IL POSTINO

Am invatat un lucru, ceva care pare paradoxal. Atunci cand sunt in criza de timp, cand simt ca ma cuprinde panica pentru ca nu stiu ce sa fac mai intai, iau pauza departandu-ma cu totul de problema care ma ingrijoreaza.
Dimineata, in loc sa ma agit pe tema lungii liste cu “de facut”, am dormit pana spre 10. Nici Tam Tam nu s-a grabit sa iasa de sub plapuma.
Ma chinui de trei zile sa revad unul dintre filmele mele dragi. Acum doua nopti am reusit sa vad 7 minute din el si am cazut lata, ieri noapte am ajuns pana la jumatate. Azi daca tot am ramas pana tarziu in pat, daca tot nu-mi vedeam capul de treaba am hotarat sa stau acolo si sa ma uit la film pana la sfarsit.
L-am trait intens, fotograma cu fotograma, gest cu gest, mi-au dat lacrimile la multe scene, iar la secventele de mai jos m-am pus pe plans in hohote.

Eu traiesc asa, ascultand zilnic no.1, 2, 3…, dar mai ales no.7. Simt pe propria piele poezia lumii. Ma copleseste. Am plans de bucurie ca exista si cu disperarea ca intr-o zi nu o voi mai auzi.
Pe genericul de final am avut o… viziune. M-am vazut batrana, la capatul calatoriei mele transoceanice, in America de Sud, plecand de pe lumea asta simplu, printr-un atac de cord. Daca mai demult voiam sa mor in somn, acum mi-as dori sa se intample intr-un intens moment de fericire.
Am citit apoi ca Massimo Troisi, actorul principal din Il postino a murit la 12 ore dupa ce a terminat filmarile. Tot atac de cord…

Va recomand calduros filmul, daca l-ati mai vazut revedeti-l poate cu alti ochi, daca nu l-ati vazut niciodata cred ca e timpul…
Dupa, nimic nu mai era prea urgent, prea important. Le-am facut pe toate cu rabdare si mi-au iesit.

GHEATA

Imi place cand oamenii spun direct ceea ce cred si spre norocul meu, in ultima vreme relatiile cu cei din jur au ca miza sinceritatea. Azi cineva mi-a spus ca desi atmosfera de pe blog e atat de calda in conversatiile private par rece, severa. Asa e, si nici macar nu a vazut ce atitudine intepenita pot avea uneori fata in fata. Invelisul meu exterior e cam inghetat. Ma simt total diferita pe sub el si m-a incomodat multa vreme. Am fost mereu prea inalta, prea stangace, prea serioasa, prea putin comunicativa si prea complexata de toate astea. Acum m-am impacat numai ca e greu sa fac vizibila schimbarea, sunt lucruri cu care inca ma familiarizez.

Ani de zile am incercat sa ma apar de agresiuni mai mult sau mai putin inchipuite si poate fi un zid ridicat de mine, sau poate asa am fost dintotdeauna. Bunica imi spune mereu “doamne, rea ai mai fost”. Povestirile ei despre mine copil ma arunca departe de ideea de prunc dragalas, venit pe lume sa bucure. Nici eu nu ma bucuram prea tare pentru venirea aici. Una dintre cele mai indepartate amintiri este a starii de sila. Imi amintesc perfect camera in care eram(cred ca aveam vreo 4 ani), pe tata intrebandu-ma ce mi-e si pe mine raspunzand ca mi-e sila. Pastrez intacta senzatia cuvantului cu gust de cenusa, pornind de undeva din stomac. Ma rog, pot fi multe explicatii ale felului in care sunt, dar ele nu duc neaparat la o concluzie. Ce stiu sigur e ca m-am simtit foarte mult timp singura, impotriva celorlalti. Cand am realizat ca oamenii sunt de fapt propria mea oglinda, ca ceea ce detest la ei detest la mine, ca daca nu-i iubesc e fiindca n-am pentru mine nici un pic de compasiune, atunci a inceput schimbarea.

 

Unii au trecut peste raceala mea, m-au vazut cum sunt in profunzime si am ramas prieteni buni. Maria rade si zice ca sunt un vulcan in Antartica. Ea stie cat ard pentru orice sub aparentele gheturi. Acum primesc de la multi dintre voi marturisiri  foarte personale si imi dau seama ca am reusit sa-mi crap coaja asta afurisita, daca simtiti ca puteti sa faceti asta. E un mare dar faptul ca veniti asa spre mine. Increderea nu se poate invata de unul singur, nu se poate exersa la perete, ca tenisul. Realizez ca vorba “daruind primesti” e  plina de sens. Pacat ca multe cuvinte s-au tocit si suna ca niste tinichele, dar analizate putin sunt inca indicatori buni. Doar experimentand starea pe care o sugereaza poti realiza asta.

Ma pun in fiecare margica si in fiecare cuvat fara grija ca ma voi termina. Ma risipesc cu drag, pentru ca n-am ce sa adun, primesc ca sa dau mai departe, incerc sa ma golesc de orgolii si de toate prostiile ca sa poata trece prin mine lumina. Sper sa se topeasca gheata de la suprafata, exteriorul sa reflecte interiorul, iar ceea ce cuprind sa ma cuprinda. Va multumesc ca sunteti parte din procesul asta si ca ma ajutati in drumul meu.

1/2 ZI LIBERA

Brancusi zicea ca trebuie sa creezi ca un dumnezeu,sa poruncesti ca un rege si sa muncesti ca un sclav.

Amestecul de divin, aristocratic si umil, in proportii potrivite, mi se pare ceea ce trebuie pentru ca un om sa fie intreg.

Se incheie azi doua saptamani de munca intensa. Dupa ce am pus pachetul la posta mi-am luat liber. Trebuia sa scap de tensiunea acumulata, sa ma curat pentru un nou inceput.

Dimineata am scris plicuri si hartii de inregistrare si certificate. Desi nu ma omor dupa activitatea asta am inceput s-o fac cu rabdare stiind ca marcheaza treaba dusa la bun sfarsit. De ce sa nu dau respectul cuvenit momentului?

 

Am bagat in geanta o carte de dialoguri ale domnului Gellu, care mi s-a parut cam greoaie mai demult.

Dupa o tura prin oras si cumparaturi bazice m-am oprit putin pe plaja din centru sa citesc. Cuvintele poetului dezvaluiau alte intelesuri, pe care inca nu le vazusem.

Imi place sa stau printre oameni, sa-i simt, sa-i privesc, sa-i iubesc fara ca ei s-o stie vreodata. E de exemplu un barbat in scaun cu rotile, ingrijit, fara aerul unui om bolnav, dar foarte trist. Ne intalnim mereu. Uneori pe unde locuiesc, sau prin oras, in statia de autobuz, la mall. Azi era langa plaja, privind de sus, de langa parapet. S-a intamplat sa ne privim odata si cand i-am zambit a plecat capul cu o durere pe care nu stiu s-o exprim, dar am simtit-o.

Se uita la mine cum ma luptam sa scot bicicleta din nisip. Miscandu-ma in voie, incordandu-ma in efortul pe care trebuia sa-l fac, folosindu-ma de vigoarea corpului meu stiam ca ii ofer o priveliste dureroasa, pentru ca plecase iar capul.

I-am cerut iertare in gand si am simtit pentru cateva momente ca-l iubesc din tot sufletul, fara nici o conditie, fara nici un motiv, fara sa stiu cine este sau ce poveste are. M-am regasit, poate, intr-o clipa de gratie, cu fiinta deghizata in trupul neajutorat din carucior. Mi-au dat lacrimile, de la intensitatea si frumusetea imposibil de tradus a ceea ce simtisem.

Am urcat panta strazii mele preferate. Trotuarul era strabatut de femei batrane, imbracate total in negru. Aveau fete solemne si pasi obositi. Imi dadeau o senzatie de ireal.

Seara am vazut pe TVRi un film cu Irina Petrescu “O lumina la etajul 10”. Doamne in ce lume trista am trait, ce vremuri …Mi-a venit sa plang tot filmul desi personajul era unul luminos pentru ca acceptase mizeria. Cred ca a fost prima oara cand am lasat lumina stinsa in casa si dupa ce s-a intunecat. Cand a fost gata filmul am stins si televizorul. In liniste si intuneric nu se auzea decat Tam Tam scancind in somn. Oare ce viseaza un caine?

CALATORII

Sunt aici si peste tot, calatoresc cu mintea, calatoresc prin carti, prin filme sau teatru radiofonic. Ma las dusa de muzica oriunde vrea ea.

Dimineata, la 5.30 ma trezesc si deschid fereastra. E o tacere incremenita dar in scurt timp incep sa cante pasarile. Ar fi frumos sa plec cu bicicleta, insa revin in pat si adorm inchipuindu-mi cum merg pe malul oceanului. Aproape ca simt aerul racoros. Ziua o incep de-adevaratelea la 9.00.

Azi mi-am petrecut vremea cu Frida. Pana la pranz am terminat cele patru coliere inspirate din lumea ei.

De obicei, dupa pranz, ma dedau la placutul obicei al siestei, dar astazi a trebuit sa sar peste el pentru ca am primit un mail de la ambasada Canadei. Pe de-o parte  zic ca mi-au trimis semn bun, pe de alta …

Oamenii au zis ca mi-ar da viza daca ar avea pasaportul pe care s-o puna. Da, am uitat sa pun pasaportul in plicul cu acte. Sunt dusa…

Mi-a sarit moleseala si am fugit la posta sa-l trimit.

Drumul de intoarcere trece pe langa plaja, unde as fi stat putin la soare. Am luat cu mine si albumul Fridei.

Pentru o ora, am fost iar in lumea ei. Cata suferinta, cata migala pentru toate detaliile prin care o urla. Privind am avut senzatia ca trec dincolo de foile lucioase, ca stiu exact cum e sa ai coloana sfaramata si inima franta. Simteam miros de fructe exotice pregatindu-se de descompunere, si gust metalic de sange.

Cand am inchis cartea mi-a trebuit ceva timp sa ma adaptez realitatii mele. M-am simtit ajunsa pe nisip ca dupa un naufragiu.

Seara am revazut filmul…

HERE IS THE HOUSE

Margelele astea au o poveste pe care n-am s-o spun pentru ca e a unor oameni si trebuie sa ramana numai a lor. Pot dezvalui doar ca au un cantec si el cuprinde tot .

Here is the house
Where it all happened
Those tender moments
Under this roof
Body and soul come together
As we come closer together
And as it happens
It happens here
In this house

And I feel your warmth
And it feels like home
And there’s someone
Calling on the telephone
Let’s stay home
It’s cold outside
And I have so much
To confide to you

With or without words
I’ll confide everything

PRINTESA DARIA

Cea mai tanara membra a clubului. Printesa Daria, care-si poarta margelele cu gratie si atitudine…

NOUL CATALOG 2009

E gata in sfarsit!

Pot sa va arat noul catalog Lola Dream Factory.

 

 

Aproape 100 de pagini de rasfoit dimineata la cafea sau cand va plictisiti.

Cuprinde munca mea de un an incoace.

Intamplarea asta inca ma uimeste.

Sper sa va bucure, sa va inspire si sa va convinga ca orice e posibil atunci cand nu renunti sa crezi in vise.

YOU MADE MY DAY!

 

Va multumesc pentru una dintre cele mai frumoase zile. Mi-am dat seama ca ce-am construit de la distanta e puternic si viu, ca legaturile intre noi exista, sunt reale, iar barierele s-au ridicat.

Pe 4 aprilie am fost cu adevarat impreuna. Niste bile colorate s-au transformat in  pretextul intalnirii noastre.

 

 

Privirile, zambetele, cuvintele, tacerile, felul in care v-am simtit bucurandu-va au fost marea mea rasplata.

Acum stiu exact valoare fiecarei clipe pe care am petrecut-o muncind la margele.

E imens ce mi-ati daruit.

 

 

Dimineata am plecat sa amenajez spatiul. Am mers pe jos pana in Amzei. Mi-a fost drag Bucurestiul inceputului de zi, cu soare si copaci infloriti. La Rooms, prin amabilitatea carora am avut mobilierul pe care mi-l doream, m-am intalnit cu Alexia, Anca si Sobi care s-au trezit cu noaptea in cap sa vina sa ma ajute la carat (iar eu le multumesc din suflet).

 

 

Dupa ce-am instalat totul la Carturesti am fugit acasa sa ma imbrac. Mara s-a trezit devreme pentru mine, mi-a calcat rochia, m-a ajutat sa ma machiez, sa-mi duc totul la masina pe care tot ea mi-a imprumutat-o. Cum ma voi putea revansa vreodata?

 

 

Desi nu credeam ca o sa ma incadrez in timp la 11 am fost gata. Pe urma nu mai stiu…n-a mai contat cat e ceasul. Intre 11.00 si 20.00  am trait doar bucuria intalnirii cu oamenii frumosi ai orasului (asa va spun eu in gand).

A trebuit sa plec atat de departe ca sa descopar ca erati foarte aproape de mine. Pana la urma conteaza doar faptul ca existati.

 

Asa cum am constatat de curand ca albul si negrul sunt puternici in egala masura, sambata m-am convins ca desi sunteti discreti, iar bunul simt va face sa pareti fragili comparativ cu ce e in jur, zambetul si frumusetea spiritului vostru sunt forte deloc neglijabile.

Mi-ar placea sa cred ca treaba margelelor mele pe lumea asta e sa va faca sa va recunoasteti mai usor intre voi „oameni frumosi ai orasului” si sa nu va mai simtiti singuri.

 

UNICA / EDITIA DE APRILIE

 

Astazi am aterizat la Bucuresti. Asta s-a intamplat pe la 23,30, deci nu prea am avut timp sa scriu.

Dar am facut-o acum ceva timp pentru revista Unica, asa ca va las sa cititi presa, in varianta online.

AUTOR, primul târg românesc de bijuterii de designer

Sîmbătă, 4 aprilie, are loc AUTOR, cel dintâi târg de bijuterie contemporană de designer de la noi, în spaţiul binecunoscut şi neconvenţional sub_Cărtureşti, din librăria omonimă de pe Bulevardul Magheru.

 

Târgul este o extensie firească a expoziţiei de bijuterie de designer Extins, eveniment ce şi-a căpătat locul şi identitatea în cadrul peisajului artistic românesc graţie celor două ediţii din 2007 şi 2008.

Extins a creionat deja obiectivele acestui tip de demers, care propune relevarea numelor consacrate sau emergente de designeri de bijuterii, punerea lor în valoare şi asigurarea unei vizibilităţi binevenite acestui domeniu şi artiştilor lui. Iniţiatorul proiectelor Extins şi AUTOR, Dan Pierşinaru, intenţionează ca prin această primă ediţie a târgului AUTOR să facă un pas mai departe în demersul său, facilitînd publicului accesul direct către bijuteria de designer care înseamnă concept, unicitate şi autenticitate.

Pe 4 aprilie, aceste obiecte de artă ale tinerilor designeri de bijuterii vor ieşi din cadrul expoziţional pentru a putea fi admirate, atinse şi achiziţionate la tîrgul de profil AUTOR.

 

 

Selecţia realizată de Dan Piersinaru are aceleaşi standarde ca şi în cazul evenimentului Extins şi reuneşte nume importante, respectiv designerii de bijuterii David Sandu, Mihaela Tarhuna, Angi Apostol, Carla Szabo, Mihaela Zvinca, Andra Lupu, Roxana Davidescu, Ana Wagner, Maria Filipescu, Alina Băncilă, Jennifer Delplanque, Lola Factory, Elena Crişan, Alexandru Lupu, Ioana Matei, Radha, Raluca Drăcea, Oana Pop, Dana Ştefănoiu, brandurile Acarete, Elephant, Freevole şi alţii.

Expoziţia va fi deschisă între orele 11.00-20.00.