Peste un fond sonor monoton, peste griul cuvintelor cu sens pierdut se poate redescoperi limbajul uitat al copilariei, cand lucrurile nu aveau neaparat nume, dar aveau prezenta.

E nevoie de putina disponibilitate. Atat.

„Do you speak childish?

Yes, I do”

Undeva in adancuri am ramas copiii care vorbesc natural limba asta nascuta din mirare. Stim foarte bine si alfabetul ei.

Nimic nu se pierde definitiv. Credem ca am uitat, dar e suficient sa exersam putin.

Pentru inceput in scris poate fi mai simplu asa ca va propun sa luati o foaie si niste creioane colorate. Neglijati putin de treburile voastre de oameni mari, lasati mana si mintea libere. S-ar putea sa fiti uimiti cat de bine stiti sa va exprimati childish.

Mi-ar placea sa vad rezultatele…

Dupa o luna si ceva azi am ajuns in Lisabona. M-am hotarat sa merg, desi nu-mi vad capul de treaba, dar cum rezerva de lut era aproape zero a trebuit sa sacrific ziua de lucru.

Partea frumoasa a fost ca i-am intalnit pe Clarisa si Carlos, am povestit, pret de un ceai, dupa care m-am intors repede acasa la margele .

Asa as fi vrut sa am timp si sa hoinaresc putin, sa dau o tura prin magazinele chic din Bairo Alto. Chiar eram intr-o dispozitie foarte urbana.

In lipsa plimbarii va arat o bratara cosmopolita care pune impreuna patru orase iubite de Iulia(cea care si-a dorit-o) – Paris, New York, Venetia si Bucuresti, unde se poate calatori in voie cu gandul …

Acum ceva timp, dupa ce-am postat “Erotic mood“, am primit o comanda indrazneata.

Citez din mail…

„Poate cererea mea o sa ti se para un pic ciudata ,nu stiu sa o descriu ,dar as numi-o “In the mood of love” …apropos de filmul pe care il recomandai pe blogul tau … asta as dori ,nu iti pot descrie starea ,dar cred ca o cunosti ,este starea de senzualitate si de …amanta ….hmmmm…suna cam urat cuvantul asta …mi-as dori un set pentru o amanta ,fara nume ….pentru o amanta care exista in fiecare femeie ……o amanta care iubeste nebuneste …”

Mi s-a parut provocatoare tema, mai ales pentru ca subiectul e, in general, tabu. Trebuia sa fac ceva suficient de implicit cat sa poata fi purtat la gat si indeajuns de explicit cat sa spuna ce trebuia spus.

Entuziasm aveam sa ma apuc imediat de lucru, dar in fata bilelor brute mi-am dat seama ca nu pot, ca nu stiu cum sa exprim ce mi se ceruse.

Fiind vorba de simturi, de ceva atat de volatil, m-am ferit sa incerc vreo conceptualizare, vreo reducere la abstract.

S-a nascut nevoia unei submersiuni, depasirea straturilor superficiale, spulberarea tiparelor, in primul rand din mintea mea.

Asa a inceput calatoria catre esenta senzualitatii, caci, pana la urma asta cautam.

Am citit despre curtezane celebre, am recitit parti din jurnalele Anaisei Nin, memoriile lui Casanova, m-am uitat la filme porno, am revazut Damage si Non ti muovere, am privit indragostiti pe strada, prostituate, m-am descoperit pe mine insami prin lentila aparatului de fotografiat. Am fost propriul meu voyeur incercand un fel de dedublare.

M-am ferit in continuare de concluzii, de o definire mentala, sperand ca din toate elementele acumulate, intr-o zi sa pot transpune erotismul pe margele.

Ieri am reusit. Desi lucram la cu totul altceva, brusc le-am vazut. Am avut viziunea unui alcov. Un loc in semintuneric fara sa fie promiscuu, un pic decadent doar, ferit de lumina puternica a soarelui. O dupa-amiaza lenesa de august petrecuta in pat cu barbatul iubit. Cateva ore traite cu toate simturile. Pantofi, desuuri imprastiate neglijent, pereti tapetati in matase gri cu modele vegetale, raze precise de lumina strabatand printre storuri, nuditate, voluptuos…

Sunt miere

curgand pe trupul tau,

sau ploaie de vara.

Picaturi

prinse cu varful limbii.

Caise

intre care te-afunzi

rotunjindu-ti palmele.

Catifea.

Te port ca  pe a doua piele

Inlocuind scorojitul meu invelis.

Cu bucurie din ce in ce mai mare,

Cu voluptatea durerii

Ma jupoi

Si ma las cuprinsa de tine.

Seara trecuta a avut  partea ei de magie. Ma simteam destul de rau, imi era somn si frig, dar ceva m-a tinut la lucru pana tarziu.

Dupa ce adorm toti, se lasa o tacere in care si zgomotul propriei respiratii pare prea mult. Raman ca un fel de martor al noptii. Atunci e momentul cand se intampla lucruri. Nimic spectaculos. Din afara nici nu se observa, dar in interior se petrece o schimbare. Sa spunem ca e ca si cum as muta frecventa.

Apar idei care vor sa se concretizeze, ganduri sau imagini, franturi din ceva pe care il presimt mare si frumos.

M-am oprit putin din pictat si ma uitam la zana ciufulita de pe capacul laptop-ului. Nu stiu de ce, in linistea incremenita m-am gandit la copiii nenascuti inca. M-a cuprins un sentiment pentru care eram, poate prea tanara cand mi-am purtat propriul copil. Nu-l pot descrie. Ceva cald si bun pana la lacrimi.

Un copil se naste si il privesti prima oara.

E ca in scena intalnirii din Micul print…

 “Am adormit deci în prima seară, pe nisip, la mii de kilometri de orice pămînt locuit. Eram mai izolat decît un naufragiat pe o scîndură în mijlocul oceanului.

- Te rog … desenează-mi o oaie!

- Poftim ???

- Desenează-mi o oaie…

Am sărit în picioare ca lovit de trăsnet. M-am frecat la ochi. Am privit bine şi am văzut un omuleţ extraordinar care mă privea cu foarte multă seriozitate.”

„Te rog deseneaza-mi o oaie” e o fraza minunata in inocenta si absurdul ei.

Cand se naste un copil iti poate cere asta…si ti se pare normal

Asa s-a materializat starea mea, in obiectul lucrat febril asta-noapte, pe care n-am sa-l explic mai mult de-atat…spun doar ca vine din acelasi loc cu zana ciufulita.

“Love is blind” – blue navy au trecut oceanul si sunt acum la Raluca.

Azi am primit vestea.

Au un mesaj special care asteapta sa fie descifrat…

Azi am incheiat o misiune grea.

Exista o femeie de partea cealalta a oceanului care stie sa ma provoace. Se pricepe sa-mi nelinisteasca mintea si  inima de n-am astampar pana nu gasesc ce vrea sa caut. E un joc de care ma bucur copilareste.

Ei i se datoreaza „mecanica aproximativa”. Cand i le-am trimis mi-a spus ca ne mai auzim noi si am topait in gand.

Noua provocare a sosit cu mailul intr-o dimineata, acum 3 saptamani.

A fost mai generoasa in detalii de data asta, dar treaba mult mai grea…

Ea cu inca doua prietene, romance hotarate si inimoase au marsaluit 60 de km pentru o cauza buna. Si-au adus astfel contribuita la strangerea de fonduri pentru spitale care trateaza cancerul in Canada. Au impartasit o experienta incredibila. Jurnalul celor doua zile e foarte dens in emotii.

La final si-au dorit ceva care sa ramana si sa le aminteasca de toate cele traite.

Alexandra mi-a facut mie onoarea sa imortalizez momentul.

Dupa ce am sters lacrimile alea linistite care se pornisera in timp ce citeam mi-am dat seama ca nu va fi simplu. Erau acolo solidaritate, iubire, determinare, tristete, speranta, limite depasite, modestie, dar cate nu erau…

Cum sa prind eu tot pe niste biete margele. Puternic, insa volatil. M-am gandit zile in sir si ideea imi scapa mereu printre degete. Am  facut un drum lung, chinuitor, prin caldura reconstituind ce puteam. Sclipirea…nimic.

Nu-mi da niciodata limita de timp, dar subiectul ma pasioneaza asa mult, ma bantuie ca limita mi-o impun singura.

Solutiile vin cand incetez sa ma framant.

Acum doua zile am stiut ce trebuie sa fac. Brusc. Aveam bilele pregatite, am lasat balta ce lucram si m-am apucat de ele. Toate „ciornele” din minte s-au suprapus si in momentul respectiv doar am „trecut pe curat” cum ziceam la scoala.

Pentru ca a fost o experienta comuna siragurile contin aceleasi simboluri, culorile diferite dau fiecaruia alta semnificatiie

Cele kaki reprezinta determinarea

„ca un soldat imi port inima in ranita si tu stii ca e pentru tine”

Cele gri – tacerea

„tacerea mea albastra duce cat mai departe durerea nerostita a lumii”

 Cele portocalii – eliberarea de spaime

„chiar daca pare absurd cred ca apusul nu e decat rasarit”

Acum urmeaza sa aflu daca am intuit corect si asta face parte din frumusetea jocului.

Noaptea e tainica, atunci se petrec multe din cele pe care numai putini le stiu.

Pentru mine exista o noapte a noptilor horita dumnezeieste de Grigore Lese.

“Nu-i lumina nicari

C-or murit tati oamenii

Numa’ la mandruta mea

Arde lampa ca si-o stea…“

Imi place sa merg noaptea cu masina si sa trec prin orase adormite, imi place promisiunea unei lumini in bezna, imi place sentimentul de siguranta pe care ti-l da casa cand vii din intuneric.

Teritoriul vast, necunoscut, fosnitor al noptii l-am cuprins in bratara Ralucai.

Se numeste „noapte buna”.

Pisici indragostite miauna la luna, in casa bunicilor arde lampa, un insomniac numara oi, orasul s-a linistit, pe lume e bine. Eu calatorul vad toate astea si zambesc…

Aurul nou nu-mi place deloc, are ceva parvenit si indecent. De fapt nu-mi place nimic din ce sclipeste ostentativ.

Spuneam ieri ca sunt in cautare de aur vechi pentru bratara noua.

Il voiam tinut deja in cufere, scufundat odata cu galioanele piratilor, colier de domnita pradata in padure, inel cu blazon al unui conte scapatat, cercei de egipteanca, monede bizantine… M-as fi multumit cu orice.

In cele din urma, si deloc intamplator gandul m-a dus la Nicolas Flamel (1330-1418 probabil cel mai mare alchimist al tuturor timpurilor).

Bătrânul nu mi-a mai spus niciodată nimic.Tăcerea lui am luat-o atunci ca fiind insingurare. Sfioasă, n-am insistat, dar ştiu că el avea Certitudinea. O ţinea în buzunarul stâng, lângă inimă. Il întreb acum şi nu ştiu de ce-mi vine să înlocuiesc cuvintele simple cu unele complicate: sacerdonţiu, metafizică, transcedental…

Nici nu se uită la mine.

Stă supărat, întors cu spatele, pentru că am uitat formulele eficiente.

Pana la urma se pare ca l-am induplecat.

Dimineata am gasit stralucind stins farama de aur ce-mi trebuia si asa bratara a putut fi terminata.

Gata, m-am intors la treaba!

Oboseala s-a dus, noua situatie mi-e familiara, am platit facturi, am completat SINGURA formularul pentru finante, i-am reunit pe Vladimir si Rosa Maria, nu pot purta decat slapi, dar sunt fericita ca azi dimineata m-am trezit cu dor de margele.

Pregatindu-mi pensulele a inceput sa-mi bata inima foarte tare. Era teama si emotie, ceva amestecat cu o bucurie care-mi punea nod in gat.

Prima dara de vopsea  mi-a dat senzatia pe care am mai avut-o numai in montaigne russe.

Adrenalina probabil, si endorfine isi faceau de cap alergandu-mi sangele, care trecea zgomotos pe la tample. Ameteala si fericire, toboggan (ce cuvant caraghios!) pe care am alunecat intr-o mare de liniste. Pleosc! Sunt iar aici unde mi-a fost teama ca n-am sa mai pot intoarce, dar toate le-am gasit asa cum le stiam.

Pe mine, secunda infinita (sau infinitul secunda), bucuria, Alice si Micul Print, domnul Gellu, Simona, Le Facteur Cheval, Il Postino, Constantin, Anais, Aguda – plaja din gand, si multe altele cu enumerarea carora nu vreau sa va plictisesc.

Femei bătrâne, cu picioare de piatră, mă poartă pe umeri murmurând un descântec de dragoste. Mamele deşertului jelesc vieţi risipite, adună ierburi pe care le ştiu numai ele la un loc cu oase, amintiri şi praf rosu. Imi aduc magica licoare a începutului să-mi crească rădăcini.

De-aici incolo ma descurc eu…

Revenind in asa-zisul real va dezvalui secretele soldatului meu, acum intr-o varianta ameliorata. Voiam un kaki mai expresiv si l-am obtinut. Imi place sa ma joc de-a alchimistul.

Termenul alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya, compus din articolul al şi cuvântul grec khymeia (χυμεια) care înseamnă a topi , a lipi, a împreuna.

Eu deocamdata impreunez culori pentru a naste altele cat despre piatra filosofala… mai vedem.

M-am ocupat si de un aspect practic, mecanic aproape (necesita clesti, sarme si altele).

Cerceii au acum un alt sistem de prindere, care cred ca se va comporta mai bine in timp.

Astept sa-mi spuneti daca va plac asa.

Asa cum va spuneam acum vreo 2 zile, oamenii inca stiu sa traiasca frumos.

Am conspirat vreme indelungata la acest „proiect”.

Intr-o zi primesc pe mail o cerere speciala.

Un domn (va spuneam ca mai exista romantici) dorea sa-i daruiasca sotiei sale, la aniversarea zilei de casatorie, colierul „Love is blind” inscriptionat cu un mesaj (ales de mine) pe care urmau sa-l descifreze impreuna.

Poftim tema…Mi s-a parut atat de frumos gandul, ca trebuia sa il materializez cat mai bine cu putinta.

Multa vreme mi-a fost teama sa pornesc la treaba. Ce culoare ar fi cea mai potrivita? Ce mesaj sa scriu ? Cum sa le impachetez?

„Cum” si „ce” mi s-au tot invartit prin cap pana cand s-au plictisit, dupa care, raspunsurile au venit singure si am stiut exact ce trebuie sa fac.

La multi ani, oameni frumosi!

Teoria haosului este o ramură a matematicii şi fizicii moderne care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate faţă de condiţiile iniţiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deşi se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde şi denumirea teoriei).

Observarea unui proces haotic nu poate oferi informatii despre comportamentul sistemului în viitor, dar ne poate ajuta sã descoperim, a posteriori, conditiile initiale. Haosul nu mai este gandit ca o pierdere de informatie, ci devine el însusi o sursã de cunoastere. 

Margelele haotice sunt reprezentarea teoriei in versiunea mea. Avem un sistem dinamic, neliniar, iar elementele care il compun nu se vor mai aseza niciodata in pozitia initiala, ba chiar e putin probabil sa se mai aseze de doua ori la fel. Mereu diferit, dar nimeni nu va putea anticipa cum…

Lumea ca angrenaj: rotite, resorturi, intrepatrunderi, miscare…
Suntem in burta unei uriase masinarii. Chiar daca nu se vede, mecanismul ei exista. Uneori, cineva (poate fochistul) uita usa intredeschisa si atunci i se pot zari articulatiile in miscare.

Reprezentarea mea e una aproximativa din cauza emotiei coplesitoare care m-a cuprins de fiecare data cand am tras cu ochiul in camera pe usa careia scrie cu litere groase “Accesul interzis”

Prin panza rarita

Am zarit adevaruri

Pe care toti inteleptii

M-au lasat sa le descopar de una singura.

Dincolo de cortina

Mecanismele functioneaza sacadat,

Rotile se intrepatrund,

Pistoanele intr-un du-te vino

Fac lumea sa se invarta.

Tu visezi.

Pentru ca undeva se fabrica vise,

Ea pleaca,

Dar se intoarce mereu in locul stiut

O reeditare a modelului GOLDEN CITY CAGE, de data aceasta in argintiu… iar in cusca vietii citadine au fost prinse… doua pisicute… acesta e SILVER CITY CAGE

Ieri in drum spre plaja am ascultat muzica din Bucurestiul interbelic, hm, nostalgii interbelice…

De ce ma amagesti, de ce ti-e teama?
Si gura ti-o feresti, razand mereu.
De spui ca ma iubesti, de buna seama,
De ce te impotrivesti dorului meu?

da-mi gurita s-o sarut – jean moscopol 

Fasaitul inregistrarii, vocile de departe, pronuntia usor graseiata, felul pretios in care il rosteau pe „e” m-au intors intr-o lume pentru care m-am nascut prea tarziu.
Mi s-a facut dor de Patul lui Procust, si Groapa lui Eugen Barbu , mi-am amintit de noaptea petrecerii de sfarsit de liceu cand cel mai destept baiat din clasa, in timp ce dansam, mi-a soptit la ureche „pentru mine tu esti doamna T”.

Mi-am dorit sa fi fost o femeie de-atunci, sa starnesc pasiuni care acum par desuete, sa ma iubeasca Fred, Aristide, Dimitrius, sau Mihail. As fi mers la fotograf si sa pozez studiat-visatoare. M-ai fi gasit la tenis, la strand la Lido cu banda si la dancing .
Mi-as fi taiat indraznet parul, as fi fumat cu gesturi lenese dintr-un port-tigartet lung, de portelan negru si as fi invatat sa conduc automobilul.

„Iubesc femeia de dor nebuna…”l-as fi privit in ochi languros, rascolitor, in timp ce dansam si el mi-ar fi scris in noaptea de dupa scrisori inflacarate.
As fi vrut la curse, la Hipodrom sa-mi etalez rochia facuta de modista.
Vara m-ai fi gasit pe malul marii, la Mangalia, bronzata si melancolica…

…dar cum ziceam, din pacate m-am nascut prea tarziu.

Si totusi, am trait vremurile de atunci lucrind la NOSTALGIILE INTERBELICE, folosind tehnici demult uitate.

Nigredo, poem format din 44 de semne dispuse în patru şiruri, “scris” de Gellu Naum într-un moment de adâncă neîncredere în poezie.

„Nu mai pot sa scriu si nici nu mai vreau“, spunea poetul. Intr-o astfel de stare a scris Nigredo, scirbit de literatura, de poezia-literatura.

Semnele s-au asezat unul dupa altul, misterios, in numar egal pe fiecare rind.

Ce reprezinta ar fi vrut si autorul lor sa stie…

mai multe detalii, aici…

Eu le-am desenat pe unul dintre primele siraguri ca exepresie a mirarii pentru toate necunoscutele pe care le adapostim si le-am daruit celui mai bun prieten, din dragoste…

ACEST COLIER ESTE UNICAT, modelul expus nu va fi reprodus!

Earrings are jewelry attached to the ear through a piercing in the earlobe or some other external part of the ear (except in the case of clip earrings, which clip onto the lobe). Earrings are worn by both sexes. In western cultures, earrings have traditionally been worn primarily by women, although in recent decades, ear piercing has also become popular among men in North America, Europe, Asia and Africa.

Common locations for piercings, other than the earlobe, include the rook, tragus, and across the helix. The simple term “ear piercing” usually refers to an earlobe piercing, whereas piercings in the upper part of the external ear are often referred to as “cartilage piercings.” Cartilage piercings are more complex to perform than earlobe piercings and take longer to heal.

Earring components may be made of any number of materials, including metal, plastic, glass, precious stones, and beads. Designs range from small loops and studs to large plates and dangling items. The size is ultimately limited by the physical capacity of the earlobe to hold the earring without tearing. However, heavy earrings worn over extended periods of time may lead to stretching of the earlobe and the piercing.

“turn on, tune in, drop out.” Tim LEARY

Scurtatura spirituala, excursie organizata in Paradis si ameteli garantate.

Take a trip on http://www.shroomery.org

Pentru ca dragostea e oarba am scris un mesaj in alfabetul Braille.

Inchide ochii si trece-ti degetele peste ele.

O sa simti… ce voiam sa spun…

NOTE

Blinded by an accident in his early childhood, 15 year old Louis Braille (1809-1852) invented a system of reading and writing by touch.

A Braille cell consists of six raised dots. By arranging the dots in various combinations, 64 different patterns cam be formed.

Braille, a true alphabet, is read by moving the hand from left to right along each line. Readers average about 104-125 words per minute. Some can read 250 words by using both hands.

Le simti transformandu-se, au viata proprie, sunt o celula divizata in alte cateva zeci care vor fi cateva sute apoi mii, milioane si tot asa pana ating infinitul.

Intrega noastra lume a fost la inceput doar o mica “organic bubble”, si unde unde am ajuns.

Steagul Marii Britanii este Steagul Unit (cunoscut sub numele de „Union Jack”). Acesta a fost creat prin suprapunerea steagurilor Angliei (Crucea Sfântului George) si Scotiei (Crucea Sfântului Andrei), carora li s-a adaugat, în 1801, Crucea Sfântului Patrick, reprezentând Irlanda.

Le alegi daca: iti place perioada victoriana, dar si dementa punk, daca asculti Sex Pistols, the Cure, Oasis, Rolling Stones sau  The Beatles, daca iti plac hainele Stelei McCartney, London Fog, Agatha Christie, and so on, and so on….

GOLDEN CITY CAGE

Suntem atat de ocupati incat nici macar nu ne oprim sa  admiram uluitoarea colivie de aur pe care ne-am costruit-o.

=============================================

Orasul cu obsesii, secrete, angoase, fete vesele, cu must have-uri, trenduri, si chestii cool, cu visatori, biciclete, cafenele, parcuri si tramvaie.

Orasul vertical, orasul interzis, orasul cusca, orasul vazut printr-un geam de mansarda

Pisici la fereastra unei doamne foarte batrane, geamantanul fetei abia coborate din tren, camere cu chirie, iubiri furate, drame de mahala.

Dimineti citind ziarul, cafeaua take-away, panouri publicitare, blocaje in trafic, iarba razbatand prin crapatura asfaltului, zambetul unui necunoscut.

SOLDIER’S SECRET

Soldier’s underwear could tell you about him more than 1000 words.

M-am intrebat mereu daca un om cu arma in mana stie de gluma, daca nu cumva scrie versuri sau poarta chiloti fistichii