez cu drag si vreau sa te simti fericita doar pentru ca esti.’ – SUNT.
Margelele Silviei sunt poezie. Eu n-am folosit cuvinte pentru ca cele ale lui Kahlil Gibran se alatura tulburator, dar m-am jucat cu simboluri.
Veti fi împreuna când albele aripi ale mortii va vor spulbera zilele.
Ah, veti fi împreuna chiar în memoria tacuta a lui Dumnezeu.
Dar sa lasati spatii în împreunarea voastra.
Si lasati vânturile raiului sa danseze printre voi.
Iubiti-va unul pe altul, dar nu incatusati iubirea:
Mai bine lasati o mare miscatoare între tarmurile sufletelor voastre.
Umpleti-va unul altuia cupele dar nu beti din aceeasi cupa.
Dati-va unul altuia din pâinea voastra dar nu mâncati din aceeasi felie.
Cântati si dansati împreuna si fiti bucurosi, dar fiecare din voi sa fie singur,
Ca strunele lautei care stau singure, desi vibreaza cu aceeasi muzica.
Daruiti-va inima unul altuia, dar nu spre pastrare,
Caci numai mâna Vietii va poate încapea inimile.
Si stati împreuna, dar nu prea aproape unul de altul.
Caci stâlpii templului stau unul de altul departati,
Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.” (Kahlil Gibran, Profetul)
“Acum imi doresc mult de tot sa “croiesti” margelele astfel incat sa le faci sa-mi cante.
Si ma repet mai jos:
Ce iubesc eu mult, si in ce as sta cufundata?
muzica - cubaneza, jazz, tango argentinian
caldura care-o insoteste si-ti lipeste muzica asta de suflet si trup
o trompeta singura melancolica…sau mai intensa
un saxofon
de fapt, orice instrument care vorbeste pe limba asta”
Sunt facute in zorii unei zile, in tacerea de la 5 dimineata cand muzica lumii se aude cel mai bine. Sunt fotografiate putin dupa rasarit sa imprumute caldura de la soare…
Azi dimineata am gasit un magazin cu materiale pentru pictura. Imi era cumplit de dor sa lucrez si i-am deschis usa cu mainile tremurand. Mi-am umplut geanta cu tuburi de acrilic, pensule, hartie si aproape am alergat pana acasa. Toate miscarile imi erau accelerate, ca intr-un film derulat cu viteza mare. Abia dupa am facut ceaiul si m-am pregatit de lucru ritmul s-a normalizat.
Prima linie trasa cu pensula… Ma intorc in locul de care mi-a fost dor. Cobor in mine insami, in tacerea lichida a inceputului. Acolo lucrurile sunt simple, clare, abstracte.
Vida e uma coisa diferente
Fereastra din tavan
Inceputul
Povestea lui Mishu Pinguinu’ este spusa de pestele Felix. Pentru ca pestii sunt atat de tacuti e o poveste fara cuvinte. Cele scrise pe margele sunt numai si numai concluzia mea dupa ce am aflat intamplator toata istoria intr-o seara, in timp ce stateam pe o piatra langa ocean.
Pinguinii sunt fiinte foarte delicate
Mishu e romantic
Mishu +Fifi =LOVE
Mishu e prietenul meu cel mai bun(al lui Felix adica)
Mishu locuieste in Bucuresti
E o poveste marina, sau nu, depinde de unde priviti. E o poveste cu flori, inimi, stele de mare, vise, pinguini indragostiti si un peste . Multi nu vor crede ca asa ceva nu exista, sau exista dar nu in combinatia asta. Totusi…
Buna, Lola!
O sa incep cu o poveste…
Eu si colega mea de birou, pe langa amintiri din copilarie si multe alte lucruri pe care le avem in comun, o impartim si pe Cristina:). Cristina e prietena mea cea mai buna, care de peste un an de zile se chinuie sa scape de o boala grava. Ideea este ca acum este in prag de transplant celule stem , este in Austria si are nevoie de tot norocul din lume. Ea de felul ei este extrem de norocoasa, dar am vrea sa ii transferam si o parte din norocul nostru. Iar de cand am vazut prima oara margelutele tale, anul trecut, m-am gandit la ea.
Intai iti voi spune cate ceva despre ea, ca sa iti faci o idee. Este extrem de puternica, este sincera si directa, intr-un mod pe care rar il mai intalnesti in ziua de azi, este foarte calda si tonica si pozitiva si optimista, este om mare cand trebuie, e copil cand poate.
La ce ne-am gandit noi: am vrea pentru ea niste margelute cu simboluri ale norocului, de ex trifoi cu patru foi, cosari, potcoave, ceva in genul asta. Culorile nu conteaza, ideea este sa fie o amuleta norocoasa, care sa o apere si sa o protejeze si sa o ajute sa se faca repede bine si sa vina inapoi la noi, ca ne lipseste foarte tare…
Asta e povestea margelelor amuleta reprodusa asa cum am primit-o.
Au trifoi cu patru foi, sunt rosii din infinita dragoste, au verde pentru vindecare si albastru rupt din curcubeu.
Le-am facut cu toata inima sa poarte noroc.
Livada pe deal intr-o neclintita liniste.
Ionatane rosii intre frunze verzi.
Mere cazand lin ca penele din aripi de inger.
Sfere atingand pamantul usor, fara sa tina cont de graviatie.
Totul se petrece la relanti.
Ridic unul de pe jos si rotunjimea lui imi bucura palma dreapta.
Imi infig dintii in carnea tare. Ea opune o fibroasa rezistenta. Zeama acida imi invadeaza gura sagetandu-mi ascutit incheietura maxilarului.
Gesturile se repeta, sezatiile la fel, pana cand din mar nu mai ramane aproape nimic, dar pot intinde oricand mana sa iau altul.
Stau culcata pe iarba si cred ca viata e misto.
Am mai facut o cutie de tinut vise. Imi place ca oamenii nu le mai lasa la voia intamplarii, ca aleg sa le puna in locuri potrivite . Inseamna ca visele au devenit ceva important pentru ei. Concluzia asta ma face fericita.
Dau la fel de multa importanta interiorului ca si exteriorului. Ceva atat de delicat, cum e visul, are nevoie de un mediu placut ca sa nu se ofileasca.
Pentru visele Antoanetei am ales un cer de vara, cu nori albi si pufosi, din cei care iau tot felul de forme si de la care nu-ti poti desprinde privirea.
In extrior, pe laterale au crescut flori albastre, deloc obisnuite din cauza bizarei culori pe care o au frunzele si tulpinile lor.
Pe capac motanul Tomita mediteaza privind norii.
