In unele momente intreaga lume capata contururi de catifea. Imi vine s-o mangai. Anticipez senzatia de infinit bine pe care mi-ar da-o orice as atinge. Atunci trec cu mainile peste suprafate si indiferent de textura totul pare moale, cald, prietenos palmelor mele.
Ce simt e nou, bun si mult. Mi se intampla tot mai des.
In clipele astea desavarsite imi vine sa zic precum Nichita
Si-atunci m-apropii de pietre si tac
Iau cuvintele si le-nec in mare
Suier luna si-o rasar si-o prefac
Intr-o dragoste mare.
Nu pot fi mai vorbareata de-atat despre unele lucruri, dar voi stiti…
