Mi-a trimis Raluca un documentar despre apa. M-a fascinat prin faptul ca lichidul cel mai obisnuit din lume ascunde atata mister.
E in natura noastra sa tratam superficial ceea ce se afla in imediata apropiere, ceea ce ne intra in rutina zilnica.
Cine e atent cand bea un pahar de apa sau cand se spala? De cele mai multe ori suntem cu mintea in cu totul alta parte.
Apa are memorie, energie, isi poate modifica structura in functie de mediul inconjurator, in functie de emotiile pe care le avem in prezenta ei.
Structura unei molecule de apa careia i s-a zis „multumesc” e incredibil de frumoasa…Am vazut-o fotografiata.
Tot in documentar spuneau ca structura apei din organismul nostru este la fel cu cea a apei din locul unde ne nastem si se pastreaza pe tot parcursul vietii. Suntem 78%apa, deci avem legaturi puternice care nu se pierd.
Poate de asta am simtit nevoia sa vorbesc despre Romania, despre radacini, despre sufletul meu romanesc, la expozitia pe care o pregatesc in octombrie. A trebuit sa ajung aici, langa apa(intamplator!?), sa iau distanta, sa-mi schimb perspectiva, sa ma pot defini si gandindu-ma la tema evenimentului, exact asa s-a formulat in minte „sufletul meu romanesc”, dar nu va fi numai despre sufletul meu ci despre sufletul nostru comun, daca ii pot spune asa. Vreau sa cobor in profunzimea sentimentului de a fi roman.
La inceput ezitam cand ma intreba cineva de unde vin. Lumea presupune ca sunt din Germania si as putea sa ma dau nemtoaica, la urma urmei, dar zic mereu „sunt din Romania” si cand zic asta nu ma mai vad asociata cu oamenii care m-au facut sa plec de-acolo, nu mai vad o tara cu orase urate si cu drumuri proaste ci ma gandesc ca Romania inseamna bunica, mama, tata care acum a ales sa traiasca simplu, taraneste, si imi spune ca nu a fost niciodata asa fericit, Nana, bunicu, lelea Anita, badea Lixandru, bica Cuta, domnul Lese, prietenii mei, voi cei pe care v-am cunoscut de cand cu margelele. Romania inseamna Campulung Moldovenesc, Sibiu, Brasov, Bucurestiul(suportabil), inseamna gradina domnului Marchis din Maramures si inca alte locuri neinchipuit de frumoase.
Ca sa se inchida frumos cercul am vazut un interviu din anii 60 cu Henri Coanda. Minunatie de om caruia la 80 de ani ii straluceau ochii si ii scapara mintea.
Vorbea impecabil romaneste. Desi nu mai locuia demult in tara si nu mai avea cu cine sa o exerseze, spunea ca limba romana e oglinda gandrii lui. Mai spunea ca Romania e singurul loc care il cheama. Culmea, si el lega aceasta chemare tot de apa. Facea analize ale apei de ploaie sau a celei provenite din topirea zapezii, din diverse locuri ale lumii si spunea ca desi chimic apa e peste tot H2O ca structura nu seamana niciodata.
Ne numea pe noi oamenii niste accidente acvatice….
