TARGUL DE LA ESTORIL

Vara intr-un parc din Estoril, timp de doua luni se organizeaza targ pentru artizani. Oamenii vin si lucreaza la fata locului bijuterii, ceramica, incaltaminte, obiecte din pluta, casute pentru papusi, impletituri, broderii, paine traditionala.

 

Toti au fete senine si zambete frumoase. Nu se agita, nu cauta sa te convinga sa cumperi. Ei isi vad linistiti de lucru, tu ii poti privi, poti intreba (sfios) despre ce te intereseaza. Ti se raspunde cu bunavointa si suras cald. Stiu care e starea lor cand creaza, de asta ma cuprinde sfiosenia.

 

In fiecare seara sunt concerte si spectacole, carciumioarele din incinta raspandesc aprige fumuri de carne la gratar. E un loc unde se fac gogosi mari, gaurite in mijloc, aromate cu scortisoara si coaja de portocala rasa. Merg bine cu sangria rece. Tot acolo astepti, salivand, sa iasa din cuptor painea cu carnati. Sau mai e un chiosc unde vand visinata in cescute de ciocolata neagra. Mmmmm…

Mai ales in weekend vine lume multa, dar nimeni nu vorbeste prea tare, nimeni nu se inghesuie, nimeni nu deranjeaza, dimpotriva. Pana si faptul ca cedezi un scaun liber de la masa ta poate fi prilej de placuta interactiune.

E seara de fado. Ma impresioneaza la muzicienii de aici, indiferent de marimea scenei pe care se produc, pasiunea cu care ii simt cantand. E vorba de prezenta, de bucurie. Orice faci in starea asta iese innobilat. Am stat pana noaptea tarziu in mijlocul oamenilor, traind impreuna, desi nu ne stiam, momente simple si frumoase.

SERENITY BOX 2

Serenity box – dar de la EL pentru EA in numele DRAGOSTEI.

E al doilea an cand sunt mesagerul. Imi place continuitatea.
“El arbol” se cheama lucrarea. Un copac viu care-si arata vulnerabilitatea si forta, un copac fiinta, cu suflet ca noi toti, cu inima tinuta la vedere, cu sange si rod, cu recunostinta si mirare. Facandu-l am plans pentru ca l-am simtit venind de dincolo de mine, intrupand insasi viata.

Indragostitilor le urez “miracol!” si insotesc darul de versurile aceluiasi poet ca si anul trecut:

“Tu esti felurita la nesfarsit in exuberanta universului
Doamna cu multiple maretii!
Calea ta este semanata cu lumini,
Atingerea ta face sa se nasca flori,
Trena rochiei tale matura un dans de stele
Si muzica ta cu note diverse isi afla ecoul printre nenumaratele lumi.
Dar unica in misterul necunoscut al sufletului,
o, Doamna a tacerii si singuratatii,
iata, te-ai preschimbat in corola de lotus pe tulpina
Iubirii… “

Rabindranath Tagore

O ZI

Din ce in ce mai des ma bucur de zilele in care nu se intampla nimic special. De cele fara nici un fel de obiectiv, fara agitatie, obisnuite si cuminti.

Dupa doua saptamani navalnice azi nu ne-am mai propus sa facem ceva anume. Toata dimineata am pictat o cutie de bijuterii.
Lucrand simt atat de vie si eliberatoare munca mea. Ma dizolva ca sa ma recristalizeze. Primesc si daruiesc ramanand mereu in punctul zero, unde e cel mai bine. Copacul pe care l-am desenat ma face sa plang. Vi-l arat maine.
Pregatesc micul dejun. In casa miroase a omleta si cafea. Mi-e foarte drag timpul asta de rasfat.

Ziua trece lenes. Continui sa lucrez. Imi place sa-l stiu pe Dan in preajma. E omul langa care nu ma plictisesc niciodata.
Cand se domoleste soarele luam bicicletele si plecam pe plaja din centru. Am adormit pe nisip, am fost si aici si acolo, intre doua lumi, planand deasupra orasului. M-am trezit fericita. Alaturi iubitul meu ma priveste.
Mergem intr-o lunga plimbare pana in Estoril.

N-avem voie cu bicicletele pe faleza, dar e foarte frumos si pe sosea. Intr-un anumit punct se deschide o perspectiva grozava asupra intregii zone. Locul respectiv imi da strania senzatie de déjà vu, un fel de amintire vaga care imi scapa.
Ador sa fac miscare la fel cum ador sa stau nemiscata. La pranz am lenevit fericita in dormitorul racoros privind dansul perdelei infoiate de vant, acum pedalez urcand dealul, iar efortul in loc sa ma epuizeze imi da forta.

La intoarcere ne oprim sa facem cumparaturi. Urcam alt deal spre casa. Facem un popas pe la jumatate, bem sangria rece, povestim, povestim si iar povesti.
Acasa pregatesc tarta cu zmeura in timp ce Dan alege un film…

VIZAAAA!!!

Visul sa merg la mars s-a nascut din dorinta de a experimenta SOLIDARITATEA. Citind, anul trecut, jurnalul Alexandrei asta m-a coplesit si determinat sa incep campania “Sisters in arms”.

Vin dintr-o tara unde oamenii nu se prea ajuta intre ei, iar eu sunt idealista, plang ca fraiera la orice gest care inseamna “imi pasa”. Vreau sa simt energia ce se naste din dorinta de a fi de folos .

Nu ma vad o razboinica luptand cu raul, dar cred in cateva valori. Solidaritatea e una dintre ele.

Azi am primit viza de Canada si am cumparat biletul de avion.

Am strabatut mult pana aici. Va multumesc tuturor!

In primul rand Alexandrei pentru ca exista, m-a inspirat si imi arata atata prietenie, apoi celor care mi-ati fost alaturi si ati crezut in visul meu. Nu ma mai simt deloc singura. Le multumesc si celor care mi-au pus piedici pentru ca asa am devenit mai puternica.

Fiecare pas  a fost pretios, iar cand ma apuca spaimele ca s-ar putea intampla cine stie ce  ma linistesc spunandu-mi “ pana aici ai mers cu credinta, conteaza starea pe care o ai facand un lucru si nu felul in care se termina”.

Sper ca povestea asta sa va dea curaj sa credeti in visele voastre oricat de greu de atins ar parea.

DARUL ADEI

“Ada s-a nascut pe 11 Iunie 2009, plange doar daca ii e foame si ii place sa ne jucam cu ea , sa ii facem masaj si sa doarma pe burtica lui tati. La baita sta f cuminte. Ar fi trebuit sa fie un mic delfinas, sa se nasca in apa, insa exact pe expulzie au aparut ceva probleme si medicul a decis nastere pe uscat. Va fi insa o ratusca  “

Sunt acvatice, sunt despre inceputuri, sunt despre un copil pe nume Ada.

Cuprind tacerea adancurilor din care toate iau fiinta si miracolul. Vorbesc despre calatorie, spatiul interior, infinit, despre steaua sub care ne nastem.

IN 36 ALE LUNII

Ieri am petrecut ziua in Lisabona cu Dan si Doris. Ne-am intalnit la o cafenea pe care am ales-o pentru neobisnuita diversitate de cafele lungi, numai bune cand iti propui sa te intinzi la vorba.

La un moment constatam ca trecusera cateva ore de cand tot povesteam, dar timpul e oricum o conventie. Dan e mereu amuzat de data complet aiurea pe care o arata ceasul meu. Cand ne-am vazut ultima oara era 11 iulie iar ceasul arata 22. Ieri afisa inexistenta zi de 36.

Mergem sa vedem o expozitie de design si moda. Intr-un fost sediu de banca, dezafectat, decojit din rigipsuri pana la beton, obiecte cult si rochii cu semnaturi celebre sunt foarte bine puse in evidenta.

Inainte de cina ne-am invartit prin Chiado si Bairo Alto. Marea descoperire a fost Pavilhao chinese, un bar foarte ciudat unde vom reveni sa facem fotografii si atunci va voi povesti mai multe.

Ne-am oprit sa mancam la o carciumioara cu mesele lipite una de alta si asezate in panta. Parea ca suntem parte a unei mari petreceri.

Murmurul placut de voci, zgomotul de pahare ciocnite, lumina apusului reflectata pe case, conversatia, vinul, oamenii…ma fac sa ma simt atat de bine. N-am mai ras demult cu atata pofta.

Plecam. S-a lasat destul de rece. Doris alearga ca sa se incalzeasca. Ma prinde de mana si o luam la fuga impreuna. Ea are ceva atat de irezistibil copilaresc incat e imposibil sa nu te molipseasca. Alergam de mana la miezul noptii prin orasul asta care nu e al nostru. Ce eliberare…

VARTEJ

Un vartej de zile fericite. Nu stiu in cat suntem, unde suntem , de ce suntem. Va invarteati in copilarie in jurul axei voastre? Va amintiti senzatia de la oprire, cand totul tindea sa se rastoarne si forte ciudate faceau echilibrul precar? Mai era ceva, inegalabila stare de plutire de la sfarsit.

Zilele astea, reconstitui  atat transa rotitului cat si extazul opririi.

Imi inchipui lumea ca pe o uriasa centrifuga. In mine se aleg lucruri, se separa, se reaseaza pe alte principii. E frumos, greu si derutant pentru ca multe repere se pierd odata relevata iluzia existentei lor.

Mintea se framanta cautand explicatii, egoul vrea promisiuni si confirmari, dar mai e ceva in mine ceva care nu vrea nimic, care doar percepe:

aerul clar al diminetii, frunzele aurite de lumina rasaritului, cafeaua cu gheata si multa frisca, sarutarea de langa ureche, mirosul de lemn vechi, soarele incalzindu-mi rochia, muzica din magazinul de jazz, un zambet, strazi necunoscute, propria respiratie, zborul unei pasari, nisipul fierbinte, briza, bataile inimii celuilalt, boabe de zmeura, alta sarutare, racoarea noptii, si tot asa…

TARGUL DE CARTE

De cand e Dan aici ritmul zilelor e cu totul altul si imi place. Serile le petrecem in oras. Parca as descoperi un loc nou. E frumoasa starea de la crepuscul, viata de dupa lasarea intunericului. In centru se intampla mereu ceva. Acum e targ de carte. Primaria are stand propriu unde se gasesc monografii si albume ale Cascaisului. Domni bruneti si mustaciosi imi zambesc din poze galbui, muzica e soft, oamenii linistiti.

Rasfoim carti pentru copii. Mi se par atat de emotionante lumile din ele. In multe gasesti lucruri profunde si serioase. Cuvintele sunt putine, prin urmare confuziile le fel.

Va spun un secret.

Si noi avem in proiect o carte.

Mai demult Dan mi-a trimis desene cu doi omuleti stranii aparuti in una dintre noptile lui de singuratate. “Vrei sa-i crestem impreuna?” m-a intrebat.

O sa-i crestem, o sa facem o lume intreaga pentru ei, o lume cum vrem. Ce poate fi mai frumos decat sa inventezi lumi?

Va fi o carte pentru copiii ascunsi in oamenii mari. Va fi…

LEUCANTHEMUM VULGARE ?

Margaretele (Leucanthemum vulgare) sunt flori de câmp, care pot fi întâlnite frecvent pe păşuni şi pajişti. Ele fac parte din familia Asteraceae.

Margareta este o plantă perenă cu tulpina ierboasă, care poate atinge o înălţime între 30 – 60 cm. Are o tulpină neramificată care prezintă pe secţiune transversală muchii. Frunzele sunt lobate dinţat, şi nu sunt aşezate perechi pe tulpină. Petalele sunt albe, dispuse pe un singur rând.

Cat de putin ne mai permit definitiile sa simtim.

Descrisa la modul didactic o floare isi pierde toata frumusetea.

In schimb, privita fara pretentia ca stim totul despre ea, poate fi o neasteptata cale de acces catre miraculos.

CENTRO CULTURAL BELEM

Umblam mult, cautam surse de inspiratie, descoperim locuri si oameni.

Profit de prezenta lui Dan sa explorez zone unde n-am chef sa merg singura. Cand vad ceva care-mi place simt nevoia sa-l am in preajma si sa ne bucuram impreuna.

Azi am fost la Centrul Cultural Belem. E un spatiu cu cladiri masive, cu esplanade largi care ar fi intimidant daca nu ar avea mici detalii prietenoase: o gradina unde te poti intinde pe iarba sa citesti, cafenele, librarii, magazine de arta.

Din paviment se ridica pulberi fine si racoroase de apa. Bucuria copiilor si nu numai.

La Muzeul Berardo e expozitie Pancho Guedes, arhitect portughez dar si artist plastic, pictor, sculptor. Cel mai mult ma uimeste cum poate crea cu cateva elemente o multitudine de forme. Imi place organicul, fluidul lor.

Pe un perete sunt obiecte decorative de lemn foarte vechi. Incaperea miroase ravasitor. M-am apropiat cu fata de un inger din sindrila. Am inchis ochii inspirand si pentru o clipa m-am vazut in copilarie la Campulung facand acelasi lucru cu peretele casutei de lemn unde bunicul isi petrecea vara.